Daca maine as fi Claudiu almighty (Doamne fere de asa nazbatie) tot Poiana Stanilelor mi-ar ramane in suflet ca asa s-o intiparit in inima mea si asa mi-e drag. Nu as schimba nimic. Si as sti din prima ca se va numi asa.
Cum voi putea sa fiu sigur? Pai daca as fi Almighty m-as intoarce la esenta, la ciobani sau poate as cauta prin toate hartile din lume si tot pe ciobani i-as asculta. Sau l-as cauta pe nenea Stanila!
Oricum ar fi este un loc minunat! Si sunt foarte interesante ipotezele tale.
Deci ce nu inteleg eu: Stane de piatra, Stine de oi sau Stanile forever! Tu, Daniela, ce crezi?
Oricum ar fi colajul tau documentar ne indeamna la imaginatie si cautare.
Dar ce inteleg eu din aceste fotografii: lumina este neschimbata!

Nu-i chiar neschimbata: se vad in imagine influentele "binefacatoare" ale omului: defrisari si drumuri care duc spre nicaieri. Ma gandesc ce soarta ar fi avut Ceahlaul dupa '89 daca n-ar fi fost zona protejata...

@ Adrian:
Nu sunt defrişări, ci urmele lăsate de furturi. În locurile spre care tu priveşti sunt instalate de ceva vreme şi câteva curse feromonale. Cât despre drum vizibil conturat, a avut de demult utilitatea lui silvică, transformată acum într-una turistică. Drumurile (alea) nu numai că duc spre nicăieri, ci şi spre toate potecile nemarcate.
@ Claudiu:
Un exemplu la îndemână este chiar Daniela. Fii sigur că ea pe toţi i-a întrebat şi pe toţi i-a ascultat, chiar dacă-i spuneau legende verosimile sau îi lăsau impresia că bat câmpii(le). La fel, fii sigur (şi să nu te-ndoieşti) că a căutat prin aproximativ toate hărţile din lume... Şi ce-a găsit v-a arătat şi spus şi vouă:
P-na/Poiana/Poienile/ Stanele, Stane, Stănile, Stănilelor, Stânele, Stînele, Stîne, ba chiar şi Поляна Стынеле.
Cred şi rămân la părerea că, dacă spui şi îţi propui să te întorci la esenţă, ai făcut deja primul pas cu care tocmai te-ai depărtat de ea.

Pai pentru a construi un drum forestier in padure nu sunt necesare derocari si defrisari?

Iar in privinta drumului sunt de acord ca are o foarte buna utilitate turistica. Dar numai pana la schitul Stanile!
Mai departe, accesul auto ar trebui complet blocat, dar din pacate bariera este de cele mai multe ori lasata deschisa. Mai mult decat atat, eu as desfiinta bucata de drum respectiva si as renatura zona.

Daniela se referea probabil la defrisarile din zona Batcii Negre. Acestea intr-adevar au fost facute intr-o dobortura de vant. Ca dupa aia vantul si-a vazut mai departe de treaba si acum accesul spre cascada e o adevarata aventura, asta e alta treaba.
Acum 20-25 de ani, era un drum de caruta care pornea de la cabana silvica (acum schit) si mergea pana aproape de cascada, in apropierea firului vaii.
Drumul ala deschis pana aproape de J lui Voda, nu cred ca are treaba cu vreo exploatare forestiera. Probabil initial s-a vrut sa ajunga la Durau, apoi prin '90 venise mareata idee de a-l continua pana la Dochai! Acum cu statutul de rezervatie, sper ca nu va mai fi repusa vreodata idea pe tapet.

Despre denumiri ce sa zic, eu o stiu doar de Stanile sau variatiuni pe teama asta. Oricum denumirile apar si dispar, dupa cum sunt promovate (cunoscute de mai multi). Uneori datorita unor greseli din ghiduri f cunoscute, sunt retinute peste ani denumiri gresite, iar cele originale sunt uitate.
Din punctul meu de vedere, orice denumire ar avea este buna. Daca are si o legenda in spate, e si mai bine!

Legat tot de denumiri, in schitele lui Iacomi (?) pe care le am, branele sunt putin altfel pozitionate. Cel putin eu asa am inteles
- Brana Lupilor, e brana de sub perete (cunoscuta acum ca Brana Oc. Mare)
- Brana Oilor - este o brana paralela cu aceasta dar ceva mai jos; se vede destul de clar si in pozele tale
- Brana Ciobanilor este si mai jos, dar numai in partea dreapta (spre Pavilion) si se uneste cu cealalta pe la jumatatea abruptului.

Domnule Hen, inteleg acum care poate fi sursa "habarnamismului" prietenului dvs.
Denumirile nu apar si dispar dupa cum sunt promovate - poate tot de catre habarnamisti, cum ziceti. E vorba poate de lenea de a citi sau de a te informa, pun unii degetul pe.... anume lenea de tip "io asa am auzit de la altii.....". Nici macar nu au facut efortul de a auzi de la altii. "Promoveaza" doar.
Dar daca sunt corectate, erorile trec precum caravanele. Vezi Ceahlau - Pion - Ceahlau.
Daca nu are cine sa le corecteze, atunci e altceva. Apar alti si alti "propunatori" de denumiri.

Nu de alta dar de la atita promovare ar fi trebuit sa ne numim deja Rroma-nia!

PS. Daca vreti sa "vedeti" cum se face munca de denumire "vedeti" acum in Antarctica. Denumiri inregistrate, catalogate - propuse de diverse tari - nu si de Romania. Bineinteles ca au aparut si aici erori: insula Cobalescou in loc de Cobalcescu. Asa apare oficial de cind a fost denumita, frantuzit si cumva ilizibil, in jurnalul vasului Beagle (denumire oficiala din 1902).
Toate eforturile, inclusiv ale mele care am semnalat eroarea la foruri mai inalte, nu au primit decit un singur raspuns: "aceasta a fost denumirea inscrisa initial, si chiar daca intelegem greseala, este denumirea oficiala, noi nu schimbam nimic, indiferent de limba, limbaj, altelele trecatoare. Trebuia sa interveniti atunci!".
Tot ce am reusit este ca insula sa se numeasca Cobalescou (Cobalcescu). Va invit chiar sa o cautati.

