Jurnale - De pe munte... adunate

Nah vineri sara plec cu trenul din Timisoara pe la 10 jumate cu rucsacul in carca, unpic cam greu, dar deh is 3 saptamani pe coclauri... oricum au ramas multe pe dinafara. Un pesonal ce face ceva mai bine de 4 ore pan la Herculane... cateva tentative de atipeala, dar neconcludente in fine ajung undeva in jurul orei 3 in faimoasa statiune. Pan la 5 trebuia sa perd vremea ca ajungea cu un alt tren Corina din Bucuresti. Raschetez cateva beri si cele 2 ore trec relativ repede. In gara ne intalnim si nu stam mult cateva mici cumparaturi si luam un taxi pan la iesierea din Herculane... de acolo la pas pe sosea spre Cerna Sat... unde undeva in drum trebuia sa ne intalnim cu Teo.

Afara incepuse sa se lumineze, unpic obosit dupa drum, dar parca mai conta scapasem din ghearele civilizatiei si aveam sa o pierd in urma cu fiecare pas pe care-l faceam. Peisajul fantastic, nu fusesem niciodatata mai departe de marginea bailor... ashe ca tot ce vedeam era in premiera. Cu ochii care cautam sa cuprind toata frumusetea peisajului ce ni se arata... continuam marsul nostru catre destinatie. Vremea parea ca nu prea tine cu noi... cateva rafale de ploaie marunta ne-au speriat... dar in cele din urma n-a fost prea rau. Dupa vreo 8 km de mers oprim o machina care ne mai duce vreo 10 minute si oprim la un fel de han sa pape ceva Corina si eu sa-mi beau berea de pranz... Am ajuns undeva pe la 10 poate mai devreme, si am stat cam o ora... dupa care am luat-o la pas ca mai erau ceva mai bine de 10 km pan la locul de intalnire. Am pornit parac putin mai nehotarati, dar nah ne revenim noi pe parcurs. Cateva poze mai un ochi in stanga mai unu in dreapta, un schimb de cuvinte si timpul trece. Opreste o machina ce venea din sens opus si ne intreaba daca merem la Izvoarele cernei, primaoara eu nedumerit, de unde stie... ca dupa cateva secunde sa ma dezmeticesc sa-mi dau seama ca este Teo:-). Urcam in machina si o luam din loc sa fi fost vreo 12 in fine... ce mai conteaza. Teo mai era cu cineva un preten nea Petre... si incepem sa povestim una alta mai oprim unpic intr-o zona spectaculoasa a vaii neste chei formate de cerna ceva mai abrupte facem cateva poze si repornim.

Urmatorul popas in Cerna Sat cam dupa vreo douzaci si mai bine de km de la locul de intalnire la un birtuletz pe malul unu lacshor mai de graba balta, in fine nu stam mult, iar cad cativa stropi... si pornim spre cheile Corcoaiei undeva la marginea satului. Neste chei micutze deosebit de spectaculoase... stramte nu chiar foarte greu accesibile, dar cum era ud pe jos trebuia unpic de atentie. Cheile sunt facute de un ghetzar care s-a topit, intradevar foarte frumoase, exact pe placul meu... dupa ce mai belim ochii ceva timp pornim din nou la drum, dupa inca citiva km ajungem la al doilea lac de pe valea cernei... un lac ancestral extraordinar. Barajul facut din prundish tasat, parea in paragina ca si lacul... care era secat bine de tot... de pe baraj aveai o priveliste extraordinara, lacul in vale si in fundal un varf ce era acoperit de un norishor care cat am stat noi n-a contenit sa-l paraseasca desi parea ca acushica isi ia talpashitza. Undeva in spate salasluiau Godeanu si Reteaztul Mic.

Mai erau vreo 20 km pan la izvoare... pe un drum criminal... pe care eu l-am resimtzit probabil cel mai bine... eu stateam in dubitza in spate pe un scaun pliant si orice groapa ma zdruncina destul de zdravan. Am incercat eu sa atipesc in cateva randuri dar nici o sansa. Pan la Izvoare am mai facut o scurta oprire la un baraj natural facut din busteni adusi de viitura claditzi parca cu migala de mama natura. Teo imi povesteste ca a fost mai mare dar l-au dinamitat. Acu 3 ani fusese o viitura si apa a luat totul in cale n-a scapat nimik. Peisajul era destul de sinistru pe vale... in locul pajistilor verzi ce salasluiau odata, valea era plina de pietris si bolovanis adus de apele involburate ce s-au scurs de pe crestele Godeanului si muntilor Cernei.

