Despre Alpinet - Parîng - Alpinet.org

Călătoria in Munții Parâng am făcut-o împreunâ cu fratele, vărul si cel mai bun prieten , deci aș spune un număr ideal de patru persoane.Și când spun asta mă refer nu doar la faptul ca două corturi sunt suficiente, dar si la alte aspecte precum siguranța în caz de ceva neprevăzut, accidente nedorite ori îmtîlniri cu animale sălbatice . Am început urcușul de lînga Petroșani, mai precis de la Hotelul Rusu de sub Parângul Mic. Acolo am găsit în sfârșit harta Munților Parâng, contra cost de la recepție. O altă harta, foarte mare si în detaliu era afișată pe un perete al Hotelului Rusu, unde puteai vedea foarte clar traseele montane, lacurile ori văile, pădurile și piscurile muntoase. Urcând panta destul de abruptă, am ajuns putțn obosiți în stațiunea Parângul Mic, ne-a luat cam o ora jumătate parcă. Pe traseu am întâlnit vreo șase cai și un mînz și două văcuțe cu un vițel. Cu rucsacurile destul de ticsite si de greoaie in spate, ascensiunea asta de început, chiar sub teleferic, a fost chiar extenuantă însa ușor-ușor am început sa ne obișnuim .În plus pe traseu am putut să ne facem alimentarea cu apă pentru că în stațiune am dat de niște muncitori care ne-au arătat un furtun cu un robinet de unde am putut bea pe îndestulate apă rece și să ne facem plinul. În susul stațiunii am dat de cabana salvamonților. Acolo ne aștepta unul dintre ei, chiar lînga un panou unde era o harta a Parîngului. Pot spune ca ne-a furnizat informații de folos. Eu l-am întrebat printe altele ce putem face contra viperelor și el ne-a spus că nu trebuie să ne temem prea mult că ele simt vibrațiile și fug din calea noastră. Si observând că aveam două bețe de ski care să ne ajute la ascensiune a spus ca cel cu bețele să fie întotdeauna primul fiindcă astfel șerpii simt imediat vibrațiile. Iar vărul meu Tibi, un șugubăț, la completat si a spus ca ultimul să fie cel mai beșinos, spre deliciul nostru și al salvamontului care nu ne-am putut abține să nu rîdem. Ne-am indreptat apoi spre lacul Mija, care era într-un loc de-a dreptul superb, chiar într-o căldare cu niste pereți abrupți care urcau aproape vertical si care inconjurau lacul aproape total, doar o mică portiune de acces fiind deschisă inspre lac.. Lacul , puțin adânc dar foarte limpede a fost o încântare pentru noi care am profitat si am făcut o binemeritată baie. Apoi ne-am instalat corturile si ne-am pregătit de înnoptat.

A doua zi am pornit-o înspre Parângul Mare si lacurile Roșiile si Lungu unde vroiam să ne campăm. De pe crestele munților panoramele se succed încântător, una mai frumoasă ca cealaltă, cu vâile împadurite dinspre sud sau nord ori cu multele lacuri azurii cu nuanțe verzui din căldările munților.. Aceste lacuri fiind înconjurate de bolovani si stânci imense desprinse probabil din vârful muntilor cu multe milioane de ani in urmă. De altfel, noi am și ales un drum peste acești bolovani, coborând în căldare înspre lacul Lungu, un lac lunguieț, unde am și campat de fapt. Acest drum nu era marcat si ne-a luat foarte mult, dacă am fi venit pe cel marcat cu cerc rosu,în 30 minute îl faceam probabil, așa ne-au trebuit mai bine de doua ore. Oricum, a fost foarte pitoresc traseul ăsta, iar cand am dat de vegetație, am constatat că există afine, deci unde sunt fructe de pădure sunt și urși. În fine, am instalat corturile.

