Comunitate

Caută

Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Parteneri
Zitec - software outsourcing romania

Emisiunea Sport Extrem la Radio Bucureşti


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Arhiva articolelor Alpinet - ALPINinfo iunie 1999

Bookmark and Share

ALPINinfo iunie 1999 - Sectia C.F.R.

SECŢIA DE ALPINISM C. F. R - PETROŞANI

- SCURT ISTORIC-

La începutul anilor ` 50 un grup de tineri din Petroşani, mulţi dintre ei ceferişti - mecanici de locomotivă , impegaţi de mişcare, lăcătuşi, funcţionari la Staţia C. F. R., dar şi mineri , muncitori pe la intreprinderile de reparat utilaj minier, tehnicieni, ingineri - se întâlneau aproape la fiecare sfârşit de săptămână la cabanele de pe munţii ce înconjoară Depresiunea Petroşani: cabana Parâng, cabana Straja, cabana Pasul Vulcan sau cabana Buta.

Aşa s-a născut ideea organizării unei secţii de alpinism în cadrul Asociaţiei Sportive C. F. R. Petroşani, lucru care s-a şi realizat în anul 1955. Cel care s-a ocupat de organizarea secţiei de alpinism a fost Alexandru Zolotaru, ceferist şi el şi care, la acea vreme, abia se întorsese în Vale, după ce câţiva ani fusese alpinist în cadrul Clubului Central al Armatei, elev al maestrului Emilian Cristea.

În acei ani în care materialele necesare practicării alpinismului - corzi, carabiniere, pitoane, etc. erau de cele mai multe ori confecţionate artizanal sau se procurau cu greutăţi greu de imaginat pentru tinerii alpinişti de astăzi. Secţia de alpinism C. F. R. Petroşani s-a dotat cu materialele necesare - sindicatul fiind cel care I-a ajutat cu mijloacele financiare necesare.

Au început primele lecţii de căţărare în pereţii din Cheile Tăii, la Peştera Boli, primele trasee de alpinism fiind pitonate de ZOLI(Alexandru Zolotaru) şi primii lui elevi: Ioan Ştefănescu , Costică Balinca, Ion Ştirban, Gheorghe Cicireanu, Constantin Magdalin, Miki Nevezi, Vasile "Kicsi " Pop, şi altii.

În acelaşi timp se desfăşurau antrenamente dure pe crestele Parângului şi Retezatului, atât vara cât şi iarna, participarea, cu rezultate meritorii la celebrele " concursuri în stea " organizate pe acea vreme şi participarea la primele alpiniade din Retezat.

Începând din 1959 secţia de alpinism C. F. R. Petroşani a organizat câţiva ani la rând şcoli de alpinism, monitor (sau instructor, cum se zicea pe atunci) fiind acelaşi Alexandru Zolotaru, care, între timp obţinuse brevetul de instructor.

Rezultatele n-au întârziat să apară: locuri fruntaşe la alpiniadele de la începutul anilor `60, parcurgerea unor trasee de mare dificultate din Carpaţii României dar şi din Tatra, numeroase trasee în premieră în Colţii Pelegii şi vârful Bucura din Retezat, în Cheile Tăii, Bulzul Băieştiului, etc., titluri de maestru al sportului (Miki Nevezi) şi categorii sportive I şi II obţinute de mulţi dintre alpiniştii din cadrul secţiei C. F. R. Petroşani.

Secţia şi-a desfăşurat activitatea până prin anul 1970, când, datorită retragerii din activitate a antrenorului Alexandru Zolotaru, pe de o parte, dar şi pentru că sindicatele din unităţile miniere din Valea Jiului, din acea vreme, puteau asigura condiţii materiale mai bune practicării sporturilor în general, deşi şi alpinismului, sportivii de la secţia de alpinism C. F. R. Petroşani sau transferat la secţia de alpinism atunci înfiinţată în cadrul Asociaţiei Sportive " Minerul " din cadrul Exploatării Miniere Petrila, club sportiv unde şi astăzi se face alpinism de performanţă.

Nicu Jianu

Autor: Clubul Alpin Galati
Înscris de: Clubul Alpin Galati
Vizualizări: 14953, Ultima actualizare: Joi, 10 Oct 2002


Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii