Scurta introducere - Introducere "Nu
esti infrant atunci cand sangerezi si
nici cand ochii-n lacrimi ti-s; Adevaratele
infrangeri sunt
renuntarile la vis!" Nu
voi renunta niciodata la visele mele... niciodata! Reusim,
prin felul nostru de a fi, prin ceea ce ne place sau nu ne place, sa traim, sau
cel putin sa incercam sa traim cu adevarat in lumea asta din ce in ce mai
prefacuta, mai saraca in prieteni, in valori si in oameni si din ce in ce mai
bogata in rautate, materialism, minciuna si tot ce vine cu ele. Si, dupa un timp
de luptat in valtoarea acestei vieti, avem nevoie de cate o pauza, pt a ne
reincarca bateriile. Acesta e momentul pt hobby-urile noastre, pt pasiunile
noastre. Eu, nicaieri nu-mi incarc bateriile mai bine ca la munte... nicaieri
nu ma simt mai in largul meu. Dincolo de nori, e lumea mea! Acolo sunt liber cu
adevarat, acolo fac numai si numai ce vreau eu... Multi cred ca... [toată pagina]
Prima zi: 16 iulie 2003 - Prima zi: 16 iulie 2003 "Chiar daca iti urmezi visele tale, tot
vei avea parte de infrangeri. Infrangeriule exista, nimeni nu e scutit de ele,
indiferent ce ar face, cum si-ar trai viata. Tocmai de aceea e mai bine sa
pierzi unele batalii in lupta pentru visele tale, decat sa fii infrant fara a
sti nici macar pentru ce lupti." Din
fericire, aceasta excursie a fost o adevarat victorie pentru noi. Restul,
ramane de vazut!... Planul
initial era sa plecam marti, 8 iulie, insa am amanat pana pe 12 iulie, sambata,
pt ca mai aveam ceva treaba. Canicula cucerise orasul in intregime si ne-a
chinuit timp de o luna si ceva. Insa, cu cateva zile inainte de a pleca, normal
ca au inceput ploile. In toata tara si pe perioade lungi. Priveam vremea la tv,
si vedeam negru in fata ochilor... ploi in cantitati industriale, mai ales la
munte. Cea care prezenta vremea spune cu zambetul pe buze:... [toată pagina]
A doua zi: 17 iulie 2003 - A doua zi: 17 iulie 2003 "Faca-se voia Ta, Doamne. Caci Tu
cunosti slabiciunea inimii fiilor Tai si dai fiecaruia doar povara pe care o
poate duce. Caci Tu imi intelegi iubirea - intrucat ea este singurul lucru cu
adevarat al meu, singurul lucru pe care-l voi putea duce cu mine in viata
viitoare. Fa ca ea sa ramana curajoasa si pura, capabila sa traiasca mai
departe, in ciuda capcanelor si prapastiilor lumii." Cand
m-am trezit, joi dimineata, si am iesit afara din cort, m-a luat frigul... dar
nu mai aveam ce sa iau pe mine, caci dormisem imbracat cu toate hainele. Si am
inceput sa tremur ca varga... Asa ca m-am dezbracat la tricou, am stat putin
asa, si apoi m-am imbracat din nou. A dat rezultat, caci nu am mai tremurat.
Cerul era senin si se anunta o zi minunata. Numai ca pe la vreme, la tv, se
anuntasera pe aceasta zi posibile ploi pe la munte dupa amiaza, asa ca... [toată pagina]
A treia zi (ultima): 18 iulie 2003 - A treia zi (ultima): 18 iulie 2003 "Daca te voi uita vreodata, uitata sa
fie dreapta mea! Sa se lipeasca limba mea de cerul gurii, de nu-mi voi aduce
aminte de tine..." M-am
trezit ultimul. Am fost trezit mai intai de niste bubuituri in podea, spargeau
ceva lemne, insa am adormit la loc. Apoi am fost trezit de fratele meu, cu un
ghiont in coaste de mi-a oprit rasuflarea - asa stie el sa trezeasca oamenii.
Am raspuns ceva morocanos si am mai stat putin, pana sa ma trezesc. Apoi m-am
trezit, am facut bagajul, am mancat ceva si ne-am pregatit de plecare. Aveam
drum lung de facut. Pana la Gropa Seaca era ceva de mers, iar de acolo mai erau
vreo 19 km pana in Petrosani. Am facut poze la refugiu, am scris cateva randuri
in acel caiet, ne-am luat tot ce ne trebuia, am lasat acolo ce nu ne mai
trebuia (niste conserve, zahar - o conserva au luat-o cei care urcau pe
creasta, cei din... [toată pagina]
Autor: Claudiu Craciun Înscris de: Claudiu Craciun Vizualizări: 3897, Ultima actualizare: Duminică, 27 Iul 2003
Am scos pozele pe care le-am facut in aceasta excursie si au iesit foarte bine. Sunt superbe, minunate, iar de unele poze chiar sunt mandru. Insa cine stie cat va trece iar pana le voi scana...
Cris Oproiu, Sâmbătă, 2 Aug 2003, 0:09
Claudiu,
sper sa faci cat mai multe ture si sa le descrii asa cum ai facut acuma... Dintr-o zi ce se anunta monotona pana la sfarsit (stau intr-un cub cenusiu, la servici..ai reusit cu talentul tau de povestitor sa imi readuci voia buna si speranta in inima...speranta ca undeva, departe, peste mari si tari exista oameni buni, frumosi la suflet, mandri si demni. Ai reusit sa evoci acele peisaje foarte bine, mai bine decat multi altii si ce e mai uimitor e ca ai facut asta cu modestie si cu credinta in suflet. Am vazut cu ochii mintii ceea ce ai vazut tu acolo..de fapt m-ai ajutat sa-mi aduc aminte de ceva asemanator ce am trait si eu acum cateva luni.. Si ma mai gandeam la ceva in timp ce-ti citeam "Jurnalul"...cat de mult se aseamana totusi oamenii...fundamental vorbind toti avem aceleasi nevoi, acelasi doruri...si eu am inteles ca exista acel copil din noi pe care daca-l pierdem riscam sa devenim mai mult roboti decat oameni. La fel ca tine si eu m-am gandit la Dumnezeu in timp ce urcam muntele.. si ma simteam responsabila pentru altii, pentru mine...dar stiam ca trebuie sa incerc, sa pasesc inainte... Ok, acum sunt entuziasmata de ceea ce ai scris tu..poate peste cateva ore voi privi totul mai cu blazare, mai la rece...dar cred ca ceea ce simt acum-dor de tara, de munte, de frumusete, de oameni buni...e mult prea pretios si mai real. Mi-e teama sa pierd din nou din suflet acest "contact" cu realitatea. Abia astept la anul sa merg din nou la munte! Totusi oricat de mult imi plac orasele, prietenii, terasele, cluburile...parca la munte ma simt patrunsa de ceva mai nobil...mai curat...
Success in continuare si sper sa mai scrii!
Cristina
coproiu@umich.edu
Claudiu Craciun, Duminică, 3 Aug 2003, 3:08
Cristina,
Ma bucur ca am reusit prin randurile mele sa-ti readuc voia buna si speranta in inima... „speranta ca undeva, departe, peste mari si tari exista oameni buni, frumosi la suflet, mandri si demni.” Astfel de oameni exista nu numai in departari, ci chiar mai aproape decat crezi... Iti multumesc mult pt tot ceea ce mi-ai scris... pt entuziasmul tau, care se simte din aceste randuri. Ma bucur nespus ca am reusit sa aduc un strop de fericire in viata ta, intr-un moment in care te simteai inconjurata de monotonie...
Tot ceea ce muntele trezeste in sufletul meu, scriu in jurnale... aceste jurnale sunt scrise mai mult pt mine, pt a-mi aminti peste ani ce am facut, ce am simtit. Iar faptul ca exista persoane care le citesc cu placere, nu poate decat sa ma bucure.
Mircea Dan Puia, Marţi, 14 Oct 2003, 16:23
Salut Claudiu!
In primul rand vreau sa te felicit si sa-ti multumesc pt. articolele/jurnalele tale. Le-am citit pe toate (cred), de la cap la coada, cu multa placere. Am revazut prin intermediul lor locuri prin care am fost si eu. Si mi-am adus aminte ca si eu am gandit pe vremuri cam ca si tine: ca muntele si mersul pe munte sunt cele mai pure/frumoase lucruri/activitati din lumea asta. Bat muntii (cu rucsac si cort) de la 18 ani. Acum am aproape 36 si am aceeasi minte ca la inceput. Ascult rock (apropo, iti recomand Hellowen, Iron Maiden, Dio, Scorpions, Accept, Nightwish, Metallica, dar si Pink Floyd, Mike Oldfield, etc.) si ma simt f.bine "doar" la munte. Din pacate "trupa mea" din facultate (2 colegi, prieteni f.buni) s-a destramat si n-am fost in stare sa ma "cuplez" cu altii. Am facut cateva incercari, dupa care am continuat de unul singur, trecand mai mult la cicloturism si ciclism montan (vezi: http://www.mybike.ro/articles/mircea-dan-puia-semitur-romania.html).
Pasiunile astea, faptul ca am ramas un copil visator si, desigur, si alte lucruri/imprejurari, m-au facut sa nu prea am succes in viata sociala, asa ca iti recomand calduros sa nu faci aceeasi greseala. Nu renunta la munte&all dar nici nu neglija studiile/cariera/femeile pt.ca risti sa ajungi sarac si singur, ca si mine.
