Galeria Foto Alpinet |
Frumoase. Totuşi, aceleaşi cadre pareau mult mai bune calitativ d.p.d.v. cromatic, când le-am văzut la Robert Bălan (i-ai împrumutat un CD în urmă cu aprox. un an). Aici este cam mult roşu, cerul fiind cel mai mult afectat. Parcă aveai şi un cadru mai strâns, din acelaşi loc, în care arbuştii încărcaţi sunt mai aproape...atmosfera e de vis. Cele mai bune cadre din acea tură le consider cele făcute la refugiu, cu superangularul lui Robert. Vremea aceea a fost cea mai bună recompensă, după câte aţi pătimit. |
Octavian Radu Topai, Vineri, 30 Sep 2005, 23:03 O sa caut si poza cealalta. Treaba e ca pe unele, printre care si acesta, le-am scanat a doua oara in alt loc, unde trebuia sa iasa mai bine. Tu unde scanezi? |
După multe dezamăgiri legate de calitatea scanărilor "laboratoarelor foto" din Arad, am luat un Nikon Coolscan V ED. Se găseşte la jumătate de preţ faţă de 5000-ul ED, iar performanţele asemănătoare (ultimul e puţin mai rapid, are ceva biţi în plus la adâncimea de culoare şi adaptorul pentru scanarea peliculei în întregime). Eu nu lucrez prea mult pe diapozitiv, cam din aceleaşi motive. Ultimul Ektachrome 100G developat la Bucureşti (local nici nu se pune problema) era net inferior negativelor expuse în aceleaşi condiţii. Deşi nici acestea nu sunt "tratate" cum ar trebui. Profitul e mare când nu schimbi chimicalele la timp. Un prieten a developat câteva negative Kodak în India, cu rezultate incredibile. Primele tale scanări erau impecabile d.p.d.v. cromatic, doar granulaţia era puţin cam mare pentru un Provia. "Digital Ice 4" are inclusă în scanare funcţia Digital GEM™ (Grain Equalization & Management), foarte folositoare în astfel de cazuri. Nemaivorbind de opţiunea Digital ICE™ (Image Correction & Enhancement) care face minuni cu zgârieturile aferente unei developări "de 5 lei". Oricum, pentru un fan al peliculei, un scaner bun este mai mult decât necesar. Dacă în UE un Coolscan V ED se găseşte la 599 eur, peste ocean preţul ar trebui să oscileze în jurul a 400 usd (nou, dar nu preţ de catalog). Când ai drum prin Arad, poţi veni cu Robi pe la mine, să facem un test cu acest cadru. |
Octavian Radu Topai, Sâmbătă, 1 Oct 2005, 1:15 Da, cred ca ar trebui sa iau si eu un scanner calumea, pana nu dispar de tot... Astea tot la Bucuresti le-am si scanat. Si la developat acolo, la Unirea, am observat ca uneori iese bine, alte-ori...:-& Merci de invitatie. Chiar sunt curios cum merge un scanner de-asta. Dar cu Digi Ice nu pierzi detalii din imagine? |
Scanerele nu vor dispare prea curând. Probabil cifra de vânzări mai mică va impune costuri de producţie mai mari şi implicit un preţ de vânzare pe măsură. În prezent există pe piaţă un stoc supradimensionat de scanere, determinat, evident, de "febra digitală". Eu estimez că acest simptom se va tempera în timp, pelicula păstrându-şi adepţii săi. Detaliile pierdute în procedeele uscate de scanare, prin filtrele de care vorbeam, sunt minore, dar există. Oricum scanerele rotative (merg până la 20.000 dpi) au un preţ turbat, cu patru zerouri, în euro. A existat în Timişoara un punct de lucru al agenţiei olandeze de imagini "Imagos". După spusele unui prieten, aveau singurul astfel de scaner în România. Neavând cereri în ţară, au ajuns să scaneze baza imagistică a Muzeului de Ştiinţe Naturale din Amsterdam. După care au anunţat pentru el un preţ de vânzare de 15.000 eur approx. Second hand. Prohibitiv. Frustrant...etc. În concluzie, altă soluţie nu avem, trebuie să acceptăm micile inconveniente tehnice. Voi vorbi cu Robert, pentru a găsi un mod de a ne sincroniza, pentru test. |
Octavian Radu Topai, Sâmbătă, 1 Oct 2005, 17:03 Am cautat prin pozele de atunci. N-am gasit-o pe cea de care ai zis, scanata, in schimb am gasit alte 2 interesante. Le-am si pus, astepta acordul adminilor. |
Silviu Matei, Vineri, 21 Oct 2005, 12:20 Salve Sorine-Octaviane. Ma cand mai treceti prin Bucuresti da-ti ma si voi o sarma{telefon}ca sa va zic un laborator bun de developat dia. Cel putin tu Sorine? Numa bine si poate dai si tu un tel zilele astea ca nu am mai vorbit de mult. Vreau sa te intreb ceva? |
Buna poza. Cred ca aveati ismene in dimineata aia |
Galeria Foto Alpinet |
1-20 din 326 | > [21-40] [41-60] [61-80] >> |
Fotografie | Comentariu | Data |
Just watch Cosmin-Ovidiu Stan | Asta-i lumina care-mi place mie! | 21 Feb |
Torre Octavian Radu Topai | Daca-ti plac fagii mai caut ceva cu ei.. :) | 21 Feb |
Cerro Torre Octavian Radu Topai | Locu-i fain... | 21 Feb |
Panorama de pe Semenic Sorin Rob | Foarte faini muntii Tarcu, in spate... | 21 Feb |
Titanii Octavian Radu Topai | Merci fain, intr-adevar locul e ca o mina de diamante! Si am avut noroc si cu vremea... | 21 Feb |
Sculpturi de iarnă Octavian Radu Topai | Un Sigma 10-20. Important e sa nu-l folosesti chiar la 10, ci de la 12. | 16 Apr |
Creasta Kuffner cătălin pobega | Ai da faina-i! | 14 Apr |
mood cătălin pobega | Fain! | 14 Apr |
Răsărit in Ceahlau Sorin Untu | Fotogenic locul asta! | 14 Apr |
Sculpturi de iarnă Octavian Radu Topai | Pai o sa ma straduiesc sa trec mai des!:-) Ma bucur ca va place imaginea! | 14 Apr |
Un moment de liniste Octavian Radu Topai | Desi pare de necrezut, Laci a venit fara aparat foto. Sa nu care. Iti poti imagina?!:-) | 14 Apr |
Sculpturi de iarnă Octavian Radu Topai | Mie mi-a placut textura asta granulata. | 22 Mar |
Un moment de liniste Octavian Radu Topai | Locu-i fain. | 22 Mar |
- Radu Ponta | Zgomotoasa, dar foarte faina! | 24 Mai |
Spre Cornereva valentin jujea | Faina zona | 22 Mar |
Everyday like this Dorin Bofan | Extraordinar jocul de texturi, + lumina... | 30 Ian |
Sub stele in mijlocul muntelui alex Docze | Super faina! Cei care au fost in Retezat vor recunoaste cerul...:). Ce diafragma ai folosit? | 10 Nov |
H2O Daniel Humelnicu | Kashto! | 10 Nov |
Valurile inspumate Octavian Radu Topai | Acu ar merge bine o bici...:) | 8 Iun |
Ora Albastră Teo Paraschiveanu | Super faina atmosfera! E din seria imaginilor care te fac sa lasi balta tot, sa-ti faci rapid rucsacul si sa urci pe munte (pe nerasuflate)! | 31 Mar |
1-20 din 326 | > [21-40] [41-60] [61-80] >> |