Lacurile au disparut, in anii '50 nu existau sau cel putin o sursa demna de incredere imi povestea ca la coborararea de pe Ocolasul Mare pe Batca lui Ghedeon prin 1957 mai exact nu era urma de lac sau de vreo balta, jnepeni insa erau pe Ocolasul Mare destul de multi, pana spre cabana Dochia. Cam din zona cabanei Dochia, pe Lespezi si pana la Meteo nu preau erau jnepeni.
Si totusi exista o mica balta, aproape de Ocolase dar care nu poate fi numit lac, undeva unde se aduna apa.

Aşa e, dinspre Dochia până la Toaca nu erau jnepeni. Prin anii ’80 au circulat câteva cărţi poştale cu aceste locaţii, cărarea era lată şi bine conturată, dar nici urmă de jnepeni.
Domnul Panaite spunea că exista ceva între Ocolaş şi Bâtca Ghedeon, "aproape de izvorul de pe lângă bâtcă", dar tot cam la dimensiunile unei bălţi, unde se opreau ciobanii şi se adăpau oile, dar care, tot din explicaţiile domniei sale, ori a secat ori din care rădăcinile jnepenişului pe-atunci în expansiune s-au alimentat însetate. Eu până la izvorul acestui izvor nu am ajuns, în sensul că nu l-am identificat şi localizat cu precizie, dar plimbându-mă prin acele părţi, am traversat / parcurs o zonă în care terenul era foarte moale, mustea de apă cam ca în Poiana Vesuri, deşi nu era sezonul ploios.

Mulţumesc pentru comentariu. Este una din cele mai dragi mie imagini mai vechi. Poate pentru că nu am amintiri legate de întâlniri cu atâtea mioare… Păşteau fericite! - cel puţin aşa văd şi simt eu privind fotografia.
Domnul să le dea poieni de Lumină şi lor - merită să-i amintim: Moş Cerbu "primul care a încropit un fel de bordei cu pereţi din piatră pe la 1880"; ciobanul V. Chirilă, "om la 88 de ani în 1958"; baciul Udrea întâlnit de Vasile Alecsandri "la o stâncă", ciobanul Dumitru Savu din satul Izvorul Alb, "cunoscătorul versantului estic al Ceahlăului", ciobanul Dragomir Găină din satul Ceahlău, "cel mai bun cunoscător al versantului nord-vestic şi sudic, umblând cu oile de la 14 ani până la 83 de ani, Dumitru Butunoi, I. Chirilă, D. Paleu, Gh. Budacă, N. Ciubotaru şi nu în ultimul rând, ciobanii care au dat numele celor trei (din şase) Poliţe Cu Crini, Pârhan, Cozma şi Prună.

Hristos a inviat!
Sa-i amintim si pe Ilie Ciucanel (cu legenda Cununii zimbrului), pe Dandu Ion ce batut mult Piatra Sura si de la care ne-a ramas o legenda cu un haiduc, Balan pe numele lui, pe ciobanul Ion Calistru, pe Grigore Radutu zis a Cucului, sa ne amintim de tarla Oltenilor si de jgheabul lui Olteanau, neam de ciobani, probabil al fel ca neamul lui Marcoci, de jgheabul lui Marcoci si de vrednicul cioban Leon Marcoci care inca acum cativa ani mai traia si de alti ajutori de ciobani care inca mai traesc si azi si care ne asteapta cu povestile lor. Si pe multi altii care cu siguranta le-am intalnit numele printre stanci, printre resturile de stana. Toate astea le aflam din cartile regretatului doctor Iacomi fara de care nu puteam sa visam si sa reconstituim sentimental si la nivel de Inima trecutul Ceahlaului. Pentru ca Ceahlaul nostru atat de drag inseamna o Inima uriasa care bate si care ne asteapta sa-i simtim pulsul.

Cu-Adevărat a Înviat!
Încă o dată mulţumiri pentru aducerile aminte.
O precizare deosebit de importantă: schiţa suprapusă peste fotografie nu aparţine şi nu a fost întocmită de dr. Iacomi.

De Dandu Ion nu ştiu prea multe. Zici că a bătut mult P. S.?
Hmm... Am avut şi am trăit impresia că Piatra Sură este/a fost guvernată nu de un haiduc, ci de un şaman.

Poate o fi fost vreun solomonar. Sa nu radem prea mult, vorba unui prieten: sa bem pentru solomonari!
Am mai auzit eu de la unu sau de la altul de solomonarii astia dar m-am pus bine cu ei, am papuci de-ai lor.

De Dandu Ion gasesti in cartea scrisa de dr Iacomi si de Sanda Nicolau, Ceahlaul in spiritualitatea romaneasca, Cluj Napoca 1955; eu am dedus ca a batut PiatraSura, atata timp cat se afla in Poiana Lacului pe Bistra si incepea la ceas de seara fiertul laptelui pentru cas si mai ales ca stia o legenda din Piatra Sura.

Dacă Ion Dandu ştia legenda şi a transmis-o mai departe, la tine a ajuns? La mine nu!
Mulţumesc.

Citez din aceeasi lucrare amintita:
"Demult de tot, traia un haiduc aici pe Bistra, avand el culcusul cand in Piatra Sura, cand in Obcina Lacurilor. Ba mai ajungea si-n culmea Pangaratilor, incolo spre Gheorgheni. Era om tare voinic, urias de statura, avea o palma ca de urs si ca sa-i inspaimante pe cei ce cautau sa-l prinda, punea palma lui unsa cu gloduri sau cu var pe trunchiul copacilor in lungul cararilor strabatute de el si ortacii lui. Cand oamenii de prin sate vedeau palma aceea mare pe vreun brad sau pe o stanca, stiau ca Balan e prin imprejurimi"

Da, mi-aduc aminte că mi-ai pomenit cândva de o (povestire despre o) întâlnire cu un solomonar. Nu prea am adăugat-o atunci pe lista convicţiunilor şi posibil ca mine, au ignorat-o şi alţii.
Am dat crezare legendelor, am acceptat toponimele, am strâns mărturii despre sihaştri, pustnici, am adunat nume şi am comemorat păstorii.
M-am întrebat de ce despre aceste lacuri nu s-a vorbit şi nu s-a amintit nimic. Oare pentru că nu erau suficiente dovezi sau numărul celor care ştiau despre ele era infinitezimal iar aceste persoane nu puteau fi considerate credibile şi mărturiile lor verosimile?
S-a acceptat şi s-a mers numai pe linia că Ceahlăul este un munte sacru şi că vrăjitorii / solomonarii / şamanii n-au ce căuta printre cei sfinţi? Despre Ceahlău s-a tot pomenit că a fost muntele vechilor daci, eu însămi am prezentat toponime de acest fel, iar cercetările arheologice din unele zone subalpine au confirmat complexe de locuire daco-gete şi fragmente de ceramică lucrată manual.
Eugen Agrigoroaiei, definind casta lor ca fiind moştenire dacică, spune că solomonarii din tradiţia folclorică sunt rezultatul unui "proces de zeificare a sacerdotului", el considerându-i pe aceştia nişte „preoţi initiaţi”. La fel, Traian Herseni crede că tagma solomonarilor ar proveni din ordinul monastic al dacilor, ktistai, deoarece locuiau "în locuri solitare, în păduri sau aproape de lacurile montane".
Dar cum lacurile au dispărut iar Wikipedia e pentru unii îndoielnică…

Ar rămâne de stabilit originea, oarecum neclară până acum, a toponimelor Lacuri/Lacurilor.

Profilul din schiţa inserată de mine este, conform punctelor cardinale, unul estic, deci cu vedere dinspre malul Bistriţei, zonă centrală, a satelor, de ex. Buhalniţa- Rugineşti. Dar nu putem şti cu certitudine dacă din aceleaşi locuri se vedeau lacurile şi acum 500 de ani. În partea opusă, extrema dreaptă şi dincolo de sigla Alpinet şi de Poienile Stânele/Stănile, întâlnim Obcina Lacurilor şi numit de unii "Lacu" sau cum începe să fie trecut pe hărţi, "pârâul Lacului". Numele acestuia este pârâul Cintelnic, afluent al Bistrei Mari, de la obârşie până la confluenţă el fiind limita vestică a P. N. Ceahlău.

Cum au ajuns aceste denumiri acolo e greu de precizat. Nu speculăm, ci căutăm adevăruri care ne îndreptăţesc să ducem mai departe aceste toponime ori să le păstrăm intangibile.

Zona Lacurilor, bătută în lung şi-n lat de mine, este împădurită, probabil aşa a fost şi la începutul sec. XX ţinând cont de exploatările forestiere existente, uşor decopertată în partea NV a ei din pricina unor doborâturi cauzate de o zăpadă udă din februarie acum 4 ani, actualmente în refacere neasteptat de bună. Nici urmă de lacuri ori bălţi! Terenul este pietros, nicidecum apos, pe care să mustească apă, iar toate pâraiele/apele curg şi se scurg spre valea Bistrei (Mari).
"Opcina" desemna acea "culme, coamă a munţilor, care continua lanţul de munţi de la un pisc la altul şi pe care se putea umbla cu carul". Obcina noastră este învecinată şi cu altele, dar imposibil de străbătut astăzi cu carul, ci numai cu TAF-ul - dar să nu dăm idei!

Tot de la Porucic, pag. 25 citire, "obcinǎ şi obscinǎ" defineau "cumpena [sic!] apelor în munţi şi în regiunea dealurilor" - am citat.
Mă întreb dacă (nu aşa încărcată de vegetaţie precum e azi) Obcina Lacurilor nu era cumva singurul punct, printre singurele zone cu deschidere, vedere sau belvedere spre cele două lacuri existente pe terasa superioară sau cu alte cuvinte spus, 'locul de unde se zăresc/văd/vedeau/luceau lacurile'.

O precizare în plus: Am folosit în descriere numele/cuvântul "Panghia" şi nu Panaghia - nu este o eroare de tastare din partea-mi, ci am preluat identic şi la fel după cum era scris şi în citatul la care am făcut referirea.

Dacă ştiam că pui preţ pe ruginitura aia, nu mă lăsam până n-aş fi pozat batiscaful! Dar nu l-am văzut şi mi-a scăpat...
Pe lângă cele două fotografii cu şantierul barajului, mai am una tot de la acea vreme, făcută dintr-un alt unghi, pe care am găsit-o într-un ziar îngălbenit, am scanat-o dar puţin se înţelege din ea. Ţi-o voi trimite pe mail.
Mie personal, cel mai mult mi-a plăcut fotografia din stânga celei pe care m-am semnat: sunt 12 autobuze pe baraj, câteva maşini şi oameni... Nu ştiu în ce an e făcută sau dacă a fost o altă ocazie anume... Dacă erau turişti sau muncitori...
Apoi mi-a plăcut mult şi fotografia cu plutele, din dreapta siglei Alpinet. Pe malul lacului, în locul lor... se vede deasupra, în foto color, ce e acum...

31 Aug

Frate Viorel, te cred pe cuvânt!:-)
Pârtia nu va avea legătură cu jgheabul de pe versantul nordic al Tocii - cel din foto, de altfel aproape imposibil de parcurs vara. Pârtia va fi undeva în stânga Panaghiei (1845 m. alt.), cam prin şaua muntelui la 1440 metri alt.
Da' un 'restaurant' acolo tot o să trebuiască... Şi la cât trebu defrişat, o ţâr' de risc de avalanşă tot va fi.

31 Aug

*A se citi "cred că am reuşit...".
Recunosc: merg mai mult pe patine şi role decât cu bicicleta şi schiurile, aşadar adresez o întrebare colegilor care practică schiul şi buni cunoscători ai acestui sport:
Fraţilor, se poate poate schia pe-acolo???

30 Aug

Fără să vreau cred că reuşit să surprind în acest cadru locul unde (sperăm că NU) va fi punctul de plecare al viitoarei pârtii.
http://www.neamtinvest.ro/Turism/14067-Av%C3%A2nd-sus%C5%A3inerea-Elenei-Udrea

30 Aug

* după cum se vede şi în foto dreapta jos din colajul meu. Lapsus calami!

26 Aug

Cei din stânga, desigur.
Se mai văd urmele paşilor mei, Paul? Căci - vorba aia, "Şi eu am fost în Arcadia"...
Dacă sunt înfipţi bine - după cum scrii - înseamnă că nu (mai) sunt friabili?
Lăsând neantul la o parte, că i-am cunoscut şi prăpăstiile lui, îmi place foarte mult fundalul din imaginea ta. Ce-i drept, când am urcat pe Acele P. S. eram cu faţa spre Turnul lui Budu - după cum se vede şi în foto stânga jos din colajul meu http://alpinet.org/main/foto/showfoto_ro_item_81674.html - şi indiferent cât de 'ancorată', asigurată şi singură eram colo, de la jumătate în sus tot mă puteam mişca şi/sau roti, dar nu-mi amintesc să fi văzut în spatele meu o culme atât de lină şi plăcută ochiului. Priorităţilor or fi fost altele atunci...:-o

25 Aug

Până mai ieri era greu şi cu o maşină de teren să te strecori prin forestierul 'dezafectat'. Dar după cât de orizontal şi bătătorit e, parcă văd pentru "creşterea potenţialului turistic din zonă" o transbistreană în fundal...

25 Aug

În extrema stângă e Turnul Crucii. Se vede clar şi semnul...
Dar Oc. Mare... pare pur şi simplu "despicat" în două de Fisura Impietrită (4 L. C.) - traseu realizat în premieră în 1982 de echipa Cristi Rica şi Aurelian Vivirschi.
Pentru colegul Adrian Roşca era bun un zoom din acest unghi - dacă ai făcut, Paul - spre Coloana Dorică. Noi o vedem, dar mai sunt şi alţi colegi interesaţi de ea.

25 Aug

Se văz şi dinţii lupului matale - în stânga dinţilor calului acestuia...
Gospodar şi priceput cel ce-a cosit iarba, aşa la linie şi unghi drept. (Am auzit că unul din localnicii de-acolo şi-a luat lumea-n cap şi a plecat de la cele sfinte.)
Interesant şi verdele crud din jurul construcţiei. (Se vede treaba că n-a stat mitropolitul degeaba o săptămână pe-acolo.)
Cred că ar fi cazul să merg "în recunoaştere"...:-)

25 Aug

Aşa zici tu că se cheamă?

25 Aug

A m a z i n g...

25 Aug

Am prosperat într-atât încât numai putem trăi fără pârtii şi telegondole.:-(Pârtia din centrul P. Neamţ-ului e luminată - iarna - zi şi noapte că nu-ţi mai trebuie becuri aprinse în casă. Şi probabil nocturna funcţionează la aceeaşi capacitate peste tot în ţară unde s-a investit în indispensabilele pârtii. Dacă până mai ieri aţi fi căutat cu privirea luminiţa (de la staţia meteo) de pe Vf. Toaca, la iarnă - dacă va fi la fel de luminată - o să vedeţi din Făgăraş pârtia de sub Toaca...
http://www.neamtinvest.ro/Turism/14067-Av%C3%A2nd-sus%C5%A3inerea-Elenei-Udrea,-t%C4%83tucul-Neam%C5%A3ului-,-Vasile-Pruteanu,-%C5%9Fi-a-propus-s%C4%83-distrug%C4%83-Parcul-Na%C5%A3ional-Ceahl%C4%83u

15 Aug

Da, mare păcat, dar şi mare noroc.
Mai au puţin şi vor fi înghiţite cu totul de bălării. Marele noroc al acestor ruine că sunt încă - deşi parţial - în picioare se datorează faptului că sunt localizate foarte aproape de sediul Jandarmeriei Montane. Altfel, ce-a mai rămas din ele, ar fi ajuns demult piatra de temelie a căsuţelor amărâte ridicate pe coasta obcinei din Durău, după cum o parte din ele au luat deja acel drum...
Astăzi locurile nu mai pot fi fotografiate din acelaşi unghi, întrucât între cele două turnuri - cel din imagine şi cel din spatele autorului - s-a construit ceva, nu ştiu dacă acolo sunt depozitate obiecte de cult sau cărţi sau dacă este un loc în care se ţin praznice, un colţ din acoperişul construcţiei şe poate vedea şi în fotografia mea.

3 Aug

Balanţa este cutremurător de nefavorabilă. Cred că nici 5% nu şi-ar dori să se întoarcă, să mai urce fără windstopper-e sau fără frontale. Poate 98 % se vor simţi 'intoxicaţi' sau ar spune că locul acestor vechituri nu e aici - şi pe bună dreptate, căci slabi suntem şi nestatornici, iute ne-nşelăm, ne schimbăm şi uităm! Rămân doar cei 2% - nu din impozitul pe venit, ci dintre noi/dintre cei care ar vrea să mai călătorească (de multe ori printre umbre) pe pista timpului înapoi sau care, cu simplitate-ar întreba "Ce poveşti vrei să ne mai spui astăzi...?" :-)
Mulţumesc mult, Viorel!

27 Iul

Mi-am întrebat la rândul meu fostul camarad şi confirm.
Este cascada Marton - căreia i se mai spune şi Martin - o cădere de apă cam la jumătate faţă de Bolovoniş şi asemănătoare cu o alta, mult mai sudică, numită Puşu.

25 Iul

Puteţi acum să corectaţi şi localizarea geografică.

25 Iul

Nu merge primul link. Incerc altul:
http://alpinet.org/main/foto/showfoto_ro_t_doina-haiducului_item_105397_vot_0_savepos_1_position_11.html

22 Iul

Am încercat, Viorel, dar pesemne că nu îndeajuns. Ideea mea era să alătur o fotografie de la începutul secolului trecut şi o alta de la începutul secolului acesta. Dar nu am identificat nici locul din imaginea cu Bistra şi calea ferată, nici pe cel de aici şi nu-mi place să mă ştiu cu temele nefăcute. Iniţial m-am gândit la Pietrele lui Baciu sau Maicile - după cum li se mai spuneau - http://alpinet.org/main/fotoshowfoto_ro_item_105397.html - dar nici urmă de stânci în planul II.
Oricum, fotografiile sunt foarte slabe din punct de vedere calitativ, mulţumesc domnilor admini pentru aprobarea lor şi domniilor voastre pentru numărul de vizualizări.

22 Iul

Cu tot respectul pentru ghidul tău, între noi fie vorba, de vreun alt "Martin" eu n-am auzit în Tarcău, ce-i drept m-a luat şi pe mine gura pe dinainte şi nu am mai ţinut cont de minimum de discreţie pentru protejarea arealului şi acceptarea unui loc fără nume - după cum se numea înainte. :-(

22 Iul

Multă vreme mi-am spus că zona pe care n-am încetat să o cercetez e cea mai sălbatică. Dar de vreo juma' de an "mi s-a pus pata" pe Tarcău şi m-am contrazis singură. Dacă pe Bistra în sus întâlneşti un peisaj ca cel din imagina ta, după vreo 3 ore de mers, tot dai de o stâncă, de un cocoţ şi mai vezi cerul. Nu şi în Tarcău, aici e numai şi numai pădure sălbatică...

Deşi n-am mai văzut-o din tinereţe şi mi-o amintesc dintr-un unghi dinspre dreapta, 95% sunt convinsă că e Bolovăniş. Despre ea am citit şi recent Jurnalul excursiei ofiţerilor Regimentului Mihai Viteazu Nr. 6, 20-26 iunie 1912, p.31-32, exemplar original oferit de camaradul comun, Sebastian şi din care îmi permit să-ţi reproduc un paragraf pentru a întregi descrierea:

"Înfruntând stânci, înfruntând buşteni, înfruntând pietroae uriaşe micul pârâu îşi rostogolia la vale, fără încetare, undele sale neobosite de drumul lung făcut din creierii munţilor până aici şi neînspăimântate de calea pe care o mai aveau de străbătut încă de aici. Ploaia se înteţea şi mai tare. Bolovănişul spumega şi mai turbat. Cascadele se înmulţeau mereu, sporind cu urletul lor vâjâitul asurzitor al apei râuleţului."

Felicitări şi mulţumiri alese pentru toate fotografiile!

22 Iul