Cu MTB-ul
prin Bucegi Duminică,26 septembrie, 1999
Ultima duminică de
septembrie. Vreme superbă! Ne-am hotărât să facem în
sfârşit excursia programată de atâta vreme, cu
bicicletele la munte. Dupa studiul îndelungat al
hărţii ne-am hotărât asupra traseului pe care-l vom
parcurge.
Dimineaţa, în gară, mari emoţii! Vom reusi
oare să trecem de controlorii de la intrarea pe peron?
Mai ales că nu avem bilete. Trecem de ei fără prea
mari probleme folosind biletul de astă-vară spre
Braşov. Alte emoţii: cum vom transporta bicicletele cu
trenul fără să facă naşu' urât? La tren ne
întâlnim cu nea Mihai, cel care păstrează vagonul
pentru blatişti şi care negociează cu naşu'. Ne face
semn să urcăm. Ne punem bicicletele în locurile de
bagaje. Stau foarte bine acolo si nu deranjează pe
nimeni. Naşu a făcut un pic gât, vrând să-i dăm
ceva mai mulţi bani, însă, nea Mihai l-a calmat şi
ne-a luat apărarea. La un grup aşa de mare de blatişti
(eram cam 25 de persoane), ce mai contau două biciclete.
Aşa că am ajuns fără probleme în Bucegi, cu numai
6000 lei :-).
Am coborât în Buşteni şi am pedalat până la
cabana Gura Diham. De acolo am luat-o pe un drum
forestier spre cabana Diham. Proastă idee! Drumul s-a
terminat brusc după vreo oră de mers (şi aşa a fost
destul de nasol pt că pe alocuri era surpat şi plin de
noroi) şi am rămas cu ochii-n soare cum se spune (de
fapt am rămas în padure). Neavând nici o potecă la
dispoziţie pe care să mergem, ne-am luat după hartă,
bicepşii copacilor şi intuiţia noastră şi cu biclele
în cârcă am urcat prin pădure, destul cât să ne
iasă sufletul, până am ajuns la poteca marcată (mai
bine o luam de la început pe ea). De aici până la
cabana Diham a fost uşor, poteca largă şi drumul lin.
Am ajuns la Diham, am păpat şi am plecat mai
departe. Coborârea nu a fost foarte usoară. Panta era
destul de mare şi trebuia să mergem mai tot timpul cu
frânele trase, de ni se încingeau jenţile ceva de
speriat. Asta până am dat de un drum forestier foarte
misto, prin pădure spre uzina electrică Râşnov. De
aici urma un drum pietruit pe care am mers cam o oră şi
care ma hurducat atât de tare din cauza bolovănişului
că mi s-a făcut rău. Virgil n-avea nici o problemă,
că avea furcă telescopică.
Din Râşnov am luat-o pe şosea spre Pârâul
Rece şi am urcat o grămadă (cam 400-500 m). În linie
dreaptă drumul a avut cam 11 Km. Ultimii 5 Km n-am mai
putut să-i urc cu bicla aşa că am mers pe lângă.
Ne-am oprit un pic la Pârâu să mâncăm. Am luat şi o
bere şi o Coca-Cola la niste preţuri destul de mari
(10.000 fiecare).
De la Pârâul Rece până-n Predeal a fost
super! Am mai avut un pic de urcat, însă ultimii 7 Km
au fost numai de coborât. Biclele mergeau singure şi am
prins nişte viteze fantastice. Eu cred ca am avut în
medie cam 40km/h iar Virgil a atins chiar 61Km/h!
La întoarcere nu am mai avut nici o problemă cu
naşul. În schimb trenul a fost full!
|