Craciun in muntii Fagaras - Partea
a III-a
Unul dintre cele mai urite orase
ale lumii
Liviu mi-a propus sa ramin
astazi la Victoria, dar as vrea sa ajung cit mai repede
in munti.
Imi spune insa ca Vasile
a plecat acasa pentru Craciun, urmind sa se intoarca doar
peste citeva zile, ceea ce ma face sa ezit: sa plec? sa
nu plec? Ma hotarasc: plec! in fond planul e plan, iar eu
sint german, disciplina inainte de toate!
Nici nu porneste bine
autobuzul, ca ma cuprinde oboseala. Am senzatia de
moleseala, plutesc parca intre vis si realitate. Imi este
din ce in ce mai clar ca in starea asta nu voi reusi sa
urc pe munte decit cu mare efort. Imi revine amintirea
acelei zile de primavara in care am ramas ingropat in
zapada, ceea ce ma face sa nu mai am nici o indoiala: voi
accepta invitatia lui Liviu - ramin la Victoria si voi
urca miine.
"Orasul
Victoria", cum se numeste oficial, este de fapt o
mica localitate de la poalele muntilor. Pentru Liviu este
pur si simplu un "sat cu blocuri". Si are
dreptate: blocurile sint intr-adevar singurul element
urban. Aceleasi exemplare de arhitectura socialista pe
care le gasesti in toate orasele romanesti si care
uritesc peisajul celor mai incintatoare locuri.
Cine n-a vazut acesti
monstri din prefabricate, ajunsi in faza de decadere
imediat dupa darea lor in folosinta, nu-si poate imagina
impresia dezolanta pe care ti-o lasa. Jalnicele lor
fatade nu exprima altceva decit indiferenta regimului
fata de oamenii ce trebuie sa-si duca viata in astfel de
locuinte. Calitatea vietii in aceste "celule de
facut amor cu incalzire centrala" (Heiner Müller)
nu s-a schimbat cu mult dupa decembrie 1989. Iarna
locuintele au caldura aproape tot timpul, astfel incit
nimeni nu mai este nevoit sa doarma imbracat in palton,
dar aprovizionarea cu apa calda lasa de dorit la fel ca
inainte, uneori fiind intrerupta saptamini la rind.
In centru, unde am
coborit din autobuz, se afla o piata mare pe care am
gasit-o impodobita de Craciun. In mijloc - un brad inalt
cu ghirlande luminoase, felinarele de pe margine sint si
ele inveselite de beculete colorate. Atita lumina este o
imagine neobisnuita pentru o tara in care pina nu de mult
cartiere intregi erau tinute in bezna. In multe locuinte,
inca in pericol de a ramine fara curent, nu lipseste nici
astazi lampa cu petrol.
Aceasta risipa de lumina
este o incercare induiosatoare de a alunga tristetea cu
podoabe de Craciun. O data in plus imi dau seama cit de
strain sint eu aici. Vin pentru scurt timp, vad aceasta
situatie dezolanta, incerc sa inteleg ce se petrece, dar
ramin totusi un turist care se uita intr-o vitrina
grotesc aranjata, fara sa aiba vreo legatura reala cu
cele vazute. Sigur, am aici prieteni de care-mi pasa si a
caror viata o impartasesc pentru citva timp. Si totusi,
de fiecare data stiu ca ma voi reintoarce in lumea mea
care se deosebeste atit de mult de a lor, doua lumi intre
care nu pare sa existe vreo legatura. Poate ca am vazut
mai mult decit alti straini care isi petrec concediul in
Romania sau poate ca nu. Nu voi sti niciodata cu
adevarat.
Si totusi, in ciuda
faptului ca sint strain si a distantei care ramine si
este simtita si de cei pe care ii intilnesc, sint totusi
acceptat. Sint acceptat de oamenii acestei tari aflata
intr-un colt uitat al Europei. Cu o naturalete pe care cu
greu o inteleg, acesti oameni accepta strainul ca pe unul
de-al lor, fara sa puna intrebari, fara sa astepte vreo
rasplata, avind o singura dorinta: aceea ca eu sa incerc
sa-i inteleg.
Liviu a gasit o
posibilitate de innoptare, avem la dispozitie locuinta
unui prieten plecat din localitate. Mincam, bem vin fiert
si ne ducem la culcare. Dorm pana dupa-amiaza. Ma
asteapta um mic dejun cu cirnaciori si carne fripta. Cam
mult pentru mine, obisnuit doar cu ceva piine prajita, cu
miere sau gem. Dar aici asa se obisnuieste, trebuie sa ma
acomodez. Imi aduc aminte de o fraza a lui Karl May, care
ma impresionase in copilarie: "Cel care nu poate sa
cinte cu privighetoarea si sa urle cu lupii, ramine un
strain pretutindeni". Cit de adevarat! Cine s-ar fi
asteptat la atita intelepciune de la un escroc care a
calatorit doar cu imaginatia in celula inchisorii? Cint
asadar cu privighetorile si maninc ce mi se pune pe masa.
Timpul trece vorbind
cite-n luna si-n stele si consumind cantitati
considerabile de vin fiert. Sint cuprins de o placuta
moleseala, imi este din ce in ce mai clar ca nu voi putea
porni la drum nici in ziua urmatoare daca nu scap de
aceasta ospitalitate. Dau de inteles ca as dori sa-mi
petrec noaptea in cabana Arpas, aflata la citiva
kilometri de Victoria. Se face rost de o masina si seara
ne aflam deja pe drum. In timp ce Dacia patineaza pe
ghetusul drumului forestier, imi dau seama ca mi-am uitat
batul de schi la Victoria. De intors din drum nu poate fi
vorba, asa ca va trebui sa ma descurc fara. Mi se pare
insa ca e un semn de rau augur. Sigur ca batul de schi nu
este absolut indispensabil, insa te ajuta uneori sa-ti
mentii echilbrul pe portiuni mai dificile. Teama de
urcusul care ma asteapta miine mi se amplifica...
In pofida starii proaste
a drumului, ajungem cu bine. La fel ca toate celelalte
cabane la care se poate ajunge cu masina, cabana Arpas nu
este prea imbietoare pentru alpinisti. Proprietarii sint
mai interesati de cei care fac un popas pentru citeva
beri si o gustare, dupa care se urca in masina si pleaca
mai departe. Cei care vor sa si innopteze in cabana nu
sint rentabili, nu inseamna decit multa munca si putini
bani. Nu ma mira deci ca sint primit destul de
neprietenos. Munca de lamurire dusa de Liviu da totusi
roade: pot ramine peste noapte, insa intr-o camera
neincalzita. Ma impac cu ideea, mai ales ca am
"soba" mea particulara, sacul de dormit.
Imi las rucsacul in
camera si ma duc in sala de mese. Intr-o incapere
alaturata e in toi un chef cu multa larma si bautura.
Dupa citva timp se apropie de mine o tinara cu un aer
neprietenos si imi cere pasaportul pe un ton autoritar.
Imi aduce apoi cheile si o bere si ma lasa in plata
Domnului. Imi beau berea si ma retrag in camera. Verific
cele sase paturi , il aleg pe cel mai bun. In pofida
lipsei unei atmosfere festive de Craciun si a nelinistii
care nu ma paraseste, reusesc sa adorm destul de
repede...
|