Despre Muntii Neamtului s-au mai scris unele articole,
s-au realizat descrieri de-a lungul timpului. O abordare in plus nu strica
niciodata, mai ales in ideea in care perspectiva asupra muntelui difera de la
om la om, de la drumet la drumet. Iar cand descrierea vine la pachet cu un
masiv invecinat (Sloeru Marcusanu), cu atat mai interesanta devine relatarea.
Asadar, intr-o vineri dupa-amiaza, la jumatatea lui
iunie, eu si Adina, inlesniti de niste prieteni care plecau cu masina spre
Brasov, suntem repeziti dinspre Bucuresti spre Valea Prahovei, cu gandul la o
tura de 2 zile in intinderile nordice ale Baiului si chiar mai departe.
Prognoza meteo indica un week-end mai mult decat insorit in zona montana, insa
o ploaie torentiala de vara pe la Comarnic ne pune pe ganduri. Dupa Sinaia situatia
se indreapta, orizontul se mai insenineaza, iar la Azuga ne despartim de
companionii nostri, pentru ca la ora 19: 30 sa incepem ascensiunea pe Partia
Sorica spre Culmea Urechea si de aici mai departe inspre Culmea Petru-Orjogoaia
si Muntii Neamtului. Intr-o ora fix ajungem la Popasul Schiorilor, nu inainte
de a avea o placuta intalnire cu o ciuta de cerb care ne taie calea pe partie,
la cativa metri mai sus de noi.
BUCEGII
INNEGURATI
Aerul rece si umed, cumulat cu vantul taios din zona
de tranzitie atmosferica a culoarului prahovean ne obliga sa apelam la polare
si caciuli, contrastul cu zapuseala celor peste 30 grade Celsius de la plecarea
din zona de campie fiind puternic. La relanti facand aceasta ascensiune de
seara, admiram atmosfera demiurgica, intunecata de nori, inspre Bucegiul
Superior, precum si culorile rosiatice ale amurgului, care sparg aceasta
cuvertura gazoasa adaugand o nota implacabila intregului moment. Inca 30 de
minute de mers agale in desfatarea inserarii si suntem sub Varful
Urechea, unde vom monta si cortul, pe versantul sudic, opus directiei vantului
care sufla cu tarie dinspre Tara Barsei.
A
doua zi, personal, reusesc sa fiu mai matinal si sunt in picioare la ora 05: 40
in graba iscata pentru orice amator de frumos si fotografie de a lua contact cu
lumina blanda a primei ore, cu formele de relief curat potentate de unghiul
razelor soarelui, cu profunzimea peisajului de dimineata. Valea Prahovei se
afla inca in umbra, la fel ca mare parte din Bucegi, pavaza constituita de
muntii in care ne aflam oprind lumina buna pentru inca o serie de minute si
impietand astfel „festinului” de imagini imortalizate spre abrupturile
prahovene. Nu-i nimic, avem ce admira, povarnisurile orientate spre est ale
plaiurilor ce intrepatrund digitat vaile Urechea sau Cazacu sunt scaldate de un
soare placut, iar fundalul este marginit de siluetele Pietrei Mari, ale
Postavarului, Magurii Codlei si partial ale Pietrei Craiului. Diametral opus,
varfurile Baiutu si Baiul Mare se individualizeaza pregnant in relief si
datorita seilor adanci care le intrepatrund.
VARFURILE
BAIUTUL SI BAIUL MARE
Cele
peste 30 de minute petrecute in arealul Varfului Urechea se scurg foarte
repede, privelistea incantand spiritul. Umbrele se retrag usor, usor, lumina
astrului diurn potentand versantii prahoveni ai Bucegiului, acest aliniament
estic fiind atat de bine pus in valoare pentru drumetii care „incaleca” pe
culmile domoale de vis-a-vis. Relieful structural este la el acasa prin
abrupturile, branele, suprafetele si politele structurale care se pot observa
cu oarecare efort.
Stancariile
maiestuoase ale Caraimanului, Costilei, Morarului sau Bucsoiului Mic se inalta
brusc peste trenele curajoase ale padurii catarate tot mai abrupt pe acesti
pereti, pana cand gravitatia opreste vegetatia arborescenta din cutezanta ei de
a infrunta planurile aproape verticale. Singura, „rana” provocata de
defrisarile necesare amenajarii Partiei Kalinderu de sub Muntele Caraiman, se
rasfrange ca o zgarietura pe panza fina in care s-a impregnat pastelul acestei
panorame matinale. O cusma de norisori se incapataneaza sa zaboveasca pe
circumferinta nodului orografic din jurul Varfului Omu, contrastand cu seninul
absolut al zarilor acelei zile.
CUSMA DE NORISORI PE CIRCUMFERINTA NODULUI OROGRAFIC
AL BUCEGILOR
Tolba
cu amintiri fiind deci umpluta, ma intorc la cort pentru o mica repriza de
somn, specifica diminetilor la munte, atunci cand nu esti presat de timp in
atingerea obiectivelor. Abia la ora 09: 00 ne pornim la drum, manati si de
auspiciile caldurii toride care dadea semne ca se instaleaza destoinic in acea
zi de sambata. Telul zilei: Muntii Neamtului...si mai departe de ei. In 15
minute suntem pe Varful Cazacu si cei 1753 m altitudine ai sai, dupa ce in
prealabil parasim poteca ce incinge acest varf pe curba de nivel, inaintand
spre Muntele lui Petru.
VEDERE
DE PE VARFUL CAZACU (1753 m)
Privesc
cu nesat drumul de culme al Baiului Sudic, o adevarata feerie pentru amatorii
de mountain-bike. Brusc, privirea imi cade pe pitoreasca vale a Prislopului (ce
coboara spre Doftana), atat de bine impadurita pana spre partea sa din amonte.
Cuvertura vegetala data de amestecul foioase-rasinoase se completeaza
incredibil de armonios cu privelistea austera a culmilor superioare, golase,
ale muntilor in care ne aflam.
In
contemplarea acestei vai sunt scurt-circuitat instantaneu de amintirea stigmatului
creat in urma cu cateva luni, odata cu asocierea primariilor din Azuga, Busteni
si Valea Doftanei pentru construirea unei sosele care sa traverseze Muntii
Baiului, dinspre Valea Prahovei, pe langa Varful Dutca si Cazacu si, mai
departe, pe Valea Prislopului spre Traisteni, pretextul fiind asa-zisa
„imbogatire a potentialului turistic al zonei si scurtarea timpului de acces
intre cele doua vai paralele”. Avand in vedere precedentul asfaltarii din
Bucegi, care se dovedeste a fi doar o etapa a planului de colonizare urbana a
Platoului, pana spre Babele, mahnirea este cu atat mai mare cand vad ca acelasi
tip de politicieni uzeaza de termeni precum „administrarea patrimoniului
natural, peisagistic, in scop turistic”, pentru a masca migrarea afacerilor
imobiliare din perimetrul Vaii Prahovei spre zona superioara a Muntilor Baiului
si, mai departe, spre Bazinul Vaii Prislopului si a Vaii Doftanei, acolo unde
culmile sunt mai domoale, litigiile nu exista (ca in perimetrul Zamorei sau a
altor plaiuri prahovene), iar nevoia de specula cu terenuri se poate desfasura
in voie daca va putea fi sustinuta de o artera de acces asfaltata. Basca, s-a
formulat ideea „dezvoltarii unei statiuni montane pe o suprafata de 71 de
hectare” (conform Gh. Mosor, fost primar al localitatii Valea Doftanei), cel
mai probabil o utopie aruncata pe piata, cu rolul bine definit de a umfla
preturile terenurilor adiacente Transbaiului, stiut fiind apetitul
investitorilor de a arunca cu banii, atunci cand apar informatii despre anumite
proiecte strategice de dezvoltare.
PITOREASCA
VALE A PRISLOPULUI
Daca
s-ar realiza studii de impact asupra mediului si circulatiei turistice, bine
fundamentate, atunci cand se pun in discutie proiecte titanice de acest fel,
daca ar avea loc dezbateri publice „a la carte” pe astfel de subiecte, daca
s-ar respecta normele tehnice, transparenta licitatiilor, evitarea speculei si
a intereselor de grup transpartinice mascate sub titulatura „amenajari
turistice”, verificarea integritatii morale a decidentilor care initiaza astfel
de propuneri, poate mi-ar mai piere din reticenta fata de astfel de
sistematizari in plin cadru natural. Desi, daca stau sa ma gandesc bine, chiar
si atunci agresiunea asupra naturii tot nu va fi diminuata, traficul rutier
intens, endurismul, vilegiatura la nivel de masa, mentalitatea retrograda a semenilor
nostri fata de natura, toate acestea vor lasa urme adanci spatiului geografic
montan de la est de Prahova. Sa nu uitam si aspectul conform caruia strainilor
le plac zonele mioritice nealterate in ce priveste natura, in contrast cu
Europa montana suprapopulata si supradezvoltata la nivelul cailor de transport,
fapt pentru care Carpatii Romanesti au si vor avea de castigat si pe viitor,
daca stim cum sa promovam autenticitatea lor.
Trecand
peste momentul de reverie asupra unei posibile situatii din viitorul apropiat,
ne continuam incursiunea in acesti munti care emana o tranchilitate specifica
intregii Curburi a Carpatilor, deranjata sporadic doar de forfota turmelor de
oi si latraturile cainilor de stana. Sectiunea transversala a Culmii Petru-Orjogoaia
intermediaza cele doua segmente ale Muntilor Baiului, sudic si nordic (acest
din urma purtand si titulatura de Muntii Neamtului).
Odata
cu cei circa 300 de metri in coborare dinspre Cazacu, cortina cade peste
panorama asupra Vaii Prahovei, in acest sector de legatura atentia fiind
captata de vaile laterale, deosebit de impadurite, tributare Doftanei sau
Azugii, de versantii nord-estici ai Varfului Baiutu si puternicii torenti care
ii brazdeaza sau de greoiaia Culme Steiasa Mare ce se desprinde dinspre Varful
Baiul Mare si inainteaza mult spre Valea Doftanei.
TORENTI
PE POVARNISURILE NORD-ESTICE ALE VARFULUI BAIUTU (1826 m)
Un
colectiv de 5 dulai de la o turma din apropiere tine sa ne intampine cu galagia
de rigoare, dar sunt rapid potoliti de strigatele ciobanilor de pe versant.
Mult mai in fata, pe Culmea Ceausoaia, o serie de coloane imense de fum se
inalta spre cer ca intr-un ritual pierdut de semnalizare, specific amerindienilor.
Cel mai probabil ciobanii aplica aceeasi tactica inscrisa in tendinta generala
a pastoritului de altitudine, respectiv distrugerea premeditata a pajistilor ce
au tendinta de impadurire spontana.
PRIVIND
SPRE VARFUL UNGHIA MARE (1847 m). PE FUNDAL APARE SI VARFUL RUSU (1902 m)
Apropierea
de Muntii Neamtului individualizeaza in relief silueta ascutita, piramidala, a
Varfului Unghia Mare (1847 m), despartit printr-o sa adanca de culmea
principala in ciuda senzatiei, de la departare, de corp comun al acestui varf
cu restul crestei. Dincolo de Unghia Mare, pe fundal, se zareste Varful Rusu,
primul din succesiunea de patru care puncteaza sectorul central al Muntilor
Neamtului, la peste 1900 metri altitudine.
RAVENE
SI OGASE PE VERSANTII UNGHIEI MARI
In
jurul orei 11: 00, la doua ceasuri distanta de plecarea de pe Varful Cazacu,
suntem la contactul culmii de tranzitie pe care ne aflam cu pantele greoaie ale
urcusului spre zona superioara a Neamtului. Ne armam moralul in vederea
surmontarii celor peste 450 metri diferenta de nivel si pornim cu incredere pe
versantii anevoiosi, sub auspiciile unui soare dogoritor, franat pana atunci de
rafale sporadice de vant. In desele zaboviri din cuprinsul acestei ascensiuni,
privind in urma, admiram lacul nival dinspre capatul estic al Orjogoaiei. Ce
pacat ca acest luciu de apa este doar in apanajul vitelor si al oilor, pe post
de adapatoare! Altminteri, ar fi constituit un binemeritat refugiu pentru o
baie sanatoasa, ca si antidot in lupta cu insolatia unei astfel de zile.
Castigam
altitudine, iar efortul depus este rasplatit cu varf si indesat. Orizontul se
deschide, atat spre Bucegii rasariti din nou de dupa Culmile Ceausoaia sau
Cazacu, cat si spre Valea Doftanei, „talazuita” dinspre est de Muntii Grohotis
si a lor spinare domoala, spectaculos desfasurata ca si lungime, in relief, un
adevarat domeniu al haiduciei pentru cei care au la dispozitie cateva zile spre
a parcurge matematic anevoioasa culme riverana Doftanei. Incet, incet, panta se
domoleste si ne gasim in zona superioara a Culmii lui Manole, la peste 1700
metri altitudine. In fata noastra troneaza varfurile Rusu, Neamtu si Paltinu,
silueta acestuia din urma aparand foarte masiva in relief. Inspre est, culmile
secundare ce se desprind din aceste varfuri inainteaza descendent, pana ce sunt
imbracate de sihlele ce panseaza urmele defrisarilor mai vechi. O bila alba la
acest capitol este data de buna reimpadurire a intregului bazin al Doftanei
Superioare, dar si al Doftanei Ardelene si Tarlungului, iar lipsa defrisarilor
in ras potenteaza privelistea spre aceste zone.
IN STANGA IMAGINIIVARFURILE NEAMTU (1923 m) SI PALTINU (1900 m)
Depasind
cu privirea perimetrul Muntilor Neamtului, in plan intermediar zarim vastul
platou al Sloeru Marcusanului pentru ca dincolo de acesta, pe aceeasi directie
nord-estica, sa vegheze orizontul impunatoarea cetate a Ciucasului Inalt, cu cele
doua culmi ale sale, Gropsoare-Zaganu si Bratocea, la stanga de aceasta din
urma punctand la capitolul prezenta in relief Muntele Tesla (1613 m) si Muntele
Dungu (1507 m), inaltimi izolate ale aceluiasi masiv, dar deosebit de
spectaculoase prin abrupturile care le caracterizeaza.
VEDERE
SPRE SLOERU MARCUSANU SI CIUCAS
Catre
Varful Rusu (1902 m) inaintarea devine o desfatare in lumina noului amalgam de
culmi care ne vegheaza indiferent unde aruncam privirea. Odata ajunsi in
perimetrul Rusului noua perspectiva asupra Bucegilor (prin marea deschidere
creata de Valea Unghia Mica si apoi de Valea Azuga) creeaza una din cele mai
pitoresti panorame spre acest masiv, piciorul Unghiei Mici incadrat in peisaj
adaugand un plus intregului tablou.
PERSPECTIVA
ASUPRA BUCEGILOR
De
pe Varful Rusu incepe o coborare pana in saua ce ne desparte de urmatorul pisc
din Top 4 (peste 1900 m), respectiv Varful Stevia. Este ora 14: 00 cand ne aflam
la poalele acestui pisc, iar timpul trece intr-o feerie a desfatarii vizuale,
in acesti munti pe nedrept ignorati de multi drumeti. Ajunsi pe Stevia, la 1907
metri altitudine, notam ca noutate in peisaj defacerea in evantai a
nenumaratelor izvoare care formeaza arealul de obarsie al Paraului Musita,
afluent de dreapta al Doftanei in zona micii asezari Valea Neagra.
Apogeul
Muntilor Neamtului – varful cu acelasi nume -
este tot mai aproape, de el despartindu-ne o sa nu prea adanca. Privind
de la departare, pe versantul sud-vestic al piscului de 1923 metri observam un
ogas care brazdeaza fata muntelui, iar o pata alba indica prezenta zapezii,
sperantele fiind sa gasim apa, aceasta lipsind din bidoane de mai bine de 2
ore. Am avut dreptate, ajunsi la fata locului curgerea consistenta
permitandu-ne alimentarea cu pretiosul lichid. Iata-ne ajunsi si pe Varful
Neamtu, intr-un popas pe care-l dorim mai prelungit si tihnit dar care este
intrerupt subit de zgomotul infernal si gazele inecacioase ale unei caravane de
4 ATV-uri si 2 motociclete KTM.
CARAVANA
ENDURISTILOR
Trezit
brusc din farmecul naturii in cea mai pura forma sunt nevoit sa contribui cu
sfaturi pentru traseul ulterior al enduristilor de ocazie, ce doresc sa
inainteze oricat de mult in sens contrar noua. Simptomatic pentru lipsa
cadrului legal bine pus la punct de practicare a off-road-ului, merita amintite
aici vorbele unui neamt, participant la un raliu in Muntii Apuseni: "În Germania legea interzice aşa ceva. Nu putem intra
cu maşinile prin astfel de locuri frumoase. Pedepsele sunt foarte mari. Aici,
în România, este minunat şi nici nu e scump. Cu bani puţini totul se aranjează
cu oficialii" (http://www.jurnalul.ro/editorial/4x4-54-529382.htm
). Restul
e can-can!
Privim
cum se departeaza motorizatii in directia Varfului Stevia si asteptam sa
dispara sunetul deranjant al motoarelor turate la maxim, pentru a ne regasi din
nou in simbioza cu natura inaltimilor. Largul amfiteatru spre Bucegi cocheteaza
din nou cu perfectiunea, prin inlesnirea oferita de Valea Stevia si inaltimile
modeste ale Clabucetelor Predealului. Inspre nord, nord-vest masivele
ingemanate ale Pietrei Mari si Postavarului se deslusesc in intreg ansamblul
lor.
PIATRA
MARE SI POSTAVARUL LA ORIZONT
Pornim
muncitoreste la drum spre Saua Paltinu situata chiar sub izohipsa celor 1800
metri altitudine. Dilema ce ma tot framanta pe tot parcursul zilei, cu privire
la directia de urmat, ulterioara acestei sei, se spulbera brusc, prin
nelinistea simtita la gandul contactului cu necunoscutul Muntilor Sloeru
Marcusanu, situati dincolo de Pasul Predelus. O senzatie de usurare citesc pe
fata Adinei la auzul vestii date de mine, cum ca nu vom mai escalada masivul
varf Paltinu pana in zona sa superioara, ci il vom incinge pe curba de nivel,
pentru a iesi pe Piciorul Predelus, promontoriu muntos desprins, spre est, din
acest pisc. Izvoarele bogate de sub Paltinu ne fac sa renuntam la apa cu gust
fad, adunata anterior din topirea zapezii, prin urmare alimentam bidoanele cu
apa rece si curata. O noua turma de oi si niste dulai sanatosi se ivesc la
orizont chiar pe directia noastra de inaintare si hotaram sa nu fortam norocul,
astfel ca descindem 10-20 de metri in josul potecii, la o distanta rezonabila
de adunarea zootehnica. Lucru interesant, cainii nu se sinchisesc sa ne latre,
desi ne zaresc de la distanta. Insa jupanul cioban gaseste de cuviinta sa-si
lase oile pe versant si sa se apropie de noi, mergand ba in spatele nostru, ba
mai in fata noastra, fara nici un obiectiv clar. Cele 5 puncte tatuate pe mana
acestuia (specifice „baietilor cuminti”), ca si alte inimioare si sirene din
continuarea bratului, ne pun pe ganduri. Un scurt dialog initiat de mine il
linisteste pe individ, aflu de la el ce deja stiam (incotro se afla Sloeru
Marcusanu) si ne continuam drumul, admirand in spate siluetele mai mult decat
impozante – din acest unghi – ale Rusului, Steviei si Neamtului.
PICIORUL
PREDELUS
Suntem
pe lunga culme a Piciorului Predelus, ce coboara spre pasul cu acelasi nume. La
orizont, dincolo de Sloeru Marcusanu stancariile Ciucasului se scalda in lumina
soarelui de dupa-amiaza. Mai spre dreapta, din Grohotis, apare Muntele Babes,
platoul domol dintre Bobul Mic si Bobul Mare, precum si varful care da numele
acestor munti, la cei 1768 metri altitudine ai sai. O vulpe luata prin
surprindere tasneste ca din pusca spre vale, marturie fiind a vietii ce
pulseaza in padurile bogate de pe cumpenele de ape ale celor doua Doftane,
separate de Pasul Predelus. Ca tot veni vorba, la ora 19: 00, dupa o scurta
portiune de padure, ne gasim in aceasta trecatoare, sub stalpii de inalta
tensiune, la mai bine de 10 ceasuri departare de la startul acelei zile.
APROAPE
DE PASUL PREDELUS (1298 m)
Oboseala
isi spune cuvantul, indeosebi prin deshidratarea indurata o buna bucata de
drum, sub soarele nemilos de iunie. Zabovim la umbra unor fagi, dupa care
pornim agale pe un vechi drum forestier ce urca pe pantele impadurite ale noii
noastre gazde: Sloeru Marcusanu. In fix o ora iesim in zona de platou, sub
auspiciile aceleiasi zapuseli ce nu se lasa dusa nici la aceasta ora tarzie.
Obiectivul
surmontarii portiunii de padure fiind atins, urmeaza o lupta surda cu
nehotararea asupra locului unde sa campam si care sa aiba toate atributele
vrute si nevrute: sa fie si ferit de vant, si de raza vizuala a ciobanilor de
la stanele situate la oarecare departare, si pe teren plat, si cu priveliste
spre Ciucas sau Grohotis. O ora ne-a luat sa gasim locul potrivit, undeva
intr-o sa situata pe Muntele Prisciu, dinaintea Varfului Sloeru Marcusanu.
Oboseala si ora inaintata ne fac sa omitem un lucru esential, respectiv usoara
panta pe care vom instala cortul si care ne va crea un disconfort serios peste
noapte, prin desele alunecari spre „buza” intrarii, fapt pentru care vom pune
in aplicare la orele 02: 30 zicala „a te muta ca tiganul cu cortul”, avand de
lucru alte 30 de minute la lumina frontalei pana vom gasi o noua locatie si vom
muta tot calabalacul.
In
ciuda evenimentelor nocturne fac un efort si in jurul orei 06: 00 sunt in
picioare pentru o sesiune de poze la rasarit. Nu rezist mult si dupa cateva
cadre spre Neamtului si Piatra Mare cad din nou la datorie pentru inca 2 ore.
Premonitia ma face sa scot capul din cort pe la ora 08: 00 cand, ce sa vezi:
exact in acel moment un cioban mai tinerel se indeparta grabit cu betele
noastre de trekking, extrase de sub cosmelie. O iau la fuga dupa el in ciorapi,
circa 2-300 m, incep sa strig sa lase betele, iar intr-un tarziu acesta se
decide sa abandoneze „prada”, probabil intr-un moment de ratiune, gandindu-se
ca turma-i aflata in gestiune nu are aceeasi viteza ca el si e posibil ca
undeva sa fie ajuns de „bratul lung al drumetului pagubit”. Dupa ce a aruncat
betele individul s-a oprit la oarecare departare uitandu-se spre mine, ca un
bastinas dintr-un trib necontactat. Eu il intrebam de sanatate, de logica
actiunii lui, el nimic, nici o vorba, se uita la mine si agita bata sanatoasa,
fara sa scoata un zgomot, fara sa articuleze un cuvant. De unde vin cu
urmatorul rationament: ciobanul nr. 2 (cel furacios) + ciobanul nr. 1 (cel
tatuat, din seara trecuta) sunt exemplele graitoare ca exista specimene de
angajati sezonieri, ca si ciobani, ce nu fac cinste acestei bresle milenare, pe
care o respect si nu vreau sa cred ca a ajuns in apanajul celor fara capatai.
Doi la mana, cu cat te departezi de magistralele montane intens circulate de
turisti si intri in contact cu astfel de indivizi, cu atat mai tentant devii
pentru acestia, la adapostul anonimatului care le da aripi. Ecuatia devine
simpla cand traversezi/innoptezi pe meleaguri izolate de genul Marcusanului:
daca esti in grup de minim 2-3 baieti nu ai de ce sa-ti faci probleme, e o
pondere descurajatoare pentru eventualele ganduri negative ale tertilor
indivizi. Dar cand esti de unul singur si insotit de o fata, situatiile
neplacute pot fi lesne intalnite. In fine, totul e bine cand se termina cu
bine, revin la cort, strangem lucrurile si mai lenevim putin pentru a-i da timp
exemplarului sa se regrupeze, cu oile, mai ales ca se afla in directia noastra
de inaintare. Si bine facem, cand ajungem pe culmea de unde coborase ciobanul,
acesta disparuse demult...
PRIVIND
IN URMA SPRE MUNTII NEAMTULUI
Facem
uitat acest eveniment intempestiv si incercam sa simtim „spiritul” acestui
munte care, matematic vorbind, reprezinta chiar traseul de culme al lantului
carpatic, iar geografic se include in grupa Muntilor Grohotis, desi delimitarea
Sloeru Marcusanului fata de acestia din urma e destul de clara, marcata de o
serie de inseuari si culmi de tranzitie precum Muntele Urlatelui sau Muntele
Cioara. Ajunsi pe platoul somital situat la peste 1500 metri altitudine, pornim
lupta cu aceste vaste intinderi, cele mai domoale culmi intalnite vreodata.
Fundamentul geologic de flis cretacic (etapa carpatica veche) a creat un peisaj
de inaltimi mai mult decat tesite, pe care nu mi-as dori sa le strabat pe vreme
incetosata, directia fiind neclara, la fel ca si identificarea varfurilor.
IMPESTRITAREA
PAJISTILOR MONTANE CU SPECII VEGETALE NEFURAJERE
Efectele a peste 20 de ani de lipsa a
practicilor agricole de calitate si destructurarea economiei montane sunt crunte in
aceasta zona si simptomatice pentru multe din pajistile montane si alpine ale
Carpatilor. Pasunile sunt napadite de vegetatii secundare, fara valoare
nutritiva pentru zootehnie (nardite, ferigi etc.)...intr-un cuvant...iesite din
uzul pastoral. Ca sa nu mai zic, pentru drumetie fiind un adevarat calvar sa
inaintezi pe asemenea plaiuri, negasind nici un loc sa pui piciorul pe o
suprafata neteda. Lipsa colectarii si diseminarii rezervei de ingrasamant
organic care sta la baza unei poliflore montane de calitate a dus la aceasta
situatie. La nivel general montan este de adaugat si situatia creata prin obisnuinta
crescatorilor de animale de a folosi, in necunostinta de cauza, rumegusul de la
gatere pe post de culcus in grajdurile animalelor, ulterior imprastiind pe
pasuni ingrasamantul produs de oi sau vaci, acesta amestecat fiind cu micile
reziduuri de lemn, anterior asternute. Insa rumegusul duce la supraacidifierea
solului si proliferarea plantelor nefurajere, ajungandu-se la situatii de diminuare,
pana la abandon, a multor suprafete de pasunat, cum este cazul si in Sloeru
Marcusanu.
La drept vorbind,
singurele beneficii favorabile drumetiei pe o astfel de culme cum este cea unde
ne aflam sunt date de perspectivele inedite asupra zonelor adiacente. In urma
noastra apar muntii strabatuti in ziua precedenta. Dincolo de Muchia Rentea
strajuiesc versantii nord-estici ai Pietrei Mari, pana spre Piatra Mica si
chiar mai departe. Valea Doftanei Ardelene si drumul riveran acesteia ma duce
cu gandul la cat de pitoreasca este
aceasta alternativa, pentru cei care vor sa eludeze traficul intens de pe Valea
Prahovei. Ajungem si pe Varful Sloeru Marcusanu (1592 m), deslusit cu greu
printr-o borna ingropata in iarba. Dincolo de acest varf se zareste Muntele
Vaida, de care ne desparte o sa nu prea adanca. Jos, in vale, se zareste un
drum forestier care insoteste raul Tarlung in directia acestuia spre Babarunca
– destinatia noastra – insa nu este cazul pentru o retragere strategica.
BABARUNCA,
JOS, IN VALE. PE FUNDAL APARE CIUCASUL INALT,
IAR SPRE STANGA MUNTELE TESLA
Ajungem in saua de
dinaintea Muntelui Vaida si „incingem” acest ultim hop pe curba de nivel de pe versantul
vestic. In 30 de minute ajungem pe culme si zarim si asezarea Babarunca.
Cetatea Inalta a Ciucasului apare din ce in ce mai aproape, la fel ca si Tesla
si Dungu. Inca jumatate de ora mai inaintam pana in dreptul piciorului
descendent Vaida, undeva pe la jumatatea acestui munte din partea de nord a
Marcusanului. Piciorul Vaida si a sa culme despadurita care pierde multa
diferenta de nivel pana sa fie “inghitita” de arbori devine o atractiva cale de
retragere spre Valea Tarlungului, soarele fiind deja insuportabil la ora 12: 00,
iar nevoia de intorcere acasa inclinand balanta spre aceasta
coborare.
PICIORUL
VAIDA, LOC PE UNDE VOM COBORI SPRE DRUMUL FORESTIER
Socoteala
relativa nu a tinut cont de „tamponul” compact de rasinoase ce ne va iesi in
cale, asa ca se va isca un chin de mai multe zeci de minute, in lupta cu
crengile de brad si molid, precum si cu mustele ce ne vor ataca asiduu, pana la
izbavirea intalnirii drumului forestier.
Poate
cel mai frumos moment al zilei avea sa fie contactul cu apele reci ale
Tarlungului si baia pe cinste care ne-a facut sa uitam de zapuseala, balaureala
prin padure si alte inconveniente de parcurs. Letargia ne cuprinde, popasurile
sunt mai dese, invitati fiind la contemplarea fundalului de deasupra padurii,
unde troneaza Tigaile Mari.
PE
DRUMUL FORESTIER, VEDERE SPRE VARFUL CIUCAS
La
Babarunca ajungem dupa circa 2 ore de la atingerea forestierului, desi traseul
pana la sosea era de maxim 4 km. In aceasta mica asezare inchegata mai demult
de catre forestierii cantonati aici si desavarsita in ultimii ani prin
fenomenul caselor de vacanta, vom zabovi aproape 3 ceasuri pana ce o ocazie ne
va repezi in comuna Izvoarele, situata in aval de Maneciu. De la Izvoarele
suntem „pescuiti” de un cunoscut iubitor al muntelui, Radu Herja, care se
intorcea insotit de o prietena dintr-o tura de o zi in Ciucas. Placutul prilej
de schimbat impresii, in compania acestuia, in drum spre Bucuresti incheie
aceasta aventura in nordul Muntilor Garbovei (Baiului) si in aceeasi parte de
miazanoapte a Muntilor Grohotis.
Autor: Nicolae Cristian Bădescu Înscris de: Nicolae Cristian Bădescu Vizualizări: 29680, Ultima actualizare: Marţi, 31 Iul 2012
Obiective: creasta principală şi cele mai importante vârfuri şi culmi din Munţii Baiului. Timp necesar: 10-11 ore. Drum forestier, poteca cu marcaj slab (bandă roşie) în secţiunea nordică. Accesibil pe întreaga lungime doar vara şi toamna, în zilele lipsite de ceaţă.
Este traseul care străbate masivul de la sud la nord, trecând prin sectoarele cele mai înalte. Din acestea se deschid perspective largi asupra munţilor Bucegi, Piatra Mare, Postavaru, Ciucaş, Grohotiş, Piatra Craiului, dar şi asupra regiunii de contact cu Subcarpaţii Prahovei. Aproape două treimi din lungimea sa se desfăşoară în lungul drumului care leagă localităţile Buşteni şi Secăria, trecând peste creasta Baiului; secţiunea vf. Cazacu - vf. Paltinu este mai dificil de parcurs din lipsa unei poteci clare.
Traseul începe din centrul localităţii Secăria, unde se poate ajunge folosînd cursele auto fie din Comamic (8 km), fie din satul Teşila (6 km). Se pleacă pe drumul care suie către NV de lîngă clădirea Consiliului popular, de pe dreapta pârâului Secăria. După circa 100 m trecem râul peste podul de lemn şi urcăm uşor până la prima bifurcaţie, de unde ne îndreptăm la stânga, trecând pe lîngă şcoală, poştă şi biserică. De aici schimbăm din nou direcţia (către stânga), ajungând la marginea râului, pe care îl însoţim (pe malul stîng) până la un nou podeţ din lemn. Au trecut circa 15 minute şi am avut posibilitatea, străbătând o bună parte din localitate, să admirăm frumuseţea construcţiilor vechi şi noi în care elementele specifice arhitecturii populare prahovene s-au păstrat. De asemenea, de un pitoresc aparte este cadrul natural înconjurător, format dintr-un ansamblu de culmi la 950-1 100 m, cu versanţi abrupţi care închid bine mica depresiune a Secăriei. Spre nord-vest, prin deschiderea văii, se văd Muntele Doamnele (în stânga şi mai scund) şi vf. Mierlej (în dreapta), în timp ce către sud se des-luşeşte valea îngustă a Secărici, tăiată în gresii şi microconglomerate, la capătul căreia se află lacul Paltinu de pe Doftana. Continuăm traseul cîteva minute pe malul drept, urcând o pantă de 10 grade. Apare o bifurcaţie; alegem drumul din dreapta, care trece din nou pe stânga vaii, urcând şi coborând mai multe denivelări legate de alunecările de teren care au afectat versantul aproapo în întregime. După circa 10 minute de la reluarea traseului se depăşeşte râul peste un podeţ de beton şi se suie ceva mai susţinut către regiunea izvoarelor Secăriei. Casele devin tot mai rare,, în schimb ravenele şi alunecările sunt tot mai comune pe cei doi versanţi. În faţa, în prim-plan, se văd saua largă
de la obârşia văilor Secăria şi Florei (vest), dealul Colţul (în centru) şi saua de la izvoarele văilor Secăria si Zănoaia (în dreapta); în ultimul plan, privind prin prjma şa, apar Muntele Doamnele (cu pădure pe latura estică) şi vf. Mierlei (rotunjit, mai înalt şi cu numeroase ra-vene pe mijloc). Încă un mic efort şi se ajunge la o bifurcaţie. Un drum de căruţă apucă în stânga, coborând printre valuri de alunecare în valea Floreiului (afluent al Prahovei), unde întîlneşte (după 1,5 km) drumul forestier ce duce la Posada. Al doilea coteşte spre dreapta şi urcă în serpentine spre vf. Colţul (1 017 m). Din el se desprinde către est o potecă pe valea Zănoaga, care ajunge la albia Floreiului (afluent al Doftanei) şi de aici la Doftana.
Din şa continuăm pe drumul ce suie în pantă de 10-200 şi trecem pe lîngă o stână şi pe lîngă vârful Colţul. Pe măsura apropierii de acest vârf se deschide o panorama frumoasă către Munţii Grohotiş, bazinul Secăriei şi Subcarpaţi. Mai întîi, către est, se vede bazinetul de obîrşie al Zănoagei, cu case risipite, pîlcuri de fagi şi de pruni; în planul al doilea zărim versantul stîng al Floreiului (culmea Rusu cu Lacuri); în ultimul plan, Munţii Grohotiş, din care distingem chiar în faţa valea Ermeneasa, încadrată de vf. Clăbucet (1 394 în) în stânga şi vf. Crăiţei (1 250 m) în dreapta, iar către nord-est regiunea mai înaltă a acestora, în care se impun vârfurile Radila Mare, Ulita şi mai în nord Grohotiş (1 767 m, profil ascuţit). În sud apare bazinetul Secăriei, cu satul şi defileul dintre culmile Secăria (stânga) şi Simila (dreapta). Până aici, de la plecarea din sat, s-a urcat o diferenţă de nivcl de circa 200 m în circa 40-45 minute.
După depăşirea prin vest a vârfului Colţul se coboară către nord, pe cumpăna de apă dintre văile Florei (de Prahova) şi Zănoaga, timp de 5-7 minute. Apoi drumul îşi schimbă direcţia spre vest (stânga). Către nord apar vf. Mierlei şi culmea Piciorul Mierlelor (coboară spre est), în spatele cărora se distîng vf. Vomicu, vf. Drăgan (aspect de cupola) şi chiar o parte a Baiului Mare (ascuţit), din care se desprinde către est culmea Şteiasa Mare (despădurită pe coamă); în ultimul plan se mai zăreşte culmea Prislop (în buna măsură cu pădure şi ceva mai înaltă). Urmăm drumul către vest. El se va afla mai întîi pe cumpăna de apă dintre văile Florei (de Prahova) şi Mierlelor, apoi imediat sub aceasta, dar pe versantul nordic al văii Mierlelor şi pe la marginea pădurii, iar în final va trece în bazinul Floreiului, sub Muntele Florei. Pe acesta, el continuă cu o pantă de 15-20 grade către sud-vest (jumătate stânga) circa 5 minute, după care coteşte brusc spre vest şi nord-vest, ocolind un torent. La capătul acestuia există un baraj de piatră şi un izvor. Un mic popas pentru a umple bidoanele cu apă. De aici urmează un nou cot, se suie ceva mai alert către sud-est până deasupra stânei din Florei, de unde drumul descrie cîteva serpentine până sub vârful Doamnele-Tituleni. Suntem la 1 400 m altitudine şi la circa l¾ oră de la plecare. Aici se recomandă un popas pentru a realiza o privire de ansamblu asupra regiunilor vecine, îndeosebi din sud şi vest. Se revăd, de la înălţime, culmile şi văile identificate în bazinul Secăriei şi pe Munţii Grohotiş, la care se adaugă noi elemente de peisaj către sud-vest: bazinul împădurit al Floreiului de Prahova, poiana Ursilor cu o cabana (Casa de adăpost a cercului de turism Floreiu-Comamic), situată aproape de margineapădurii, valea Prahovei cu orasul Comamic, apoi în vest culmile
împădurite ce coboară din Muntele Gurguiatu către Prahova, la nord de care se zăresc Munţii Leaota (ultimul plan) şi sectorul Vinturiş-Fumica din Munţii Bucegi. Către nord apar: culmea Gagu (stânga), vf. Mierlei şi Muntele Doamnele (în faţa). Din acest loc se poate coborî, pe la Casa de adăpost, în Posada (traseul 1). Continuăm drumul către nord, spre vf. Mierlei. Panta mica (sub 7 grade) permite o ascensiune lesni-cioasă. Se trece pe Muntele Doamnele şi pe la obârşia văii Conciul (stânga), se ajunge la o bifurcaţie în faţa vf. Răzoarele. O potecă lată apucă în stânga prin bazinul superior al văii Orăţii, pe plaiul Piciorul lui Văsîi, la stână, şi de aici către vest până la şoseaua de pe valea Prahovei. Drumul însă trece pe versantul estic al vf. Răzoarele. De aici se dirijează către nord, urcând o pantă ceva mai mare. În est se desfăşoară bazinul împădurit al văii Mierlelor, dincolo de care se zăreste sectorul înferior al văii Florei (de Doftana) şi localitatea Teşila; spre sud-est, pe deasupra pădurii de fag, se poate observa vf. Colţul, pe lîngă care s-a trecut în prima parte a traseului. După 30 minute de la reluarea traseului din Muntele Doamnele se suie vârful Mierlei (o diferenţă de nivel de circa 40 m pe o pantă de 15 grade). Se vede treptat în stânga bazinul Valea lui Bogdan, cu multe ravene dezvoltate la partea superioară a versanţilor. Din vârf, unde se ajunge suind din drum circa 20 m, se desprind poteci care duc la stânele de pe culmile limitrofe; mai clară este aceea care coboară în stânga, pe culmea Gagu (traseul 3). Drumul de culme coboară uşor în şaua ce separă vf. Mierlei de vf. Vomicu (N); ea se află la obârşia văilor Câinelui (V) şi Vomicu (E). Din şa, drumul ocoleste vf. Vomicu pe la vest, urcând uşor (se poate admira faţa nordică a culmii Gagul Mic, cu cele 2 stâne), pentru ca apoi să treacă pe
clina estică a vf. Piscul Câinelui, de unde se deschide o perspectivă interesantă spre est. În prim-plan, către est, apare bazinul Coţofenei, cu ravene şi năruiri la partea superioară a versanţilor şi cu o frumoasă pădure spre poale, apoi culmea Piciorul Coţofenei, pe stânga râului (cu stână la marginea pădurii) şi culmea Piciorul Vomicu (în dreapta); într-un plan ceva mai depărtat zărim confluenţa Coţofenei cu Floreiul şi albia acestuia până la Teşila; în ultimul plan observăm vârfurile principale din Munţii Grohotiş (Grohotiş, Ulita, Radila etc.) şi culmea Clăbucet între valea Negraş (N) şi valea Ermeneasa (S); către nord se impun vf. Drăgan, în spatele căruia se zăreşte o parte a culmii principale a Baiului, iar în ultimul plan vf. Unghia Mare (ascuţit) şi vf. Rusu. De la vf. Piciorul Câinelui până la vf. Drăgan mergem pe culme aproape 1 km, timp de 10 minute. Pe vf. Drăgan panta creşte (10-15 grade), drumul trece prin cîteva curbe de pe versantul sudic pe cel estic, situîndu-se la 1 700-1 710 m. De aici, el continuă spre nord, înregistrînd o declivitate de până la 5 grade pe versantul estic al vf. Baiul Mare.
Pentru a ajunge pe creasta acestuia se recomandă părăsirea drumului în momentul în care acesta trece sub nivelul culmii. Suişul devine treptat mai dificil datorită pantei care pe alocuri de-păşeşte 20 grade. Se urcă o diferenţă de nivel de aproape 200 metri în 30-35 minute, la capătul căreia se ajunge pe vârful sudic al Baiului Mare (cu baliză), aflat la 1895 m; încă un mic efort (5-7 minute) şi suntem pe vârful cel mai înalt situat în nordul culmii5. De la plecarea în traseu au trecut circa 4 ore. De aici se pot admira unele dintre cele mai frumoase şi complexe peisaje din Carpaţi. Către vest, mai întîi bazinul de recepţie al Văii Rele, sfîrtecat de o mulţime de ravene şi torenţi, apoi Muntele Cumpătu, dincolo de care se impun crenelurile Bucegilor de la Vinturiş şi până la Coştila; spre nord apar culmea Zamorei (se văd 2 stâne şi drumul), valea Zamorei (stânga), vf. Băiuţu (Zamora) în centru, ca un trunchi de piramidă, şi Baiul Mic (dreapta), apoi în drrapta şi ceva mai departe vf. Cazacu, din care se des-prind două culmi principale, mai înalte, una către vest (Urechea, cu mai multe vârfuri) şi alta spre est (Muntele Petru); pe deasupra primei culmi se zăresc vf. Clăbucetul Taurului şi cabana Clăbucet-Plecare; în ultimul plan, către nord-est (dreapta) sunt vf. Unghia Mare (ascuţit) şi vf. Rusu. Spre est şi sud se observă culmi şi vârfuri deja cunoscute în prima parte a excursiei.
Reluăm traseul coborând versantul nordic al vârfului până întrăm din nou pe drum. Acesta coboară uşor până în şaua din dreptul văilor Baiul Mare (dreapta) şi Zamora (stânga), aflată la aproximativ 1 730 m, trece apoi pe la vest de vf. Baiul Mic şi ajunge în şaua din faţa vf. Zamora. Aici există o încrucişare de poteci şi drumuri. Cel pe care 1-am urmat întră în bazinul Zamorei, coborând la Buşteni (vezi traseul 8). Drumul pe care îl urmăm urcă uşor, ocolind pe la vest vf. Zamora (1826 m), unde întîlneşte marcajul cruce roşie (ce vine de la Buşteni) şi ajunge în şaua din sudul vf. Cazacu. Marcajul cruce roşie ce leagă oraşul Buşteni de valea Doftanei (traseele 8, 16) îl vom însoţi încă 25-30 minute. De la vf. Cazacu, drumul va coborî pe culmea Urechea, către vest (stânga) (traseul 10), pe când poteca cu mar-caj turistic va ocoli vârful pe latura de sud-est (dreapta). Pentru a admira panorama văii Azugii şi a Clăbucetelor Predealului se poate urcă pe vârful Cazacu (diferenţă de nivel de circa 75 m). Între vf. Cazacu şi stâna din culmea Orjogoaia se străbate sectorul de legătură dintre regiunea sudică şi cea nordică a Munţilor Baiului. El se desfăşoară la o altitudine de circa 1550 m. Pe poteca lată, în pantă foarte uşoară, care ocoleşte principalele vârfuri, ajungem în timp de 11/2 oră în capătul vestic al poienii cu stâne de pe Orjogoaia. Nu se va coborî la stână (sud est) şi nici nu se va întra în poiană, ci se merge pe potecă spre stânga, către şaua îngustă şi fragmentată de torenţi aparţinând bazinelor pâraielor Orjogoaia (S), Valea Caldă (E) şi Unghia Mare (NV). De aici părăsim poteca marcată. În continuare, traseul se desfăşoară către nord, urcând la început o panlă ceva mai mare (15-25 grade), pe versantul estic al culmii. Treptat, urcuşul devine mai uşor, sectoarele
înclinate altemînd cu pante mai line. După 30-40 minute de la părăsirea traseului marcat se ajunge pe un platou, la 1 700 m, aflat în vestul Culmii lui Manole. În faţa există vf. Rusu, pe al cărui versant sudic urmează să se urce încă o diferenţă de nivel de circa 160 m, iar în stânga valea adincă Unghia Mare, în vestul căreia se profilează creasta principală a muntelui cu acelaşi nume. Ascensiunea la vf. Rusu durcăză 25-30 minute. De pe acesta se pot observa către vest şi nord-vest mai întîi valea Azugii cu versanţi bine împăduriţi, apoi Clăbucetul Azugii (cu poiană), continuat la nord de către Muntele Susai (cabana) şi vf. Cocoş. La stânga acestora se văd vf. Clăbucet (cabana), Clăbucetul Taurului (cu baliză), la poalele căruia, pe vale, se observa o parte a oraşului Azuga. În ultimul plan apar Bucegii (sectorul Fumica-Bucşoiu). Mai clar se văd vf. Coştila, bazinul superior al văii Cerbului, vf. Colţii Morarului, în spatele cărora se zăresc vf. Omu, apoi valea Morarului, Bucşoiu. În dreapta, Munţii Bucegi sunt continuaţi de Clăbucetele Predealului şi Munţii Postăvaru. O frumoasă panorama se deschide şi către nord şi nord-est. Mai întîi culmea înaltă formată din vârfurile Ştevia, Neamţu, Paltinu, pe care vom continua traseul. Din ea se desfăşoară spre sud-est culmea Rusului (stână la margineapădurii), valea Pîraie (despădurită şi cu un drum forestier ce urcă până aproape de stână) şi vf. Pîraie, torenţii de la obirşia Muşiţei şi culmea Piciorul Predeluş cu pasul (sector împădurit) de la izvoarele Doftanelor. Într-un plan mai îndepărtat se contureăză platourile largi din Muntele Sloeru-Mărcuşanu, dincolo de care apar munţii Ciucaş (vf. Tesla în stânga, creasta Ciuca-şului În centru, creasta Zăganu în dreapta). Spre nord-est şi est de pasul Predeluş urmează bazinul împădurit al
Urlăţelului (se văd vârfurile ascuţite din calcar şi punetele de exploatare a calcarului), apoi într-un plan mai depărtat Muntele Bobu, dc sub care, spre vest, se desfăşoară bazinul văii Negre si Munţii Grohotiş.
Reluăm traseul coborând pe versantul vestic al vf. Rusu până în şaua dintre acesta şi vf. Ştevia (10 minute), de unde se urcă uşor (20-30 minute) pe clina estică a vf. Ştevia, apoi pe vf. Neamţu până în şaua Paltinu. Poteca este mai slab conturată, îndeosebi în ultima porţiune, unde se coboară pe o pantă de 20-30 grade. Sub vf. Neamţu există (deasupra potecii) un izvor. Din şaua Paltinu pot fi urmărite bazinul Muşiţei (E). culmea şi valea Turcului (NV), Munţii Piatra Mare (NV). În şa este întîlnită poteca lată de culme pe care se desfăşoară marcajul bandă roşie (pe stâlpi, la distanţă mare) care vine de la cabana Renţea şi trece pcste culmea Piriorul Predeluş spre Muntele Sloeru-Mărcuşanu - Muntele Bobu - Bratocea. Urmăm poteca spre stânga. Ea ocolesto pe la sud-vest vf. Paltinu, pe o pantă mica (întîlneşte câteva mustiri de apă), ajunge În şaua Turcului (15 minute), de unde trece pe versantul estic al vf. Turcu. coborând cfitre şaua din capătul nordic al acestuia. De aici trece prin estul Muntelui Roşu (în vest - stânga - o potecă duce la stână şi apoi în valea Azugii) şi coboară în şaua de la izvoarele Azugii, de unde urcă la vf. Tigăi pe culme sau imediat sub aceasta prin pădure. La caputul a 90-100 minute de la intrarea pe traseul marcat cu bandă roşie (şaua Paltinu) ajungem în şaua din nord-vestul vf. Tigăi, pe cumpăna de ape dintre râurile Azuga şi Gîrcin, unde întâlnim traseul marcat cu triunghi roşu ce vine de la Lacul Roşu (Găvan). Apoi poteca îşi schimbă direcţia către nord-est, prin păşune, pe lîngă o stână, coboară cîteva minute prin pădure şi iese din nou într-o poiană largă aflată pe versantul vestic al Clăbucetului Mare. De aici şi până la cabana Renţea so adaugă marcajul tiiunghi albastru care face legătura între aceasta şi cabana Piatra Mare. Ultima
porţiune a traseului (Clăbucetul Mare - Renţea) se parcurge în pantă domoală, uneori în curbă de nivel; se trece pe lîngă o stână şi mai niulte izvoare. Traseul între şaua Paltinu şi cabana Renţea se parcurge în 2 1/2-2 ¾ ore.
Din şa sau de pe vârfuri se deschid privelişti încîntătoare.către nord (bazinul Doftanei Ardelene; lacul de pe cursul înferior al Ţărlungului), nord-est (valea superioară a Tărlungului, vf. Tesla, Munţii Ciucaş, Muntele Sloeru-Mărcuşanu), nord-vest (culmea Clăbucetul Mare - Renţea, valea Gîrcinului, Munţii Piatra Mare, iar în ultimul plan o parte a depresiunii Braşov). De la cabana Renţea se coboară pe drum nemodemizat, mai întîi pe culme (până la vf. Tîlfa), apoi pe valea Gîrcinului până în oraşul Săcele.
Comentariu
Ciprian TEODORESCU, Joi, 2 Aug 2012, 0:35
in sfarsit, am citit un articol scris ca lumea, iar pozele sunt foarte frumoase.felicitari, Nic.
Nicolae Cristian Bădescu, Joi, 2 Aug 2012, 16:08
Multzam! Ma bucur ca ti-a placut!
Doru-Călin Ciobanu, Luni, 1 Aug 2016, 21:08
Cu permisiunea Dvs. o sa fac o mica rectificare.
Conform "Oancea, D. s. a. - GEOGRAFIA ROMANIEI, vol. III, ed. Academiei Republicii Socialiste Romania, 1987, pag. 207", acesti munti se numesc Girbova (Garbova). Citez: "Numele de Muntii (Culmea) Baiului corespunde numai partii sudice a Girbovei, unde se intilneste Muntele Baiu (1 908 m), in timp ce sectorul nordic poate fi denumit Culmea Neamtu, dupa cel mai inalt varf din acesti munti (1 923 m).".