Comunitate

Caută

Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Parteneri
Zitec - software outsourcing romania

Emisiunea Sport Extrem la Radio Bucureşti


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Jurnale - Valea Jepilor - Brâna Mare a Caraimanului - Babele

Bookmark and Share

Valea Jepilor - Brâna Mare a Caraimanului - Babele

BUCEGI 22 iunie 2011

Valea Jepilor. Sau Valea Caraimanului? Majoritatea o ştiu de Valea Jepilor, deşi aceeaşi majoritate ştie că pe firul ei curge pârâul Caraimanului. Oricum s-ar numi, unul din versanţi îi este tiz. La nord muntele Caraiman, în sud muntele Jepii Mici.
Valea Jepilor e un simbol. O atracţie. Pelerinajul pe vale spre sau dinspre Crucea Eroilor este pentru românul de rând suprema aventură montană, egalată poate doar de o bătaie cu zăpadă în plină vară lăngă tunelul Transfăgărăşanului. De-a lungul ei poţi întâlni cele mai bizare personaje şi cele mai stranii recuzite vestimentare. Unele le poţi revedea seara la ştiri urmate de figura încruntată a şefului Salvamont Buşteni.

Dincolo de toate aceste curiozităţi, Valea Jepilor este o foarte frumoasă vale a Bucegilor, ce merită atenţia, respectul şi delectarea iubitorilor de munte. Şi pe deasupra, un traseu aş spune chiar solicitant pentru un drumeţ simplu, unul din traseele marcate dificile. Pe vreme rea chiar foarte periculos.
Prognoza meteo fiind excelentă, m-am încumetat să-i fac Iuliei cadou pentru terminarea anului şcolar o vale din Bucegi. Anul trecut cadoul a fost Valea Urlătorii. Cum de un an visa să urce la cruce, iaca momentul prielnic.

Plecarea în traseu se face din... părculeţul copiilor.

Prima săritoare: Prăvăliile şi tonetele cu suveniruri. Trebuie să o asigur pe Iulia. Să o asigur că la întoarcere vom inspecta toate prăvăliile şi tonetele. Imediat după, este nevoie iar de o asigurare. Că ne putem întoarce cu telecabina. Programul de după masă fiind astfel pus la punct, lăsăm forfota staţiunii în urma noastră şi pornim spre împărăţia Bucegilor.

La orele 10 fără un sfert suntem la intrarea propriu-zisă în traseu. Conform săgeţii indicatoare până la Babele sunt necesare 4 - 4 1/2 ore. Fac repede nişte calcule, 3 ore vale, o oră până la cruce, încă una spre teleferic, plus o oră mâncat sendvişuri şi peisaje. Hmm! Cam din scurt, dar am încredere în pofta de urcat a Iuliei şi-n rezistenţa ei dovedită. Dacă ratăm telecabina am totuşi un plan B, o noapte la cabana Babele.

După mai multe parcurgeri ale văii mi-am format un clişeu ce mă ajută să-mi dozez timpul şi energia. Conform acestui clişeu traseul văii s-ar împărţi în trei treimi plus o ultimă bucăţică, să-i spun ultima sută de metri. Mergând nici prea repede, nici prea încet, fiecare treime ar înghiţi câte o oră, iar ultima sută de metri între zece minute pe vreme ideală şi vreo jumătate de ceas pe caniculă nemiloasă.

Prima treime se desfăşoară prin pădurea de pe versantul nordic al Jepilor Mari, pe stânga văii privită spre platou. Într-o zi călduroasă de vară, umbra răcoroasă a Clăiţei alungă oboseala acordării ritmului de mers cu panta accentuată a potecii. Când şi când câte un luminiş ne destăinuie frânturi din abruptul celuilalt mal, al Caraimanului.
Colţul BerbeculuiPrin pădurea de la poalele Clăiţei

Traversăm Vâlcelul Clăiţei şi schimbăm umbra acesteia pe umbra Crestei cu Zâmbri. Avem deja paşii sincronizaţi şi respiraţia domolită. După încă zece minute poteca se dă jos de pe malurile Jepilor şi reîntâlneşte pârâul Caraiman de care ne-am despărţit jos, la intrarea în traseu. Iuliei, care este nerăbdătoare să afle la fiecare popas cât am urcat şi cât mai avem de urcat, îi spun că am depăşit primul sfert. "Câte Măguri?" unitatea ei ad-hoc de măsurare a altitudinilor. "Două." Măgura fiind un munticel de vreo 200 de metri pe care l-a urcat de câteva ori.

Imediat ce traversează pârâul, poteca se angajează în serpentine pe versantul din dreapta noastră, lăsând iar vuietul pârâului undeva jos. A doua treime se întinde pe pantele sudice ale Caraimanului, răsfăţate de razele soarelui. Dacă în prima treime am mers tot timpul prin foioasele de la poalele Clăiţei, aici păşim pe tărâmul coniferelor, majoritatea zade. Blânde la atingere. Pentru Iulia a fost o noutate absolută că acele zadei cad toamna, căci în clasa a III-a abia au învăţat că foioasele sunt cele care-şi pierd frunzele, iar coniferele ba.
Pinten al Jepilor Mici lângă Vâlcelul LupuluiValea Jepilor

Copacii, adică zadele, se răresc, astfel că după vreun sfert de oră de urcuş prin pădure ieşim în pajiştea alpină, dominată de verdele crud al ierbii proaspete, punctat ici-colo de umbra binefăcătoare la miez de zi de vară a câte unui brăduţ. Sau mai degrabă a unei zade. Pajişte, iarbă grasă, o mică umbră ocrotitoare, peisaje de vis. Ce lipseşte? Picnicul de la marginea drumului. Ne conformăm.

Dar ce-i hârâitul ăsta care tulbură siesta? Rolele de la stâlpul telecabinei cocoţat pe o stâncă undeva la vreo sută de metri deasupra. Deci trebuie să apară curând şi telecabina. Ce trece chiar deasupra capetelor noastre! Şi se întâlneşte imediat cu sora ei ce coboară vertiginos din deal.

Că tot veni vorba de linişte. Deşi suntem la solstiţiu, în miez de vară, n-am întâlnit decât patru oameni pe toată valea. Un tânăr ce ne-a depăşit la urcare şi o familie ce cobora de la Babele. Până la cruce ne-am mai intersectat doar cu o pereche de ardeleni pe brână. Secretul unei ture lipsite de aglomeraţie şi gălăgia ce-o acompaniază? Plasarea ei în mijlocul săptămânii. Ferită de forfota pantofarilor Valea Jepilor se dăruieşte călătorului în toată splendoarea ei.

A doua treime a potecii se termină cu o scurtă incursiune pe malul Jepilor, pentru a prinde Brâul lui Răducu ce altfel pare că sprintează spre înălţimile Crestei cu Zâmbri. "Răducu ăsta a fost un băieţel?""A fost. Când era mic." Din ce ştiu, e numele unui vânător de capre negre ce bântuia coclaurile Jepilor.
Cascada Caraimanului

Ultima treime se desparte definitiv de pârâul Caraiman urmărind Vâlcelul Zăpezilor. Am urcat patru Măguri şi ne mai rămân vreo două. Ca de obicei, lucrurile interesante se îngrămădesc spre final, recompensând efortul de până aici. Multe lanţuri, trepte-n stâncă ("Cine le-a săpat?"), cascadă, zăpadă (în mijlocul verii!), un horn întunecos, puţină căţărare, bujori de munte.
Ţanc al Jepilor Mici în stânga Marii CascadeVâlcelul Dracilor (Beldie)

Zăpadă în hornul Vîlcelului... Zăpezilor.Zade în prim plan
şi mult mai multe zade în depărtare.

"Tati, ţine-te după mine!""Acolo sus de tot vom ajunge!"
(în medalion: zoom pe Omuleţul din stânga sus)

Ultima treime se termină în jgheabul Vâlcelului Zăpezilor. Dar nu suntem încă pe platou. Urmează ultima sută de metri, ce şerpuieşte prin iarba pâlniei de obîrşie a vâlcelului. Dorinţa supremă a drumeţului ajuns aici într-o zi toridă este tovărăşia umbrei vreunui norişor şi-o adiere răcoroasă. Cabana Caraiman e la o aruncătură de băţ pe promontoriul din stânga, dar topirea ultimilor stropi de energie dilată timpul, ca-n relativitate în apropierea vitezei luminii.
Ultima sută de metri...... şi ceilalţi 1000 de metri rămaşi mai jos.

