Jurnale - Periplu pe la Manastirile Moldovei: Varatec - Sihla - Agapia

Manastirile Moldovei: Varatec - Sihla - Agapia

14-04-2002

Muntii Neamtului au un specific aparte. Aici nu te intimpina prapastii ametitoare sau creste ascutite ci doar fosnetul padurii, tulburat doar de adierea vintului sau de toaca ce cheama la slujba a vre-unei manastiri. In putine locuri poti intilni atitea asezari monahale intr-un perimetru atit de restrins. Pe de-o parte spre valea Moldovei, Agapia Noua, Agapia Veche si Varatec, de cealalta parte a muntelui Secu si Sihastria iar sus pe culme Sihla care a fost pina nu de mult unul din cele mai retrase asezaminte monahale.

Azi sunt singur. Desi acum soarele straluceste sus pe cer, ninsoarea din seara precedenta a cam speriat lumea si nu am gasit amatori de drumetie pe la 9 cind m-am hotarit sa plec.

Pornesc din fata Manastirii Varatec pe poteca marcata cu punct albastru ce duce la Schitul Sihla. Pe placuta indicatoare scrie: Sihla 4-5 ore, P. Tigancii 1 ora, Ciungi 2h. Pare cam lung pentru o tura de o zi, mai ales ca am ajuns tirziu la Varatec (ora 11:00) asa ca imi propun sa merg cca 3 ore-jumatate din timpul disponibil (11-17)-ca sa ma intorc totusi pe lumina si daca nu ajung la Sihla sa ma intorc.

Drumul urca printre chiliile maicutelor care alcatuiesc un adevarat sat in jurul manastirii si in curind intra in padure. Desi pe plaiurile insorite din jurul manastirii zburda mieii si florile au inceput sa isi faca aparitia aici umbra padurii batrine de fag si brad a pastrat zapada. Sus pe culme, la nici 200 m diferenta de nivel, brazii pudrati de zapada proaspat cazuta dau locului un aspect de miez de iarna. Din fericire aceiasi umbra a pastrat o temperatura suficient de scazuta incit zapada este numai buna pentru mers, nu te afunzi decit cu rama bocancului desi prin unele locuri ai putea intra pina peste genunchi. Marcajul urmeaza un drum forestier care isi face loc de-a coasta prin padure. Dupa mai putin de 30 min, desi nu m-am grabit de loc (probabil timpul dat pe indicator e pentru maicute :-))), ajung in Poiana Tigancii (cred, ca alta poiana nu am intilnit), un luminis insorit care te indeamna la un popas prelungit. Soarele se cam joaca de-a ascunsa printre nori asa ca popasul este mai scurt decit as fi dorit. Marcajul continua la fel, de-a coasta, si pare sa fi fost facut inaintea drumului forestier deoarece nu-l urmeaza in totalitate. In citeva locuri a trebuit sa-l caut deorece nu eram sigur daca acesta nu o ia pieptis, la dreapta, spre culme. In cele din urma se ajunge pe o culme impadurita, perpendiculara pe directia de mers. Poteca urca putin in lungul ei si apoi aproape pe curba de nivel pina in firul firav al unui piriu, umflat acum de zapada topita. Privelistea incepe sa se schimbe. Se iese din padurea batrina iar marcajul, luand-o usor spre dreapta, incepe sa urce spre saua inierbata care se profileaza pe cer. (Ciungi ?? - si am facut putin peste 1 ora pina aici)

Initial, tinind cont de cum stiam ca arata culmea in zona Sihla venind din partea opusa, dinspre Sihastria, am crezut ca este doar o mica poiana si voi intra iar in padure. Dar o data ajuns sus o cu totul alta priveliste mi se infatiseaza. Nici urma de padure, asa ca privirea se poate zburda in voie, pina hat departe, in toate directiile. La picioare coasta inerbata a muntelui coboara spre o vale care este probabil un afluent al piriului care trece pe la Sihastria si Secu. Spre stinga culmea in continuare inierbata urca domol spre un alt virf impadurit iar spre dreapta se zaresc acareturile unei stine cam paraginite. Drept in fata, si nu prea departe, troneaza Ceahlaul, cu Vf. Toaca si platoul albe de zapada.

Poteca trece creasta, continua spre dreapta in coborire usoara, peste mici petice de zapada si ajunge in dreptul unei alte stine, mai mari de data aceasta. Noroc ca oile sint inca la iernat, ca altfel as fi avut de furca cu dulaii. Vara cred ca trebuie sa fie destul de interesant pe aici!

Sub Sihla	Stalactite de gheata

Vremea pare sa se strice. Vintul a inceput sa bata destul de tare si soarele apare tot mai palid printe nori, asa ca renunt la popas si continui drumul care se tine oarecum pe culme, cobora usor si intra iar in padure, urca putin si apoi o coteste la dreapta. Marcajul incepe sa fie insotit din loc in loc si de o cruce albastra (cruce, cruce, nu marcaj), semn pe care l-am mai intilnit si in apropiere de Varatec. Probabil schitul Sihla nu mai este prea departe. O troita si o mica fintina imi intareste aceasta impresie. Poteca incepe sa coboare din ce in ce mai abrupt. Spre dreapta se deschida o vale care probabil da in Agapia Veche. Cum nu am de gind sa cobor pe drumul forestier de la Sihla imi iau niste puncte de reper pentru a ma intoarce si cobori pe aici. Mai fac citeva sute de metri si printre brazi in departare sclipeste o turla. Aproape am ajuns! Vremea se burzuluieshte din nou. Incepe sa ninga marunt. Renunt sa mai ajung la schit si imi promit sa ma intorc cit mai curind pentru a face traseul complet. Revin la punctul ales pentru coborire si o tai de-a dreptul prin padure spre vale. Zapada imi ajunge in unele locuri pina la sold dar fiind in coborire nu este o problema. Parc-ar fi Babele! Soarele iar apare dintre nori, prilej pentru un mic popas. Maninc ce a mai ramas prin rucsac si ascult cum vintul se joaca prin crengile copacilor, scuturind zapada care sclipeste feeric in bataia soarelui. Chiar si numai pentru un asemenea scurt moment de liniste merita sa iesi din casa pe orice vreme! Soarele se ascunde iar si este momentul sa-mi continui drumul. Pierd repede inaltime si ajung la un drum forestier. Aici zapada este mai putina si batuta. Intind pasul si in curind incep sa apara semnele "civilizatiei": un buldozer abandonat, o colonie forestiera in paragina, mai jos nelipsitele PET-uri. Pe la 14:00 se zaresc turlele bisericilor din Agapia.

Agapia

O maicutza batrina careia ii dau binetze ma serverste cu o bomboana mentolata. Un gest mic, dar care imi reaminteshte ca romanii sint un popor ospitalier. Cobor grabit pe ulitze si ajung la ramificatie unde o placuta indicatoare ma informeaza ca mai am 5 km pina la Varatec. Cam o ora ! - imi zic in gand. Trec podul si o iau pe soseaua asfaltata care serpuieste urcind usor prin padure. La o cotitura a drumului ma intimpina doi catei latrind de zor. Citeva coji de paine ramase pe fundul rucsacului si devenim cei mai buni prieteni! Soseaua, devenita un drum forestier, trece pe curba de nivel, la limita padurii, buclind puternic pe firele de vale intilnite. Trece ora si Vartecul este inca destul de departe. Dupa aproape 1 1/2 ore apar primele case. O mica pensiune-camping acum inchisa situata chiar la marginea padurii si apoi citeva gospodarii vestesc apropierea de punctul terminus. Pe la 16:00 ajung in parcarea din fata bisericii unde Albinutza ma asteapta cuminte. Vremea s-a stricat de tot. Norii au coborit si invaluie culmile mai inalte! Intre Tg.Neamt si Timisesti o coada de viscol intirziat ma face sa aprind farurile si sa merg ca melcul citiva kilometri dar pe la 17:00 sint deja in virful dealului de la Gistesti cu Mac-Mac City la picioare. (Pe primar il cheama Ratzoi si un glumetz a impodobit borna de intrare in oras cu aceasta denumire!)