Comunitate

Caută

Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Parteneri
Zitec - software outsourcing romania

Ştirile Radio Cluj


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Jurnale - Alpinetzii mei

Bookmark and Share

Alpinetzii mei

29 iunie 2008. Emoţii. O nouă tabără pentru montaniarzii pe care i-am învăţat de la 9 ani ce este muntele şi acum la 12 ani a venit marea provocare FAGĂRAŞUL.

caltun_1

Bucuria de a se juca  pe zăpada de la Bâlea, încântarea de a vedea măreţia crestelor Făgăraşului şi de şerpui cu  microbuzul pe serpentintele Transfăgărăşanului, precum şi atmosfera plăcută de la primitoarea Cabana Cota 1200 de la Piscu Negru au fost repede uitate a doua zi când am pornit pe primul traseu Făgărăşan: Piscu Negru-Lacul Călţun: În 3 1/2 ore am parcurs  împreună traseul pâna la lacul Călţun pe o vreme caldă, însă apa văilor Căprioara şi mai apoi Călţun ne-au răcorit. Răsplata a fost şi mai mare lângă refugiu cînd norii s-au ridicat de pe Vf Negoiu arătându-le copiilor impresionanta creastă  a acestuia alături de Strunga Dracului despre care doar citiseră. După o oră de pauză lângă lac am coborât la Piscu Negru în 2 1/2 ore.

0381_Negoiu

 

În a treia zi a urmat marea provocare. De la Bâlea Lac unde am urcat cu microbuzul, am urcat în Şaua Capra iar de aici am reuşit - cu unele emoţii la acea strungă dinaintea vârfului, să cucerim primul 2500 din viaţa acestor copii  Vânătoarea lui Buteanu - 2507, iar apoi vecinul său, Vf. Capra.

0605_spre_varf

0642_strunga_Buteanu

0635_Vf._VANATOAREA_LUI_BUTEANU

Am poposit şi odihnit 1 oră la Lacul  Capra iar de aici am coborît 2 ore la Cabana Pârâul Caprei pe o căldură de necrezut pentru Făgăraş. 

cob

A patra zi - relaxare pe microbuz pe traseul Piscu Negru-Curtea de Argeş. S-au vizitat Lacul/barajul Vidraru, Cetatea Poienari (unde au fost deosebit de încăntaţi de întâlnirea cu un grup de la National Geografic care realiyau un reportaj despre posibile fantome sus între ruinele cetăţii), iar în Curtea de Argeş, Mănăstirea Neagoe Basarab şi Biserica Domnească. Practic o zi despre istorie.

Ziua 5, un parcurs pornit de la Bâlea Lac cu urcare în şaua Doamnei, coborâre la lacurile Doamnei, urcare la Vîrful Paltinu şi de aici coborâre la gura tunelui dinspre judeţul Argeş. În total vreo 5 ore de drum în care au putut vedea de pe Paltinu şi trapezul Viştea -Moldoveanu.

pALTINU

 

Ziua a şasea a fost mult aşteptată de copii, având de concurat la Orientare Turistică, un concurs foarte îndrăgit, organizat pe valea Caprei. Pentru o scurtă vreme-2 ore, a fost singura perioadă în care a plouat în Făgăraş în cele 7 zile de tabără, eveniment surprinzător pentru toţi..

indicatii_pentru_orientare_turistica

În ultima zi, la plecare, am parcurs traseul Hotel Bâlea Cascadă-Cascada Bâlea în jumătate de oră, copii lăsându-mă în urmă, experienţa acumulată în această săptămână făcîndu-i să parcurgă repede acest drum uşor.

cascada

Zilnic s-au organizat şezători în care s-au discutat Legile muntelui şi reguli ce trebuie respectate pe munte.

ghid

Sper că dragostea pentru munte a acestor copiii, încă, să fie preluată măcar de 5 % de tânara generaţie şi sfătuiesc dascălii care organizează tabere în zone montane să ducă copiii pe trasee, să-i înveţe ce este muntele şi cum trebuie respectat, întrucât pentru majoritatea tabăra este distracţe şi obiective văzute cu sandalele din autocar, din păcate, iar vinovaţi sunt nu copiii, ci comozii însoţitorii.