Ziua următoare, dis de dimineața am constatat că ceața a umplut văile dinspre nord. Oricum noi aveam alt traseu, însa ajungând sus pe creste am văzut nori și înspre văile din sud. Ne-am continuat însă drumul înspre Lacul Gâlcescu care era obiectivul nostru.Între timp norii ne-au împresurat și curînd am constatat că părul de pe măini, picioare si de pe cap sa îmbibat cu apă aproape imperceptibil de la acel condens, dar daca îți băgai mâna prin păr sau te frecai pe antebraț ori picioare imediat te udai. Apoi cum drumul urca tot mai mult, am părăsit zona cu norii si acum îi puteam admira sub noi, dar pot spune ca ne-a prins bine răcorirea asta fiindcă altfel era o zi toridă. Apoi, drumul înspre Lacul Gâlcescu o cotea cumva diferit de ceea ce vedeam noi pe hartă si a trebuit să ne orientăm dupa marcaje, însa cumva ne-am abătut de la traseu si asta datorită faptului surprinzător poate, că ne-am întâlnit cu un grup din Galați, care neavând harta , au apelat la noi. Noi foarte amabili ne-am oferit să le arătăm pe hartă traseul înspre Parângul Mare unde vroiau ei sa ajungă(noi tocmai ne întorceam de acolo). Apoi si noi si ei ne-am continuat drumurile înspre directii opuse, noi însă uitând ca trebuie să mai consultăm si harta putin și astfel am ajuns pîna pe vârful Setea Mică de unde vedeam cele patru mici lacuri din Căldarea Dracului și vârful Setea Mare. Acolo într-adevăr ne-a cam luat setea și uitându-ne în sus înspre Setea Mare și observând ce traseu abrupt și dificil ar trebui parcurs până acolo ne-am putut da seama de ce se numește așa. Acolo am realizat că trebuie să ne întoarcem exact în locul unde ne întâlniserăm cu grupul de turiști, fiindcă noi de acolo trebuia de fapt să coborâm în vale pe lânga niște lacuri și printr-o vale dezolantă aș spune, plină doar de bolovani si stânci masive, cu prea puțina vegetație însă am găsit acolo izvoare. De acolo pîna la Lacul Gâlcescu am mai făcut o oră doar, si îl puteam vedea de pe o culme, printe jnepeni, incadrat de vegetatie aproape complet, un peisaj splendid. Ajunși acolo, abia așteptam sa ne răcorim in apa lacului. Ne-am pus întâi corturile, am mîncat ceva apoi fiecare a făcut ce credea el de cuviință , eu am zis ca baia e prioritatea, ceilați s-au intins putin. Ajuns la malul lacului observ un grup de mormoloci care era inconjurat de un intreg banc de peștișori atacându-i si hărțuindu-i din când în când. Apoi le-am dat pace și m-am băgat în apă. Am decis apoi să stau puțin întins, pe fundul pietros al lacului, pe o lespede de piatra numai buna pentru așa ceva. Ei bine, stau eu cât stau așa relaxat si nemișcat și simt ceva la degetele picioarelor, la mâini si chiar pe spate. Când ma uit, constat ca un întreg banc de pești m-a înconjurat si ciuguleau probabil bucățile mici de piele descuamate ori poate chiar eventualul pitiriazis, ori ciupercă a pielii ori degetelor de la picioare. Era un lucru atât de relaxant încât am zabovit mai mult decât îmi planificasem si m-am lăsat complet pe mîna lor să zic așa fiind un lucru extrem de plăcut si de neobișnuit in același timp, micile vietăți fiind atât de simpatice si folositoare încât aș fi stat acolo ceasuri întregi, exact ca la un micro-masaj, cam așa aș descrie senzatia. Cred că peștii aștia sunt foarte utili si realmente îți digeră orice ciuperca ori afectiune a pielii. Terminînd într-un sfârșit cu delectarea asta am decis să urc să văd si lacul Vida, dintr-o căldare imediat deasupra Lacului Gâlcescu. Urcusul este unul foarte scurt dar încântător, pe lînga un pîrîu care se scurge din lacul Vida inspre lacul Gâlcescu si care formeza si niste mici dar frumoase cascade. Acolo sus in căldare mai exista un lac micuț care împreuna cu lacul Vida si cu versanții foarte abrupți si înalti si câtiva jnepeni formeaza un peisaj idilic, paradisiac. Am făcut câteva poze si de acolo de sus de unde puteam vedea Lacul Gâlcescu si văile care se desfășurau în jos, coborind treptat cu pădurea si jnepenii ori stâncile care îți încântau vederea. Apoi am plecat inapoi, am făcut joncțiunea cu grupul care tocmai se pregătea sa coboare jos in vale pe traseu înspre Obârșia Lotrului. Ruta aceasta dinspre Lacul Gâlcescu este una încântătoare, printre jnepeni, bolovani si de-a lungul unui pârâu limpede si rece, care mai in jos formeaza și niște mici praguri si cascade ori locuri unde te poți îmbăia ca în cadă si totul înconjurat de pădure. Un munte semeț se vedea învăluit in ceață, iar niște pajiști alpine îi decorau pantele, iar răcoarea care ne înconjura era o binecuvântare . După un drum de 3 ore am ajuns jos in vale, unde era plin de locuri de campare pe lîngă rîu și printre brazi. Ne campăm si noi,într –un târziu, că deja se înserase iar oboseala începea deja să-și spună cuvîntul. Când colo de cine credeți ca dăm? Ați ghicit, de grupul din Galați, care tocmai coborâseră si ei și se pregăteau pentru un foc de tabără. Pot spune ca doar întâmplarea a făcut sa îi întâlnim din nou fiindca locuri de campare erau foarte multe în aceea zonă. Iar a doua zi de dimineața, ei ne-au intors favorul care i l-am facut pe munte, ajutându-i cu harta, si au decis să ne transporte cu microbusul pînă la locul unde ne-am lăsat masina adică la Hotel Rusu. Până acolo erau 28 de kilometri, foarte frumosi de-a lungul cheilor Jiețului pe care ar fi trebuit să-i parcurgem pe jos și ne-ar fi luat foarte mult timp si ne-ar fi obosit si mai mult, deja aveam răni si bătături la degetele picioarelor. Si cum eram patru persoane nu cred că aveam șanse prea mari să ne ia cineva. Chiar îi spuneam lui Tibi ca nici dracu nu ne ia pîna la Hotel Rusu la care el a adăugat, că din contra, dracu o să ne ia pînă la Hotel Rusu. În fine ajunși la mașină am mulțumit frumos pentru bunăvoință si ne-am continuat drumul spre casă dar am oprit la rezervația de zimbri din Hațeg. Acolo am constata ca zimbrilor nu le păsa câtuși de puțin de noi și stăteau tolăniți lîngă niște copaci, dar curios lucru nu la umbră, cum ne-am fi așteptat ci la soare.Niște femei tot insistau cu fluierături, chiote, bătăi din palme ori chiar strigându-i pe zimbri, pentru a veni chipurile înspre ele , de parcă zimbrilor tare drag le-ar fi de noi oamenii. Ne-am amuzat putin de treaba asta apoi am găsit o fântâna unde am băut apă(chiar dacă 3 gândaci morti pluteau in găleată, i-am îndepărtat si apa a fost foarte buna de băut). Apoi ne-am inviorat putin spălîndu-ne pînă la brâu,în acel loc frumos, răcoros in pădure. Apoi ne-am îndreptat spre casă după ce am feliat un pepene pe o masuță rustică la intrarea inspre rezervație. Așa sa terminat excursia noastra