Asta ca sa vedeti ca, indiferent de promovare si moda, o denumire ramine asa cum a fost pusa. Chiar gresit ca si inscriere, dar de la bun inceput insa. Pentru ca "exista o autoritate" care conserva astfel de denumiri. Si care, atunci cind se apeleaza la ea, scoate la iveala diferenta. Cele originale nu sunt uitate, eventual nu mai sunt folosite.
Asta pentru ca o denumire transmite o informatie. Care poate sa nu mai aiba niciun obiect, peste timp. Precum Stanilele.

De aceea nici nu ma amestec in discutia despre "Stanile". Si am si eu schitele acelea. Chestiune de interpretare a dvs. a schitei respective...

Oricum, a aparut o noua "scuza" - expresia: "cunoscuta acum ca...". Desigur.
De fapt, la concret, denumirea a aparut din indicatia expresa "Brina... - Brina anume care se afla sub Ocolasul Mare: "brina aia de sub Ocolasul Mare, nu mai stiu cum ii zice"". Preluare "scurta".

Domnu' L e "dragut" ca intotdeauna.

Fiecare dupa cat stie si cat poate. Unii au zoom bun (si stiu denumiri), altii chiar merg la fata locului (poate fara a sti asa multe denumiri). Ideal, din punct de vedere monografic, ar fi o imbinare a celor doua, dar asta se pare ca e mai greu de realizat. Pana una-alta fiecare cu placerile si limitele lui.

Ar fi frumos sa existe un asemenea catalog ca-n Antarctica si pt Ceahlau. As fi printre primi care ar folosi denumirile de acolo (daca exista) pentru a descrie zonele pe unde umblu. Evident ar trebui sa mai fie si public, ca asa de fraze gen "stiu eu denumirile dar nu vi le spun; cautati si voi cum am cautat eu!", sunt satul.

Schitele de care vorbeam se pot vedea la:
http://picturepush.com/public/5299814
http://picturepush.com/public/5299824
E clar ca adnotarile din poza au la baza prima schita, care e putin confuza din punctul asta de vedere.
Oricum, cine a umblat pe acolo, stie ca brana este continua, nu are alte puncte de acces in zonele ce delimiteaza sectoarele din poza (vb de acces normal, fara acrobatii prin pereti, saritori, etc), asa ca nu vad de ce ar avea trei denumiri.

Cat despre "scuza", il invit pe dl. L sa citeasca putin mai atent monografiile Ceahlaului (asta desigur dupa ce termina de realizat monografia Pietrei Sure, cu toate jgheaburile si crestele de acolo - lucrare promisa de cativa ani si pe care inca o astept cu nerabdare)
De exemplu, in scrie cam asa:
"Un alt traseu de legătură între poteca 23 şi poteca 16 pe Ocolaşul Mic îl formează brîna Ocolaşului Mare. Acest traseu constituie de altfel o frumoasă excursie în apropierea cabanei Dochia pentru cei care fac un popas mai lung la această cabană. Este cel mai frumos drum care leagă platoul masivului cu Ocolaşul Mic. Traseul poate fi parcurs în întregime pe o brînă ce se află pe versantul vestic al Ocolaşului Mare."
O fi fost si dr. Iacomi vreun habarnist care nu stia cum ii zice branei cu pricina si a promovat "eroarea" in monografia ca dealtfel si toti cei care au urmat?!
Asta pana a inceput sa dispara din ghiduri si harti, ca acum e zona interzisa.

erata: fiindca am pus denumirile monografiilor intre "mai mic"/"mai mare" acestea nu apar.
"in... scrie cam asa" e vb de "CEAHLAUL - Sanda Nicolau [1961]"
iar la
"in monografia... ca dealtfel" e vb de "CEAHLAUL SI LACUL DE LA BICAZ [1963]"

Nu cred ca argumentele prezentate de Daniela sunt suficiente pentru a confirma greseala cartografica Stănile/Stânile, deoarece din punctul meu de vedere trebuie prezentate minim 3 surse diferite pentru a dovedi acest lucru.

De altfel, denumirea de Stănila mai poate fi gasita pe langa Nehoiu.

Chiar am fost in Ceahlau, dle Hen. De destule ori. Chiar si in interes de proiect. Inclusiv ca si ghid profesionist. Chiar am batut cu pasul zona.... Ultima oara acum citeva luni.
Cu tot respectul ramas, nu dvs. trebuie sa va dau socoteala si nu de aprobarea dvs. "ca am fost sau nu am fost" am nevoie. Are cine.

Numai ca nu postez poze. Nu aici. Daca asta va indeamna sa credeti ca fac zoom, va priveste (chiar, ce vreti sa spuneti de fapt?! - am aratat ca nu agreez neaparat Google Earth tocmai pentru ca ii stiu diferentele de "la fatza locului").
Este tot o simpla "promovare" a dvs. pentru ca tot "la plesneala" o ziceti. Daca ar fi sa generalizez, cam asta faceti, mai ales prietenul dvs.: "promovari".

Btw, chiar exista o baza de date pentru Ceahlau. Pe modelul celei din Antarctica, generalizat acum. De aia am si adus in vorba....

PS. Nu - dr. Iacomi nu a fost habarnamist. Dimpotriva. Ati tras dvs. de concluzie, in mod "dragut", ca as fi insinuat asta!
Dinsul este un fel de "etalon" pentru zona. Am un mare respect pentru ce a facut/realizat. Mai ales pentru ca scrisul sau a rezistat in timp.
Acum "va agatati de cei mari ca sa va inaltati de dvs." - dle Hen? (Iorga).

Chiar, domnule Hen, ce vr'a sa zica asta: Stanile?! - ca asta era subiectul.

@dle Rosca. Stanila/stanile nu se refera NUMAI la cele spuse/prezentate. Parerea mea. Oricum, este un caz interesant de num(ir) e.

Eu unul astept insa parerea dlui Hen. De la "fatza locului". Daca o are. Parerea.

Dle Hen - nu am a va da socoteala de ce am facut (si eu printre altii) prin Piatra Sura. Un proiect terminat deja de ceva vreme. Acest proiect si ce se intimpla cu el este la buna voia finantatorului.
Iar concluziile lui chiar nu va privesc. Asta ar mai lipsi, la ce grad de superficialitate....

Btw, exista acum un proiect relativ similar cu Muntii Macin. Una dintre referinte se refera la pozele prietenului dvs. Cele cu "bildibicul"... daca-mi este permis. Care, la analiza, au "stirnit consternare" - in traducerea mea incompleta.

PS. Btw din nou, asta inseamna "da." si "Da." - referentierea pozitiva a pozei respective. Cum adresa pozei este publica, ea este trecuta la "bibliografie". Nu este preluata poza ci indicata adresa.
Este un motiv minor pentru care eu nu postez poze aici. Nu initial si nu cel mai important.

@Titus, ideea cu Monografia PS îmi aparţine, chiar dacă a fost cea mai necultivată din toate timpurile şi pentru a o cizela va trebui să-mi demonstrez că 2x2 fac 4 şi niciodată 3, 9 sau 4, 1.
@Adrian, nu am susţinut că este o greşeală cartografică. După cum am precizat eu, topicul (de la vremea respectivă) a fost ales în funcţie de scopul, autorul şi întrebuinţarea hărţilor şi după cum a adăugat şi Dan, o denumire transmite o informaţie (din/despre teren - dacă vrei).
@Adrian, spune-mi câte argumente vrei să-ţi aduc, câte surse diferite sau cât vrei să fie abaterea medie pătratică la un risc asumat de α=0.05 (deci o probabilitate de 95%) şi rezolvăm problema.

Ce s-au incins lucrurile de ce nu incercati sa le racoriti la Dochia in jurul unei mese cu niste beri si o harta?

Făr' a fi nimic premeditat, tocmai am făcut-o sâmbătă la Dochia, ce-i drept nu cu nişte beri în faţă, ci la o cafea şi un ceai, căci altceva nu-mi trebuia după 10 ore de mers şi urcat pe gheaţă şi pe ceaţă, pe cel mai lung şi greu traseu (că numai eu puteam să-l aleg…, comparativ cu ceilalţi colegi (pe care i-am invidiat că au parcurs cel mai domestic traseu din Ceahlău….
Cred că a fost cea mai întâmplătoare (mini)întâlnire, din cei prezenţi acolo 25% erau membri alpinet.org, 25% membri carpati.org, alţi 25% au venit la mine şi mi-au spus că mă cunosc de undeva dar nu ştiu de unde şi doar 25% fără nicio apartenenţă virtuală.
La fel, cred că vedeta serii nu a fost Poiana Stănile, ci chiar Titus, eu plecând înainte de ora 20 de la Dochia spre un alt adăpost, pe la miezul nopţii am fost anunţată că domnul acela înalt cu care am vorbit eu s-a îmbrăcat şi-a luat rucsacul şi a plecat prin întuneric şi ceaţă, să mergem să-l căutăm… Eu tăceam, mai şi zâmbeam iar restul se întrebau "Oare încotro a pornit Titus…"

Mi-au ieşit nişte emoticons-uri în locul parantezei închise) şi a semnului de întrebare de la final...

Rectific, 10 km parcurşi în 7 ore, nu tot în 10.

@Daniela: iti raspund mai pe ocolite: de ce sunt mai multe Evanghelii si nu doar una?

De asemenea, facand o paralela cu domeniul in care actionez, exista acea regula de baza si obligatorie a celor trei oferte din surse diferite pentru a obtine informatii corecte tehnico-economice.

De aceea, iti cer sa prezinti alte doua surse independente de Dr. Iacomi in care sa apara denumirea de 'stinele'.

Multumesc.

Cand vad atata incrancenare aici (si parca si un picutz de ura, dispret si alte sentimente "nobile"), nu pot decat sa-mi amintesc de seninatatea unui alt mare iubitor al Ceahlaului pe care am avut onoarea sa-l intalnesc pe cand isi sarbatoarea cea de-a 77 aniversare la cabana Dochia, asa cum de altfel obisnuia sa faca in fiecare an. Este vorba de sculptorul Marcel Guguianu. Ar trebui sa invatam ceva de la cei ca el.

Deoarece se pare ca e confuzie a subsemnatului referitoare la autorul hartii in care apare denumirea de stinele, rectific cele spuse mai sus:

Rog - si nu cer - de a ne fi prezentate argumente din alte doua surse independente care sa confirme sau sa sugereze originea stanilelor din neaosele stine.

Multumesc.

Vis-a-vis de confuzie, e ok chiar vroiam să te întreb dacă la tine funcționează atât de rapid principiul "cere şi ţi se va da", că mie nu mi-a mers niciodată... Dacă mi s-a dat, am zis săru'mâna bogdaproste, iar de nu, m-am dat peste cap, m-am încruntat şi m-am cufundat în cele cărţi pân-am găsit ceva.
O precizare importantă pe care - fără să vreau - am omis-o eu este că denumirea "stânele" şi/sau"stînelor" nu apare trecută pe nicio hartă turistică şi de largă circulaţie. La fel, nu este menţionată pe nicio schiţă de-a dr-ului I.
Celelalte două surse independente în care ea apare sunt hărţile silvice şi topografice. Dealtfel, în toate Planurile de Management ale Parcurilor Naţionale citite de mine suprafaţa parcurilor este acoperită cu hărţi topografice (Scara 1:50000), hărţi silvice (Scara 1:20000) şi hărţi silvo-pastorale (Scara 1:20000), iar majoritatea Admistraţiilor parcurilor au la dispoziţie şi o bază de date GIS.

