STAŢIUNEA TURISTICĂ BĂIŞOARA
Staţiunea turistică Muntele Băişorii,
cunoscută şi sub numele de Complexul Turistic Muntele Băişorii şi denumită în
mod curent Staţiunea Băişoara este una dintre cele mai importante staţiuni turistice
montane din judeţul Cluj şi din ansamblul Munţilor Apuseni, prin cadrul natural,
prin accesibilitate, prin dotările existente, prin valorile naturale şi culturale
din împrejurimi. Staţiunea actuală s-a dezvoltat în ultimele două decenii, iniţial
aproape exclusiv pentru sporturi de iarnă. Acum este căutată de tot mai mulţi
turişti în orice sezon, la sfârşit de săptămână şi în concedii, ca loc de odihnă
şi de recreaţie dar şi ca punct de plecare în drumeţii şi de vizitare a diverselor
obiective din regiune. Staţiunea este pusă sub protecţie, dar măsurile de asigurare
a dezvoltării durabile încă nu au fost puse în practică decât în foarte mică
măsură.
Istoric. Pe locul actualei staţiuni au existat,
din vechi timpuri, gospodării de vară ale ţăranilor din Muntele Băişorii, sat
atestat documentar la 1760 şi format probabil prin roirea satului Băişoara,
atestat încă de la 1460. Prima cabană turistică a fost construită de ascociaţia
turistică "Frăţia Munteană", înfiinţată la 21 noiembrie 1921 la Cluj
(şi devenită ulterior secţia "Munţii Apuseni" a Touring-Clubului României),
din conducerea căreia făceau parte Emil Racoviţă, Valeriu Puşcariu, Iuliu Moldovan,
Titus Vasiliu, Leon Daniello şi alte personalităţi. Inaugurată la 30 septembrie
1934 în prezenţa a peste 500 de persoane, cabana dăinuie şi astăzi, proprietar
fiind Regia Autonomă Judeţeană de Apă-Canal Cluj.
Conturarea actualei staţiuni a început după 1970, când s-au construit
primele case de vacanţă iar turiştii au început să închirieze colibele ţăranilor.
Evoluţia s-a accelerat după 1977-78, când s-a electrificat zona, s-a construit
unui nou drum de acces, modernizat, un hotel şi un teleschi. Dezvoltarea staţiunii
cunoaşte un ritm exploziv (şi din păcate puţin controlat) în ultimii ani. Profilul
ei înregistrează o diversificare a utilizării, devenind dintr-o staţiune tipică
de schi o atracţie turistică pentru toate anotimpurile.
Aşezare.Cadru natural. Staţiunea este situată
la obârşia pârâului Gera (izvor al văii Ierţa), pe culmile ce pleacă spre est
din vârful Buscat (1676 m), pe teritoriul comunei Băişoara (jud.Cluj), la 46
de grade şi 32 de minute latitudine nordică şi 23 de grade şi 19 minute longitudine
estică, la o altitudine cuprinsă între 1200 şi 1400 m, hotelul fiind situat
la 1345 m (şi nu la 1385, cum figurează în multe locuri, de fapt altitudinea
vechii cabane). Priveliştea este largă, deschisă spre Câmpia Transilvaniei,
Cheile Turzii şi spre zări mai depărtate, în condiţii de vizibilitate bună putându-se
admira munţii Maramureşului, Ţibleş, Rodnei, Călimani şi Făgăraş iar uneori
şi Carpaţii Păduroşi, Gutâiul, Suhardul, Gurghiul, Munţii Harghita, Ciucaşul.
De pe vârfurile din apropierea staţiunii se văd pe cer senin şi Şureanul, Parângul
şi Retezatul, iar în condiţii excepţionale, chiar Tatra Înaltă.
Căi de acces. În staţiune se ajunge
pe un drum modernizat, ce se desprinde din DJ 107M în Băişoara şi urcă 10 km
pe valea Ierţa până în satul Muntele Băişorii, apoi încă 8 km până în staţiune.
(Distanţă Cluj-Napoca - staţiune: 60 km). Din staţiune mai pleacă trei drumuri
nemodernizate: unul coboară în valea Vadului, unul urcă până pe Vf.Muntele Mare
(1826, al treilea ca înălţime din Apuseni) şi unul coboară în Muntele Băişorii
pe pârâul Crinţului. Afluxul turistic este mare, în special iarna şi la sfârşit
de săptămână. Accesul obişnuit se face dinspre Cluj-Napoca sau Turda cu automobilul
sau cu autobuze până în satul Muntele Băişorii, apoi pe jos 45' sau cu ocazii.
Iarna există autobuze până în staţiune. Drumeţii au la dispoziţie itinerarii
marcate de acces dinspre Valea Arieşului (Ocoliş , Lupşa), dinspre Someşul Rece
(două marcaje din Măguri-Răcătău), dinspre Valea Ierii sau Liteni, pe la cabana
Muntele Filii şi dinspre Cheile Turzii prin Băişoara. În plus, multe alte trasee
nemarcate (dinspre Ocolişel, Poşaga, Bistra, Blăjoaia, Bondureasa etc.).
Cazare. Cazarea în zonă se face la hotelul
"Cabana Muntele Băişorii", ce dispune de 152 de locuri de cazare în
camere cu 2 şi 4 paturi şi dormitoare comune, restaurant, bar de zi, club, centru
de închirieri de echipament de schi şi centru de informare şi îndrumare turistică,
precum şi la cabana "Metmont". În funcţie de locurile disponibile,
se poate găsi cazare şi la cabanele aparţinând RENEL, Armatei, RAJAC, SC CUG,
SC Transsilva, SC Electromontaj, vila "Ghiocelul" şi cabana "Constructorul"
ale SC NAPOCA, cabane care cazează şi turişti obişnuiţi. În staţiune mai există
cabana "Pionierul" a Palatului Copiilor din Cluj-Napoca, unde se organizează
tabere şcolare şi cantonamente pentru sportivi, o cabană Salvamont, o cabană
a Direcţiei Sanitare a jud.Cluj, o staţie meteorologică. Mai există peste 200
de case de vacanţă private precum şi posibilitatea de cazare la localnici, în
vecinătatea staţiunii (15-25' de mers) aflându-se două cătune permanente (Vâceşti
şi Gera) cu oameni primitori, precum şi mai multe grupe de gospodării sezoniere,
unele chiar în staţiune, ce se pot iarna închiria. Loc de campare există vizavi
de hotel.
Servicii. Spaţiile comerciale şi de alimentaţie
publică sunt încă deficitare: există numai un singur restaurant (la hotel) şi
un chioşc. (Alte două chioşcuri funcţionează rar şi neregulat). Staţiunea nu
este racordată la reţeaua telefonică publică dar pentru situaţii deosebite
se pot utiliza mijloace de telecomunicaţie ale cabanei meteorologice, ale cabanei
Salvamont, ale cabanei Renel şi ale cabanei militare. Iarna funcţionează la
hotel un centru de închiriere de material sportiv şi există monitori ce oferă
cursuri de schi. În hotel funcţionează un salon de biliard şi se pot închiria
jocuri ex şah, table, rummy etc. Zona centrală a staţiunii dispune de iluminat
public. Toate cabanele mari au canalizare şi alimentare cu apă curentă, adusă
de la captările de sub Şesul Cald. În staţiune există un punct Salvamont, ce
asigură primul-ajutor iarna, în permanenţă, iar vara la sfârşit de săptămână.
Locuitori. În staţiune locuiesc permanent
câteva familii (personalul diverselor cabane), iar vara circa 10 - 15 familii
de ţărani din Muntele Băişorii, staţiunea suprapunându-se peste două vechi nămaşe.
În vecinătatea staţiunii se găsesc cătunele Gera (la 15' de mers) şi Vâceşti
(la 20' de centrul staţiunii şi 5' de marginea ei). Cele două cătune aparţin
satului Muntele Băişorii respectiv Muntele Cacovei.
Agrement. Se pot practica diverse sporturi
şi jocuri, baza rămâne însă pe sporturile montane, pentru practicarea cărora
există în zonă vaste posibilităţi, în special pentru drumeţie, schi alpin, schi
de tură, ciclism montan, parapantă, în mai mică măsură schi fond, alpinism şi
speologie. Detalii şi descrieri de trasee se găsesc în capitolele următoare.
În vecinătatea monumentului Crucea lui Avram Iancu, recent construit
în centrul staţiunii, se organizează anual, în luna iulie, o serbare câmpenească
şi manifestări comemorative.