Frumosii munti
ai Olteniei – cum au mai fost denumiti muntii dintre Olt si Jiu - isi pierd
salbaticia si ecourile tacute ce le bantuiau pe vremuri caldarile glaciare,
crestele sau vaile impadurite.
Am urcat spre
finalul verii pe fosta sosea strategica, numita si Transalpina. Drumul de
piatra pe care il stiam altadata, cu paraiasele ce il traversau, cu lespezile
sale, cu podetele de lemn cu cuie ruginite, nu mai este. Acum avem si aici o
prozaica banda de asfalt ce face loc la tot felul de anomalii pe care Parangul
nu le-a mai vazut.
Porneam pe
traseu, parasind drumul si civilizatia, pasind pe iarba si simtindu-ne mai
liberi. In fata noastra se deschidea, larg, drumul de creasta, spre rasarit.
Intrarea in
traseu este semnalizata de un indicator “Spre Petrimanu – 6h”. Marcajul de
creasta, in general cu stalpi, este destul de bun. O scurta abatere ne duce pe
Varful Papusa (2135 m), cu bune perspective spre Ranca si zona subcarpatica dar
si spre Mohoru sau Parangul Mare.
Drumul de creasta
este destul de lejer. Dupa o portiune orizontala, intr-un urcus larg, ocolim
varful Cioara si ajungem intr-un alt loc cu perspective bune – Saua Tidvele. In
fata se zareste Varful Galbenul si mai inalt, Micaia. In dreapta se deschide,
larga, Valea Galbenului, ce coboara la Baia de Fier. Orizontul spre rasarit e
inchis de primele inaltimi ale Capatanii, dominate de Varful Nedeia.
Nordul este
dominat de culmea lunga, domoala si pastorala a Muntilor Latoritei, peste ea
zarindu-se si cateva creste din Cindrel si Lotrului.
Am facut un
popas – de pranz – in saua de dinainte de Micaia. Aici porneste si un drum, pe
curba de nivel, spre nord. Stalpii de marcaj urca insa direct, pe coasta. Nu
exista poteca insa urcusul pe pasunea alpina este simplu de urmat insa destul
de solicitant. Urcam aproximativ 200 m diferenta de nivel, pana pe platoul
destul de larg ce marcheaza Varful Micaia.
Vantul bate cu
putere. Ceata ne invaluie pret de cateva secunde, transformand parca in fantome
siluetele celor 2 ciobani ce ne privesc nemiscati, 50 de metri mai departe. Ne
inconjoara si cainii, dar fara prea multa agresivitate. Momentul acesta gri
insa nu dureaza prea mult; soarele desface din nou orizonturile.
Se deschide mai
bine zarea catre Capatanii. In stanga se vede valea Latoritei. In dreapta –
valea Oltetului. Foarte jos, in fata – o stana, in Curmatura Oltetului. Acolo
vom cobora pentru prima tabara. Dincolo de curmatura (partial ascunsa vederii
noastre), se inalta Muntele Boul, flancat pe stanga un drum de piatra, ce urca
pieptis spre culme.
Coboram pe
pantele rasaritene ale Micaiei si mergem apoi drept, ocolind cateva varfulete,
cel mai important, Pristosul, fiind si ultimul din Muntii Parang care se
termina – sau incep – aici, la Curmatura Oltetului.
De aici se
observa si mai bine drumul de piatra ce trece prin sa si stanele de aici. Noi
ne continuam coborarea, printre braduti, pe o poteca destul de vaga, prin
pasune.
Cu 100 m mai sus
de drum, gasim un loc adapostit, o caldare in miniatura, in care decidem sa
campam. In apropiere, este un mic lac colmatat. Suntem la adapost de vant si
avem locuri bune de cort.
Coboram sa
cautam apa la stane. Un cioban ne indruma spre izvor – destul de puternic si cu
apa buna, rece.
In curmatura
asteapta, adormiti, culegatori de afine. Nu peste mult timp, un ARO ii culege,
impreuna cu rezultatul muncii lor de peste zi.
Sase sau sapte
masini de teren, cu numere straine, urca din greu spre Muntele Boul, pe unde
vom porni si noi a doua zi.
Se intuneca
repede si putem admira, in prima seara la munte, stelele.
A doua zi este
soare. Ma mira limpezimea zarilor inspre nord, spre Latoritei fata de ceturile
ce imbraca vaile sudice. Departe, ascutita si cu un “om de piatra” in varf, ne
asteapta Nedeia – prima tinta clara a zilei de azi.
Strangem tabara
si coboram in Curmatura Oltetului – un hotar intre munti si intre vai. Ne
completam rezerva de apa si pornim apoi spre est, pe drumul de piatra ce urca,
abrupt, pe coasta nordica a Muntelui
Boul. In circa 25 de minute ajungem sus, langa o
ciudata constructie de caramida – seamana cu un refugiu sau cu o statie de
autobuz, deteriorata. De aici, drumul coteste spre sud, ocolind varful si
trecand pe la obarsiile vaii Izvorul cu Hotar. Zarile se deschid spre rasarit,
catre Piatra Tarnovului (mai aproape) si Muntii Lotrului. In spatele nostru,
culmea Muntilor Latoritei.
