Comunitate

Caută

Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Parteneri
Zitec - software outsourcing romania

Emisiunea Sport Extrem la Radio Bucureşti


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook
Bookmark and Share
Postat de: Ioan Ernest Ilea in Ioan Ernest Ilea

      Povestea Parângului:

     

      A fost odată, că dacă nu ar fi fost, nu v-aş povesti.

      A fost odată, atunci când puricii se potcoveau, o împărăţie mare şi mândră. În această împărăţie toată lumea trăia în pace, porţile cetăţii zi şi noapte erau deschise, aşa că poarta nu trebuia să fie păzită de câini cu dinţi de fier şi măsele de oţel, farmazoanele, adică vrăjitoarele, nu aveau ce căuta în cetate, la graniţele împărăţiei nu trebuia puşi plăieşi. Când iarna era geroasă, caprele negre aici se refugiau. Nimeni nu avea voie să vâneze animalele mici, bolnave sau bătrâne.

      Această împărăţie, care s-a numit Împărăţia Parângului Mare, avea un împărat şi o împărăteasa, aceştia aveau fraţi şi surori, unul mai fain ca celălalt; toţi aveau statura înaltă, de te uitai la ei şi la ele şi nu se mai terminau. Numele lor mic erau deosebite de ale noastre: Scurtu (că era cel mai scund dintre cei înalţi), Mija, Cârja, Slivei, Stoieniţa, Gemănarea, Gruiu, Ghereş (ăstuia i se mai zicea  şi Dereş), Setea (ăsta toată ziua ar fi băut apă), Mohoru.

      De când s-o făcut pământul, şi poate că încă înainte de asta, aşa s-a rânduit că moştenitor va fi primul băiat al împăratului, dar...

      Doar că împăratul şi împărăteasa noastră n-o avut moştenitor. Mare jale era în împărăţie. Cum adică? Să moară împăratul şi împărăteasa şi împărăţia să rămână fără moştenitor? Aşa ceva nu concepeau! Toţi se rugau la Cel de Sus ca barza să urce până la împărăţie, care era aproape de cer, şi să le aducă un băieţel. În toată împărăţia, toţi vieţuitorii se rugau de trei ori pe zi ca să se întâmple minunea. Cu toate astea, împăratul  nu a apelat la magi. Împăratul şi împărăteasa erau deja bătrâni, albiseră la păr, mergeau anevoie, când s-o întâmplat minunea; într-o zi de vară au fost norociţi: o venit o barză, albă, mai albă decât omătul munţilor, şi în cioc o adus un coşulet în care era, ghiciţi voi ce era?, era un băieţel! Fain băieţel, de ziceai că-i înger. De bucurie împăratul a dat veste în toată împărăţie ca timp de trei zile toată lumea va sărbători evenimentul şi musai să se bucure de minunea asta.

      Copilaşul nostru o fost botezat  Parângul Mic. Crăişorul creştea într-o zi cât alţii în şapte zile. Tot mai frumos devenea. Când era mic, mic de tot, adică bebeluş, aşa cum aţi fost şi voi, împărăteasa doar lapte de capră neagră îi dădea; căpriţele îşi ofereau surplusul de lapte pentru crăişor. Când o mai crescut un pic singur cobora la oglinda împărăţiei (căreia turiştii îi zic lacul Mândra) să bea apă. Şi când a crescut şi mai mult se hârjonea cu iezii. Când obosea, se punea jos şi respira adânc mireasma dată de bujori. Apoi se lua la întrecere cu ţapii mai măricei. Şi fugea şi sărea peste bolovani şi stânci mai abitir decât ţăpulenii. De dimineaţa până seara era afară şi se zbenguia. Geaba mama-împărăteasă se ruga de el, nu care cumva să se impiedice şi să se accidenteze. Chiar mai mult: crăişorul se lua la întrecere cu ţapii cei mai mari, şi uneori îi învingea. Şi uitaţi, aşa crescu crăişorul nostru, de se făcu bun de însurat. Tatăl-împărat se adresă fiului său: „ Iaca, crescuşi mare, ar fi timpul să mai laşi din zburdălniciile tale şi să-ţi alegi pe aleasa  inimii tale şi amândoi să ne luaţi locul  la conducerea împărăţiei. „ Prinţul greu a acceptat propunerea lui tătânu‘ su, dar s-o supus. Doar că prinţul nostru cunoştea doar ce e în împărăţia lui taică său, ce era mai încolo îi era străin. Aşa că împăratul a dat sfoară în toată lumea cum că are o minunăţie de băiat taman bun de însurat. Şi veniră pretedentele, singure, neînsoţite de părinţi, una mai frumoasă decât cealaltă. Veni Codruţa din vecinătate, adică de lângă Sibiu, veni Ioana din ţara Haţegului, veni Ştefania din Dobrogea, veni fiica reginei sirenelor Mării Negre, toate veniră îmbrăcate cu ii brodate cu râurele, cu fire de aur. Toate erau frumoase, una mai frumoasă decât cealaltă, de puteai zice: „La Soare te poţi uita, dar la ele ba.” În faţa prinţului se perindară zeci de fete. El, prinţul, rămânea stană, nu vibra, nu simţea nimic pentru ele. După ce o trecut şi ultima pretendentă, prinţul tot trist o rămas. Împăratul nu i-o spus nimic, nicidecum să-i reproşeze ceva, doar  se întreba: „ Dacă este fiul muntelui nu are sensibilitate pentru frumos, adică pentru fete?” La această întrebare nu putea să dea răspuns. Aşa că hotărî să consulte pe sfetnicii lui. Veniră sfetnicii şi-şi spuseră părerile ca la talk show-uri: vorbeau verzi şi uscate. Doar unul în vârsta, cărunt, tăcu. După ce se ridicară, dând să plece, împăratul se adreseză acestuia: „ Tu nu zici nimic, nu ai nici o părere? „ „ Luminăţia Ta, eu am o părere, care e departe de ceea ce s-o spus aici.”

 „ Dacă ai o părere, spune-o! „, zise împăratul. „Măria Ta,  prinţul nostru doreşte să se însoare cu una ca noi. „ „ Cum adică << una ca noi>>? „  „ Cu o fiică a munţilor, nu cu una pământeană.”

     Împăratul cât era de bătrân şi de înţelept a acceptat părerea sfetnicului (că doar de aia e sfetnic!). Ca atare, l-a chemat pe fiul său să stea lângă el: „ Fiule, am înţeles ce doreşti. Facă-se voia ta şi a Domnului: alege-ţi consoarta pe care ţi-o doreşte inima.” „ Tată, accepţi să fie nevasta mea şi moştenitoarea împărăţiei Parângului Mare pe fiica... (şi aici făcu o pauză mică) împăratului Piatra Craiului?” „ Bineînţeles că accept, aleasa inimii tale va fi şi pe placul împărăţiei noastre, va fi şi fiica noastră.”

       Invitaţii la nuntă s-au trimis în întreaga lume. Adresanţii când au citit că va avea loc nunta fiului împăratului Parângul Mare cu fiica împăratului Piatra Craiului s-au crucit şi şi-au zis: „Asemenea eveniment fericit lumea de când s-o făcut, nu a mai pomenit.”

      Nunta, la cei săraci ţine trei zile, la bogaţi şapte zile, în cazul prinţului Parângul Mic cu prinţesa Piatra Craiului a ţinut ... cât o ţinut? Ghiciţi voi cât o ţinut?

     Dar ce bucurie!, din dragostea dintre prinţul Parângul Mic şi prinţesa Piatra Craiului s-a născut un alt prinţişor: Făgăraş.

    Călecai pe o şa  şi v-o spusei vouă aşa.

   

    Povestea a fost publicată de Ioan Ernest ILEA, în cartea “ Nunta munţilor“, apărută la Editura “ Focus”, din Petroşani, 2012.

 

Autor: Ioan Ernest Ilea
Vizualizări: 3837, Ultima actualizare: Luni, 20 Aug 2012


Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii