Galeria Foto Alpinet |
Florina Lupis, Marţi, 12 Feb 2008, 19:16 Măi, stai aşa, ţin-te bine, că pici la mine în casă!!! |
Ca de fiecare dată, deosebit de spectaculos dar...prea puţin frumos!!!! |
...eu una, oricât m-aş chinuii, nu pricep aserţiunea de mai sus |
Păi, hai să fiu mai explicit: comentariul de mai sus este o părere pe care mi-am exprimat-o şi faţă de organizatori, într-o discuţie cu Mihai Pupeza acum vreo trei ani şi mai recent cu Dan Vasilescu acum vreo două-trei săptămâni cand se lucra la amenajarea panourilor. Despre ce e vorba: trecând peste spectaculozitatea ce nu poate fi contestată, nu văd ce poate fi FRUMOS să te caţeri pe un panou de lemn, cu prize montate care devin obligatorii în lipsa totală a tocmai ceea ce dă numele concursului, GHEAŢA. În astfel de condiţii, la fel de bine se poate organiza concursul şi în sală, în orice anotimp şi să se numească "Campionatul de căţărare CA pe gheaţă"... Personal aş fi găsit o altă locaţie, fie la Refugiul Coştila fie în Cheile Râşnoavei, pentru accesul mai uşor al mulţimii de gură-cască. Măcar să fie pe stâncă dacă tot nu e pe GHEAŢĂ. Aici, cred, ar fi fost partea FRUMOASĂ. Exagerând puţin, de ce să mai răspundem ETERNEI PROVOCĂRI cum frumos i-ai spus; mai bine facem panouri în spatele Căminului Alpin, ce să mai batem drumul până în Valea Albă? Dar ar mai fi FRUMOS? |
Oana B., Miercuri, 13 Feb 2008, 13:50 eu cred ca mai frumos si mai nimerit ca locatie sa fie organizat la Balea (este si destul de usor de ajuns, este posibilitatea sa fie si ceva gheata etc). Cam ce rost au avea un campionat de catare pe gheata organizat pe stanca??? Este tot dry-tooling.. Spun asta fara sa fi discutat cu vreun oficial, eu nefiind un impatimit al acestor sporturi, chit ca am cochetat cu ele cateodata |
Acum am priceput si eu ce nu-i frumos, da-i spectaculos. În mare parte sunt de acord cu Viorel. Nominalizarea de "ICE CLIMBING" într-adevăr, nu se potriveşte de loc cu ceea ce se petrece acolo. MIXT eventual, atunci când temperaturile o permit, deşi chiar şi atunci, marea majoritatea a prizelor fiind pre-săpate, nu este chiar căţărarea pe gheaţă autentică... Dar nici DRY TOOLING nu e, pt. ca se încearcă mereu încărcarea parţială a instalaţiei cu gheaţă. Că alpinismul este mai pitoresc decât escalada, sunt iar de acord, dar una-i una şi alta-i alta... Nu trebuie comparate, chiar dacă au câte ceva în comun. În ce priveşte organizarea concursurilor pe suprafeţe naturale (stâncă), aici nu-ţi împărtăşeşc părerea. Motivele ar fi: 1. foarte dificil de a limita numărul şi felul prizelor folosite şi de a controla astfel foarte strict gradul de dificultate al traseului; 2. epuizarea foarte rapidă a zonelor unde se pot amenaja trasee NOI cu potenţial mare de dificultate (traseele trebuie parcurse la vedere); 3. friabilitatea structurilor naturale, care poate induce un grad de incorectitudine în modul de puctare a evoluţiilor sportivilor (am participat la o competiţie de dry-tooling pe structură naturală unde unii concurenţi au pierdut multe puncte pentru că au cedat prizele folosite cu succes de către alţii, fapt care mi se pare incorect...) Ţinând cont de toate acestea, eu una consider că pentru COMPETIŢII panoul este cea mai "fair" alegere, chiar dacă pe structură naturală e mult mai frumos. Iar de ce e mai firesc să aplasezi instalaţia "în spatele Căminului Alpin", decât să-l aburci la ref. Coştila sau în alt cotlon asemănător, cred că nu mai este necesar să ne întrebăm. În concluzie, eu zic că e bine să apreciem o competiţie DOAR CA PE O COMPETIŢIE, fără a o compara cu alte activităţi alpine. Şi atunci eu cred că IWC-ul e şi spectaculos şi frumos! |
Servus, Oana! Nu te-am mai văzut pe Alpinet în ultima vreme, nici poză de membru nu mai ai... Sper să revii "în forţă" cât mai curând. Nici pe doamna Iancovescu n-am mai văzut-o de ceva timp pe Alpinet... rămâne site-ul fără căţărători |
Catinca Iancovescu, Vineri, 5 Sep 2008, 14:20 Servus, Andreea! Ma bucur tare de pozele tale din locuri dragi, dar în materie de cataratori, nu-i lipsa; eu în viata vietii mele n-am auzit "doamna Coliban" pentru Taina; asadar de ce as beneficia eu de apelativul asta? No, doamna draghe... |
Galeria Foto Alpinet |
[1-20] [21-40] [41-60]< | 61-80 din 421 | > [81-100] [101-120] [121-140] >> |
Fotografie | Comentariu | Data |
lac Mihai Lonca | Spectaculos! | 27 Mai |
White Fingers Iulius Carebia | Sticky fingers!:-) | 21 Mai |
Şoimii Patriei:-) Iulius Carebia | Deşi i-ai luat de departe, tot par cam mărişori pentru a fi şoimi... nici măcar pionieri... mai degrabă UTC-işti:-D | 21 Mai |
Domnul Dr. Adrian Neagu | Chirurgie laparoscopică:-) | 21 Mai |
Muntele Ascuns Iulius Carebia | Splendid!:-o | 15 Mai |
Cocoaşe Catinca Iancovescu | Superbă! Zici că-i o gravură! | 13 Mai |
Detaliu Şerban Sîmbotelecan | Excepţională! | 13 Mai |
Singur... atât de singur Adi Chiru | Cu excepţia zăpezii, zici că-i Cape Canaveral:-) | 13 Mai |
Microbişti Catinca Iancovescu | Da, dar vara intră cu toţii în sevraj:-D | 13 Mai |
şvaiţer Daniel Humelnicu | Emmentaler:-) | 13 Mai |
Curiozitate Mircea Costina | Super-drăgălaş! | 13 Mai |
La primavera Andreea Ghioca | Aha, acu' am pricipit!:-) Da, uneori e greu şi mai ales frustrant, deoarece realizezi că ai foarte puţin timp la dispoziţie în lumea asta pentru plăcerile personale. De-ar avea weekend-ul 5 zile...:-( | 13 Mai |
Mantis Religiosa (1) Alexandru Badulescu | Wow! Zici că-i dintr-un generic Animal Planet!:-o | 12 Mai |
La primavera Andreea Ghioca | Mulţumesc pentru aprecieri! Pt. Iulius: îţi dau un 10 la orientare!:-) Pt. Catinca: între ce şi ce? | 12 Mai |
Map Butterfly Alexandru Badulescu | Splendid! | 11 Mai |
Zăpadă de mai Catinca Iancovescu | Cornişele ălea de mai n-arată prea îmbietor...:-) | 11 Mai |
Aiguile du Midi mihai vlad | Splendid vârf! De fiecare dată când îl privesc nu pot să nu mă întreb cu cât i-ar spori măreţia dacă n-ar fi acele şandramale construite pe el? | 8 Mai |
Arjana Iosif Chiran | Foarte frumos! | 8 Mai |
Oameni fara respect pentru natura Silviu Matei | "Ne luptam de atat vreme ca, noi, cei pasionati de offroad, sa avem o imagine curata, sa se vada ca totusi suntem dintre cei care iubesc si respecta natura"...:-D:-D:-D | 8 Mai |
Perennial Dreams (varianta de primăvară) Adrian Popovici | Grozav!!! | 4 Mai |
[1-20] [21-40] [41-60]< | 61-80 din 421 | > [81-100] [101-120] [121-140] >> |