Drumul merge
aproape orizontal, urcand lent. Este vizibil pana departe. Lasam in stanga
varful Turcinul Negovanului, ajungand in saua Negovanului. Se deschid spre sud
obarsiile Vaii Urlies. Mergem mai departe spre Nedeia. Suntem depasiti de o
masina de teren si descoperim un ARO, parcat in golul alpin, langa drum. Muntii
Capatanii ne rezerva tot soiul de surprize.
Urmeaza un urcus
pe o platforma si apoi cotim spre stanga. Spre stanga se lasa un drum ce pare
recent deschis in timp ce noi continuam, in urcus destul de lent, lasand in
stanga varful Negovanul. Ocolim larga obarsie a Haului Negovanului si urcam
definitiv in creasta, in saua de la sud de Nedeia.
Aici este un
platou larg, orizontal, unde vantul bate insa cu putere. Lasam rucsacii in sa
si urcam in 10 minute pe varf (2130 m), marcat de 3 momai ciobanesti, una cat
un om de mare.
Privelistea este
extrem de larga. Vaile si muntii se deschid oriunde am privi. La orizont,
amfiteatrul Parangului incepe de la Carja. Parangul Mare isi ridica motul peste
culmea rotunda a Mohorului. Se vede o parte a statiunii Ranca, releele de pe
Cerbul. Spre nord, culmea Latoritei inchide zarile. Se continua apoi cu
plaiurile indepartate ale Cindrelului si ale Lotrului. Pana acolo insa, se
ridica, in fata noastra, aspra si salbatica, Piatra Tarnovului.
Spre est vedem
continuarea crestei Capatanii, unde, peste valea adanca a Rosiei, se ridica
cocoasa rotunjita a varfului Balota, continuata apoi, mai departe, cu Varful
Capatana, platoul Cosana si, in spate, cu inaltimea prelunga, mai domoala, a
Varfului Ursu.
Sudul este
inchis in mod misterios, de nori si pacle. Ghicim cu greu culmile ce coboara
spre depresiunea subcarpatica. Creasta Builei este ascunsa in ceata.
Facem popasul de
pranz dupa care pornim mai departe, pe acelasi drum de piatra ce incepe sa se
lase inspre sud. Ocolim o larga ravena si lasam spre dreapta drumul ce coboara
pe plaiul Plesa - Corsor. Pentru cateva momente ne invaluie ceata si pierdem
orientarea. Drumul pare ca se indreapta din ce in ce mai hotarat spre sud, in
coborare. Il parasim si urcam platoul varfului Funicelul. De aici ne lasam pe
plai pana in saua Funicelul, la poalele pantelor repezi, sure, ale varfului
Balota.
Poteca ocoleste
varful pe la sud, urcand sustinut pe deasupra genunilor inecate in ceata
dinspre sud. Urcusul e destul de dur, poteca este insa clara in acest sector.
Ocolim prima muchie si intram intr-un sector ceva mai vag, napadit de
afinisuri. Urcam de coasta, poteca se pierde, pare a fi doar un hatas facut de
oi. Ajungem in cele din urma la Izvorul Balota sau daca am pierdut altitudine,
macar la firul ogasului sau, pietros, caz in care va trebui sa urcam pana la
izvor, urcus dur si riscant, printre lespezi ude.
Este singurul
izvor pe care l-am gasit in creasta, intre Curmatura Oltetului si saua de dupa
Varful Ursu. Ne aprovizionam cu apa si regasim, deasupra de izvor, in
continuarea directiei noastre de mers, poteca. Urcam cateva minute si iesim pe
fata rasariteana a varfului Balota. Poteca este aici lata, inierbata si merge
mai mult orizontal. Depasim saua dintre Balota si Ursu (cu excelente privelisti
spre Nedeia si Piatra Tarnovului) si incepem urcusul prelung, slab inclinat
spre Varful Ursu (2124 m).
Largi privelisti
se deschid de pe acest varf aplatizat, care desi nu este cel mai inalt din
Capatanii, domina valea Lotrului pana inspre varsarea sa in Olt. Orizontul
nordic este inchis de culmile blande ale Muntilor Cindrel si Lotrului. Creasta
Capatanii continua spre est, alternand pajistile alpine cu padurile de
conifere. Spre sud, vaile si plaiurile coboara spre depresiunea subcarpatica,
creasta Builei inchizand o parte a perspectivei. Spre vest, Balota si Nedeia
domina orizonturile, printre ele putandu-se zari culmile indepartate ale
Parangului.
Coboram de pe
varf si campam langa drumul de creasta, lat, recent nivelat, ce pare ca vine de
la o stana. Un altul pleaca spre nord, ocolind valea Carpanoasa si pantele
muntelui Ursu. Izvorul Fantana Batrana il gasim imediat pe acest drum, la 100 m
de saua in care am campat.
