Comunitate
Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra Craiului
Marathon 7500
Bike marathon 4 Mountains
Cazare Predeal
Cazare, Pensiuni, Hoteluri
Parteneri
|
Jurnale - Sfarsit de noiembrie in Leaota
După aproape o săptămână în care am ezitat dacă să plecăm sau nu, vineri, 27 noiembrie, la ora 8: 30 începeam să ne adunăm în Târgovişte cu intenţia de a pleca spre Runcu, şi de aici mai departe în Munţii Leaota. Formaţia reunită a fost alcătuită din George Murătoreanu, Eduard Păunescu, Alexandra Scurtu, Gina Eftimie, Claudia Neaga, Laura Duţu şi Andrei Dinu. Toţi sunt membri ai cercului de geografie fizică George Vâlsan din cadrul Facultăţii de Geografie de la Universitatea Valahia din Târgovişte (http://fsu.valahia.ro/cgf/) La ora 9: 10 am plecat din Târgovişte către Fieni, unde am ajuns într-o oră. La 10: 40, cu o cursă locală am plecat către Runcu, dar nenea şoferul, văzându-ne entuziaşti şi porniţi pe fapte mari, a făcut un gest minunat şi a prelungit cursa cu aproape 10 km, astfel încât la 11: 20 coboram cu toţii lângă Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului, amplasată la confluenţa pâraielor Marginea Domnească şi Frumuşelu. De aici am pornit în urcuş uşor către cabana Leaota, mergând pe interfluviul Marginea Domnească – Frumuşelu, am trecut pe lângă cei doi martori de eroziune cunoscuţi sub denumirea de Clăile Românescului, iar la ora 13: 15 ajungeam cu toţii la cabană.
Până spre seară programul a fost alcătuit din probleme organizatorice, stabilirea programului pentru a doua zi, masa de seară şi un mic foc însoţit de jocuri şi glume. Sâmbătă, 28 noiembrie, am pornit de dimineaţă (în jurul ore 8: 40) către vârful Leaota (2133 m).
Înainte de aceasta, am admirat un răsărit de soare, care de aici, de la cabana Leaota are un farmec deosebit. Traseul, pe care l-am parcurs în aproximativ 4 ore a urmărit culmile Frumuşelu, Românescu, Tâncava şi s-a oprit lângă vârful Leaota (doar Gina, Laura, Alexandra, Claudia şi Andrei au ţinut să marcheze escaladarea vârfului) unde am avut ca obiective principale de observat lacul nival (care era îngheţat bocna, lucru care ne-a permis să ne exersăm calităţile de patinatori) şi circul glaciar amplasat în nord-estul vârfului.
De asemenea, am urmărit şi celelalte forme de relief periglaciar şi crio-nival întâlnite pe traseu. Dacă la pornire vremea era extrem de caldă pentru această perioadă (lucru care ne-e îndemnat să mergem îmbrăcaţi relativ lejer), odată ajunşi pe vârf s-a transformat brusc, iar vântul extrem de puternic ne-a obligat să ne îmbrăcăm cu aproape toate hainele pe care le aveam (inclusiv pelerinele impermeabile).
La coborâre atmosfera a fost foarte relaxată, drumul ni s-a părut mai scurt şi ne-am oprit des pentru fotografii. Ajunşi la cabană, am avut surpriza să găsim un alt grup de montaniarzi, însoţiţi de câinele Jean. După ce am schimbat impresii despre trasee şi despre programul de a doua zi ne-am pregătit pentru somn şi am stat la un foc de tabără împreună. Am fost alungaţi în cabană de o lapoviţă deasă care avea să dureze până târziu în noapte.
Duminică dimineaţă, puţin după ora 9 am plecat către Runcu. Şi de această dată norocul a fost de partea noastră. Imediat după cantonul La ziduri am fost depăşiţi de un microbuz care ne-a preluat şi ne-a dus până în Fieni. De aici, drumul către casă a fost extrem de uşor. | Autor: George Muratoreanu Înscris de: George Muratoreanu Vizualizări: 10150, Ultima actualizare: Marţi, 1 Dec 2009 | Legaturi cu Ghidul Montan:
Comentariu | Corneliu Negulescu, Joi, 3 Dec 2009, 8:55
Cabana functioneaza? Sau doar vi s-a permis sa folositi anexa?
Cum e marcajul de la cabana spre varf?
| George Muratoreanu, Joi, 3 Dec 2009, 10:31
Cabana functioneaza, dar nu exista curent electric si nici o alta utilitate. Apa exista doar la izvorul din fata cabanei. Noi am reusit sa gasim persoana care se ocupa de cabana in prezent la numarul de telefon 0730852668
| Corneliu Negulescu, Joi, 3 Dec 2009, 11:54
Ce servicii ofera? Cazare, conditii, pret? De mancare ceva? Cum e cu marcajul ala spre varf? Eu ma fost mai sus de stana cca. 1km, eram singur, n-am mai vazut marcaj si m-am intors! Scuza-ma ca te pisez, dar eu, o data pe vara, anul asta nu, ma duc pe acolo! Mananc pe drum, pana la schit, la ciupecile alea din metal, dac-or mai fi!
| George Muratoreanu, Joi, 3 Dec 2009, 16:23
Cabana nu ofera niciun serviciu in afara de cazare. Adica, mai exact paturi si o soba. E indicat sa mergi cu sac de dormit si eventual izopren, deoarece sobele nu prea fac fata camerelor destul de mari. Despre alte servicii nu poate fi vorba. Nici mancare, si nimic altceva. Totul trebuie adus cu rucsacul. De asemenea este nevoie de lanterna pentru noapte. Nu exista nicio sursa de lumina. Pretul, asa cum l-am gasit noi este de 10 lei pe noapte.
Cat priveste traseul catre varf, marcajul este precar, dar dupa stana de piatra de pe Romanescu exista un marcaj, si de acolo se vede deja drumul auto forestier care deriva din drumul care face legatura intre Valea Badenilor si Varful Leaota. Odata ajuns in drum trebuie sa faci stanga si se urmeaza drumul pana imediat sub varf.
Ciupercile de metal sunt tot acolo, iar de la schit pana la cabana se face aproximativ o ora jumatate.
Sper sa fie folositoare informatiile
Drum bun
| Corneliu Negulescu, Joi, 3 Dec 2009, 16:58
Multumesc, foarte folositoare! Stana de piatra de pe Romanescu e cumva asta: http://www.ciobani.ro/main.php/v/Stane+si+bordeie/DSCF5564. JPG.html
| Corneliu Negulescu, Joi, 3 Dec 2009, 17:10
Un link mofturos! E penultima (cand scriu eu, s-ar putea sa difere cand citesti) stana de aici: http://www.ciobani.ro/main.php/v/Stane+si+bordeie/? g2_page=9
| Georgiana Eftimie, Joi, 3 Dec 2009, 19:19
" Cand am aflat de acest traseu, primul lucru am zis:Uau! Foc de tabara, miros de brad...tre' sa merg!
Ce mi-a placut: apusurile de soare (ca rasariturile, din pacate, le-am ratat), atmosfera din jurul focului, bancul cu "tot io":D, drumul-chiar daca a fost un pic dificil pentru mine avand in vedere ca a trebuit sa suport capriciile vremii, senzatia pe care o ai cand ajungi in varf-este extraordinara; desi te afli atat de sus, te simti totusi atat de mic... si ar mai fi...
Ce am priceput din experienta aceasta: cineva spunea ca fericirea nu e o destinatie, ci un mod de a calatori. Ce face diferenta este acel "cum": "cum" traiesti momentul. Laura Dutu
| George Muratoreanu, Vineri, 4 Dec 2009, 11:47
Intr-adevar aceasta este stana de piatra de pe Romanescu
| Corneliu Negulescu, Vineri, 4 Dec 2009, 13:42
Stana din poza e destul de aproape de cabana, cred ca sub o ora de mers. Eu am mers un pic mai departe si nu am vazut marcaj, nici drum forestier. Poate nu am mers destul ca sa zaresc asa ceva. Ideea e sa urci in golul ala alpin? Nu cumva stana e cea de aici: http://www.ciobani.ro/main.php/v/Stane+si+bordeie/Stana+de+Piatra+_Leaota_+02.jpg.html.
La asta nu am ajuns, am vazut-o doar in poza!
| Corneliu Negulescu, Vineri, 4 Dec 2009, 13:49
Curios! Link-ul nu merge direct, desi l-am probat inainte de postare! Te rog sa-l introduci (copy, paste) in Google!
| George Muratoreanu, Sâmbătă, 5 Dec 2009, 19:08
Intr-adevar aceea este stana. Se afla la cel mult 20 de minute de cabana
| Comentarii pentru acest articol |
|