In cele din urma ajungem la locul de destinatie... sa fi fost vreo 3 nu mai stiu exact, nesemnificativ, oricum nu prea mai era vreme de facut vreo tura mai serioasa. Am despachetat sa mancam la adapostul unei mese acoperite si nici bine nu ne apucam sa mancam din bunatati ca puf o rapaiala. Nu a durat mult, dar a udat tate lemnele, si era cam greu sa facem focul. Dupa ce mancam scoate nea Petre niste Golden Brau care pica la fix... si tragem machina unde aveam sa innoptam. Merem sa vedem izvoarele... foarte frumoase, apa iesea involburata undeva din pamant dintre neste stanci de o limpezime suparatoare.

Pe inserate punem de foc... si scoatem ultimele beri si continuam cu povestiri si cartofi in jar pana spre 10 sara. Din pacate chitara lipseste, dar ce mai conteaza. Io ma retrag primul in cort si restul nu dupa putin timp in dubitza.

A doua zi dupa ce a plouat unpic peste noapte ma trezesc undeva pe la 9 deja Teo si nea Petre erau in picioare Corina inca era in lumea viselor. Vremea nu se prea arata binevoitoare... dar eu eram increzator. Dacilea lumea urmea sa plece la viatza lor io urma sa mai pier vreo 3 saptamani pe coclauri. Aveam doua posibile variante sau chair trei. Prima urcat mai departe pe valea Cernisoarei... saua Spoarbele si Retezat a doua sa merg cu Teo la Tg Jiu si de acolo Ranca Parang si mai era una Cheile Sohodolului-Campu lu Neag. Alegerea a fost grea si nu pot zice ca de bun augur, dar totusi nu-mi pare rau ca am facut-o. Exact cum planificasem urc in Retezat. A fost mult prea mare dorul de Retezat ca sa nu aleg aceasta varianta, desi o luam singur prin neste locuri ce nu le calcasem niciodata aveam o tentativa de harta pan la un momentdat unde deja aveam harta bunicica. Adevaru, nu ca eram singur, dar nici locurile alea nu prea aratau batute. Hotareara a fost luata. Ma consult cu unul din putinii trecatori si-mi da neste detalii care ma incurajeaza oarecum si pe la 11 jumate ne luam ramas bun si io-mi iau catrabalacul si pornesc la deal.

Ce sa zic o iau hortarat si plin de incredere pe drumul pietruit, trec prin neste chei frumushele, Cheile Cernishoarei si undeva in dreapta, ba nu pardon in stanga se zareste creasta Godeanului... imi taie respiratia nu o mai vazusem, oricum nu voi urca in ea (nu acum, altadata) o fixez cu privirea si-mi continui de drum. Grea viatza de montaniard... cate as face numa timp sa fie...

Dupa ce castig o disputa cu doi caini hotarati sa sara pe mine, ajung la o bifurcatie, care dupa spusele trecatorului dacaolo trebuia sa urc pieptish prin padure. Canci carare, dar se intrevede un semn. Il urmez cu incredere, o banda rosie, dar tzapa dupa ce urc bine vreo 15-20 minute cu rasuflarea taiata nu mai gasesc semn. Ulterior am flat ca-I vorba de delimitarea parcelelor de padure, dar nah io in inocenta mea, de care nu reusesc sa scap, am zisc ca-I marcaj turistic, desi mi se parea dubios. De coborat nu cobor asa ca continui sa urc... dau de un drum de taf dupa ce urc o panta destiul de solicitanta, nah eram la inceput si si rucsacul nu ma ajuta. In fine increzator continui pe drumul de taf dau iar de o bulina rosie de data asta care iar urca pieptish si ca totul sa fie complet o pierd dupa putin timp iar dau de drumul de taf si tot ashe pana ajung sus in coama dealului... destul de epuizat caut cu privirea vre-un semn salvator. 2 drumuri unu ce o ia in jos si unul urca agale in sus. In sus claaar... ashe ca, cu ultimele resurse imi trag sufletu si o iau in sus... desi panta nu era cine stie ce eram cam epuizat si parca aveam plumb in picioare, in sfarsit vad semn cruce rosie, este clar turistic dar se vede foarte prost si e foarte rar... apare si dunga ce o pierdusem undeva pe jos si bulina... toate semnele erau. Acum nu mai aveam decat sa ies din padure si eram " salvat".

