- Parapanta

Cu toţii am privit cerul. Cu toţii ne-am visat acolo unde păsările zboară. Toţi le-am invidiat. Cu toţii ne-am visat măcar odata că zburăm spre albastrul cerului propulsaţi doar de puterea şi priceperea noastră şi de vânt. Cu toţii, copii fiind, le-am făcut cu mâna elicopterelor sau avioanelor. Sunt convins că mulţi am cântat măcar odată: “Avion cu motor”. Întotdeauna omul a visat să zboare şi a privit cu jind şi speranţă nemărginită spre acea zi: – Era o zi însorită, vântul adia pe pantă în sus şi îmi umfla voalura şi părul. Tricoul şi pantalonii tremurau pe mine cum tremură cârpele aruncate pe scheletul de lemn al unei sperietoare de ciori în apropierea furtunii. Fire de sudoare reci îmi brăzdau faţa oprindu-se pe tricou. Nu îmi era cald si nici frig, probabil puţin frică. Seleta grea din cârcă, făcea gravitaţia imposibil de ignorat, tăcută şi apăsătoare [cam ca şi prostia într-o secţie de votare de la ţară pe la 9 dimineaţa]. Casca neagră îmi strângea capul îngustându-mi orizontul. Muşchii feţei erau încleştaţi într-o încordare care îmi afişa o grimasa de spartan. Aproape absent, din cauza emoţiei, îl priveam pe Cornel care îmi lega chingile de seleta atât de aproape de corpul meu că îmi făcea pulsul auzit la fiecare legătoare. Eram pregătit. Cornel se...