4 A. REZERVAŢIA SCĂRIŢA-BELIOARA - CORNUL PIETRII - CHEILE
POCIOVALIŞTEI - RUNC
Marcaj: triunghi albastru Durata: 3 ore (plus 3 ore staţiunea Băişoara
- Rezervaţie, plus 1 oră Runc-Ocoliş, total din staţiunea Băişoara la V.Arieşului
7 ore.)
Caracter: Marcaj de vizitare a rezervaţiei geobotanice
Scăriţa-Belioara şi a Cheilor Pociovaliştei. Reprezintă o variantă a traseului
cruce albastră. Traseul are o porţiune abruptă, mai dificilă, precum şi zone
expuse, fiind recomandat drumeţilor mediu antrenaţi, dar nefiind recomandat
pentru turism pe schiuri sau cicloturism montan. Traseul este interzis iarna,
din cauza pericolului de avalanşă!
În apropierea gardului ce marchează intrarea în rezervaţia Scăriţa-Belioara, un stâlp cu săgeţi semnalizează începutul
marcajului triunghi albastru, ce se desprinde aici din crucea albastră ce vine
din staţiunea Băişoara şi coboară pe V.Belioara. Trecem de gard, peste pârleazul
de sub "firma" rezervaţiei, intrând pe minunatul fânaţ ce adăposteşte
atâtea rarităţi floristice.
Străbatem Şesul Craiului
- acest platou situat la peste 1350 m altitudine, având în stânga pădure iar
în dreapta prăpăstiile ce se deschid spre obârşia văii Belioara
(afluent al Poşegii,
altul decât V.Belioara pe care coboară crucea albastră!). La izvoarele acestei
văi vedem, aparent minuscule, casele din Poşaga
de Sus (Belioara),
situate cu 800 m mai jos decât noi. Poteca, pe care o urmăm cu stricteţe, fiind
în zonă de rezervaţie, ne conduce printre molizi rari pe un promotoriu, de unde
avem sub noi un mare amfiteatru - obârşia celui mai important vâlcel ce străbate
abrupturile Scăriţei.
De aici cotim 90 de grade la stânga, poteca, aici destul de expusă,
ducând chiar pe buza abruptului. Pereţii verticali de sub noi impun să mergem
cu multă atenţie! Urmărind atenţi marcajl triunghi albastru, cotim la stânga
şi intrăm în pădure, coborând în serpentine câteva zeci de metri diferenţă de
nivel, până ajungem într-o potecă mai lată. Următoarele 5 minute mergem pe curbă
de nivel, având în dreapta creasta îngustă ce limitează abrupturile dinspre
bazinul Poşăgii. Versantul dinspre
bazinul văii Ocolişului, pe care suntem noi acum, este
împădurit şi nu prezintă verticale, deşi este şi el pe alocuri foarte abrupt.
Marcajul ne conduce într-o strungă, spre dreapta. Aici ieşim din
pădure, trecând din nou pe versantul dinspre bazinul Poşăgii, având sub noi obârşia aceleiaşi
mari văi seci. Poteca îngustă ne conduce pe sub stânci peste obârşiile altor
pâraie, după care ajungem pe platoul împădurit al muntelui Scăriţa.
Peisajul se schimbă. Străbatem o zonă care a fost devastată de un incendiu,
apoi pădurea devine impresionantă prin dimensiunile unor arbori seculari şi
mai ales prin uimitorul amestec de specii.
Coborârea devine treptat mai abruptă şi încep serpentine. Poteca
trece peste zone stâncoase, coborându-ne mai multe sute de metri diferenţă de
nivel, până în poiana Cornul Pietrii,
un bun loc de popas după obositorul parcurs de până aici.
Din această poieniţă, situată la obârşia unuia dintre izvoarela văii
Pociovaliştei, un drum de care
(puţin vizibil) urcă spre dreapta, până într-o şa, de unde putem continua pe
cumpăna de ape dintre bazinele Poşăgii şi Ocolişului
sau putem coborî pe valea Răstoaca
sau pe culmea Brădăţel în Belioara, pe sub impresionantele abrupturi
ale Scăriţei, ce pot fi astfel
admitrate în toată splendoarea lor, ce rămâne în bună parte ascunsă drumeţilor
ce străbat traseele marcate. Traseul nostru, triunghi albastru, coboară din
poiana Cornul Pietrii spre stânga, pe linia de cea
mai mare pantă.
Trecem pe la un izvor binevenit şi intrăm în pădure. Atenţie! Drumul
de căruţe o ia curând pe versantul stâng, spre colibele Lăpşor. Noi însă trebuie să continuăm tot
pe firul văii în jos. În partea finală, urmele de tractor intră chiar pe firul
pârâului, înaintarea fiind dificilă din cauza noroiului respectiv a lanurilor
de urzici ce străjuiesc poteca. Ajungem la confluenţa pârâului Scăriţei,
pe care am coborât, cu cel al Muncelului, ce vine din dreapta. Suntem la
capul drumului auto forestier de pe V.Pociovaliştei, pe care vom coborî până la
reîntâlnirea cu crucea albastră.
După un timp lăsăm în stânga drumeagul ce trece apa şi urcă în culmea
din stânga (spre poiana Preluca Menii)
şi ajungem, după 2 km de mers pe drumul forestier, la confluenţa cu pârâul Tâlvelor, ce marchează intrarea în Cheile
Pociovaliştei. Roase de vremi, ele ne oferă imaginea unor chei îmbătrânite,
cu versanţi ce şi-au pierdut în mare parte verticalitatea dar îşi păstrează
semeţia prin marea diferenţă de nivel. După 3 km ieşim din chei, întâlnind
primele case din Runc. Drumul
se îndepărtează de firul apei şi ne scoate, la o oră de la intrarea în chei,
la firul Văii Ocolişului, unde marcajul nostru ia sfârşit,
întâlnind crucea albastră pe care am părăsit-o cu trei ore în urmă. Cotind la
dreapta, pe drumul principal, mai avem 4,5 km până în Valea Arieşului.