Daca tot am luat-o pe panta sfaturilor, si revenind la jurnale, iti recomand calduros ca pe munte sa te speli SEARA, la izvor/parau, macar pe picioare si de la brau in sus. Si de la brau in jos ar fi bine, macar o data la 2 zile. Vara poti sa te speli si pe cap (adica cu totul) din cand in cand. De ce seara? Pt.ca atunci esti plin de praf, transpiratie, etc. si pt.ca e un mijloc excelent de refacere/revigorare. Nu vei mai suferi de frig noaptea si dimineata si nici nu vei avea nevoie de prea multe haine. Eu ma spal, la munte, imediat dupa tura, dupa care imi schimb hainele si mananc, etc.. Incearca si vei vedea ca e mult mai bine.
Alt sfat: in muntii "pietrosi" (cu multe zone de grohotis), foloseste ghete de munte (care sa nu-ti joace sub nici un motiv pe picior - pericol de basici), iar peste acestea rasfrange niste jambiere (sau sosete mai lungi). Poate ca nu arata f.bine si te cam incalzesti, da' n-ai treaba prin grohotisuri: nu-ti intra pietre/praf in bocanci.
Alta chestie: vad ca nu-ti plac coborarile abrupte. Mie imi plac la nebunie pt.ca le abordez in stil personal, respectiv ca si cum as schia. Nu incerc sa ma opresc la fiecare pas ci doar schimb rapid/subtil directia. E f.rapid si amuzant. Sigur, e si obositor si intai trebuie sa-ti "formezi picioarele" pt.asta, dar vei vedea (sper) ca-i fain si eficient.
Inca ceva: sa nu crezi chiar asa mult ca toate sunt guvernate de Dumnezeu si ca toate sunt "cu un rost". Respectiv o ploaie, furtuna, pala de vant, etc. nu au neaparat legatura cu tine, adica nu inseamna ca ai gresit cu ceva si ca esti pedepsit/avertizat. Toate astea sunt fenomene fizice/meteorologice cu explicatii mult mai banale. Sigur, e dreptul tau sa vezi un "semn" sau ce vrei tu in ele, dar nu exagera.
Si inca ceva: respecta locurile pe care le iubesti, nu lasa gunoaie de nici un fel (ziceai de un tricou uitat...).
Daca n-ai avea acea "frica de inaltime", ti-as recomanda Piatra Craiului. Dupa parerea mea, si a multora, e cel mai frumos masiv din tara.
Cam atat. Iti multumesc inca o data pt.articole si te rog sa ma scuzi pt. "dadaceala".
Cele bune,
Mircea
P. S. Am fost si la Refugiul Agatat, prin iulie '87, cand inca nu era terminat (finisat). A fost prima mea "tura" in Parang. Am "pierdut vremea" vreo 2-3 zile acolo, urcand "cu baietii", fara rucsaci, pe un versant abrupt, chiar de langa refugiu, pana in "creasta", si singur pe Parangul Mare, dand un ocol pe creasta intregului circ glaciar. Dupa aceea am plecat de la refugiu si, dupa ce am trecut de Calcescu si "transparan" (transalpina e in Alpi, am ratacit drumul prin Valea Latoritzei, punand cortul in padure, la lasarea intunericului, intr-o vale ingusta si salbatica. A doua zi am descoperit ca eram la 5 minute de iesirea la drum (forestier parca, continuat apoi de unul asfaltat pana in Brezoi).
. Insa cine stie cat va trece iar pana le voi scana...
Cris Oproiu, Sâmbătă, 2 Aug 2003, 0:09 
..ai reusit cu talentul tau de povestitor sa imi readuci voia buna si speranta in inima...speranta ca undeva, departe, peste mari si tari exista oameni buni, frumosi la suflet, mandri si demni. Ai reusit sa evoci acele peisaje foarte bine, mai bine decat multi altii si ce e mai uimitor e ca ai facut asta cu modestie si cu credinta in suflet. Am vazut cu ochii mintii ceea ce ai vazut tu acolo..de fapt m-ai ajutat sa-mi aduc aminte de ceva asemanator ce am trait si eu acum cateva luni.. Si ma mai gandeam la ceva in timp ce-ti citeam "Jurnalul"...cat de mult se aseamana totusi oamenii...fundamental vorbind toti avem aceleasi nevoi, acelasi doruri...si eu am inteles ca exista acel copil din noi pe care daca-l pierdem riscam sa devenim mai mult roboti decat oameni. La fel ca tine si eu m-am gandit la Dumnezeu in timp ce urcam muntele.. si ma simteam responsabila pentru altii, pentru mine...dar stiam ca trebuie sa incerc, sa pasesc inainte... Ok, acum sunt entuziasmata de ceea ce ai scris tu..poate peste cateva ore voi privi totul mai cu blazare, mai la rece...dar cred ca ceea ce simt acum-dor de tara, de munte, de frumusete, de oameni buni...e mult prea pretios si mai real. Mi-e teama sa pierd din nou din suflet acest "contact" cu realitatea. Abia astept la anul sa merg din nou la munte! Totusi oricat de mult imi plac orasele, prietenii, terasele, cluburile...parca la munte ma simt patrunsa de ceva mai nobil...mai curat...