Povestea Parângului:
A fost odată, că dacă nu ar
fi fost, nu v-aş povesti.
A fost odată, atunci când
puricii se potcoveau, o împărăţie mare şi mândră. În această împărăţie toată
lumea trăia în pace, porţile cetăţii zi şi noapte erau deschise, aşa că poarta
nu trebuia să fie păzită de câini cu dinţi de fier şi măsele de oţel,
farmazoanele, adică vrăjitoarele, nu aveau ce căuta în cetate, la graniţele
împărăţiei nu trebuia puşi plăieşi. Când iarna era geroasă, caprele negre aici
se refugiau. Nimeni nu avea voie să vâneze animalele mici, bolnave sau bătrâne.
Această împărăţie, care s-a
numit Împărăţia Parângului Mare, avea un împărat şi o împărăteasa, aceştia
aveau fraţi şi surori, unul mai fain ca celălalt; toţi aveau statura înaltă, de
te uitai la ei şi la ele şi nu se mai terminau. Numele lor mic erau deosebite
de ale noastre: Scurtu (că era cel mai scund dintre cei înalţi), Mija, Cârja,
Slivei, Stoieniţa, Gemănarea, Gruiu, Ghereş (ăstuia i se mai zicea şi Dereş), Setea (ăsta toată ziua ar fi
băut apă), Mohoru.
De când s-o făcut pământul,
şi poate că încă înainte de asta, aşa s-a rânduit că moştenitor va fi primul
băiat al împăratului, dar...
Doar că împăratul şi
împărăteasa noastră n-o avut moştenitor. Mare jale era în împărăţie. Cum adică?
Să moară împăratul şi împărăteasa şi împărăţia să rămână fără moştenitor? Aşa
ceva nu concepeau! Toţi se rugau la Cel de Sus ca barza să urce până la
împărăţie, care era aproape de cer, şi să le aducă un băieţel. În toată împărăţia,
toţi vieţuitorii se rugau de trei ori pe zi ca să se întâmple minunea. Cu toate
astea, împăratul nu a apelat la magi.
Împăratul şi împărăteasa erau deja bătrâni, albiseră la păr, mergeau anevoie,
când s-o întâmplat minunea; într-o zi de vară au fost norociţi: o venit o
barză, albă, mai albă decât omătul munţilor, şi în cioc o adus un coşulet în
care era, ghiciţi voi ce era?, era un băieţel! Fain băieţel, de ziceai că-i
înger. De bucurie împăratul a dat veste în toată împărăţie ca timp de trei zile
toată lumea va sărbători evenimentul şi musai să se bucure de minunea asta.
Copilaşul nostru o
fost botezat Parângul Mic. Crăişorul
creştea într-o zi cât alţii în şapte zile. Tot mai frumos devenea. Când era
mic, mic de tot, adică bebeluş, aşa cum aţi fost şi voi, împărăteasa doar lapte
de capră neagră îi dădea; căpriţele îşi ofereau surplusul de lapte pentru
crăişor. Când o mai crescut un pic singur cobora la oglinda împărăţiei (căreia
turiştii îi zic lacul Mândra) să bea apă. Şi când a crescut şi mai mult se
hârjonea cu iezii. Când obosea, se punea jos şi respira adânc mireasma dată de
bujori. Apoi se lua la întrecere cu ţapii mai măricei. Şi fugea şi sărea peste
bolovani şi stânci mai abitir decât ţăpulenii. De dimineaţa până seara era
afară şi se zbenguia. Geaba mama-împărăteasă se ruga de el, nu care cumva să se
impiedice şi să se accidenteze. Chiar mai mult: crăişorul se lua la întrecere
cu ţapii cei mai mari, şi uneori îi învingea. Şi uitaţi, aşa crescu crăişorul
nostru, de se făcu bun de însurat. Tatăl-împărat se adresă fiului său: „ Iaca,
crescuşi mare, ar fi timpul să mai laşi din zburdălniciile tale şi să-ţi alegi
pe aleasa inimii tale şi amândoi să ne
luaţi locul la conducerea împărăţiei. „
Prinţul greu a acceptat propunerea lui tătânu‘ su, dar s-o supus. Doar că
prinţul nostru cunoştea doar ce e în împărăţia lui taică său, ce era mai încolo
îi era străin. Aşa că împăratul a dat sfoară în toată lumea cum că are o
minunăţie de băiat taman bun de însurat. Şi veniră pretedentele, singure,
neînsoţite de părinţi, una mai frumoasă decât cealaltă. Veni Codruţa din
vecinătate, adică de lângă Sibiu, veni Ioana din ţara Haţegului, veni Ştefania
din Dobrogea, veni fiica reginei sirenelor Mării Negre, toate veniră îmbrăcate
cu ii brodate cu râurele, cu fire de aur. Toate erau frumoase, una mai frumoasă
decât cealaltă, de puteai zice: „La Soare te poţi uita, dar la ele ba.” În faţa
prinţului se perindară zeci de fete. El, prinţul, rămânea stană, nu vibra, nu
simţea nimic pentru ele. După ce o trecut şi ultima pretendentă, prinţul tot
trist o rămas. Împăratul nu i-o spus nimic, nicidecum să-i reproşeze ceva,
doar se întreba: „ Dacă este fiul muntelui
nu are sensibilitate pentru frumos, adică pentru fete?” La această întrebare nu
putea să dea răspuns. Aşa că hotărî să consulte pe sfetnicii lui. Veniră
sfetnicii şi-şi spuseră părerile ca la talk show-uri: vorbeau verzi şi uscate.
Doar unul în vârsta, cărunt, tăcu. După ce se ridicară, dând să plece,
împăratul se adreseză acestuia: „ Tu nu zici nimic, nu ai nici o părere? „ „
Luminăţia Ta, eu am o părere, care e departe de ceea ce s-o spus aici.”
„ Dacă ai o părere, spune-o! „, zise împăratul. „Măria Ta, prinţul nostru doreşte să se însoare cu una
ca noi. „ „ Cum adică << una ca noi>>? „ „ Cu o fiică a munţilor, nu cu una
pământeană.”
Împăratul cât era de bătrân şi de înţelept a acceptat părerea
sfetnicului (că doar de aia e sfetnic!). Ca atare, l-a chemat pe fiul
său să stea lângă el: „ Fiule, am înţeles ce doreşti. Facă-se voia ta şi a
Domnului: alege-ţi consoarta pe care ţi-o doreşte inima.” „ Tată, accepţi să
fie nevasta mea şi moştenitoarea împărăţiei Parângului Mare pe fiica... (şi
aici făcu o pauză mică) împăratului Piatra Craiului?” „ Bineînţeles că accept,
aleasa inimii tale va fi şi pe placul împărăţiei noastre, va fi şi fiica
noastră.”
Invitaţii la nuntă s-au trimis în
întreaga lume. Adresanţii când au citit că va avea loc nunta fiului împăratului
Parângul Mare cu fiica împăratului Piatra Craiului s-au crucit şi şi-au zis:
„Asemenea eveniment fericit lumea de când s-o făcut, nu a mai pomenit.”
Nunta, la cei săraci ţine trei zile, la bogaţi
şapte zile, în cazul prinţului Parângul Mic cu prinţesa Piatra Craiului a ţinut
... cât o ţinut? Ghiciţi voi cât o ţinut?
Dar ce bucurie!, din dragostea dintre
prinţul Parângul Mic şi prinţesa Piatra Craiului s-a născut un alt prinţişor:
Făgăraş.
Călecai pe o şa şi v-o spusei vouă aşa.
Povestea a fost publicată de Ioan Ernest ILEA, în cartea “ Nunta munţilor“, apărută la
Editura “ Focus”, din Petroşani,
2012.
Autor: Ioan Ernest Ilea Vizualizări: 3837, Ultima actualizare: Luni, 20 Aug 2012 |