Se vede un luminis in fatza si parca imi mai creste inima. Dar era o poienita dupa care iar prin padure. Hmm nu mai mult de 10 minute de mers si ies la liziera padurii... vad doua siluete si zic sunt salvat:-) inaintez cu incredere si fatza unpic dreapta se inaltza un varf impunator inierbat si in varf se zaresc neste formatiuni stancoase. Uraaaa Iorgovanu zic io. Ma apropii de siluete si cand ajung destul de aproape sunt intampinat de neste latraturi. Huh imi iau inima in dintzi si inaintez printre latratori doi sa fi fost maxim 3, nu pareau foarte suparati probabil isi faceau treaba, deh sa primeasca si ei ceva de mancare. Ajung langa cei doi dau buna ziua si intru in vorba. Era o stana, oile erau departe sus pe munte, dar mai era si cineva ce se ocupa de ale casei mancare curatenie si mai stiu eu ce. Erau o tanti si un nenea... ii intreb Iorgovanu? Nerabdator... si dezamagit aflu ca e vorba de un varf din Godeanu... scot harta, si deja intrasem pe harta aia buna. Era undeva in coltul din stanga jos... dar eram pe harta. Stana Maneasa de la poalele varfului Paltina (ce cu cateva minute inainte io-I ziceam Iorgovanu), cand vad unde-s si cat m-am abatut de la drum raman cam dezamagit. Era vreo 4 timp mai era berechet...

Cineva zicea pe alpinet de curand sa moara toti ciobanii si familiile lor. Apai daca mergeti la Maneasa o sa va convingeti ca nu are dreptate. Mi-au dat o farfurie cu fasole calda, chair venisera si ciobanii cu turmele la muls pe la 4 jumate. Am mancat pe saturate... mancare calda ce-mi merea direct la suflet... m-au mai imbiat cu o portie dar simteam ca plesnesc si mai aveam de mers. Apoi mi-au dat jintitza... si dupa o cana cu apa am asistat la ritualul mulgerii oilor. Pe la 6 ne-am dat ziua buna si am plecat mai departe. Badea mi-o zis ca pana in Soarbele ii vreo ora, si mi-a aratat cum sa o iau pe curba de nivel sa trec o muchie pe care trebuia sa urc ceva, si dupa aia dau in soarbele.

Zis si facut. Pornesc pe curba de nivel o poteca batuta de ciobani si magarii lor... trec cateva paraiase ce cadeau abrupt din creasta unele mai mici si limpede altele mai largi si deosebit de spectaculoase. In fine dupa vreo 30 minute de mers se aud tunete in dreapta... in jos se vedea splendid valea cernishoarei si cerul era innourat. Nu bag seama zic trece pe langa mine. Continui drumu incepe sa picure, incerc degeaba sa caut loc de pus cortu totul era in panta. Si nu mai trec 10 minute si se dezlantuie o adevarata furtuna deasupra mea. Era pentru prima oara cand ma aflam intr-o astfel de situatie pe munte, si lucrurile nu stateau roz deloc. Proptesc rucsacul undeva sub un copac si imi iau pelerina si ma asez pup departe de copaci. Nu stiu exact cat de expus eram la fulgere, intradevar nu eram in creasta principala, dar eram in golul alpin si chiar n-aveam nici cea mai vaga idee ce ar fi mai bine sa fac. Ashe ca am stat cam un sfert de ora sub ploiaia torentiala care-mi cam udase bocancii... si binenteles desupra luminile fulgerelor urmate la scurt timp de duduiturile tunetelor se scurgeau neintrerupt. Trageam nadejde ca " calvarul" se va termina pt a-mi putea continua drumul in gasirea unui loc de pus cortu. In fine lucrurile nu au stat cum am vrut eu si furtuna a continuat cam in aceasi intensitate... ashe ca m-am hotarat sa ma intorc la stana. Ashe ca m-am dus mi-am ridicat rucsakul care era ud cam bine, in fine nu imi faceam probleme, totul era pus sigur inauntru protejat de furia ploii. Am luat-o pe acelasi drum poteca era un fel de mal alunecos si portiunile inierbate adevarate patinoare:-). In fine cu multa grija am parcurs inapoi in cam 50 minute portiunea pan la stana. Paraiashele ce gurgeau linistite cu ceva timp in urma erau acum adrvarate torente maronii care cand le treceai ziceai ca acum te iau cu tot cu ele... in fine au fost vreo 5 paraiase dastea de trecut dintre care unul mai dificil, cel mai mare din ele care din cauza ploii devenise foarte mare si destul de greu de gasit un loc sa-l traversezi... in fine am reusit sa-l traversez nu lipsit de emotzii, dar si asta face parte din placerea unei iesiri.

