Frig
din ce în ce mai accentuat prevestind bruma de peste
noapte.
Genunchi curtaţi de previzibilii
cârcei.
Dinu şi Marlene reduc ritmul.
De
regulă noi făceam un popas la locul în care cărarea
se desparte de vale, un al doilea la limita rezervaţiei
, câteva minute, ultimul la izvorul ce taie drumul
aproape de ultima Întorsură , acolo de unde
începe suişul lung spre parapeţi (aprox. 4-500 m
până la Staţia Meteo).
Ei săriseră acum aceste etape. Nici nu
era de mirare după antrenamentul şi tonusul menţinut
săptămână de săptămână pe coclaurile montane.
Noaptea se lăsă repede, stelele , mii
de licurici argintii , invadaseră cerul în timp ce
micuţa Borşa iluminată de becurile galben-portocalii
aducea cel puţin a cartier new yorkez .
Ieşind în golul alpin pe la ora 21
simţirăm răcoroasa adiere a brizei dinspre zănoage
apoi o făclie ilumină cu flăcări jucăuşe silueta
lui Istrate venit în întâmpinarea noastră până mai
jos de parapeţi, în mână cu o sticlă de ceai aromat,
fierbinte.
Îmi luă rucsacul şi cu câteva minute
înainte de ora 22 intram în incinta staţiei lătraţi
amical de paznicii tradiţionali, doi câini ciobăneşti
şi alţi doi şorecari metisaţi.
Am urcat la etaj în camera dogorind de
căldura degajată de soba de teracotă apoi, dând curs
invitaţiei lui Istrate , am coborât la o delicioasa
ciorbiţă picantă din ciupercuţe de câmp.
După ora 23 ne-am culcat . Am dormit mai
mult dezveliţi .
M-am
trezit înainte de 7 admirând, a câta oare de acolo ? ,
zorii unei noi zile , răsăritul soarelui de după
lanţul Munţilor Maramureşului şi Transcarpatiei
Ucrainene.
Noaptea temp. coborâse la 3 C , bruma
argintie pudrând jnepenişul şi pajiştea ruginie de
părul porcului. Căldarea Iezerului fu treptat
mângâiată, de sus în jos, de razele aurii ale
soarelui începând dinspre Piatra Albă şi Curmătura
Pietrosului.
Ne
echiparăm , luarăm micul dejun iar la 8,10 ne luam
rămas bun de la gazdă îndreptându-ne fără grabă
spre vf.Pietrosul Rodnei .
Istrate şi Dinu văzuseră un ciopor de
capre negre cu un binoclu .
Un căţeluş negru care decisese să ne
preceadă pe cărarea ce urca în serpentine din ce în
ce mai scurte pâlnia căldării alerta toate vietăţile
aşa că înafara ţipetelor de marmotă-santinele nici
măcar nu mai auzirăm nimic.
Se anunţa o zi minunată.
Lacul
Iezer era acoperit 75 % de un strat opac, subţire, de
gheaţă.
Câţiva clopoţei păroşi scunzi,
întârziaţi , câteva corole portocalii , puţine
pămătufuri de ranunculus glacialis , nişte
steregoaie ciupite de ger aminteau de exuberanţa
florală din vara toridă abia trecută. Ajuns în
creastă am tras câteva cadre spre sud est imortalizând
succesiunea vârfurilor şi tarniţelor până la vf.
Inău , altul spre piramida Ţibleşului , vf. Buhăescu
Mare şi Mic, îndepărtata vale a Someşului Mare
copleşită de mări albe de neguri...
Dinu şi Marlene urcară pe vf. Pietrosul
după care încercară să aştepte strălucirea soarelui
pe oglinda Iezerului . Renunţară . Iezerul
străluceşte în soare doar la primele ore ale
dimineţii, vara, reflectând o porţiune din Piciorul
Moşului.
Eu
o luai înainte spre Şaua Buhăescu ( eronat
numită a Rebrei ) urmând marcajul recent,
excelent, bandă albastră fotografiind
frumoasele lacuri Buhăescu, trei în linie
cascadată , cel de-al patrulea situat la dreapta
lor, puţin mai sus, totul cu fundal de vf.Puzdre
sau zona Tarniţa la Cruce -vf.Obârşia
Rebrei-Cormaia-Repede.
Versanţii nord vestici ai
Buhăescului Mare şi Mic , spre Izvorul lui
Dragoş , prezentau în unele locuri şiroiri ,
sloi solitari sau perdele de gheaţă traversând
cărarea , in multe locuri îngustată, distrusă
de intemperii şi avalanşe.
Căutam inutil din priviri
cioporul de capre de altădată, acolo, în
jnepenişul insular din zona superioară a
Izvorului Dragoş |
|
-2-
|