Sub bucuria stâncilor...

Înscrisă de: Daniela Ursu
Sub bucuria stâncilor...
Data publicării: : 20 Mai 2013, vizualizări:: 1222
Localizare geografica: România, Muntii CEAHLAU, Piatra Sura
Echipament folosit: Puiu Zaharia ˆˆ
Descriere: Sub bucuria stâncilor, în umbra muntelui... Piatra Sură, încadrată de (actuala) Poiana Sură și Poiana Stănile și străjuită la Nord de Zăvoarele Stănilelor (Piatra Curmăturii) și la Sud, din umbră, de Piatra (Bâtca) Neagră. În fundal: Gardul Stănilelor, Brâna vestică a Ocolaşului, Pavilionul şi Stănilele Mari.
Daniela Ursu - Galeria personală
Bookmark and Share
Galeria Foto Alpinet
Fără foto Dan Loghin, Joi, 27 Iun 2013, 7:59

da!

Galeria Foto Alpinet
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii
Comentarii înscrise de Daniela Ursu
<< [81-100] [101-120] [121-140]<  141-160 din 1657
  > [161-180] [181-200] [201-220] >>
FotografieComentariuData
"Ce mi-i vremea, când de veacuri..."
Daniela Ursu
@ Cristi - corect: Adăpostul nr. 1, inaugurat pe 30 iunie 1908 s-a prăbuşit pe 18 iulie în acelaşi an. Despre prezenţa pe piaţă a unor ghiduri cu o încărcătură greşită de informaţii am mai scris şi în al doilea comentariu al meu de aici: http://alpinet.org/main/foto/showfoto_ro_item_98988.html

@ Adrian - nu numai Cristi era flăcău pe vremea aceea, ci şi subsemnata - o fetişcană de toată frumuseţea, cu ochii albaștri ca cerul şi cosiţe lungi şi aurii…:-)

@ D-na Rodica - aşa e, nu există… Dar vedeţi dvs., eu n-am dat niciodată vina pe viteză, nici în cazul meu, nici al dvs. http://alpinet.org/main/foto/showfoto_ro_item_96284.html, ci pe poznaşele-astea de tastaturi, de 20 lei şi de unică folosinţă: se defectează când ţi-e poza mai dragă şi restu' bavardaj. Pe de altă parte, nu pot decât să vă mulţumesc: este prima oară când îmi comentaţi o fotografie! (Deşi m-a mirat, că dintre câte imagini superbe şi de top din Ceahlău am, v-aţi oprit la vechiturile astea…) Consider că începutul a fost mai greu, vă aştept cu cea mai mare plăcere şi cu alte ocazii, şi că este timpul să facem cunoştinţă - ştiţi, eu nu sunt două litere şi două puncte puncte, ci mai mult. Sau mai puţin. Eu sunt Daniela. :-)
3 Apr
"Ce mi-i vremea, când de veacuri..."
Daniela Ursu
Da, îmi amintesc sigur că Adăpostul nr. 1 s-a prăbuşit după nicio lună...
În mare partea sursa de documentare este aceeași cu a ta, mai puţin tamam eroarea mea de un an pe care culmea, am preluat-o dintr-o ediţie a ghidului turistic, ediţie îndelung criticată de mine din pricina persoanelor de sex feminin care au scris după ureche şi realizat tehnoredactarea deşi nu urcaseră niciodată. Poate între timp, au trecut 10 ani, au făcut-o. Mulţumesc pentru corecţie, voi verifica amănunţit acasă.
30 Mar
Grota cu Aburi
valentin jujea
Este o peşteră îngustă, 14 metri lungime, cu miros de pucioasă, încărcată cu vaporii degajaţi de apa unui izvor termal. Emanaţiile sulfuroase fierbinţi au creat condiţii pentru dezvoltarea unui muşchi întâlnit numai aici, Philonotis schliephackei, înscris de Valentin într-o imagine anterioară.

Cât despre alte denumiri şi/sau legende, n-am întâlnit nicio grotă în drum spre Dochia. Inutil mirată, e clar: cunoaşteţi Ceahlăul mai bine decât mine!
30 Mar
"Ce mi-i vremea, când de veacuri..."
Daniela Ursu
„GPS-ul” meu spune aşa: primul adăpost a fost ridicat în anul 1906 de Ghe. Panu. Petrecându-şi vacanţele la Durău, cutreierând muntele vreme de 20 de ani, el şi-a făcut „la Fântâna Rece o colibă mai tare, dar care n-a rezistat vânturilor şi zăpezilor şi s-a ruinat.” (Deci cam pe unde ar fi acum schitul sau puţin mai spre Dochia.) Între 1907 şi 1908 „la cea mai mare înălţime, 1795 metri, s-a lucrat la adăpostul amplasat la câţiva metri sub platoul superior, adăpostit de vânturile de nord-vest şi la o depărtare de 500 de metri de izvorul minunat Fântâna Rece”. Numit Adăpostul nr. 1 - Dochia, el a fost inaugurat pe 30 iunie 1908, în prezenţa a circa „300 de persoane, preoţi, învăţători, săteni din împrejurimi.” Un an mai târziu, „o furtună a dărâmat frumosul adăpost”. Cât timp au durat reparaţiile şi strângerea fondurilor, acelaşi Ghe. Panu îşi construieşte „în 1912, o cameră de lemn, în Poiana Faţă Stănile, pe locul numit Dâmbuşor.” Ei bine, aşa cum nici eu n-am identificat încă acest loc, nici coliba nu a rezistat, astfel că, în anul următor, 1913, „acoperişul şi uşa erau smulse, soba dărâmată şi înăuntru murdar.”
Cabana Dochia, re-făcută, a fost inaugurată pe data de 6 august 1914, devastată între anii 1916 şi 1918, redată în funcţiune în 1927, când la o a treia inaugurare „au participat 600 de persoane, ţărani, intelectuali şi turişti din toată ţara, suportând vremea rea cu lapoviţă şi ninsoare din acea zi de 6 august”, 1927, după cum am spus.
Aceleiaşi cabane, între 1931 şi 1934 „răufăcătorii i-au produs multe stricăciuni”.
Şi încet-încet, aflăm că după anul 1937, Ghe. Baciu (cabanierul de care v-am mai vorbit şi în alte dăți) „a mai construit din lemn, spre vest o colibă lângă cabană pe priciul căreia erau adăpostiţi turiştii tot mai numeroşi.”
Cât spre vest - asta nu ştim…
Cât „spre est s-a extins clădirea după 1946” şi care clădire - cea veche sau cea ridicată de Baciu - nici asta nu ştim…
Dar a rămas scris că, o dată cu ridicarea noii cabane, reclădită şi iarăşi extinsă spre est între anii 1984-1989, „cu ocazia săpăturilor pentru fundaţia de beton s-au descoperit resturi din temelia primei cabane din 1908, Adăpostul nr. 1 – Dochia şi deasupra unei ferestre din vechea cabană, sub o tencuială, era scris cu negru 'construită între 1910-1904, funcţionează de la 15 mai la 15 septembrie'.”
Cei care astăzi preferă condiţii de cazare mai civilizate, nu vor fi legaţi sufleteşte de astfel de poveşti. Personal, mi-ar place să citesc un material amplu dedicat tuturor cabanelor din Carpaţi, chiar dacă ele mai sunt sau astăzi nu mai sunt.
29 Mar
Poienile stanelor, stânelor şi stănilelor
Daniela Ursu
Puţin credinciosule, iar te îndoieşti?!... :-)
23 Mar
Poienile stanelor, stânelor şi stănilelor
Daniela Ursu
Păi, şi ce facem, domnu’ Adrian? Plecăm urechea la legende? Ia să vedem…
O bătrână din satul Pintec avea cinci feciori pe care, însă nu a apucat să-i vadă însuraţi, patru dintre ei muriseră de moarte năprasnică, iar cel mic nu avea încă vârsta potrivită. Se spunea că sunt "ai lui Stănilă" căci erau înalţi şi vânjoşi "ca nişte stane de piatră". Doi dintre ei au luat calea codrului, dar au fost prinşi de poteră. Unul a murit într-o încleştare cu tătarii pe dealul Hangului (probabil Dealul Altan, n.a.), iar altul a fost zdrobit de lemne la un tason pe malul Bistriţei (sau poate Bistrei, n.a.). Îi rămăsese bătrânei feciorul cel mai mic să-i aline bătrâneţile şi văduvia.
După ce mai crescu, flăcăul şi-a luat cele 20 de oi din bătătură şi a plecat slugă la un arendaş de pe moşia Hangului şi, pentru că se pricepea, căci de copil umbla cu tatăl său pe munte, se îngrijea atât de oile lui cât şi de turmele arendaşului. Acesta din urmă avea trei fete, "una mai frumoasă ca alta", iar cea mică îl cam petrecea cu privirea pe feciorul nostru, dar el nu cuteza să ridice ochii spre odrasla bogatului arendaş. Pentru a răspunde plânsului fetei sale îndrăgostite, într-o zi arendaşul i-a cerut flăcăului să plece şi să facă avere, măcar cât zestrea fetei "şi abia atunci va fi vrednic să-i fie ginere".
Convins fiind că peticul de ţarină, casă bătrânească a mamei sale şi cele 20 de oi nu semănau a avuţie, şi-a pus în cap să caute una din comorile despre care se spunea că sunt îngropate şi ascunse prin Ceahlău şi "a urcat pe obcină, pe la Scaune şi prin Jgheabul Gardurilor până sus, pe platou". Săpa cu vrednicie "la capătul jgheabului, sub gardul de stânci", dar nici urmă de comoară. Când şi-a pierdut nădejdea, a coborât în sat şi a aflat vorbă că arendaşul şi-a măritat fata c-un negustor bogat de pe la Iaşi. La aflarea veştii, de neputinţă şi durere, s-a întors pe munte şi s-a aruncat de pe stâncile gardurilor înspre groapa chiar de el săpată….
După ceva vreme, bătrâna mama, văzând că fiul ei nu se mai întoarce acasă, a plecat pe munte să-l caute. I-a găsit oile şi mai încolo de ele "oasele ce prinseseră a se albi". Le-a strâns, le-a spălat cu apă sfințită de la Fântâna Mitropolitului (izvor nesecat şi-n ziua de astăzi, n.a.) şi le-a îngropat "lângă o stâncă ciudată, nu departe de Fântână". Nu a mai coborât niciodată, a rămas cu oile pe munte şi "în tot Ceahlăul se auzea plânsul ei de mamă îndurerată". După o vreme geamătul ei dispăru şi alţi localnici şi ciobani ce mai treceau pe-acolo, i-au găsit doar lacrimile "ce se scurgeau din stâncă" şi gândind că "stânca a primit-o înăuntrul ei", au numit-o "Piatra Lăcrimată", iar stâncilor de pe care s-a aruncat flăcăul le-au spus "Gardul lui Stănilă"…
23 Mar
Poienile stanelor, stânelor şi stănilelor
Daniela Ursu
Pentru a nu se face nicio confuzie: mă refeream NUMAI la comentariile "faine!!"
23 Mar
Poienile stanelor, stânelor şi stănilelor
Daniela Ursu
Ghinionul lor, norocul meu: uite ce de comentarii am...
Vorba aia, decât puţin şi prost mai bine mult şi fără rost...:-)
23 Mar
Poienile stanelor, stânelor şi stănilelor
Daniela Ursu
Oare de unde să fi auzit I. Simionescu (în 1941) denumirile astea? Nu putem spune că s-a întâlnit cu dr. Iacomi, pentru că acesta între 1936-1939 practica medicina în Bucureşti, apoi a plecat medic pe front şi abia în 1942 a revenit în Piatra-Neamţ.
Dar aşa cum am precizat şi în descriere, pr. C-tin Matasă a scris primul ghid turistic românesc, "Călăuza judeţului Neamţ", în 1929. Ulterior, domnia sa ne-a lăsat şi alte descrieri mai ample:

"Aici, [pe Ceahlău, n.a.] după ce a încetat pădurea, te întâmpină de jur împrejurul vârfului grupuri de stânci în formele cele mai caudate: Piatra-Lată, Scăldătoarea Vulturilor, Dochia, Panaghia, Piatra Detunată, Piatra cu Apă, Bâtca Neagră şi Piatra Sură, uriaşe bancuri de conglomerate. Între miază-zi şi răsăsrit se arată priveliştea Ocolaşelor cu înfiorătoarele ţancuri şi poliţe numite gardul Stănilelor, Sghiabul lui Vodă şi Piciorul Şchiop, iar către Nord, înspre Durău, se vede Duruitoarea, cascadă care resfiră beteală de argint pe pieptul unei stânci prăpăstioase. Căderea apei dela o înălţime de peste 30 de metri face un sgomot asurzitor de unde băştinaşii îi zic “Duruitoare”, iar pârâiaşului de mai la vale Durău." Palatul Cnejilor, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1935, pag. 29
ş.a.
22 Mar
Poienile stanelor, stânelor şi stănilelor
Daniela Ursu
Vis-a-vis de confuzie, e ok:-) chiar vroiam să te întreb dacă la tine funcționează atât de rapid principiul "cere şi ţi se va da", că mie nu mi-a mers niciodată... Dacă mi s-a dat, am zis săru'mâna bogdaproste, iar de nu, m-am dat peste cap, m-am încruntat şi m-am cufundat în cele cărţi pân-am găsit ceva.
O precizare importantă pe care - fără să vreau - am omis-o eu este că denumirea "stânele" şi/sau"stînelor" nu apare trecută pe nicio hartă turistică şi de largă circulaţie. La fel, nu este menţionată pe nicio schiţă de-a dr-ului I.
Celelalte două surse independente în care ea apare sunt hărţile silvice şi topografice. Dealtfel, în toate Planurile de Management ale Parcurilor Naţionale citite de mine suprafaţa parcurilor este acoperită cu hărţi topografice (Scara 1:50000), hărţi silvice (Scara 1:20000) şi hărţi silvo-pastorale (Scara 1:20000), iar majoritatea Admistraţiilor parcurilor au la dispoziţie şi o bază de date GIS.
22 Mar
Poienile stanelor, stânelor şi stănilelor
Daniela Ursu
Rectific, 10 km parcurşi în 7 ore, nu tot în 10.
22 Mar
Poienile stanelor, stânelor şi stănilelor
Daniela Ursu
Mi-au ieşit nişte emoticons-uri în locul parantezei închise) şi a semnului de întrebare de la final...
22 Mar
Poienile stanelor, stânelor şi stănilelor
Daniela Ursu
Făr' a fi nimic premeditat, tocmai am făcut-o sâmbătă la Dochia, ce-i drept nu cu nişte beri în faţă, ci la o cafea şi un ceai, căci altceva nu-mi trebuia după 10 ore de mers şi urcat pe gheaţă şi pe ceaţă, pe cel mai lung şi greu traseu (că numai eu puteam să-l aleg…), comparativ cu ceilalţi colegi (pe care i-am invidiat că au parcurs cel mai domestic traseu din Ceahlău…).
Cred că a fost cea mai întâmplătoare (mini)întâlnire, din cei prezenţi acolo 25% erau membri alpinet.org, 25% membri carpati.org, alţi 25% au venit la mine şi mi-au spus că mă cunosc de undeva dar nu ştiu de unde şi doar 25% fără nicio apartenenţă virtuală.
La fel, cred că vedeta serii nu a fost Poiana Stănile, ci chiar Titus, eu plecând înainte de ora 20 de la Dochia spre un alt adăpost, pe la miezul nopţii am fost anunţată că domnul acela înalt cu care am vorbit eu s-a îmbrăcat şi-a luat rucsacul şi a plecat prin întuneric şi ceaţă, să mergem să-l căutăm… Eu tăceam, mai şi zâmbeam iar restul se întrebau "Oare încotro a pornit Titus…?":-)
22 Mar
Poienile stanelor, stânelor şi stănilelor
Daniela Ursu
@Titus, ideea cu Monografia PS îmi aparţine, chiar dacă a fost cea mai necultivată din toate timpurile şi pentru a o cizela va trebui să-mi demonstrez că 2x2 fac 4 şi niciodată 3, 9 sau 4, 1.
@Adrian, nu am susţinut că este o greşeală cartografică. După cum am precizat eu, topicul (de la vremea respectivă) a fost ales în funcţie de scopul, autorul şi întrebuinţarea hărţilor şi după cum a adăugat şi Dan, o denumire transmite o informaţie (din/despre teren - dacă vrei).
@Adrian, spune-mi câte argumente vrei să-ţi aduc, câte surse diferite sau cât vrei să fie abaterea medie pătratică la un risc asumat de α=0.05 (deci o probabilitate de 95%) şi rezolvăm problema.
22 Mar
stupid risk
adrian munteanu
De obicei noi şi cei ca noi spunem că iubim mult muntele de putem şi reuşim să corelăm această dragoste minunată cu 'riscurile stupide'. După 10 km de mers şi urcat sâmbătă, pe gheaţă şi pe ceaţă, pe un traseu de o oră jumătate făcut acum 7 şi coborât a doua zi în aceleaşi condiţii cumplite, pe o atmosferă izbitor de asemătoare cu cea din fotografia ta, putem adăuga că, nu numai noi iubim muntele, ci şi el ne iubeşte pe noi nemaipomenit de mult...
21 Mar
Poienile stanelor, stânelor şi stănilelor
Daniela Ursu
@ Adrian:
Nu sunt defrişări, ci urmele lăsate de furturi. În locurile spre care tu priveşti sunt instalate de ceva vreme şi câteva curse feromonale. Cât despre drum vizibil conturat, a avut de demult utilitatea lui silvică, transformată acum într-una turistică. Drumurile (alea) nu numai că duc spre nicăieri, ci şi spre toate potecile nemarcate.
@ Claudiu:
Un exemplu la îndemână este chiar Daniela. Fii sigur că ea pe toţi i-a întrebat şi pe toţi i-a ascultat, chiar dacă-i spuneau legende verosimile sau îi lăsau impresia că bat câmpii(le). La fel, fii sigur (şi să nu te-ndoieşti) că a căutat prin aproximativ toate hărţile din lume... Şi ce-a găsit v-a arătat şi spus şi vouă:
P-na/Poiana/Poienile/ Stanele, Stane, Stănile, Stănilelor, Stânele, Stînele, Stîne, ba chiar şi Поляна Стынеле.
Cred şi rămân la părerea că, dacă spui şi îţi propui să te întorci la esenţă, ai făcut deja primul pas cu care tocmai te-ai depărtat de ea.
17 Mar
Lumea Fagarasilor vazuta din Ceahlau
Ioan Panaite
Panorama va fi prelucrată, corectată şi reînscrisă.
În numele meu şi al lui Ionuţ vă mulţumim pentru sprijinul acordat până acum şi pe viitor.
10 Mar
Cochetând cu vântul
Daniela Ursu
La cât mai multe tocmai vroiam să renunţ! :-) Mulţumesc, dragă Ileana,
Primăveri fericite îţi doresc!!!
8 Mar
Lumea Fagarasilor vazuta din Ceahlau
Ioan Panaite
Ionuţ este un băiat foarte bun, plin de potenţial şi foarte talentat, care - cred eu - are ce învăţa de noi aşa cum şi noi am învăţat la vremea noastră (şi) de la alţii. Merită să investim într-un astfel de viitor.
8 Mar
M-tii Ciucas
Ioan Panaite
Nu numai ţie, Teo...!
Eu sunt dispusă să mai aştept şi la anu' să văd de Mărţişor Ceahlăul de pe Coştila şi de pe Ciucaş...:-)
8 Mar
Comentarii înscrise de Daniela Ursu
<< [81-100] [101-120] [121-140]<  141-160 din 1657
  > [161-180] [181-200] [201-220] >>
©Proiectul Alpinet 1999 - 2024