În final urcăm şi ultima Măgură. Iulia şi-a depăşit recordul anterior de altitudine (Cantonul Jepi, 1960m, prin Valea Urlătorii), prilej de recompensă energetică. Premiul (un şniţel) trebuie însă consumat direct pe podium, o piatră mare lângă cabană, căci imediat s-a ivit un contracandidat la premiul cel savuros.
"Vreau şi eu şniţel!"

O liniştim pe mami că suntem teferi şi plini de voie bună. Stăm aproape o jumătate de oră tolăniţi în iarbă precum acumulatorii în încărcător pentru a ne reface toate forţele. Cabana este închisă, în renovare. Nici ţipenie de om prin jur. O linişte perfectă pentru a medita cu privirea pierdută pe brânele Caraimanului.
Valea Jepilor pe platou

Multe, multe flori pe platou. Şi mulţi bujori de munte pe brâne. Aici primăvara soseşte abia prin mai. Culegem din priviri multe, multe flori, pe care Iulia le va dărui, în format JPEG, mamei. Ne urnim înspre cruce. Iulia se entuziasmează la gândul că va trece pe lângă prăpăstiile ameţitoare pe care le anticipa când îi arătam din vale cam pe unde-i brâna.
Brâna Mare a Caraimanului

Poteca de pe brâna e o adevărată alee, normal, căci e bătută de zeci de mii de oameni pe an. Hăul din dreapta este izvorul adrenalinei drumeţilor mai puţin obişnuiţi cu potecile de munte.

Ne apropiem de Omuşor. Iulia se convinge că stânca de care se sprijină Omuşorul este mai înaltă decât blocul nostru de 8 etaje, iar Omuşorul e şi el înalt cât o casă. Dar dacă de jos, de lângă cascadă, peretele brânei abia se distingea, acum, de sus de pe brână, e rândul cascadei să se transforme într-un firicel de apă. Mărimile se comprimă şi se dilată incredibil de mult pentru un copil încă neobişnuit cu iluziile de percepţie a peisajului montan.
Omuşorul

Odată ajunşi în Şaua Caraimanului, se schimbă placa. Vânturile reci dinspre Coştila, de care ne-a ferit până aici peretele brânei, ne ordonă scoaterea hanoracelor din rucsac. Blindaţi termic, ne apropiem de marginea Albişoarei Brâului pentru a admira întreg peretele sudic al Coştilei, cel mai mare perete alpin din ţară. "Vezi dunga aceea verde şi lată ce urcă uşor spre dreapta? Acela-i un brâu, Marele Brâu al Coştilei.""Şi se poate merge pe-acolo?""Da. Dar trebuie să mai creşti un pic."
Coştila, peretele sudic

Ca orice îndrăgostit de abruptul Bucegilor, trebuie să-i arăt şi Fisura Albastră. "Dar pe-acolo se poate urca?" Zâmbesc. "Numai câteva zeci de oameni au putut şi-au reuşit să urce pe-acolo! Cei mai temerari şi cei mai experimentaţi alpinişti."

În sfârşit, păşim pe platforma Monumentului Eroilor. Bucuria Iuliei este bucuria copilului ce primeşte jucăria visată. Imediat curg şi întrebările. "Ce oraş e acela?""Ce munţi sunt aceia?""Dar ăia?"

Reveria ne este curmată brusc de hărmălaia unui puhoi de cheflii ce se revarsă dinspre platoul Caraimanului către cruce. Asta e. Cel puţin am avut parte de linişte pe durata întregului traseu de la Buşteni la Cruce. Şi parcă şi traseul e mult mai curat decât alte dăţi. O fi aşa pentru că iarna abia s-a terminat şi gunoaiele duse la vale de topirea zăpezilor n-au apucat încă să fie înlocuite de peturi, dozatoare şi ambalaje noi? Sau, şi o speranţă încolţeşte în suflet, poate românii s-au mai civilizat un pic. Sau e doar efectul crizei care a mai rărit cohortele de pantofari?