Ziua urmatoare
ne gaseste in ceata. Soarele refuza pana la ora 10 sa se arate iar norii fug
peste creasta, facandu-ne sa ne gandim la o zi fara perspective. Pornim totusi
in continuare pe creasta, urmand drumul ce ne uimeste prin latimea sa si
amenajari: podete varuite, maluri intarite. Explicatia ne-o dau cativa oameni
care trec cu un jeep: drumul duce la unitatea militara de vanatori de munte,
situata nu departe de aici.
Se mai ridica si
ceata. Ea domina in continuare vaile sudice in timp ce in Valea Lotrului este
soare. Urmam acelasi drum, depasim varfurile Cocora si Valeanu si trecem apoi
pe langa unitatea amintita, situata la circa 1 km sud de creasta, la limita
padurii. Langa ea, o stana noua.
Noi urmam un
drum ceva mai deteriorat, de piatra ce ne duce in Curmatura Rodeanu – o sa
lunga de 1 km, inconjurata de paduri de brad, unde ajunge si traseul marcat cu
triunghi albastru ce urca pe Valea Bistritei. De aici intram in padure si urcam
in serpentine, apoi mergem drept. Iesim in zona Zanoaga. Depasim un adapost si
o iesle pentru animale. Drumul face cateva cotituri dure pe coastele muntelui
Zmeuretul si continua sa urce lent. Iesim pe un mic platou, unde se desface,
spre dreapta, drumul marcat cu banda albastra ce coboara pe Plaiul Lespezi,
varianta aleasa de noi pentru iesirea din masiv.
Drumul de
creasta continua spre Varful Gera si potrivit unui localnic, coboara pana la
Malaia. Noi pornim spre sud, pe drumul de piatra ce ocoleste obarsiile Vaii
Reci. Se lasa din nou ceata ce ne ascunde privirii traseul de urmat. Marcajul
banda albastra si triunghi galben este aplicat pe bolovani si capetele de pod.
Coboram in
serpentine pana in Curmatura Govorii, in apropierea padurii. Aici este si o
stana parasita ce poate fi folosita ca adapost, in caz de vreme rea. Facem un
scurt popas si pornim apoi, in urcus, pe acelasi drum, ce incepe sa ocoleasca,
pret de 2-3 km, varful Lespezi - Netedu.
Muntele este
salbaticit in acest sector. Printre ceturi, intr-un decor cu tenta japoneza,
zarim claile de stanca ale Stogului. Drumul ajunge pe partea sudica a muntelui.
Privelistea se deschide si spre creasta Builei.
In acest loc
ratam fara discernamant ramificatia potecii spre Curmatura Comarnice, marcata
cu banda albastra si continuam sa coboram, prin golul alpin, tot pe banda
albastra si triunghi galben. Ocolim o stana, lasam un drum nemarcat spre stanga
si tinem drumul inierbat ce coboara tot mai tare. Cand ne dam seama, este deja
tarziu, am pierdut altitudine, suntem obositi. Campam la liziera padurii.
Studiem harta si
intelegem ca stalpul indicator care trebuia sa ne indrume spre Comarnice a
disparut si ca ambele ramuri ale traseului (cel propus si cel parcurs), erau
marcate, fara prea multa inspiratie, dupa mine, cu acelasi semn: banda
albastra.
Ne petrecem
noaptea ascultand latrat de caine in departare, la stana, si pocnituri de
pusca. Departe, in sate, se vad faruri de masini.
A doua zi –
soare si frumos. Buila sclipeste in zare, zimtii ei calcarosi desenandu-se pe
cer. Strangem tabara si incepem sa coboram. Intram in 10 minute in padure.
Drumul forestier devine din ce in ce mai salbatic. Este un fost drum de TAF, de
fapt. Pantele devin tot mai repezi si in circa 2h, ajungem in valea salbatica a
unui afluent al Costestiului. Aici drumul a fost luat de ape si suntem nevoiti
sa coboram circa 40 de minute prin patul de bolovani, lucru ce necesita atentie
si care este foarte dificil in perioade ploioase. Regasim un triunghi galben,
semn ca suntem totusi pe drumul cel bun.
Iesim la drumul
forestier, lat, din valea Costesti, pe care pornim spre aval. Dupa circa 3 km
ajungem la un cabana forestiera si dupa inca 1km, la ramificatia marcata cu
cruce albastra si semnalizata, ce ne trece peste culme in valea Bistritei.
Pornim pe aceasta varianta, trecem dupa cateva minute de un mic castel de
captare a apei si coboram apoi pronuntat in valea Bistritei, la locul numit
“Intre rauri”.
De aici, drumul
forestier ne-a dus pana la Cheile Bistritei si apoi la Manastirea Bistrita.
Parcurgerea crestei Capatanii este destul de
comoda insa pe vreme rea cred ca mai poate pune probleme de orientare, in zona
Balota – Ursu. In rest, drumul de creasta este clar insa o harta este necesara
pentru ca el are multe ramificatii. Marcajul lipseste aproape complet, banda
rosie am gasit doar cateva semne, si asta intre Curmatura Oltetului si Nedeia.