Jurnale - De-a toamna-iarna pe Vartopel-Arpasel

Parcurgerea crestei Vartopel-Arpasel este indicata numai celor ce cunosc tehnicile de alpinism.

Dedicat unei persoane speciale, care mi-a schimbat viata!

Desi planificata in detaliu de cateva ori, nu reusisem sa ajung inca pe aceasta creasta. Acum am ajuns fara a avea o planificare prealabila, hotararea a fost luata doar cu 1-2 zile inainte … ironiile vietii, probabil ca acum era randul ei pe lista.  Fotografiile sunt facute in mare parte de Bogdan, de aceea nu apara prea des...dezavantajul de a fi fotograf (dar sunt sigur ca nu se supara)

Plecam vineri seara din Bucuresti, sambata dimineata de la ref Salvamont 2000 si ajungem la refugiul Fereastra Zmeilor dupa un urcus de 1 ora jumatate. Lasam bagajele in refugiul nou (frumos si mare, dar are doar plasa la paturi, destul de incomod de dormit; noi am ales sa dormim tot in cel vechi, pe considerentul ca e mai mic si se incalzeste mai repede).

 Noul refugiu in partea stanga, si valea pe care am urcat din Transfagarasan:

Muntele ne-a intampinat cu o vreme excelenta, varfurile de peste 2000m erau deja imbracate in cusma alba de iarna, iar pe partea nordica era zapada chiar si mai jos. Cum vazuseram in noaptea precedent luna plina, iar prognoza anunta cer senin, nu ne-am grabit deloc, in ideea in care cu luna plina si cu experienta atator ture de noapte, vizibilitatea va fi buna chiar si dupa lasarea intunericului.

Iata si tinta noastra, noi vom merge de la dreapta catre stanga (Est-Vest)

De la refugiu urcam sustinut, trecem de poteca de creasta si continuam pe un picior cu iarba, piatra si zapada catre inceputul crestei Vartopelului.

Bogdan, catre varful de unde incepe creasta apoi Adi apare si el

Andrei, mut de uimire, admirand peisajul

Eu, transmit mesajul clasic catre cei de acasa:

Creasta Vartopelului nu ne ridica probleme. Este o plimbare foarte placuta, uneori pe muchii mai ascutite, alteori pe poteca destul de lata.

Insa ceea ce ne este dat sa vedem este doar privilegiul celor ce indraznesc sa se avante acolo sus, atrasi de chemarea irezistibila a muntelui. Inexplicabila si de neinteles pentru cei care nu simt fiorul inaltimilor, al vantului biciuindu-ti fata si al dorintei de a scruta zarile nemarginite. Mai ales acum, cand, la munte, toamna si iarna se impletesc intr-un joc “de-a v-ati ascunselea” pe creste, prin hornuri, pe versanti, fiecare anotimp cautand sa acopere cat mai mult.

Iata o parte din acest joc de-a toamna-iarna:

Iar noi suntem undeva acolo, mici si fericiti vizitatori ai curtii Mariei-sale, bucurandu-ne de acceptul acestuia de a ne infatisa comorile pe care le detine.

Nu ne este insa permis sa dam iama oricum in aceasta imparatie. Pregatirea, atat mentala cat si fizica si tehnica, este biletul de acces, iar atentia si analizarea atenta a riscurilor trebuie sa faca parte din bagajul nostru.

Ajunsi pe varful Vartopel urmeaza un rapel scurt insa, in conditiile de acum, destul de dificil. Zapada si gheata de pe partea Nordica ingreuneaza ajungerea in saua Vartopelului si trebuie facuti spre stanga 2-3 pasi mai cu atentie (cel putin eu asa i-am simtit).

Andei pleaca primul in rapel, ceilati jucandu-ne cu umbrele:

Traversarea cu emotii spre stanga:

 Urcusul pe vf Fantanii nu pune probleme insa coborarea nu o putem face decat descatarand, zapada fiind putina si tare. Ce bine ca ne-am gandit sa luam pioletii

Iarna-i ici, toamna-i departe ….. ca sa modific putin binecunoscutele versuri. Intr-adevar iarna alba e aici cu noi, toamna colorata e departe, jos. Ingemanarea anotimpurilor e ceva deosebit.

 Iarna e sus

 Toamna e jos

Trecand pe creasta Arpaselului lucrurile devin ceva mai serioase, mai aeriene si mult mai expuse. Folosim ocazional si coarda pentru scurte asigurari.

Pe “Urechile de iepure” urcam lejer, doar primii pasi pe cea estica punand ceva problem intr-o zona cu puncte de gheata. Andei merge cap pe cea estica eu pe cea vestica. As spune ca cea de-a doua este mai usoara, cablul existent usurand mult accesul, dar stricand peisajul.

Simtim cu totii ca suntem norocosi, sorele ne dezmiarda cu razele lui blande, zarile se deschid spre Calimani si Rodnei, spre Parang si mai departe. Vantul nu lipseste insa si-si cam face de cap … deh, e oaspete permanent la curtea imparatiei Muntelui.

Ocolim urmatorul varf pe brane de iarba, pioletii fiind ajutoare de nadejdea, apoi creasta devine lama de cutit. Mergem tinandu-ne ca de un gard, atenti unde punem piciorul si pe ce punem mana.

Ma prind si eu in jocul de-a toamna-iarna si incerc sa le impac pe amandoua. Interesant si faptul ca stau pe granita dintre judetele Sibiu si Arges.

Calare pe situatie, dar impartit intre anotimpuri, iarna spre N si toamna spre S:

Adi, parca escaladand din toamna, indreptandu-se catre iarna:

Aici nu fac nici un comentariu, fiecare simte diferit:

Ne apropiem de sfarsitul calatoriei de astazi. Nu ne vine sa plecam, am tot sta pe sus.

Iata doar unul dintre motive (se zareste si poteca de creasta ce vine de la lacul Capra si trece pe sub noi):

Final de traseu in varful Portitei, cu un rapel lung pana in Portita Arpaselului.

Vantul se joaca cu corzile noastre si Andrei trebuie sa le desfaca

 Portita si valcelul pe unde se coboara in poteca

Nu aveam cum termina ziua decat tot cu un spectacol greu de uitat. Intoarcerea la refugiu am facut-o pe luna plina, crestele inzapezite parand poleite cu aur si stralucind deasupra genunilor intunecate de sub ele.

A doua zi o scurta tura pane pe Vanatarea lui Buteanu, prilej de a folosi din greu coltarii si pioletii, urcusul catre saua Capra fiind plin de zapada intarita.

 Suntem in plina iarna.

 Pe drumul spre Curtea de Arges, toamna castiga clar teren si pare a rezista asaltului iernii din inaltimi.

Un mare pret am platit totusi pentru bucuriile acestei ture. Pe drumul de intoarcere am primit tragica veste a disparitiei unei bune prietene de familie, intr-un accident in Bucegi. Ar fi trebuit sa vina cu noi in tura insa a renuntat in ultimul moment.

Dedic acest jurnal memoriei celei ce a fost Gabriela Postole. Pasiunea ei pentru munte poate fi inteleasa doar de catre cei ca ea iar creasta Vartopel-Arpasel era o tura pe care si-o dorea foarte mult.