Multumesc de precizare. Uitandu-ma la caroul L-35-40 unde apare Poiana Stinelor alaturi de Poiana Sura si cabana Unica inteleg acum despre ce vorbesti. Totusi, trebuie sa fim circumspecti cu privire la acuratetea hartilor topo autohtone si aici as dori sa dau un mic exemplu: in caroul L-34-106 apare scris Poiana Belentina, dar toti stim ca se cheama de fapt Beletina.

In lucrarea lui Ion Simionescu "Prin Muntii Nostri" aparuta in 1941 apare denumirea Gardul Stănilelor alaturi de: Jghiabul lui Vodă, Dochia, Detunata, Panaghia, Toaca, Duruitoarea, Căciula Dorobanţului, Oculaşele, Poliţa cu Crini, Fîntîna Măcărescului, Piatra Arsă, Piatra Sură, Piatra Neagră, Stogul lui Albu.

Oare de unde să fi auzit I. Simionescu (în 1941) denumirile astea? Nu putem spune că s-a întâlnit cu dr. Iacomi, pentru că acesta între 1936-1939 practica medicina în Bucureşti, apoi a plecat medic pe front şi abia în 1942 a revenit în Piatra-Neamţ.
Dar aşa cum am precizat şi în descriere, pr. C-tin Matasă a scris primul ghid turistic românesc, "Călăuza judeţului Neamţ", în 1929. Ulterior, domnia sa ne-a lăsat şi alte descrieri mai ample:

"Aici, [pe Ceahlău, n.a.] după ce a încetat pădurea, te întâmpină de jur împrejurul vârfului grupuri de stânci în formele cele mai caudate: Piatra-Lată, Scăldătoarea Vulturilor, Dochia, Panaghia, Piatra Detunată, Piatra cu Apă, Bâtca Neagră şi Piatra Sură, uriaşe bancuri de conglomerate. Între miază-zi şi răsăsrit se arată priveliştea Ocolaşelor cu înfiorătoarele ţancuri şi poliţe numite gardul Stănilelor, Sghiabul lui Vodă şi Piciorul Şchiop, iar către Nord, înspre Durău, se vede Duruitoarea, cascadă care resfiră beteală de argint pe pieptul unei stânci prăpăstioase. Căderea apei dela o înălţime de peste 30 de metri face un sgomot asurzitor de unde băştinaşii îi zic “Duruitoare”, iar pârâiaşului de mai la vale Durău." Palatul Cnejilor, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1935, pag. 29
ş.a.

Este foarte posibil, nu zic nu. De fapt l-am citat pe Simionescu deoarece il consider in general o sursa de incredere.

Cert este ca pe hartile topo interbelice intocmite de Institutul Geografic Militar denumirea zonei cu pricina nu apare, vezi si: http://www.mapywig.org/m/German_maps/1919-1945/other/Rumaenien_1_000_000_Blatt-Nr._4070_Piatra-Neamt.jpg

Iar austro-ungarii s-au oprit cu hartile lor detaliate la granita de atunci a imperiului: http://www.mapywig.org/m/K.u. K./75K_400dpi/ZONE_18_COL_XXXIV_BEKAS_1875_400dpi.jpg

Ghinion, daca includeau in harta si zona de peste granita poate ca nu mai aveam discutia asta acum

Iar hartile de la http://lazarus.elte.hu/hun/digkonyv/topo/3felmeres.htm sunt la scara 1:200000 si nu detaliaza nici ele denumirile din zona Ceahlaului.

Ghinionul lor, norocul meu: uite ce de comentarii am...
Vorba aia, decât puţin şi prost mai bine mult şi fără rost...

Pentru a nu se face nicio confuzie: mă refeream NUMAI la comentariile "faine!!"

Na, ca pana la urma am gasit:
http://digitalgallery.nypl.org/nypldigital/dgkeysearchdetail.cfm?trg=1&strucID=574443&imageID=1226713&total=773&num=440&parent_id=487154&word=&s=¬word=&d=&c=&f=&k=0&sScope=&sLevel=&sLabel=&lword=&lfield=&imgs=20&pos=449&snum=&e=w

Pentru ca se se vada ceva, se da zoom pe butonul din josul imaginii iar apoi apasam butoanele 'zoom in', 'pan up' si 'pan left' din fereastra noua care apare pana ajungem in zona de interes.

Si ce constatam? Vai noua, harta topografica interbelica romaneasca din linkul de mai sus este de fapt o copie nerusinata a hartii topo austro-ungare de la 1907, caroul Gyergyobekas. Adica, cu alte cuvinte, nici harta austro-ungara nu aduce niciun element nou pentru a lamuri dilema.

