Scurtă introducere...
Doream să schimb pedalatul cu mersul pe munte.
După
3 week end-uri consecutive de pedalat, un al 4-lea părea că nu îşi va
mai găsi loc nici în blog dar mai ales la mine în stomac.
Planul îl
fac mai repede decât o omletă şi asta pentru că nu prea îmi stă în fire
să am răbdare când vine vorba să plec, aş putea spune chiar indiferent
de locaţie. (oricum în realitate nu este aşa, dar faza asta dă bine în
blog)
Făgăraş este victima, sau mai bine spus el a avut puterea
telepatică cea mai mare pentru a mă face să dezvolt o obsesie dintr-o
idee.
Joi seara plecăm din Timişoara şi înnoptăm la Hunedoara la bunica lui Călin.
De
multe ori când plec într-o tură, am harul de a dormi prost şi asta fără
un motiv solid şi evident dorm aiurea şi de data asta. Măcar acuma am
analizat cauzele: căldura (la 15 grade învelit) şi ţânţarii (la 15
grade dezvelit)...
După 1, 5 km de drum forestier, urmează 20 de minute de urcuş abrupt,
care scoate orice frimitură de pretenţie din noi şi traseul continuă
slăbind ce-i drept lasoul din jurul gâtului dar încă oferind "plăcerea"
de a inspira cu porţia.
Apărat de gulerul înalt şi abrupt al crestelor, lacul Avrig este de o
cromatică naivă şi momentul care te aduce lângă lac, te îndeamnă să
poposeşti puţin pentru a asculta liniştea în care lacul îşi păstrează
culoarea.
Un cort ancorat lângă lac, pare uitat de cineva, dar ne reaminteşte că există şi oameni prin zonă.
Împrejurilime
sunt fabuloase. Văile sunt adânci şi mari, împodobite de verdeaţă iar
versanţii mă copleşesc cu a lor statură şi îmi lasă impresia că sunt
nişte străjeri uitaţi în vremuri de asedii.
Puţinii nori care se zbenguiau curioşi pe cerul albastru semănau cu
nişte repere menite să ne arate traiectoria corectă pentru aflarea unei
comori, care era prezentă la fiecare pas şi fiecare gură de aer
inspirată.
Coborând de pe Scara, punem pas după pas pe şaua Şerbotei,
de unde în dreapta putem vedea Căldarea Mieilor, dar şi urcarea ce ne
aşteaptă până pe vârful Şerbota.
Vârful Şerbota este un fel de prag psihologic care te iniţiază în nebunia ce urmează şi care se cheamă Custura Sărăţii. Nu
ştiu din ce motiv pornesc primul...şi aveam o aşa de mare oroare de
haurile pe care trebuia să le cobor, de nu îmi explic de ce am luat-o
primul. Nu sunt "vechi" pe munte şi fobia asta îşi avea explicaţia cât
se poate de plauzibilă...
-Seamănă cu Porţile Închise, îi spun lui Călin.
-Numai că este de 15 ori mai aiurea, îmi răspunde.
Coborâm...şi
fiecare metru parcurs înseamnă şi un pas mai aproape de Negoiu. Această
coborâre seamănă cu un stagiu de ucenicie pe care trebuie să îl faci
dacă vrei să ajungi în cele mai înalte puncte de pe harta făgăraşului.
Multă lume şi noi grăbiţi...este ca la supermarket.
Îl lăsăm pe Negoiu acolo unde l-am găsit şi coborâm spre strungi.
La un moment dat ne oprim şi urmează un scurt şi eficient dialog:
-Avem 2 variante: Strunga Dracului sau Strunga Doamnei. (Calin)
-Pe unde-i mai scurt? (eu)
-Sunt la fel. (Calin)
-Atunci hai prin Strunga Dracului (auzisem că e spectaculoasă şi curiozitatea-mi caracteristică m-a dat de gol)
-Da\' vezi că îi al dracului şi se merge cu morcovu\'... (Călin)
-Ok, hai.
Şi dialogul nostru stârneşte amuzamentul celor din preajma noastră.
Continuarea turei cu poze, se poate gasi pe www.florentzo.blogspot.com
Florentzo.