0578_spre_saua_Capra

Făcând un scurt istoric menţionez că la 9 ani au fost la Păltiniş, în munţii Cândrel-u trasee scurte până spre golul alpin, la 10 ani la Sinaia - din zonă au rămas printre altele cu amintirea Crucii de pe Caraiman, a cascadei Urlătoare şi a cascadei Tamina, dar mai ales  a canionului 7 scări, iar anul trecut am fost în Parâng, unde datortă vremii ploioase nu am putut parcurge decît traseele la Lacul Mija, Vf Cârja şi Vf. Parângu Mic.

Vreau să laud din toată inima aceşti copii care iubesc muntele şi lasă distracţiile specifice vârstei lor pe planul secund.

Autor: Ioan Muntean
Înscris de: Ioan Muntean
Vizualizări: 14086, Ultima actualizare: Vineri, 1 Aug 2008



Legaturi cu Ghidul Montan:
Muntii FAGARASULUI  
Comentariu
Fără foto Gabriel Colea, Luni, 4 Aug 2008, 10:59

Felicitari pentru "cultivarea" micilor alpinetzi! Sunt sigur ca satisfactia de a-i vedea crescand si invatand sa respecte muntele rasplateste toate eforturile.

Zile senine
gabi

Ioana Chilu Ioana Chilu, Luni, 4 Aug 2008, 13:27

Superb ceea ce faci!:)

Alin Ciprian Ciulă Alin Ciprian Ciulă, Marţi, 5 Aug 2008, 10:12

Felicitari pentru initiative! :-)
Distractiile specifice varstei se educa si ele... eu cred ca pentru ei, aceasta excursie a fost suficient de distractiva si provocatoare in acelasi timp, grupul de copii se simte bine impreuna oriunde ar merge, iti vor multumi mai tarziu.
Cat despre alte grupuri, cu insotitori comozi: excursiile sunt organizate de profesori, iar profesorii nu sunt toti muntomani, deci nu sunt capabili/nu stiu sa organizeze o iesire pe munte cu copiii.
Un profesor cu dragoste de munte, indiferent ce specialitate ar avea: geografie, istorie, sport, muzica, mate,... va organiza si va duce copii pe munte in masura posibilitatilor.
Oricum, responsabilitatea profesorului-ghid este foarte mare in aceste iesiri, dar si satisfactiile, pe masura.

Lucian Jurca Lucian Jurca, Duminică, 10 Aug 2008, 12:43

Subscriu intrutotul comentariului lui Alin.
Frumos articol.:-):-)

Fără foto Oliver Ababei, Marţi, 12 Aug 2008, 13:18

Da, articolul este frumos scris si te face sa visezi si sa-ti doresti sa fii acolo si tu.
O singura mica observatie daca mi se permite. As recomanda ca pe viitor copiii sa fie sfatuiti sa se incalte adecvat muntelui si sa li se explice si de ce. E pacat sa mai vedem inca o generatie de "pantofari" prin muntii Romaniei!

Felicitari inca o data pentru articol!

Fără foto Radu Serban, Luni, 27 Oct 2008, 14:14

Felicitari pentru initiativa acestei tabere si dragostea de munte transmisa mai departe. Intr-adevar trebuie sa li se explice copiilor de ce e bine sa evite sa mearga cu plasa in mina (pentru a pune mina pe piatra daca isi pierd echilibrul sau daca e nevoie sa se catere), de ce au nevoie de ghete in Fagaras (talpa unui adidas e buna pe vreme buna, dar daca incepe lapovita sau ploaia, exista realul pericol de a aluneca, cu toate consecintele ce rezulta) si de ce fiecare este necesar sa aiba in spate un minim de echipament de protectie contra intemperiilor (in 2 ore vremea se poate schimba cu 180 de grade in Fagaras). Cercetasii sibieni, scouts.ro --

Comentarii pentru acest articol
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii