Toaca doar in una, Lespezi numai in toate patru.

Problema este ca, eu cel putin, nu stiu exact unde era amplasata cabana de atunci. Cea noua, a inglobat constructia anterioara (cca 1/3 din partea stanga a noii cabane) dar nu garantez ca accea la randul ei, s-a ridicat exact peste cealalta.
Cred ca se pot face niste masuratori cu un GPS (in fata cabanei din unghiul pozei, pe culme spre Lespezi - pe directia vf. Toaca si pe vf.). Apoi e matematica simpla sa afli daca Toaca e vizibila.
Asa cum pare din pozele astea, eu zic ca nu e Toaca.

„GPS-ul” meu spune aşa: primul adăpost a fost ridicat în anul 1906 de Ghe. Panu. Petrecându-şi vacanţele la Durău, cutreierând muntele vreme de 20 de ani, el şi-a făcut „la Fântâna Rece o colibă mai tare, dar care n-a rezistat vânturilor şi zăpezilor şi s-a ruinat.” (Deci cam pe unde ar fi acum schitul sau puţin mai spre Dochia.) Între 1907 şi 1908 „la cea mai mare înălţime, 1795 metri, s-a lucrat la adăpostul amplasat la câţiva metri sub platoul superior, adăpostit de vânturile de nord-vest şi la o depărtare de 500 de metri de izvorul minunat Fântâna Rece”. Numit Adăpostul nr. 1 - Dochia, el a fost inaugurat pe 30 iunie 1908, în prezenţa a circa „300 de persoane, preoţi, învăţători, săteni din împrejurimi.” Un an mai târziu, „o furtună a dărâmat frumosul adăpost”. Cât timp au durat reparaţiile şi strângerea fondurilor, acelaşi Ghe. Panu îşi construieşte „în 1912, o cameră de lemn, în Poiana Faţă Stănile, pe locul numit Dâmbuşor.” Ei bine, aşa cum nici eu n-am identificat încă acest loc, nici coliba nu a rezistat, astfel că, în anul următor, 1913, „acoperişul şi uşa erau smulse, soba dărâmată şi înăuntru murdar.”
Cabana Dochia, re-făcută, a fost inaugurată pe data de 6 august 1914, devastată între anii 1916 şi 1918, redată în funcţiune în 1927, când la o a treia inaugurare „au participat 600 de persoane, ţărani, intelectuali şi turişti din toată ţara, suportând vremea rea cu lapoviţă şi ninsoare din acea zi de 6 august”, 1927, după cum am spus.
Aceleiaşi cabane, între 1931 şi 1934 „răufăcătorii i-au produs multe stricăciuni”.
Şi încet-încet, aflăm că după anul 1937, Ghe. Baciu (cabanierul de care v-am mai vorbit şi în alte dăți) „a mai construit din lemn, spre vest o colibă lângă cabană pe priciul căreia erau adăpostiţi turiştii tot mai numeroşi.”
Cât spre vest - asta nu ştim…
Cât „spre est s-a extins clădirea după 1946” şi care clădire - cea veche sau cea ridicată de Baciu - nici asta nu ştim…
Dar a rămas scris că, o dată cu ridicarea noii cabane, reclădită şi iarăşi extinsă spre est între anii 1984-1989, „cu ocazia săpăturilor pentru fundaţia de beton s-au descoperit resturi din temelia primei cabane din 1908, Adăpostul nr. 1 – Dochia şi deasupra unei ferestre din vechea cabană, sub o tencuială, era scris cu negru 'construită între 1910-1904, funcţionează de la 15 mai la 15 septembrie'.”
Cei care astăzi preferă condiţii de cazare mai civilizate, nu vor fi legaţi sufleteşte de astfel de poveşti. Personal, mi-ar place să citesc un material amplu dedicat tuturor cabanelor din Carpaţi, chiar dacă ele mai sunt sau astăzi nu mai sunt.

Poate te lămureşti aici:
http://www.panoramio.com/photo/46870610

Daniela, te rog frumos, imi poti spune de unde ai informatiile?

Din sursele mele reiese ca adapostul numarul 1 s-a prabusit la 20 de zile dela inaugurare si nu la un an, iar motivul...

"Cine ar fi gandit, ne spune D-l Cadere, ca dupa 20 de zile dela inaugurare, la 18 Iulie 1908, totul trebuia sa se prabuseasca prin necalificabila fapta a unui ticalos de antrepenor, care pentru o meschina economie de 100 de lei, n-a voit sa faca fundatia zidului pe o lungime de 6 m si la adancime de 80 de cm. Luna Iulie a fost extrem de ploioasa, din care cauza zidul ce era pe pamant se tot lasa, cu atat mai mult ca celelalte ziduri erau pe fundament de piatra, incat nu se puteu lasa pe loc."

Expertiza facuta la 30 August 1908 de catre dl. Gh. Lupu, inginer in serviciul tehnic al jud. Neamt, a aratat ca:

"1. Prin facerea a doua sondaje langa peretii cabanei, se constata ca fundatie nu exista deloc; primul rand de piatra din zid este asezat pe fata pamantului natural, si pentru a masca lipsa fundatiei, s-a nivelat pamantul in fata cabanei cu pamant adus.
2. Mortarul foarte rau compus in cea mai mare parte din lut nisipos sapat de langa cabana amestecat cu putin var hidraulic, asa ca nu putea sa faca priza cu peretele de zid. Nisipul de buna calitate se poate face din piatra sparta de pe munte, dupa cum se constata ca o parte din cusa de mortar de ciment pusa deasupra boltei si a zidurilor este facuta cu astfel de nisip."

Cateva informatii am pus pe blog:

http://boreal2007.wordpress.com/2009/01/27/cabana-dochia/

Da, îmi amintesc sigur că Adăpostul nr. 1 s-a prăbuşit după nicio lună...
În mare partea sursa de documentare este aceeași cu a ta, mai puţin tamam eroarea mea de un an pe care culmea, am preluat-o dintr-o ediţie a ghidului turistic, ediţie îndelung criticată de mine din pricina persoanelor de sex feminin care au scris după ureche şi realizat tehnoredactarea deşi nu urcaseră niciodată. Poate între timp, au trecut 10 ani, au făcut-o. Mulţumesc pentru corecţie, voi verifica amănunţit acasă.

Ma bucur ca mai sunt oameni in viata ca sa isi aminteasca lucrul asta dupa mai bine de 100 de ani.

Ei, eram flacau pe-atunci

Nemuriciule

@D. U.:tamam nu exista in l.romana. Poate, taman:tocmai, intocmai, chiar, exact, etc... Probabil, viteza de a scrie este devina.

@ Cristi - corect: Adăpostul nr. 1, inaugurat pe 30 iunie 1908 s-a prăbuşit pe 18 iulie în acelaşi an. Despre prezenţa pe piaţă a unor ghiduri cu o încărcătură greşită de informaţii am mai scris şi în al doilea comentariu al meu de aici: http://alpinet.org/main/foto/showfoto_ro_item_98988.html

@ Adrian - nu numai Cristi era flăcău pe vremea aceea, ci şi subsemnata - o fetişcană de toată frumuseţea, cu ochii albaștri ca cerul şi cosiţe lungi şi aurii…

@ D-na Rodica - aşa e, nu există… Dar vedeţi dvs., eu n-am dat niciodată vina pe viteză, nici în cazul meu, nici al dvs. http://alpinet.org/main/foto/showfoto_ro_item_96284.html, ci pe poznaşele-astea de tastaturi, de 20 lei şi de unică folosinţă: se defectează când ţi-e poza mai dragă şi restu' bavardaj. Pe de altă parte, nu pot decât să vă mulţumesc: este prima oară când îmi comentaţi o fotografie! (Deşi m-a mirat, că dintre câte imagini superbe şi de top din Ceahlău am, v-aţi oprit la vechiturile astea… Consider că începutul a fost mai greu, vă aştept cu cea mai mare plăcere şi cu alte ocazii, şi că este timpul să facem cunoştinţă - ştiţi, eu nu sunt două litere şi două puncte puncte, ci mai mult. Sau mai puţin. Eu sunt Daniela.

Ai înțeles greșit - sau nu am fost eu destul de explicită: eu mă consider blocată pe un loc nemeritat, comparativ cu fotografiile lui George, Sorin, Teo și desigur a ta. Sunt pe locul 2 de când avem 3 note primite, iar ”sub mine” sunt fotografii mult mai bune, cu mai multe note și vizualizări și care trebuiau să fie în locul meu.

30 Mai

George, mă refeream strict la prima pagină din top. Eu sunt pe locul 2 de când avem 3 note și până-n 300 de vizite. Acum mă uit la următoarea fotografie, care are 806 vizualizari și 9 notări și mă întreb de ce ea e pe locul trei, în timp ce eu, cu 722 de vizualizări și 8 notări, am rămas tot pe locul 2. Poate 'or fi de vină cele două zile diferență de înscriere sau browserul... Cred că fiecare dintre noi a început să uite cum funcționează topul...:-)

28 Mai

Mulțumesc ptr. comentariu, Romeo și celorlalți colegi ptr. aprecieri.
Cred că pagina Topul Foto Alpinet este blocată, ptr. că nu am mai văzut de foarte mult timp nicio altă ”mișcare” pe ea. Se poate verifica dacă totul e în ordine?

28 Mai

In final, da. După 7 (șapte) zile de dinamitări. Voi posta curând și un material documentar la secțiunea Articole.

28 Mai

Mulțumesc, dragă Andreea! Mi-a plăcut ”Ceahlăul... Danielei...”:-)

24 Mai

Îmi place foarte mult. Felicitări, Andreea! (Mie nu mi-a reușit un astfel de cadru... :-))

24 Mai

Am așteptat demult să văd această fotografie pe Alpinet și mă-ntrebam de ce nu mai apare. Acum am înțeles de ce. Felicitări, Dorin și mulțumesc!

23 Mai

Față de variantele anterior văzute, da, Noise reduction există acum în ambele cadre. Așteptam și sharpen-ul...

7 Mar

Am avut şi eu cândva "geniala" ideea de a scrie ceva mai amplu despre P. S. dar am renunţat înainte de a ieşi ceva nepotrivit. De aceea prefer şi vă rog să nu luaţi în considerare primele 6 puncte ale comentariului meu de mai sus, ci numai finalul (Mulţumesc!) şi să revedeţi aici http://goo.gl/9SWKo de la sigla alpinet la dreapta:
- Locul lui Capră (ciobanul) sau "Culcuşul căprioarelor în foto 2;
- Şaua lui Florea: foto 8;
- Şaua Ciungi este în spatele 'turnului' din foto 10.

În această imagine a lui Claudiu Şaua Ciungi nu e acolo unde a notat-o el ci următoarea spre dreapta, iar Piscul Berbecului este acel punct deschis la culoare din şea. Şi ce indică săgeata "La Popas" este de fapt Ghimpele. :-)

22 Dec

1. Capu Jidanului este marcat pe (actuala) harta turistică a Munţilor Hăşmaş cu o altitudine de (invidiat) 1483 m. Pe hărţile (române) dinainte de Marea Unire apare însă Mt. Jidanului, ceva mai modest, cu numai 1393 m. La nord de el (şi sud de Mt. Chicera) curge pârâul Zsedany, unul şi acelaşi cu cel însemnat pe hărţile austro-ungare cu numele de Zsédán patak ce curge prin Zsédán telek sau Valea Jidanului cum o ştim noi sau pârâul Caprei cum l-au menţionat/numit cei din adminstratia P. N. Ceahlău şi care se varsă în râul Bicaz. Dar în NICIUN caz nu este unul şi acelaşi cu cel amintit de C. D. Gheorghiu în Dicţionarul geografic al judeţului Neamţ în 1895, "Jidanului, pîrîŭ, izvorăşte din parte N. a ramureǐ munţilor Măgura-Hegheşul, din grupa Ceahlăuluǐ, se varsă pe partea dreaptă a rîuluǐ Bistricioara, aproape de gura pîrîiaşuluǐ Grinţiesul-Mare." (grafie reprodusă cf. textului original)

Personal, nu cred că denumirea în sine are legătură cu vreo comunitate evreiască de pe teritoriul Imperiului, ci mai degrabă merită luată în calcul rădăcina Ji. Aşa cum în protoistorie radicalul Ba (spaimă, frică) a dat naştere cuvântului balaur, Ji desemnează o apă curgătoare (Jiu, Jijia), jintiţa - zer/lichid ce curge, jind - salivaţie, jidovină - o văgăună săpată de ape, ji.dava - un om al apelor, adică jidov, jidan, unde dava=om, bărbat şi/sau văduv, vădan, sigur un întemeietor de cetate. "Ji-dava, spun traciştii, ar fi un nume mult mai vechi, însemnînd Oraşul oamenilor apelor", iar cuvântul jidovi ne duce automat cu gândul la uriaşii legendari. De altfel, uriaşii din mitologia nordică se numesc jötnar (jötunn la singular) sau jætte în daneză (din însemnările unui coleg virtual). În Țara Almăjului există localitatea Jidovini în apropierea căreia se găseste Sanţul Uriasilor, canal făcut de uriasi ptr. devierea izvorului Tăriei spre Poneasca, iar în zona Bozovici, cu ocazia unor săpături în curtea bisericii au fost descoperite câteva schelete de peste doi metri lungime.
"Novac sĕu Ostrea-Novac, împeratul Jidovilor, care după legende s'a luptat cu bălaurul şi a tras brasda cea mare, este o personalitate preistorică." (Avram Corcea, Balade populare)
Avem certitudinea ca uriaşi au fost şi în Ceahlău, sunt suficiente toponime din acestea, fie ele jgheaburi sau stânci, cel mai de seama fiind Novac/Piatra Novacului.

2. "Rokokiash" este desigur acelaşi Vf. Rokokeas, pe care nu-l vom găsi pe nicio hartă, după cum spune autorul aici http://goo.gl/xfP31 în "Stâna de după vf.", pe care o vedem şi în poza nr. 13 de aici http://goo.gl/xxafs şi căruia Dan i-a dat cea mai bună explicaţie. Este interesant dacă şi ce ţine de secuime, având în vedere că suntem într-o zonă în care majoritatea toponimelor se termină în "ş" (Hăşmaş, Cupaş, Şipoş, Vithoş, Licaş, Medieş, Hăghimaş, Lapoş, Ghilcoş, Tulgheş, Pavaş, Sălămaş, Rezedeş, Hegheş etc.) şi o explicaţie cred că trebu să fie.

3. Muntele Chicera, d.p.d.v. turistic înalt de 1343 m. sau de numai 1324 m. cum apare pe hărţile române dinainte de Marea Unire, dar şi pe cele ale Imperiului, este după cum spune şi DEX-ul un vârf, o culme, un pisc, sinonim din punctul meu de vedere cu ciucă (cf. DEX), dar şi cu "vârf izolat; punct culminant; vârf de deal sau de munte despădurit", iar ca apelativ este des întâlnit în multe locuri din ţară.

L-am găsit masculinizat în acelaşi Dicţionarul geografic al judeţului Neamţ din 1895, unde autorul scria "Muntele Chicerul, la hotarul Transilvanieǐ, jud. Neamţu, situat între muntele Curmătura-Pinteculuǐ şi Făgeţelul, de care se desparte prin pîraiele Bistriţa, Piatra şi Frînturile. Se maǐ numeşte Culmea-Chicsereǐ […], picior de munte, numit şi Chicerul”. Adică chiceorul/chişiorul moldoveneşte. Nicolae Drăganu spunea că în cazul toponimelor Picior, când acestea se referă la ridicături de pământ (cum se întâmplă în majoritatea cazurilor) "modificările suferite de forma originală sunt prea profunde ca să ni le putem explica pe calea evoluţiei normale a sunetelor limbii noastre" şi se produc astfel numeroasele variante fonetice: Chicera, Chicerea, Chicira, Chiciora, Chicioara sau diminutivale, exemplu Dealul Chicioraşului, Pârâul Chicioraşului.

4. Chilii(le) au fi fost ele "mici odăiţe ale călugărilor", dar înainte de asta desemnau un loc izolat pentru mormintele călugărilor, unde ei să-şi doarmă somnul de veci. Mai mult, ca şi "cap al dealului", locurile numite Chilii erau "un punct trigonometric de observaţie".
Nu zicem nu, că graniţa era aproape, iar pe (vârful) Bâtca Neagră printre buruiene îngropată încă mai este o bornă şi nu cred că degeaba fu pusă acolo.

5. Amintind şi de acest toponim (bâtcă) ce trimite la maghiarul botkó - măciulie, ne referim desigur la un "munte mic în formă de con trunchiat, rotunjit şi cu coaste repezi" dar şi la o "movilă uriaşă de formaţiune naturală, pe bază stâncoasă de piatră gresă".

Literatura turistică, contemporană ne spune că "Bâtca Neagră se numeşte astfel ptr. că este împădurită până în vârf". Poveşti! aş adăuga eu. Nu departe de începutul mileniului III o furtună i-a decopertat un întreg versant. De altfel, EU nu cred că a fost niciodată atât de împădurită precum e acum. Avea şi poieni la poale, iar austrul îşi făcea întotdeauna de cap pe-aici, cam "216 zile anual şi calm 150 de zile". N-au scăpat aceste locuri nici de "cel mai mare uragan, cel din 26 iulie 1896", după cum menţiona ing. silvic Mihail Anania (care-şi avea cantonul ce i-a purtat multă vreme numele pe versantul opus şi pe temelia căruia s-a ridicat ulterior cabana Izvorul Muntelui).
Bâtca Neagră a fost notată pe aceleaşi hărţi la care am făcut deja două referiri mai sus şi cu numele de Piatra Neagră. Le fel, nu cred că tot din pricina pădurii dese, care cu atâta furtună şi vânt, nu prea a avut a sta în picioare la începutul secolului XX.
O primă explicaţie poate fi dată tot de Dicţionarul sus amintit, în capitolul Geologia, care ne enumără existenţa unor "gresii negricioase, calcare negre hidraulice şi de şisturǐ negre cu vine de calcită spre frontieră" şi "şisturǐ negre anfibolice la hotarul Transilvanieǐ". O alta poate face referire la o zonă sumbră, fatidică - dacă tot s-au amintit şi

6. Coarnele lui…. - drept s-o spun, nici nu le-am căutat în teren. Feminine şi genitivale, mă trimit mai degrabă cuvântul "corn" şi la nuanţa semantică de "colţ, capăt, margine, unghi". Dar şi la accepţia oferită de Teodor Porucic "cornet = vârfuri (dealuri) izolate, alcătuite din roci mai tari, monadnock (pag. 20); pământ format din sfărâmături de stânci; sol schelet (pag. 60)".

Nu mă gândesc în niciun caz la (de exemplu) Piscul Cornii din Flămânda/Muscel, "vârf de deal de pe care râde Cornea (diavolul) de câte orǐ îşǐ vâră codiţa între amicǐ, făcându-ǐ a se sfâşia uniǐ pe alţiǐ."

7. Şi pentru că Lumina pe care o aştept 360 de zile este mai preţioasă decât orice lămurire dată vreunui toponim, ar fi cazul să mă opresc şi eu aici şi să

Vă urez tuturor Sărbători cu-adevărat fericite!

21 Dec

Dacă înţeleg eu bine dimensiunea fonturilor nici nu mai contează atât timp cât este o panoramă bună numai pentru cei trei autori (Claudiu, Titus şi dl. Mihai) si complet inutilă pentru alţii care deja au finalizat catalogul cu denumirile cele reale, "registru" la care nici să nu viseze restul poporului că oricum nu are nicio contribuţie??? Îmi pare rău...

Sărbători fericite!

19 Dec

O panoramă foarte rară - cu cea mai mare suprafaţă umedă, sălbatică şi neumblată - Felicitări autorilor pentru tură şi pentru completările aduse!

Două-trei mici nedumeriri personale:
1. Obcina Chiliei (Sudică, situată pe dreaptă drumului spre Stănile, 'eclipsată' de Bâtca Neagră) nu ar avea cum să se vadă aici. Asta ar însemna că în prim-plan este Bâtca Rotundă şi sigla Alpinet este suprapusă peste Piciorul Ciungi.

2. Punctul acela 'alb' / deschis la culoare, surprins pe cărarea ce duce spre izvor/troacă, dincolo de barieră, ce este? (Discutabilă şi 'Poiana Bâtca Neagră' - care teoretic era situată aprox. la baza versantului estic al muntelui Bâtca/Piatra Neagră şi care practic nu mai există, fiind 'înghiţită' de vegetaţie.)

17 Dec

Din pleiada de stele l-am omis pe Dorin Mondoc, pe care-l aştept oricând cu imagini din "munţi pierduţi" şi iarăşi regăsiţi şi ei nu sunt singurii, dar nu cred că am acuzat adminii de plecarea lor. Faptul că am recunoscut într-o imagine recentă http://goo.gl/FvTjG un cadru postat acum doi ani http://goo.gl/xvuNt nu înseamnă că ţin "o evidenta foarte stricta". O fotografie foarte bună chiar o ţii minte...
În ceea ce priveşte afirmaţia "pozele de pe alpinet au un numar de vizualizari mai mare decat daca ar fi publicate in alta parte", trebuie să te contrazic. Şi-ţi voi da exemplu - nu o fotografie, depăşită oricum în comentarii şi vizualizări - ci ultimul meu articol de pe Alpinet, nu din Invitaţie in Carpaţi, cel cu "gluma sinistră". Materialul în memoria dr. Iacomi l-am publicat concomitent în trei locuri: pe Alpinet are 588 de accesări, pe carpati.org are 620, iar pe blogul personal 1075 de vizualizări - din care max. 20 au fost trimiteri de pe cele două pagini montane. Dar nu asta contează. Important e că acum, aici, ceva "s-a mişcat" şi că nu s-a renunţat.
Este îndeajuns că abandonăm cu prea mare uşurinţă limba română, tradiţiile, cultura, moralitatea... A spune precum Daniel că "mai bine renuntam... decat sa luptam" e ca şi cum - scuzaţi-mi comparaţia - am fi deja un popor care susţine sus şi tare şi cu înverşunare că urăşte manelele tot atât pe cât de mult şi des le ascultă, dar n-ar fi niciodată în stare să recunoască adevărul...
Dacă mai există într-adevăr un loc în care să vedem o Românie curată şi pitorească, despre care să spunem că o iubim şi cu care să ne mândrim, pentru fiecare dintre noi înseamnă că acela este Alpinet.

12 Dec

Ce faceţi, domnilor? Renunţaţi cu toţii? A plecat Sorin R., Mihai I. Nedelcu a renunţat la top, Laurenţiu Pavel şi-a sters fotografiile, Dorin înscrie şi el rar, până nici Cristian-Alexandru Catană nu mai postează, acum şi tu, Şerban, renunţi? Eu, noi (nu voi) suntem simplii voştri spectactori, care poate-am aşteptat 2 ani imaginile Minervei din Nepal sau 3 luni pe cele ale lui Emi din Austria/Italia sau încă mai sperăm la panorame documentare şi ne bucurăm de fotografii ca cele din Ciucaş semnate Teo Paraschiveanu - asta înseamnă că el încă nu a renunţat.

În cercuri închise se tot dă vina pe admini, se vorbeşte de delăsare, dezinteres, de lipsă de timp, că "avem familii, ne plâng copiii" - şi noi / nouă -, "nu putem accesa site-ul de la job" - Slavă Domnului că mai avem serviciu! - că "tot ce facem, facem benevol şi nu câştigăm nimic din asta" - Nici noi, cei care postăm - dar nimeni nu-i întreabă nimic pe ei... Probabil din convingerea că nu vor primi niciodată răspuns sau că vor fi priviţi cu alţi ochi şi arătaţi cu degetul "Cine-i ăsta/asta de ne cere nouă socoteală?".

Domnilor admini, de ce-i lăsaţi pe aceşti oameni să plece? V-au supărat cu ceva, nu sunt bune fotografiilor lor încât ei s-au simţiti şi le-au şters din proprie iniţiativă? Sau contaţi pe faptul că oricum le postează pe bloguri (la rezoluţii mai mari) şi o dată tot se vor mai întoarce şi aici?

Domnilor admini, de ce o fotografie stă în medie 4-5 zile în coadă la aprobat? Sau chiar mai mult, exemplu chiar fotografia lui Şerban http://alpinet.org/main/foto/showfoto_ro_item_106344.html publicată, adică înscrisă, pe 17 aug. şi intrată în galerie, adică aprobată, pe 25 aug. seara, când am şi comentat-o şi dacă-mi amintesc bine am fost printre primele 5 vizualizări.

Domnilor admini, dacă sunteţi atât de prinşi cu treburi personale şi/sau profesionale de ce nu renunţaţi voi la statutul de admin şi să cedaţi locul altcuiva care are mai mult timp liber, care se pricepe şi la fotografiile şi la alpinism şi la orientare turistică? Sunt neplăcute întrebările mele, ştiu. Şi asemeni oricărui spectacol, în spatele scenei e o armată de oameni, al cărei rol este tocmai acela de a avea grijă ca totul să decurgă fără probleme. Dar, în acelaşi timp să nu uităm că sunt şi admini ai căror activitate ("scenică") a fost nulă în 2011.

8 Dec

Păi reprezentanţa aia e departe de mine precum solomonarul meu de Ceahlăul - că-l lăsai liniştită de pază la Zăvoarele Stănilelor şi văz c-a plecat fără ştirea mea în gradina Făgăraşilor tăi... :-)

7 Dec

Şi cu capu'-n nori şi fără culori... Şi c-o pată pe senzor... Păi se poate, domnu' Soare? :-) Direct la inimile fanilor merg fotografiile tale!...

P.s. Dacă reuşeşti să scoţi pata aceea, să-mi şi mie reţeta. M-am pricopsit şi eu cu una şi nu reuşesc să scap de ea.

7 Dec

Dacă aveţi ceva timp, vă recomand pagina dr.-ului I. Floareş, un mare colecţionar şi unul din Seniorii Ceahlăului.
http://floares.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=66&Itemid=74&lang=ro

23 Nov

Nu văd Ceahlăul...

21 Nov

Un nepreţuit camarad amintea odată despre un fotograf, mare iubitor al muntelui, care toată viaţa a trudit să realizeze "fotografia care să salveze viaţa măcar a unui om atunci când se uită la ea." – l-am citat cu respect. Amintindu-mi cuvintele lui, aş spune că printre miile şi miile de imagini pe care le-am vizualizat, am căutat-o îndelung pe cea care să mă facă să NU renunţ la visu-mi, oricât de vremelnic ar fi el.
Privind fotografia ta, Dorin, pot spune că am urcat până acum Ceahlăul degeaba - de nu mi-a trecut niciodată prin cap să rămân acolo unde erai tu şi să pozez aşa ceva… Desigur, nici nu mi-ar fi ieşit.
Privind acea stea care apune, parcă-l văd pe Bunţu Segal cum se stinge de dor, departe de ţară şi de muntele pe care l-a iubit şi urcat toată viaţa… Pe Iorgu Iacomi în văzduhul cu îngeri, printre legende şi lângă ciobanii doinind din fluier… Pe Costică Matasă călcând pământul într-o fluturare şi atingând norii cu dreapta sa pe care-o folosea pentru binecuvântare, pentru sfinţitul apelor şi pentru tremurul bătrâneţii…
M-a emoţionat mult fotografia ta şi am asociat-o fără să vreau celor două mari evenimente comemorative recente, 20 de ani - pe 18 oct. - de la plecarea dr. Iacomi şi 40 de ani - pe 3 nov. de la plecarea preotului-arheolog Matasă, predecesorul doctorului. Imi cer scuze pentru lungimea comentariului meu, dar a fost ca şi când…
"De-aş cunoaşte toate tainele şi orice ştiinţă şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii din loc", fără o astfel de fotografie nimic nu sunt. Voi aştepta să vii acasă, o voi lista şi icoană pe perete o voi pune… Mulţumesc!...

13 Nov

La aceeaşi tură, mă refeream. De altfel, cred că este imposibil să revii după trei ani în acelaşi loc, în aceeaşi perioadă a anului şi la apus să surprinzi aceeaşi lumină.

26 Oct