"Traditia pastrata de-a
lungul vremii spune ca s-a nascut in jurul anului 1650, deci in vremea domniei
lui Vasile Voda Lupu si a pastoririi mitropolitului Varlaam, in satul Vanatori,
de langa Targu Neamt. Era fiica lui Stefan Joldea armasul de la Cetatea Neamtului,
dregator domnesc incredintat cu paza cetatii, unde se afla ascuns tezaurul tarii,
si cu paza temnitei de acolo.
Pe cand avea aproape
30 de ani - a intrat in manastirea Varzaresti, in Muntii Buzaului, unde vietuiau
vreo 30 de maici, sub indrumarea egumenei Paisia, care a luat-o pe langa sine,
ca ucenica. Dupa cativa ani, egumena Paisia, cu o parte din maici, intre care
si Teodora, parasesc, in mare graba, manastirea Varzaresti, fiind nevoite sa
se ascunda in munti, in locuri retrase si tainice, din pricina unor osti straine,
de turci, poate si de tatari, care pustiau tara, pradau pe locuitori de bunurile
lor, iar pe altii ii luau in robie. Undeva in partile de sud ale Muntilor Vrancei,
au ridicat un mic altar pentru rugaciune si cateva chilii. Dupa putina vreme,
egumena Paisia, inaintata in varsta si obosita de atatea nevointe si necazuri,
a fost chemata la Domnul, iar Teodora, cu celelalte maici, i-au continuat stradaniile
calugaresti.
Dupa aproape zece ani
de aspre nevointe in acest loc, Cuvioasa Teodora s-a indreptat spre Muntii Neamtului,
spre locurile minunate ale copilariei. Dorind sa petreaca si aici aceeasi viata
de pustnicie, a cerut binecuvantarea egumenului Varsanufie de la Sihastria Secului
- un schit care luase fiinta in jurul anului 1650 - ca sa se aseze in locurile
sihastresti din apropiere. Acesta o indruma sa petreca timp de un an in padurile
Sihlei, pe atunci locuri retrase si salbatice, in care traiau sihastri de neam
roman din vremuri indepartate, cum ne arata cateva nume de locuri: Sihastria
ieromonahului Pavel, Chiliile lui Iosif, Poiana lui Daniil, Poiana Trapezei,
Poiana Sihlei si altele. Cuvioasa Teodora a intalnit acolo un batran sihastru,
care i-a oferit chilia lui de sub stancile uriase ale Sihlei, iar el si-a cautat
un adapost si mai tainic in alta parte.
De acum inainte, incepe
o noua perioada in viata Cuvioasei Teodora, de rugaciune neincetata si de traire
cu adevarat pustniceasca. Hrana i-o oferea numai padurea (bureti, urzici, mure,
afine) sau cele ce-i dadeau calugarii de la Sihastria ori putinii credinciosi
care se abateau prin acele locuri retrase. Uneori o vizita ieroschimonahul Pavel
din aceeasi obste monahala, care venea sa cerceteze pe sihastri si sa-i impartaseasca
cu Trupul si Sangele Domnului. In felul acesta, viata ei inainta mereu pe scara
virtutilor, de care scria Sfantul Ioan Sinaitul sau Scararul.
Spune tot traditia ca
navalind osti turcesti in Moldova si ajungand pana in tinuturile Neamtului,
multe calugarite s-au refugiat in munti. Unele din ele au ajuns pana la chilia
Cuvioasei Teodora, pe care au aflat-o in rugaciune. Ascultandu-le necazurile,
le-a oferit chilia ei, iar ea s-a retras intr-o pestera, unde era si mai greu
de ajuns din pricina salbaticiei locurilor. Este cunoscuta pana azi sub numele
de "Pestera Sfintei Teodora", aratand tot ca acum trei veacuri: o incapere boltita,
inlauntrul unei stanci uriase, iar alaturi era o stanca lata si putin ridicata
care ii slujea ca vatra si ca masa. Se spune ca Teodora ar fi trait aici vreme
de 20 de ani, poate chiar mai mult.
In legatura cu sfarsitul
ei, se spune ca egumenul schitului Sihastria ar fi observat, mai multe zile
in sir, cateva pasarele care intrau pe fereastra in trapeza, de unde luau faramituri
de paine si poame, apoi zburau la munte, inspre Sihla. Doi ucenici, randuiti
de egumen, au pornit pe calea aratata de pasari, ajungand pana catre varful
muntelui. Acolo un frate s-a urcat intr-un brad, de unde a izbutit sa o zareasca
pe Cuvioasa Teodora. I-a chemat la ea si le-a spus ca se roaga de 40 de zile
ca Dumnezeu sa-i trimita un duhovnic caruia sa-i marturiseasca pacatele si sa
o impartaseasca inainte de a muri. I-a rugat sa-i spuna egumenului ultima ei
dorinta, aceea de a-i trimite pe ieromonahul Antonie si pe ierodiaconul Lavrentie
cu Sfanta Impartasanie. Cei doi ucenici s-au intors in manastirea lor, vestind
egumenului cele ce au descoperit in pestera Sihlei, cat si dorinta Cuvioasei
de a-i trimite pe cei doi monahi pe care ea insasi ii numise. A doua zi, potrivit
dorintei sale, ieromonahul Antonie, ierodiaconul Lavrentie si cei doi ucenici
s-au indreptat spre pestera. In fata duhovnicului Antonie, Teodora si-a marturisit
toate pacatele vietii, primind cuvenita dezlegare, fiind impartasita cu Trupul
si Sangele Domnului. Dupa acestea, impacata cu Dumnezeu si cu semenii, privind
la cer a rostit cuvintele: "Slava Tie, Doamne, pentru toate" si a adormit intru
nadejdea invierii si a vietii celei vesnice.
La vremea potrivita,
i s-a facut slujba inmormantarii, chiar in pestera, fiind de fata si alti vietuitori
din obstea schitului Sihastria, impresionati cu totii de cele intamplate."
Pr. Prof. Dr. Mircea
Pacurariu, "Sfinti daco-romani si romani", Editura Mitropoliei Moldovei
si Bucovinei, Iasi, 1994, pag. 85-89.
Informatii luate de pe:
http://www.crestinism-ortodox.ro/html/10/10c_cuvioasa_teodora_de_la_sihla.html