Păi, şi ce facem, domnu’ Adrian? Plecăm urechea la legende? Ia să vedem…
O bătrână din satul Pintec avea cinci feciori pe care, însă nu a apucat să-i vadă însuraţi, patru dintre ei muriseră de moarte năprasnică, iar cel mic nu avea încă vârsta potrivită. Se spunea că sunt "ai lui Stănilă" căci erau înalţi şi vânjoşi "ca nişte stane de piatră". Doi dintre ei au luat calea codrului, dar au fost prinşi de poteră. Unul a murit într-o încleştare cu tătarii pe dealul Hangului (probabil Dealul Altan, n.a.), iar altul a fost zdrobit de lemne la un tason pe malul Bistriţei (sau poate Bistrei, n.a.). Îi rămăsese bătrânei feciorul cel mai mic să-i aline bătrâneţile şi văduvia.
După ce mai crescu, flăcăul şi-a luat cele 20 de oi din bătătură şi a plecat slugă la un arendaş de pe moşia Hangului şi, pentru că se pricepea, căci de copil umbla cu tatăl său pe munte, se îngrijea atât de oile lui cât şi de turmele arendaşului. Acesta din urmă avea trei fete, "una mai frumoasă ca alta", iar cea mică îl cam petrecea cu privirea pe feciorul nostru, dar el nu cuteza să ridice ochii spre odrasla bogatului arendaş. Pentru a răspunde plânsului fetei sale îndrăgostite, într-o zi arendaşul i-a cerut flăcăului să plece şi să facă avere, măcar cât zestrea fetei "şi abia atunci va fi vrednic să-i fie ginere".
Convins fiind că peticul de ţarină, casă bătrânească a mamei sale şi cele 20 de oi nu semănau a avuţie, şi-a pus în cap să caute una din comorile despre care se spunea că sunt îngropate şi ascunse prin Ceahlău şi "a urcat pe obcină, pe la Scaune şi prin Jgheabul Gardurilor până sus, pe platou". Săpa cu vrednicie "la capătul jgheabului, sub gardul de stânci", dar nici urmă de comoară. Când şi-a pierdut nădejdea, a coborât în sat şi a aflat vorbă că arendaşul şi-a măritat fata c-un negustor bogat de pe la Iaşi. La aflarea veştii, de neputinţă şi durere, s-a întors pe munte şi s-a aruncat de pe stâncile gardurilor înspre groapa chiar de el săpată….
După ceva vreme, bătrâna mama, văzând că fiul ei nu se mai întoarce acasă, a plecat pe munte să-l caute. I-a găsit oile şi mai încolo de ele "oasele ce prinseseră a se albi". Le-a strâns, le-a spălat cu apă sfințită de la Fântâna Mitropolitului (izvor nesecat şi-n ziua de astăzi, n.a.) şi le-a îngropat "lângă o stâncă ciudată, nu departe de Fântână". Nu a mai coborât niciodată, a rămas cu oile pe munte şi "în tot Ceahlăul se auzea plânsul ei de mamă îndurerată". După o vreme geamătul ei dispăru şi alţi localnici şi ciobani ce mai treceau pe-acolo, i-au găsit doar lacrimile "ce se scurgeau din stâncă" şi gândind că "stânca a primit-o înăuntrul ei", au numit-o "Piatra Lăcrimată", iar stâncilor de pe care s-a aruncat flăcăul le-au spus "Gardul lui Stănilă"…

Mai ramane sa precizezi sursa legendei

Puţin credinciosule, iar te îndoieşti?!...

Revizualizând panorama şi recitind comentariile ar mai fi de scris câte ceva despre originea toponimul, aşa că voi încerca un răspuns ca şi părere personală.

Într-o clasificare făcută şi publicată mai demult de mine am inclus denumirea Stănile în categoria toponimiei daco-românească, pornind de la faptul că suflixul -ilă are o origine străveche, "provenind din limba traco-dacă, unde -ilă şi -ală erau sufixe foarte des întrebuinţate în nume proprii".

(Lingvistul Sextil Puşcariu a propus ipoteza trecerii acestui sufix din tracă în limbile slave.)

Într-un document din sec. al XIV-lea, Hrisovul regelui sârb Ştefan Milutin, prin care acesta donează Mănăstirii din Bańska opt cătune de valahi, după obiceiul de atunci, toţi oamenii dăruiţi mănăstirii sunt înşiraţi cu numele, în cazul de faţă fiind peste trei sute de numiri personale, două sute şaptezeci de nume, printre care şi Stănilă.

(De altfel, un vornic cu acelaşi nume era şi la curtea lui Mircea cel Bătrân, iar printre Culmea
Pricopanului şi dealul Greci este şi Dealul lui Stănilă.)

Înrudite cel puţin semantic dacă nu etimologic, rădăcina sta- (stană, stan, stancă, stau, stei) înseamnă "mal de piatră, înţepenit în pământ, adică având rădăcini în pământ." Intervin acum aspectele caracterizate prin modificările fonetice:
- specific moldoveneşti, cum e trecerea lui ă accentuat în î neaccentuat sau fenomenul opus trecerea lui ă neaccentuat în î accentuat;
- prezenţa sufixelor care au condus la formarea diminutivelor, stînă - Stînişoară; stâncă/stană - Stănişoară. (De menţionat că pe hărţile foarte vechi şi printre rândurile scrise de preotul-arheolog C-tin Matasă munţii pe care-i numim noi azi Stânişoarei erau descrişi de domnia sa în primul ghid turistic românesc sun numele de "Munţii Stânişoarei"!)
- mutarea accentului de pe prima silabă, cum e în lb. maghiară, odată cu împrumutarea cuvîntului, etc.
Ca să complicăm puţin treaba şi să nu acuzăm numai diacriticele că "au încurcat" iţele limbii române, ne putem orienta şi către transformarea consoanelor:

Astfel, din slavul strǔmină care însemna "loc abrupt" au fost preluate în limba română, modificate, transformate, dar cam cu acelaşi înţeles, mai multe apelative/adj.: stărmină = "coborâş prăpăstios", regiune cu pante prăpăstioase, împădurite; stârmină = "coastă prăpăstioasă", stărminos = înclinat, lunecos; "torent repede şi vijelios, care produce mari stricăciuni în calea sa" şi cuvintele - păstrate şi azi în graiul haţegan - strămină şi/sau strâmini, adică loc prăpăstios, râpă, văgăună.
Dar pentru că acest "r" - indiferent de ordinea lui în cuvintele de mai sus - ne poate "incomoda", ne întoarcem iar la graiul amuzant-moldovenesc şi în speţă zona Ceahlăului unde avem din start două exemple elocvente: Anezătoare Oilor, cuvântul de bază fiind amiază, pronunţat de localnici anează şi - în vest - Poiana Niţătoare, locul spre care îşi mânau ciobanii oile printre două stânci despărţite de un spaţiu îngust să le tundă "niţele", adică miţele (http://dexonline.ro/definitie/miţă).

Oare "n" din StăNile n-ar fi fost vreodată-n "m"...?

Apropo de vechea discutie Stane/Stanile, pe la 1901 Vlahuta zicea cam asa:

"Pornim, șir lung de călăreți, pe cărarea ce taie la deal poiana schitului. Turlele Ceahlăului stau îmbrobodite-n ceață. Și-i liniște, o liniște sfântă, care face să te crezi pe alt tărâm. Miresme dulci plutesc în aerul răcoros al dimineții. De pe zarea colnicului o luăm la stânga și intrăm în pădure. Cale de-un ceas, până la "Fântâna Măcărescului", urcușul e trăgănat, și strunga ce spintecă desișul pare-o alee. Din deal de fântână se dezvălește din codru un tăpșan verde, de pe care privirile scapă în zariște largă — vezi în depărtare șerpuirile Bistriții, și satele împrăștiete pe poalele măgurilor; la apus, "Pietrele Roșii" par ruinile unui castel, la miazănoapte, munții Călimanului își rotunjesc spinările goale, fumurii, pe bolta albastră a cerului. Deasupra noastră, Ceahlăul iese din neguri, soarele pune hlămizi de argint pe umerii stâncilor. Cărarea urcă-n cotituri prin beznă de codru, brazi lungi, doborâți de bătrânețe, zac pe pat de cetină, acoperiți de mușchi; unii, în picioare, putreziți, întind brațe negre, schiloade, cerșind parcă ajutor de la tovarășii care îi încunjoară voinici, zvelți, plini de viață. De pe Curmătura Arșiții se deschide iarăși priveliște largă spre munți. Jos, sub brădișul atârnat de țancuri, se vede schitul Durăului, cuibărit ca în fundul unei prăpăstii. Înaintăm pe podișul descoperit, lăsând în stânga turma de stane albe — "Caprele", c-o mogâldeață mai răsărită-n mijlocul lor — "Ciobanul", și din dreapta, "Scaunele" — o stâncă-naltă, singuratică, tăiată-n muchi regulate. Din nou ne adâncim în pădure, caii mărunți și inimoși se grapșină pe scări de bolovani, ne plecăm pe sub scobitura "Malului pestriț", un părete zidit din pietre rotunde, albe, vinete, roșietice; înaintea noastră lumina începe să se cearnă prin rariștea de brazi, mai urcăm un pripor, și iată-ne sus, pe zarea Ceahlăului. Din jnepenii culcați de vânturi se înalță de pretutindeni stânci uriașe, ale căror forme ciudate au toate nume și înțelesuri potrivite în închipuirea poporului: Dochia, Tabăra Vulturilor, Turnu Sihastrului, Căciula Dorobanțului, Masa Ciobanului, de unde ai cea mai frumoasă vedere pe Valea Bistriții, Gardul Stânelor, ridicat pe pragul unei prăpăstii înfiorătoare, și-n mijlocul acestei salbe de stânci senalță Panaghia, un sul măreț de piatră, scrijelat de ploi, înfipt ca un corn în creștetul pleșuv al Ceahlăului. Soarele e la nămiezi. În depărtări, o pulbere albastră plutește peste talazuri de codri. Spre răsărit, în limpezișul cerului, se vede luna ca o secere de argint. Trecem, printre jnepeni, lunga tarniță ce-ndoaie culmea de la Toacă până-n măgura Lespezilor și ne lăsăm la Fântâna Rece. Aici ne odihnim pe mușuroaiele de iarbă din preajma șipotului, a cărui apă te taie la dinți, atâta-i de rece. În fața noastră se deschide în coasta muntelui o adâncă spintecătură, care se aseamănă foarte mult cu Valea Cerbului din Bucegi. De-aici încolo nu mai e cărare; lumea, de obicei, se întoarce la Durău tot pe unde a venit. Pe noi însă ne momește farmecul necunoscutului și, deși nici unul din țăranii cu care am venit nu se-nduplecă să ne întovărășească, trimitem caii îndărăt și încercăm, într-un noroc, o nouă scoborâre de pe Ceahlău. E ora două după prânz. Cerul e senin, și în tot cuprinsul e o lumină și o tăcere ca-n vis. Mergem înainte pe podina descoperită ce ține zarea din movila de lespezi, pe la spatele cișmelei, și ne lăsăm pe vale în codrul brăcuit de sub Piciorul șchiopului. Printre copaci trântiți, printre hârtoape și bolovani, scoborâm mereu, ca-n adâncul unei prăpăstii. Pe ferestruiele ce se deschid în coperișul de ramuri ne uităm în sus la stanele albe de pe vârful Ceahlăului: ele-s călăuza noastră. Peste două ceasuri începem s-auzim, tot mai deslușit, tot mai aproape, freamătul sălbatecelor ape. Treptat, valea se-ngustează. Din stânga se repede pe crăpătura unui zid de piatră un izvoraș, lungă șuviță de argint, ce cade făcându-se pulbere la picioarele noastre. Dar de unde vine-atâta vuiet?... Ne-ntoarcem privirile la dreapta și rămânem uimiți. O pânză lată de apă, albă ca laptele, desfășurându-se ca de pe un sul, s-aruncă de la o înălțime amețitoare într-o copcă de piatră, care o prinde la vreo zece metri mai sus de albie, ș-apoi o toarnă-n jos, răsfirând-o ca o coadă de păun, peste pieptul rotund al unei stânci. De la Duruitoarea ne lăsăm pe matca pârăului, și după două ceasuri ieșim, printr-o rariște de mesteacăni, în cărarea bătută ce taie poienile Slatinei. Pe-nnoptate sosim la Durău, unde lumea-ncepuse a se neliniști de întârzierea noastră."

Interesanta insiruirea de toponime prezentata. Unele par sa se fi pierdut.
Legat de Gardul Stanelor cred ca se refera la altceva decat actualul Gard al Stanilelor fiindca acesta nu este vizibil din acel loc si nici descrierea "ridicat pe pragul unei prăpăstii înfiorătoare", nu seamana.
Desi e posibil sa fi pomenit la gramada topinime pe care doar le-a auzit fara a fi corect localizate. Zic asta fiindca nu cred ca ar fi putut vedea stanca Dochiei (desi poate atunci nu era asa impadurit ca acum) si nici Tabara Vulturilor (=Scaldatoarea Vulturilor?), care e pe cealalta parte.

Mulțumesc pentru interesul manifestat față de fotografii și continuarea conversațiilor.
E clar că excursioniștii au plecat/urcat din Durău spre Toaca via Cabana Fântânele. Au traversat platoul, au coborât spre Fântâna Mitropolitului, apoi (Bănui eu!) spre (fostul/primul) Jgheabul lui Vodă (”În fața noastră se deschide în coasta muntelui o adâncă spintecătură, care se aseamănă foarte mult cu Valea Cerbului din Bucegi. De-aici încolo nu mai e cărare” Și pentru că ”ne lăsăm pe vale în codrul brăcuit de sub Piciorul șchiopului. Printre copaci trântiți, printre hârtoape și bolovani, scoborâm mereu, ca-n adâncul unei prăpăstii.” înclin să cred totuși că au trecut din Vodă-n Drumul Prințului, potecă străbătută la acea vreme (anul 1900) deși traseul Dochia-Piciorul Șchiop-Duruitoarea-Viezuri-Durău despre care se știe că a fost descris de Vlahuță, e omologat abia în 1936 și marcat cruce roșie pe fond alb, socotit fiind traseu istoric.

Desigur, Gardul Stânelor NU e sub nicio formă Gardul Stănilelor. Conform descrierii, pare mai degrabă Gardul Panaghiei, așa cum spune și Titus.

Dacă ştiam că pui preţ pe ruginitura aia, nu mă lăsam până n-aş fi pozat batiscaful! Dar nu l-am văzut şi mi-a scăpat...
Pe lângă cele două fotografii cu şantierul barajului, mai am una tot de la acea vreme, făcută dintr-un alt unghi, pe care am găsit-o într-un ziar îngălbenit, am scanat-o dar puţin se înţelege din ea. Ţi-o voi trimite pe mail.
Mie personal, cel mai mult mi-a plăcut fotografia din stânga celei pe care m-am semnat: sunt 12 autobuze pe baraj, câteva maşini şi oameni... Nu ştiu în ce an e făcută sau dacă a fost o altă ocazie anume... Dacă erau turişti sau muncitori...
Apoi mi-a plăcut mult şi fotografia cu plutele, din dreapta siglei Alpinet. Pe malul lacului, în locul lor... se vede deasupra, în foto color, ce e acum...

31 Aug

Frate Viorel, te cred pe cuvânt!:-)
Pârtia nu va avea legătură cu jgheabul de pe versantul nordic al Tocii - cel din foto, de altfel aproape imposibil de parcurs vara. Pârtia va fi undeva în stânga Panaghiei (1845 m. alt.), cam prin şaua muntelui la 1440 metri alt.
Da' un 'restaurant' acolo tot o să trebuiască... Şi la cât trebu defrişat, o ţâr' de risc de avalanşă tot va fi.

31 Aug

*A se citi "cred că am reuşit...".
Recunosc: merg mai mult pe patine şi role decât cu bicicleta şi schiurile, aşadar adresez o întrebare colegilor care practică schiul şi buni cunoscători ai acestui sport:
Fraţilor, se poate poate schia pe-acolo???

30 Aug

Fără să vreau cred că reuşit să surprind în acest cadru locul unde (sperăm că NU) va fi punctul de plecare al viitoarei pârtii.
http://www.neamtinvest.ro/Turism/14067-Av%C3%A2nd-sus%C5%A3inerea-Elenei-Udrea

30 Aug

* după cum se vede şi în foto dreapta jos din colajul meu. Lapsus calami!

26 Aug

Cei din stânga, desigur.
Se mai văd urmele paşilor mei, Paul? Căci - vorba aia, "Şi eu am fost în Arcadia"...
Dacă sunt înfipţi bine - după cum scrii - înseamnă că nu (mai) sunt friabili?
Lăsând neantul la o parte, că i-am cunoscut şi prăpăstiile lui, îmi place foarte mult fundalul din imaginea ta. Ce-i drept, când am urcat pe Acele P. S. eram cu faţa spre Turnul lui Budu - după cum se vede şi în foto stânga jos din colajul meu http://alpinet.org/main/foto/showfoto_ro_item_81674.html - şi indiferent cât de 'ancorată', asigurată şi singură eram colo, de la jumătate în sus tot mă puteam mişca şi/sau roti, dar nu-mi amintesc să fi văzut în spatele meu o culme atât de lină şi plăcută ochiului. Priorităţilor or fi fost altele atunci...:-o

25 Aug

Până mai ieri era greu şi cu o maşină de teren să te strecori prin forestierul 'dezafectat'. Dar după cât de orizontal şi bătătorit e, parcă văd pentru "creşterea potenţialului turistic din zonă" o transbistreană în fundal...

25 Aug

În extrema stângă e Turnul Crucii. Se vede clar şi semnul...
Dar Oc. Mare... pare pur şi simplu "despicat" în două de Fisura Impietrită (4 L. C.) - traseu realizat în premieră în 1982 de echipa Cristi Rica şi Aurelian Vivirschi.
Pentru colegul Adrian Roşca era bun un zoom din acest unghi - dacă ai făcut, Paul - spre Coloana Dorică. Noi o vedem, dar mai sunt şi alţi colegi interesaţi de ea.

25 Aug

Se văz şi dinţii lupului matale - în stânga dinţilor calului acestuia...
Gospodar şi priceput cel ce-a cosit iarba, aşa la linie şi unghi drept. (Am auzit că unul din localnicii de-acolo şi-a luat lumea-n cap şi a plecat de la cele sfinte.)
Interesant şi verdele crud din jurul construcţiei. (Se vede treaba că n-a stat mitropolitul degeaba o săptămână pe-acolo.)
Cred că ar fi cazul să merg "în recunoaştere"...:-)

25 Aug

Aşa zici tu că se cheamă?

25 Aug

A m a z i n g...

25 Aug

Am prosperat într-atât încât numai putem trăi fără pârtii şi telegondole.:-(Pârtia din centrul P. Neamţ-ului e luminată - iarna - zi şi noapte că nu-ţi mai trebuie becuri aprinse în casă. Şi probabil nocturna funcţionează la aceeaşi capacitate peste tot în ţară unde s-a investit în indispensabilele pârtii. Dacă până mai ieri aţi fi căutat cu privirea luminiţa (de la staţia meteo) de pe Vf. Toaca, la iarnă - dacă va fi la fel de luminată - o să vedeţi din Făgăraş pârtia de sub Toaca...
http://www.neamtinvest.ro/Turism/14067-Av%C3%A2nd-sus%C5%A3inerea-Elenei-Udrea,-t%C4%83tucul-Neam%C5%A3ului-,-Vasile-Pruteanu,-%C5%9Fi-a-propus-s%C4%83-distrug%C4%83-Parcul-Na%C5%A3ional-Ceahl%C4%83u

15 Aug

Da, mare păcat, dar şi mare noroc.
Mai au puţin şi vor fi înghiţite cu totul de bălării. Marele noroc al acestor ruine că sunt încă - deşi parţial - în picioare se datorează faptului că sunt localizate foarte aproape de sediul Jandarmeriei Montane. Altfel, ce-a mai rămas din ele, ar fi ajuns demult piatra de temelie a căsuţelor amărâte ridicate pe coasta obcinei din Durău, după cum o parte din ele au luat deja acel drum...
Astăzi locurile nu mai pot fi fotografiate din acelaşi unghi, întrucât între cele două turnuri - cel din imagine şi cel din spatele autorului - s-a construit ceva, nu ştiu dacă acolo sunt depozitate obiecte de cult sau cărţi sau dacă este un loc în care se ţin praznice, un colţ din acoperişul construcţiei şe poate vedea şi în fotografia mea.

3 Aug

Balanţa este cutremurător de nefavorabilă. Cred că nici 5% nu şi-ar dori să se întoarcă, să mai urce fără windstopper-e sau fără frontale. Poate 98 % se vor simţi 'intoxicaţi' sau ar spune că locul acestor vechituri nu e aici - şi pe bună dreptate, căci slabi suntem şi nestatornici, iute ne-nşelăm, ne schimbăm şi uităm! Rămân doar cei 2% - nu din impozitul pe venit, ci dintre noi/dintre cei care ar vrea să mai călătorească (de multe ori printre umbre) pe pista timpului înapoi sau care, cu simplitate-ar întreba "Ce poveşti vrei să ne mai spui astăzi...?" :-)
Mulţumesc mult, Viorel!

27 Iul

Mi-am întrebat la rândul meu fostul camarad şi confirm.
Este cascada Marton - căreia i se mai spune şi Martin - o cădere de apă cam la jumătate faţă de Bolovoniş şi asemănătoare cu o alta, mult mai sudică, numită Puşu.

25 Iul

Puteţi acum să corectaţi şi localizarea geografică.

25 Iul

Nu merge primul link. Incerc altul:
http://alpinet.org/main/foto/showfoto_ro_t_doina-haiducului_item_105397_vot_0_savepos_1_position_11.html

22 Iul

Am încercat, Viorel, dar pesemne că nu îndeajuns. Ideea mea era să alătur o fotografie de la începutul secolului trecut şi o alta de la începutul secolului acesta. Dar nu am identificat nici locul din imaginea cu Bistra şi calea ferată, nici pe cel de aici şi nu-mi place să mă ştiu cu temele nefăcute. Iniţial m-am gândit la Pietrele lui Baciu sau Maicile - după cum li se mai spuneau - http://alpinet.org/main/fotoshowfoto_ro_item_105397.html - dar nici urmă de stânci în planul II.
Oricum, fotografiile sunt foarte slabe din punct de vedere calitativ, mulţumesc domnilor admini pentru aprobarea lor şi domniilor voastre pentru numărul de vizualizări.

22 Iul

Cu tot respectul pentru ghidul tău, între noi fie vorba, de vreun alt "Martin" eu n-am auzit în Tarcău, ce-i drept m-a luat şi pe mine gura pe dinainte şi nu am mai ţinut cont de minimum de discreţie pentru protejarea arealului şi acceptarea unui loc fără nume - după cum se numea înainte. :-(

22 Iul

Multă vreme mi-am spus că zona pe care n-am încetat să o cercetez e cea mai sălbatică. Dar de vreo juma' de an "mi s-a pus pata" pe Tarcău şi m-am contrazis singură. Dacă pe Bistra în sus întâlneşti un peisaj ca cel din imagina ta, după vreo 3 ore de mers, tot dai de o stâncă, de un cocoţ şi mai vezi cerul. Nu şi în Tarcău, aici e numai şi numai pădure sălbatică...

Deşi n-am mai văzut-o din tinereţe şi mi-o amintesc dintr-un unghi dinspre dreapta, 95% sunt convinsă că e Bolovăniş. Despre ea am citit şi recent Jurnalul excursiei ofiţerilor Regimentului Mihai Viteazu Nr. 6, 20-26 iunie 1912, p.31-32, exemplar original oferit de camaradul comun, Sebastian şi din care îmi permit să-ţi reproduc un paragraf pentru a întregi descrierea:

"Înfruntând stânci, înfruntând buşteni, înfruntând pietroae uriaşe micul pârâu îşi rostogolia la vale, fără încetare, undele sale neobosite de drumul lung făcut din creierii munţilor până aici şi neînspăimântate de calea pe care o mai aveau de străbătut încă de aici. Ploaia se înteţea şi mai tare. Bolovănişul spumega şi mai turbat. Cascadele se înmulţeau mereu, sporind cu urletul lor vâjâitul asurzitor al apei râuleţului."

Felicitări şi mulţumiri alese pentru toate fotografiile!

22 Iul