La stana erau numa cele 2 persoane care le-am gasit initial si binenteles neobositzii caini care si-au facut din nou datoria. Furtuna parca mai scazuse in intensitate, dar in orice caz tunetele se mai auzeau si ploaia parca era ceva mai ingaduitoare... oricum pe drumul inapoi nu am mai fost atent la ceea ce se intampla in jur... ci eram atent mai ales pe unde calc... am alunecat de vreo 2 ori, dar nu am luat-o la vale. Era destul de nasol ochelarii erau uzi ashe ca am renuntzat la ei si nu vedeam prea bine, dar totul a trecut.

Ciobanii m-au primit inauntru mi-am dat jos hainele ude si m-am pus la foc care ardea nestingherit, de ceea ce se intampla afara, in mijlocul unei incaperi unde se prepara ceva de mancare. Mi-am pus bocancii umezitzi bine la gura focului si m-am asezat langa foc si admiram pisca care se juca cu 2 soricei.

M-au pus sa dorm pe un fel de masa undeva la marginea acelei incaperi... si mi-au dat un cojoc cu care sa ma acopar. Nu mai aveam chef sa despachetez rucsacul sa scot sacul si alea alea, ashe ca m-am ashezat la caldura focului si m-am culcat. Afara se mai auzeau inca neste rafale de ploaie, si a mai tras o tura de fulgere si tunete.

A doua zi m-am trezit pe la 8-9 sub sunetul ploii ce cadea pe acoperis. Am imbucat ceva si am asteptat sa se opreasca unpic ploaia, dar fara shanse... in fine intre doue reprize de ploaie cand parea ca s-a cam terminat pe ziua de azi... mi-am pus bagaju in spate am dat ziua buna si am luat-o la pas pe acelasi drum. Cred ca era dupa 12 cand am plecat, dar ce mai conteaza. Am luat-o pe aceasi carare, desi initial am fost tentat sa urc pe varful ce strajuia stana si sa o iau pe ultima portiune de creasta a Godeanului.

Dupa vreo ora o ora si mai bine de mers... dau in carare de o turma ashe ca sa o ocolesc o iau peptish in sus, dar surpriza de sus ma ataca doi caini destul de iritati de prezenta mea. Dupa calculele mele ajunsesem la stana Soarbele, iar gazdele de asta sara mi-au povestit de " indulgenta" cainilor de la stana vecina, ashe ca " ingrozit" iau rucsacul din spate si-l pun paravn intre mine si cainii care mai ca nu-mi sareau la gat. Undeva sus un cioban insolent la umbra unui copac nu a bagat in sema scena:-). Ashe ca timp de cateva minute am fost oprit din calatorie, pana cand s-a retras turma si odata cu ea si neinfricatii pazitori. Nah usurat o iau in sus spre soarbele, dar dupa nici jumate de ora se aud tunete din aceasi parte ca si cu o zi inainte. Experienta de cu o zi inainte, mi-a zis sa pun rpd cortu... am alergat unpic la vale unde am vazut un loc mai orizontal... numa ca era intr-un fel de vale ashe ca-l pusei mai retras sa nu cumva sa ma ia viitura. In fine sub amenintarile tunetelor si unor stropi firavi mi-am instalat casutza sa fii fost vreo 3. In cele din urma locul s-a dovedit mai in panta decat il vazusem io initial, dar lucrurile deja au fost aranjate. Dupa ce am pus cortu a inceput o ploaie ceva mai calma decat ce s-a intamplat cu o zi inainte, dar fulgerele nu-si mai faceau aparitia. Dupa vreo 2 ore s-a oprit ploaia. Era destul de tarziu sa mai ridc cortul ashe ca m-am dus in recunoastere pt ce urma sa fac a doua zi. Am urca cam jumate de ora si am ajuns sus pe o culme de unde se vedea valea soarbele si undeva in spate Iorgovanu si saua unde trebuia sa ajung. Multumit de isprava m-am intors si m-am pus sa ma hodin pt a doua zi.

Dimineatza m-am trezit obosit... cum pusesem cortu in panta tot alunecam si ma trezaem in coltul din jos si iar ma ridicam... ashe ca n-am dormit prea bine. Deasupra se auzeu stropii de ploaie ce se izbeau de prelata cortului. In fine a fost o zi fara istoric petrecuta in cort, nush ce m-a tinut acolo dar nu aveam ambitia necesara sa strang cortul pe ploaie si sa o iau din loc. Ashe ca am beneficiat de cea mai plictisitoare zi din tura. Plictisit de ceea ce se intamplase am hotarat ca dimineatza fie ce-o fi o iau din loc. Zis si facut

Pe la 8 trezirea la 9 bagaju era gata... si pe cai ca se filmeaza. Am urcat ushor pe culmea ce o inspectasem cu doua zile mai devreme si afara se lasase o negura care se indesea pe timp ce urcai. Am dat de o turma cu doi ciobanei tineri unu sa fi avut vreo 12 ani iar celalalt maxim 18, unu din ei m-a condus pana sus in culme... de unde nu se mai vedea nimika. O poteca ce cobora usor m-a condus pana in vale de unde urma sa urc direct in saua Soarbele. O gramada de carari ce serpuiau in sus probabil batute de ciobani, dar nici un marcaj. Aveam idee cam pe unde sunt ashe ca am luat-o pe una din ele apoi am parasit-o ca sa urc panta ce era din ce in ce mai abrupta. Iarba destul de inalta era umeda a inceput sa-mi imbibe bocancii cu apa si imi ingreuna oarecum inaintarea. Dupa ceva mai bine de o ora de urcat am ajuns sus. Nu se vedea absolut nimic, sa zic undeva la maxim 10 metrii in fatza... am zarit un urcush lejer si am luat-o intracolo. Stiam ca undeva in dreapta e Iorgovanu iar in stanga Godeanul. Am ajuns sus in varf si un semn se zarea inca inainte sa ajung, era o banda rosie si o sageata ce indica Vf Godeanu. Usurat dau sa o iau in directia opusa dar surpriza... in directia aceea era un fel de hau... sa zic o panta f abrupta oarecum accesibila, dar canci poteca. Ma uit in jos dupa marcaj nimika. Scot harta si dupa cum stateau lucrurile am zis ca am ajuns pe vf. Stanuletii Mari, care pe harta devia unpic de la traseu. Ashe ca cobor si o iau spre Godeanu cautand presupusa bifurcatie... Ratacesc ceva mai bine de jumate de ora fara nici un succes, negura continua sa persiste, ashe ca iau hotararea sa cobor. N-a fost sa fie de data asta.

O iau la pas si incep sa cobor panta ce cu catva timp inainte o urcasem. La coboarare parea ceva mai abrupta si iarba uda nu ma ajuta deloc. Nu cred ca am coborat pe acelasi itinerariu pe care urcasem, dar vizibilitatea nu mi-a permis acest lucru... probabil am ales si o parte mai nasoala, oricum stiam orientativ unde trebe sa ajung. Am tras cateva trante dintre carte una m-a speriat destul de bine... pierzand aderentza am cazut si am luat-o pe cur la vale cam 10 metrii si nu aveam nici un control... in fine cand panta s-a mai domolit m-am oprit, noroc ca nu au fost ceva pietre pe sub mine ca cine stie. Am ajuns in vale unde negura nu mai era ashea deasa. Si undeva o baltuca care pe harta figura ca Taul Soarbele. Am coborat bine o panta domoala si am ajuns langa o stana. Am intrat in vorba cu un cioban ce mi-a aratat drumul si mi-a zis ca intr-o ora sunt la Campusel. O carare bine batuta o lua spre padure si am urmat-o undeva la marginea padurii un ultim atac al unor caini de la stana, dar fara emotzii. In jumate de ora am ajuns pe un drum fara istoric destul de bine marcat, la drumul forestier ce face legatura intre Izvoare de unde venisem si Campu lui Neag. Jos era o machina o ultima informare si in alta jumate de ora eram la Campushel. Am stat la casa de vanatoare unde m-a primit un cabanier de treaba. Am facut prima baitza si mi-am uscat hainele. A doua zi urma sa plec catre Campu lui Neag.

18 km de drum forestier urma de dimineatza sa dau piept cu ei. Imi facusem calcule cam 3-4 ore mers bine, trebuia sa ajung in Camp pe la 1 sa prind autobuze si sa nu ratez telescaunul sa urc pt 2 zile in Parang. O iau bine la pas de dimineatza, dau se primele semne de civilizatie... dupa cam o ora jumate facusem jumate din drum... mi-au mers bine picioarele fara pauza... speram sa apara vre-o machina, dar nimika. Cam dupa 2 ore apare o dacie care ma ridica si ma descarca la statia de autobuz pe la 11 si unpic. Un birt la care mai poposisem si cu un an inainte cand coborasem din Retezat pe la Buta ma astepta cu berile la rece:-). Dobor setea cu 2 Ciuc si apoi ma calmez. Aveam autobuz la 12, circula din ora in ora, ashe ca la 12 ma imbarchez si fac schimbul la Lupeni si ajung la Petrosani cu putin timp inainte de 2. Ma proptesc sa mananc ceva si pornesc la ocazie pt telescaun. Nici bine nu ajung si ma ia un aro care ma goleste de ceva bani, dar sunt in grafic. 10 km nu ma prea cuafa sa-I fac pe jos si nici nu stiu daca ma incadram in timp.

La telescaunu pierd ceva vreme pana a pornit. Ceva emotzii sa eud tunete sus si poate nu mai pleca scaunu... intreb sa vad daca o iau pe jos... si aflu ca sigur urca azi pan la 16.

Porneste dracia si cand sa urc ma intalnesc cu o figura parca cunoscuta, dar habar n-am de unde sa o iau. Intram in discutie... si ma intreaba daca am urcat pe Tarcu anu asta. Zic ca nu dar am urcat de 1 decembrie... si buf se dezleaga misterul. Era persoana ce ne-a asteptat acu mai bine de juma de an cu ceai cald sus la statia meteo. Urcam impreuna si rezolv si de cazare. Ma pironesc la cabana parapantistilor si incepe dezmatzul:-)

Intre timp 3 persoane iau parapantele si pornesc in sperantza unui zbor bun... io mai raman putin si cobor si eu sa-I admir, dar din pacate vremea nu tine cu noi, ashe ca program alternativ facem Parangu Mic. Huh baietzii urca de manca muntele eu in spate abia mai tin pasul cu gafaituri si alea alea... baietzii in fatza povestesc si parca merg pe corso... deh 6 luni pe Tarcu la stayia meteo face toti banii. Se vede Carja extraordinar undeva in dreapta... dar in scurt timp este inghitzita de nori... incepe sa se innopteze si norii acapareaza tot peisajul. Hai sa mancam ceva si apoi nani. Maine daca avem noroc il facem pe al Mare.

Dimineatza, nici o surpriza... ploua:-) astept in zadar un petec de lumina... nimik nu se vede in jur, se face 12 nici o conciliere din partea ploii... pot sa fac Carja dar ce placere sa nu vezi nimika... ploaia nu era asha criminala, dar care-I rostul. Hai sa cobor oricum nu mai am ce face... si maine dimineatza daca cobor cam greu sa ajung la Podu Olt la 16. La insitentele amicului (nu-I mai retin numele) raman peste noapte... avem neste vizitatori din america. Se inchinge treaba... berile curg si trag o betie zdravana... adorm undeva pe cand incepeau zorii sa-si faca aparitia.