Părăsim locurile ameninţate de furtuna manelistă. Descoperim sursa avalanşei nedorite: un microbuz ce staţiona chiar pe buza platoului Caraimanului. Speranţa abia încolţită se ofileşte. Iuţim paşii pe bulevardele de pe platou. Aici recunosc că am zorit-o pe Iulia ca să prindem telecabina. Hărmălaia nu se mai aude şi liniştea revine să ne ţină companie până la cabană. Traversăm o limbă foarte mare de zăpadă de la obârşia pârâului Caraiman. "Câtă zăpadă vara!"

Presaţi de timp, i-am arătat Sfinxul din mers, rămânând pentru o tură viitoare să-l studiem îndeaproape, împreună cu Babele de lângă cabană.
Sfinxul Bucegilor

Norocul a ţinut să încununeze tura noastră cu mult-aşteptata plimbare cu telefericul. Nici nu am intrat bine pe uşa staţiei telecabinei că un nene de-acolo, după ce a scrutat împrejurimile clădirii şi s-a asigurat că nu aşteptăm pe altcineva să ne ajungă din urmă, a închis şi uşa, şi programul pe ziua de azi. Le rămânem recunoscători că, deşi programul oficial se termină la 15.45, uşa mai rămâne deschisă câteva minute pentru eventualii întârziaţi.

Dar cum cei din urmă vor fi cei dintâi, avantajul ultimilor la coada telecabinei este de a avea şansa să rămână doar câţiva pentru ultimă cursă. Noi am fost şapte cu tot cu tehnicianul din cabină. Loc berechet în cabină pentru ca fiecare să se plimbe de la un geam la altul pentru a admira în voie şi Caraimanul, şi Jepii, şi valea, şi Buşteniul. Însă Iulia a fost cel mai tare impresionată de "căderea în gol" a cabinei după ce trece de pilonul 4, cel de pe marginea platoului.

După debarcare, programul de seară a continuat cu inspecţia tonetelor cu artizanat, alegerea, scrierea şi trimiterea vederilor pentru toate bunicile, un popas la cofetăria pe terasa căreia se poate savura atât Caraimanul din piatră cât şi cel din ciocolată, şi, pentru închiderea cercului, un sfert de oră în părculeţul copiilor.
Locomotiva electrică a Fabricii Schiel

În aşteptarea "clasicului" accelerat de şapte fără un sfert, ne-am minunat de cât de bine seamănă bătrâna locomotiva electrică a fostei fabrici de hârtie cu locomotiva trenuleţului nostru electric de jucărie, tot nemţească. Atâta doar, că a noastră are doar două osii.

La rugămintea mea, Iulia a compus primul ei jurnal de tură, pe care, la rugămintea ei, îl transcriu mai jos.
Drumeţie pe Valea Jepilor
Bună! Sunt Iulia şi am urcat pe Valea Jepilor pe muntele Caraiman până la Monumentul Eroilor.
A fost un drum frumos. M-am urcat pe multe stânci şi am trecut peste multe prăpăstii.
Am ajuns la jumătatea drumului şi ne-am odihnit. Am urcat până la cabană şi am mâncat câte ceva. Am mers mai departe până la cruce. De sus se vedeau oraşe, munţi, câmpii, dealuri. Am stat un timp acolo, apoi am pornit spre staţia de telecabină. Am coborât cu telecabina.
Ce drumeţie frumoasă!
Pe curând, Iulia!

Traseu

  • ramificaţie - Vâlcelul Clăiţei: 1 h
  • Vâlcelul Clăiţei - Brâul lui Răducu: 1 h
  • Brâul lui Răducu - Brâul Portiţei: 1/2 h
  • Brâul Portiţei - Cabana Caraiman: 1 h
  • Cabana Caraiman - Crucea Eroilor: 3/4 h
  • Crucea Eroilor - telecabina Babele: 3/4 h
Autor: Zoltan Hascsi
Înscris de: Zoltan Hascsi
Vizualizări: 18261, Ultima actualizare: Marţi, 2 Aug 2011



Legaturi cu Ghidul Montan:
Muntii BUCEGI  


O poză: [N-am găsit]

Un articol: [N-am găsit]

Un traseu:
Busteni-La Gratar-Cascada Urlatoarea-Valea Urlatoarea Mare-D.F.M. Valea Babei

 

Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii