Jurnale - Jurnal Apuseni. Gilau-Muntele Mare

           Instalară tabăra rapid la lumina lămpilor frontale apoi cinară în timp ce stabileam plecarea a doua zi dim. pe la 7,00 pentru a înşela căldura.
           Iancsi auzise de un călugăr care practica magia neagră. Dinu M. ne spuse că era vorba de un călugă excomunicat odinioară de la schitul Poşaga care stabilit în sat practica exorcismul , vestea ducându-se hăt departe, urmând periodice pelerinaje ale celor loviţi de soartă , rămaşi cu aceastădeşartă, unică speranţă
           Se înnora deasupra Muncelului ( Căsâle Zmeilor). Apoi apărură stelele şi semiluna . După miezul nopţii ne-am culcat. Toată noaptea avioanele cu reacţie brăzdară cerul cu dârele spumoase şi tunetele lor estompate. Probabil un culoar internaţional traversa această zonă, ca şi în Retezat. O lumină difuză persistă toată noaptea în cort.Pe la 0.30 mi s-a părut că ceva se împiedicase brutal de o ancoră a cortului. Apoi se auzi un câine. Şi bolborositul continuu al văii. Foşnetul arinilor scutuându-şi pe cort lacrimile perlate, de rouă. M-am trezit din oră în oră. Pe la 5,45 ne-am sculat.
           Era răcoare , umed după roua intensă. Cer senin. Dimineaţă superbă.
           Am luat micul dejun, am strâns tabăra şi pe la 7,45 am plecat spre amontele văii Poşaga. La confluenţa cu pârâul Răstoaca am făcut dreapta, am continuat aprox. 1,2-1,8 km şi după admirarea impresionantului Colţ (Piatra) a lui Balmoş având drept fundal masivul calcaros Scăriţa (Scărişoara după unii localnici şi hărţi turistice) Belioara am parcat continuând traseul cu rucsaci de tură ( rezerve de apă , grapefruit, curmale, jeleuri, napolitane, suc natural de mere...)
           Imediat ne atraseră atenţia gospodăriile ordonate, extrem de pitoreşti, păzite de câini ciobăneşti mai mici ca talie, impresionant de paşnici comparativ cu fârtaţii lor din alte masive montane. Ţărănci bătrâne, amărâte, conducând vite bine întreţinute , abia mulse la păscut. Un bătrân, extrem de viguros , cumsecade ţăran păzind ceaunul cu mămăligă , afară, lângă cuptorul de pâine emisferic, văruit în alb, adăpostit sub un şopru acoperit cu draniţă.
           Îl salutarăm apoi Dinu intră în dialog cu el.
            -Mai ţii minte când s-a aruncat ăla de pe stâncă ...?
            -Cine, Kalman, ăla din Cluj pe care l-am găsit după învârtirea păsărilor deasupra prăpăstiei ?
            -Da , ăla. Dar văd că-i ştii numele ...
            -Păi cum nu ?...
           Marlene luă apă rece gheaţă apoi continuarăm pe firul sec al Răstocii , urmărind cărarea lată acoperită cu bolovani , pietre şi aluviuni antrenate de torente spre est , pe sub pereţii verticali cu sumedenie de perforaţii, galerii, portaluri îngemănate, turnurile calcaroase, săritorile cascadate . Marlene şi cu mine în faţă, atenţi la surprizele botanice , minunate flori, care nu întârziară să apară , imortalizându-le. Papa, Dinu, Iancsi ceva mai în urmă, conversând, mai mult asistând fascinaţi la pledoaria extrem de pertinentă a lui Dinu care doar cu un an în urmă făcuse mai multe ture în masiv, primăvara, bucurându -se de exuberanţa florală şi o alta toamna, admirând pastelurile rafinate contrastând alb-griului calcarelor, realizând în premieră o ascensiune spre creastă , surmontând din vecinătatea Petei galben-portocalii,trei săritori dintr-un vâlcel, continuând apoi pe un abrupt abia acoperit de un covor vegetal.
            Cărarea lată continua spre est afundându-se sub coroanele dense ale pădurii de foioase. Noi am luat-o spre sud-est, de-alungul unei cărări înguste ce urca în serpenine spre liziera pădurii seculare de fag , o tăia tangent şi ajungea într-o întinsă fânaţă , La Brădăţel ( Culmea Brădăţel) , loc de belvedere spre întregul masiv Scăriţa Belioara ( spre nord) , Muncelu (Căsâle Zmeilor -la est-sud-est), Colţul (Piatra) lui Balmoş-Poşaga de Sus-valea Poşaga (spre sud) , cătunele pitoreşti cocoţate spre munceii din vest , cu imensul platou al Muntelui Mare (1826 m, la vest) în fundal.

-2-