Comunitate

Caută

Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Parteneri
Zitec - software outsourcing romania

Emisiunea Sport Extrem la Radio Bucureşti


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Jurnale - Crăciun în munţii Făgăraş

Bookmark and Share

Crăciun în munţii Făgăraş - Partea a III-a
Sâmbata,

Craciun in muntii Fagaras - Partea a III-a
Unul dintre cele mai urite orase ale lumii

Liviu mi-a propus sa ramin astazi la Victoria, dar as vrea sa ajung cit mai repede in munti.

Imi spune insa ca Vasile a plecat acasa pentru Craciun, urmind sa se intoarca doar peste citeva zile, ceea ce ma face sa ezit: sa plec? sa nu plec? Ma hotarasc: plec! in fond planul e plan, iar eu sint german, disciplina inainte de toate!

Nici nu porneste bine autobuzul, ca ma cuprinde oboseala. Am senzatia de moleseala, plutesc parca intre vis si realitate. Imi este din ce in ce mai clar ca in starea asta nu voi reusi sa urc pe munte decit cu mare efort. Imi revine amintirea acelei zile de primavara in care am ramas ingropat in zapada, ceea ce ma face sa nu mai am nici o indoiala: voi accepta invitatia lui Liviu - ramin la Victoria si voi urca miine.

"Orasul Victoria", cum se numeste oficial, este de fapt o mica localitate de la poalele muntilor. Pentru Liviu este pur si simplu un "sat cu blocuri". Si are dreptate: blocurile sint intr-adevar singurul element urban. Aceleasi exemplare de arhitectura socialista pe care le gasesti in toate orasele romanesti si care uritesc peisajul celor mai incintatoare locuri.

Cine n-a vazut acesti monstri din prefabricate, ajunsi in faza de decadere imediat dupa darea lor in folosinta, nu-si poate imagina impresia dezolanta pe care ti-o lasa. Jalnicele lor fatade nu exprima altceva decit indiferenta regimului fata de oamenii ce trebuie sa-si duca viata in astfel de locuinte. Calitatea vietii in aceste "celule de facut amor cu incalzire centrala" (Heiner Müller) nu s-a schimbat cu mult dupa decembrie 1989. Iarna locuintele au caldura aproape tot timpul, astfel incit nimeni nu mai este nevoit sa doarma imbracat in palton, dar aprovizionarea cu apa calda lasa de dorit la fel ca inainte, uneori fiind intrerupta saptamini la rind.

In centru, unde am coborit din autobuz, se afla o piata mare pe care am gasit-o impodobita de Craciun. In mijloc - un brad inalt cu ghirlande luminoase, felinarele de pe margine sint si ele inveselite de beculete colorate. Atita lumina este o imagine neobisnuita pentru o tara in care pina nu de mult cartiere intregi erau tinute in bezna. In multe locuinte, inca in pericol de a ramine fara curent, nu lipseste nici astazi lampa cu petrol.

Aceasta risipa de lumina este o incercare induiosatoare de a alunga tristetea cu podoabe de Craciun. O data in plus imi dau seama cit de strain sint eu aici. Vin pentru scurt timp, vad aceasta situatie dezolanta, incerc sa inteleg ce se petrece, dar ramin totusi un turist care se uita intr-o vitrina grotesc aranjata, fara sa aiba vreo legatura reala cu cele vazute. Sigur, am aici prieteni de care-mi pasa si a caror viata o impartasesc pentru citva timp. Si totusi, de fiecare data stiu ca ma voi reintoarce in lumea mea care se deosebeste atit de mult de a lor, doua lumi intre care nu pare sa existe vreo legatura. Poate ca am vazut mai mult decit alti straini care isi petrec concediul in Romania sau poate ca nu. Nu voi sti niciodata cu adevarat.

Si totusi, in ciuda faptului ca sint strain si a distantei care ramine si este simtita si de cei pe care ii intilnesc, sint totusi acceptat. Sint acceptat de oamenii acestei tari aflata intr-un colt uitat al Europei. Cu o naturalete pe care cu greu o inteleg, acesti oameni accepta strainul ca pe unul de-al lor, fara sa puna intrebari, fara sa astepte vreo rasplata, avind o singura dorinta: aceea ca eu sa incerc sa-i inteleg.

Liviu a gasit o posibilitate de innoptare, avem la dispozitie locuinta unui prieten plecat din localitate. Mincam, bem vin fiert si ne ducem la culcare. Dorm pana dupa-amiaza. Ma asteapta um mic dejun cu cirnaciori si carne fripta. Cam mult pentru mine, obisnuit doar cu ceva piine prajita, cu miere sau gem. Dar aici asa se obisnuieste, trebuie sa ma acomodez. Imi aduc aminte de o fraza a lui Karl May, care ma impresionase in copilarie: "Cel care nu poate sa cinte cu privighetoarea si sa urle cu lupii, ramine un strain pretutindeni". Cit de adevarat! Cine s-ar fi asteptat la atita intelepciune de la un escroc care a calatorit doar cu imaginatia in celula inchisorii? Cint asadar cu privighetorile si maninc ce mi se pune pe masa.

Fagaras - panorama

Timpul trece vorbind cite-n luna si-n stele si consumind cantitati considerabile de vin fiert. Sint cuprins de o placuta moleseala, imi este din ce in ce mai clar ca nu voi putea porni la drum nici in ziua urmatoare daca nu scap de aceasta ospitalitate. Dau de inteles ca as dori sa-mi petrec noaptea in cabana Arpas, aflata la citiva kilometri de Victoria. Se face rost de o masina si seara ne aflam deja pe drum. In timp ce Dacia patineaza pe ghetusul drumului forestier, imi dau seama ca mi-am uitat batul de schi la Victoria. De intors din drum nu poate fi vorba, asa ca va trebui sa ma descurc fara. Mi se pare insa ca e un semn de rau augur. Sigur ca batul de schi nu este absolut indispensabil, insa te ajuta uneori sa-ti mentii echilbrul pe portiuni mai dificile. Teama de urcusul care ma asteapta miine mi se amplifica...

In pofida starii proaste a drumului, ajungem cu bine. La fel ca toate celelalte cabane la care se poate ajunge cu masina, cabana Arpas nu este prea imbietoare pentru alpinisti. Proprietarii sint mai interesati de cei care fac un popas pentru citeva beri si o gustare, dupa care se urca in masina si pleaca mai departe. Cei care vor sa si innopteze in cabana nu sint rentabili, nu inseamna decit multa munca si putini bani. Nu ma mira deci ca sint primit destul de neprietenos. Munca de lamurire dusa de Liviu da totusi roade: pot ramine peste noapte, insa intr-o camera neincalzita. Ma impac cu ideea, mai ales ca am "soba" mea particulara, sacul de dormit.

Imi las rucsacul in camera si ma duc in sala de mese. Intr-o incapere alaturata e in toi un chef cu multa larma si bautura. Dupa citva timp se apropie de mine o tinara cu un aer neprietenos si imi cere pasaportul pe un ton autoritar. Imi aduce apoi cheile si o bere si ma lasa in plata Domnului. Imi beau berea si ma retrag in camera. Verific cele sase paturi , il aleg pe cel mai bun. In pofida lipsei unei atmosfere festive de Craciun si a nelinistii care nu ma paraseste, reusesc sa adorm destul de repede...

Autor: Werner Hintze
Înscris de: Vasile Coţovanu
Vizualizări: 4891, Ultima actualizare: Duminică, 5 Nov 2000



Legaturi cu Ghidul Montan:
Muntii FAGARASULUI  
Comentariu
Fără foto Sabiescu Silviu, Joi, 8 Mar 2001, 10:35

cel putin la prima citire este fascinant. ma bucur pentru ca acest german a reusit sa-si deschida larg inima nu stiu cum a fost scris si tradus textul, dar este suculent, cu fraze bine inchegate, cursiv chiar daca nu il cunosc tin sa il salut din suflet pe acest om

Fără foto Cătălin Petrescu, Miercuri, 29 Mai 2002, 23:23

Una dintre cele mai bune lecturi de care am avut parte vreodata .
Il felicit pe Werner Hintze si pe traducatorul articolului.

Fără foto Ciprian Thomas, Vineri, 1 Aug 2003, 2:01

O lectura interesanta, sincera si extrem de captivanta. Ma simt de parca as fi fost acolo. Intr-adevar, un articol care merita toata consideratia. Multumesc, domnule Werner. La buna recitire.:-D

Comentarii pentru acest articol
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii