Dintai a fost
Portitza
!
|
E
frumos si la mare, nu-i asa ?
|
Plecam pe seara din Pascani,
trecem prin Roman de unde ii luam pe Mihaela si Alexandru si ne regrupam in
Bacau la Paul acasa pentru citeva ore de somn. In zori ne completam formatia
cu familia Romers si o luam pe drumul cel lung catre mare. Trecem Dunarea cu
bacul la Braila apoi poposim pentru masa de "dimineta", cind soarele se ridicase
deja bine pe cer, pe malul unui lac plin de nuferi care, sfiosi - sau poate
din cauza caldurii - nu isi arata frumusetea florilor. Imediat ce iesim din
lunca Dunarii, Dobrogea isi face deja simtita prezenta. Dealuri tocite de vreme
si pasuni arse de soare dar totusi inmiresmate de parfumul florilor ne intimpina.
La "Trei Cantoane" iesim din soseaua principala care duce la Constantza si o
cotim la stinga spre Jurilovca. Drumul prafuit si plin de gropi ne scoate dupa
aproape o ora de slalom la debarcaderul din Jurilovca. Aici lasam masinile si
facem transbordarea bagajelor pe vaporasul care ne va duce la Portitza. Ne apuca
risul si apoi plinsul cind vedem ce morman de bagaje se stringe, deoarece stiam
de la Paul ca daca vrem sa avem liniste trebuie sa punem tabara cit mai departe
de debarcaderul de pe partea cealalta a lacului. Reusim sa inghesuim totul pe
vas, ne aciuam pe unde putem si pornim. Citiva mai norocosi stam la lumina,
in bataia brizei, restul stau printre bagaje in putinul loc ramas liber. Motorul
incepe sa duduie si dupa citeva manevre ne strecuram printr-un canal ingust
pina la o uriasa oglinda de apa. In stinga lacul Razelm, in dreapta lacul Golovitza,
in fatza, apa cit vezi cu ochii. Tarmul unde trebuie sa ajungem nici nu se zareste.
Incet, incet ne departam de mal si plutind pe apele linistite trecem agale printre
cordoane de alge, pe linga "Bisericutza" a carui mal abrupt albeste
in soare si ajungem dupa mai bine de o ora la tzarmul mult visat.
La prima vedere acesta este
copia fidela a celui pe care l-am lasat in urma. Papura si stuful ne inconjoara.
Un canal ingust - de-a lungul caruia se afla citeva pontoane-dormitor, il uneste
cu lacul. Un grup de cladiri darapanate, acoperite cu stuf, care se vede ca
au cunoscut si vremuri mai bune, adapostesc un fel de bar-discoteca-terasa in
aer liber. Un turn garniceresc ruginit ca vai de el si o cladire a INMH, aflate
in apropiere, intregesc urmele lasate de civilizatie aici la Portitza. Dar este
totusi ceva in plus. Imediat ce am dat coltul la cladirea debarcaderului apare
MAREA
. Practic de aici incepe plaja. Cindva pe locul actualului debarcader
era PORTITZA
, un canal ingust care lega lacul de mare. Un mic grup de
locuinte lacustre (pe piloni, ca-n zorile omenirii) era avanpostul civilizatiei
pe aceste meleaguri. Omul grabit ca intotdeauna sa supuna natura a inchis acest
canal si in locul caselor vechi a construit niste casute tip camping ce se inghesuie
in imediata apropiere a debarcaderului. Asa cum sta bine oricarui loc "civilizat",
un munte de gunoaie fumeginde si niste boxe cu mult prea multi decibeli apartinind
barului-terasa-discoteca isi fac din plin simtita prezenta si intregesc atmosfera.
Am aflat mai tirziu ca niste
barosani vor sa ia pamint aici, sa-si faca si ei citeva "casute". Singurul lucru
care-i impiedica, inca, este accesul. Vaporasele sint deocamdata singura legatura
cu restul lumii. Cel putin pe timp de vara, iarna se spune ca se poate trece
lacul pe ghiata cu carutele. Cele citeva drumuri prafuite care trec in lungul
grindurilor se pare ca se impotmolesc, desi citeva carcase de masini care se
zaresc prin zona par sa afirme ca se putea ajunge odata aici si cu masina. Probabil
cindva, ca multe lucruri din tara asta, drumurile de acces au cunoscut si vremuri
mai bune.
Ne hotarim sa ne departam
cit putem de mult de decibelii difuzoarelor si de "parfumul" gunoaielor. Deci,
incepe "distractia"!
Noi deprinsi cu stilul montan
de pregatire al bagajelor scapam "ieftin" deoarece avem aproape totul in rucsaci
- chiar daca trebuie sa ne punem "parasuta" de rezerva (adica inca un rucsac
in fata) si sa luam in maini plasele cu pepeni proaspat cumparati de la Hanul
lui Conachi. Iesim de la debarcader si o luam la dreapta printre casute si apoi
pe un drumeag parfuit ce merge de-a lungul plajei. Soarele ne bate drept in
crestet si rucsacii parca ne baga in pamint. Ne tiraim citeva sute de metri
prin nisipul incins pina la un loc care pare mai linistit. Aici ne dam povara
jos din spinare si ne intoarcem sa-i ajutam si pe ceilalti la transportul bagajelor.
Citeva transporturi prin
nisipul dogoritor si reusim sa aducem toate bagajele la un loc. Lasam toate
gramada si urmeaza
o binemeritata baie in mare. Apa ce sa mai spun? Fiarta!
Calda ca niciodata! Poti sa stai toata ziua in ea fara grija frigului. Din pacate
mai avem si ceva treaba asa ca iesim in cele din urma din apa si intindem corturile.
Apoi ne gospodarim putin. Paul ca mai vechi in ale traiului la malul marii sapa
beciul, o groapa adinca unde vom pune alimentele si apa sa le ferim de caldura
necrutatoare a soarelui. Deasupra gropii imporovizam un acoperis din carton
si citeva scinduri pe care le gasim prin jur. Urmeaza montarea umbrarului-polog.
Acesta este un umbrar (parasolar) normal caruia i-au fost atasate perdele de
protectie lungi pina in pamint. Nu ca ar fi o piesa esentiala dar o recomand
calduros tuturor celor care poposesc pe aici. Ziua te fereste de caldura soarelui
(copaci nu prea gasesti pe aici) iar seara te apara de tintarii care daca nu
este vint puternic vin cu miile si te maninca de viu! Ancorarea lui cu bolovani
imensi adinc ingropati in pamint a fost o adevarata proba de maiestrie. Stia
Paul ce stia! Treburile administrative fiind terminate trecem la "program de
voie". Fiecare face ce vrea: copiii, plini de energie ca de obicei, intra bineinteles
in apa, restul ne intindem la soare, sau la umbra, dupa preferinte si incercam
sa recuperam orele nedormite.
Cele 6 zile petrecute pe
tarmul marii cu greu pot fi povestite in cuvinte. Spre deosebire de munte unde
predomina miscarea, schimbarea continua a peisajului, aici marea este aceiasi,
plaja este aceiasi, numai culorile si sunetul se schimba. Asta insa nu o face
mai putin frumoasa! Cine nu a stat sa asculte valurile mingaind malul sau izbindu-l
cuprinse de furie, sa vada soarele ridicinduse ca o minge de foc din necuprinsul
marii si disparind la apus intr-o mare de foc, sa priveasca zborul planat al
albatrosilor, macar o data in viata, a pierdut cu siguranta ceva.
Despre ce as mai putea povesti?
Poate despre noaptea petrecuta
la un metru de apa, in sacul de dormit si despre baia facuta in miez de noapte.
Sau despre furtuna care
a tinut o noapte si o zi si care a facut ravagii printre corturi si mai ales
umbrare. O furtuna cum rar intilnesti si la munte. Noroc de ancorele de lemn
lasate de cineva si de bolovanii uriasi cu care a fost ancorat umbrarul! Efectiv
vintul a luat un umbrare si l-a azvirlit in mare, unde valurile - fara a fi
prea mari - au indoit si rupt montantii ca pe niste scobitori.
Si de ce nu, despre gustosul
borsh de peshte si nemaipomenita saramura cu mamaligutza si mujdei!
Cam atit despre Portitza!
|
Bye!
|