Arhiva articolelor Alpinet - ALPINinfo ianuarie 2000

23 februarie 1947 - 31 decembrie 1999

Încă un membru al familiei noastre, ne-a părăsit în mod tragic. Tinerii au citit despre Zoli în cartea "Expediţia H75" a veteranului Ionel Coman <> şi în "Pamir 77" a lui Mircea Noaghiu (în capitolul "Creasta Arpăşelului".

Dar pentru mulţi dintre noi, cei mai vârstnici, Zoli a fost un bun şi cald prieten, un excelent tovarăş de coardă sau de ture pe creste înzăpezite. Îl revăd cu ochii minţii în marii pereţi din Cheile Bicazului şi Bucegi, dar îl revăd şi în imaginile foto de pe semeaţa creastă a Pietrei Craiului, realizate într-o zi superbă de februarie 1972, când eu am parcurs-o prima dată alături de el, Mişi Szalma, Bajcsi Akos şi Domi Kalman.

Realizările lui le ştiu mai bine foştii lui instructori Miki Bucholzer de la Clubul "Universitatea" Iaşi (unde Zoli a fost student) şi Miki Noaghiu de la Clubul "Universitatea" Braşov, unde Zoli se transferase cândşi-a luat în primire postul de inginer agronom în satul natal Şarcaia (de lângă Făgăraşi).

Precizez doar că, în 1972, Zoli a primit oficial titlul de "cel mai bun alpinist al anului" corespunzător categoriei I (la categoria "maeştri" a primit titlul corespunzător Mircea Opriş).

Dintre alpiniştii dispăruţi, ca pasiune, ca dăruire, ca intensitate cu care trăia alpinismul, pe Zoli îl aşez alături de Mişi Szalma şi Cuxi Şerban. Şi mă întreb îndurerar şi uimit: cum oare Piatra Craiului nu l-a recunoscut de această dată pe statornicul ei prieten? Sau neştiind că cele două însoţitoare sunt fiica şi soţia lui, l-a ucis din gelozie?

Oricum a fost, flacăra alpină cu numele Zoli nu s-a stins, nu se va stinge. Noi îl vom întâlni mereu acolo sus, în împărăţia caprelor negre.

Dinu Mititean

Salvamont Cluj