perfect de acord cu tine
DAR..... respecta muntele, altfel te pune la respect
a doua oara nu se stie... Doamne fereste.....
mult noroc si ture faine

Urcatul pe munte, singur, are farmecul lui, natura ia locul partenerului de tura, cel care urca singur este mult mai atent la semnele naturii, practic comunica cu ea... Sansele de a intalni o salbaticiune sunt mult mai mari pentru ca zgomotul produs de un "singuratic" este mult mai mic decat cel produs de un grup. Am trait asemenea experiente, dar pe trasee bine stiute si nu mai lungi de doua ore. Am simtit intotdeauna emotie si teama, in asemenea situatii, pentru ca am fost constienta de riscurile la care m-am expus. Nu recomand nimanui sa umble singur pe munte, desi ii inteleg pe cei care o fac...

Salutari de la un alt individ care cutreiera muntii de unul singur! In legatura insa cu "simbolul credintei montane", e o expresie usor confuza. Nu stiu exact care e intelesul "credintei montane", dar daca cineva ne explica ce inseamna probabil ca lucrurile se vor lamuri. In alta ordine de idei, asa cum am mai discutat pe acest site montan, "crucea" in sine nu e un simbol al credintei, ci al necunoasterii istoriei adevarate a crestinismului. Crucea la egipteni, "ank-ul", era un simbol al renasterii spirituale. Crestinii au preluat de fapt simbolul crucii de la pagani si l-au transformat intr-un simbol al puterii politice de care oamenii bisericii erau indragostiti. El a devenit una dintre uneletele folosite pentru a manipula si a controlo multimile celor "saraci cu duhul".

In rest, subscriu la cele scrise de Ana si Alexandru. Desi bat muntii de unul singur, nu o recomand nimanui. Fiecare trebuie sa-si asculte insa vocea intuititie, fiecare isi traieste viata asa cum poate, asa cum doreste. Nu e vorba insa de a respecta muntele, ci de al cunoaste, de a cunoaste natura si de a stii sa interpretezi mesajele ei. Totul in viata e bazat pe cunoastere, si apropo de crucea noastra, de a refuza sa traiesti intr-o lume a iluziei pe care mintea noastra poate sa o creieze periculos de usor.

Ana, umbland de unul singur prin muntii din Romania nu am intalnit atat de multe salbaticiuni pe cat ar fi fost de asteptat. In locurile prin care traiesc acum insa m-am intlint cu ursul negru de cateva ori. Ultima data, acum cateva saptamani, am das nas in nas cu el, cam 30 metrii distanta la o rascruce de poteci. A fost o intalnire foarte "politicoasa", nimeni nu a aratat nici un semn de ostilitate. M-am retras pe poteca pe care venisem si l-am lasat sa se duca la vizuina lui. Aici sunt mult mai multe animale salbatice prin paduri pentru ca nu au fost vanate irational asa cum s-a intamplat si inca se mai intampla in Romania.

Gabriel, inteleg ce simti in acele momente in care "te intreci pe tine insuti". In drumetiile pe care le-am facut prin Bucegi am vazut multe "cruci". Sunt sigur ca fiecare dintre cei care nu s-au mai intors acasa, au savurat pana in ultima clipa frumusetea muntelui, chiar daca inconstient se indreptau inspre propria lor moarte.

De ce nu suntem noi in locul acelora care fizic vorbind nu se mai pot bucura de farmecul naturii? Se datoreaza oare accidentul lor lipsei de respect in fata naturii sau neatentiei la "gesturile" acesteia? In ce moment reflectam cu adevarat constienti la ceea ce inseamna aceasta forma de respect, cand pornim intr-o drumetie, sau cand ajungem cu bine acasa? Oare nu ar fi just sa ne lasam patrunsi de ceea ce natura vrea sa ne transmita prin cele mai "mici" si "neansemnate" gesturi ale sale?

Inclin sa cred ca pentru majoritatea dintre noi muntele reprezinta ceva cu mult mai profund decat un simplu mijloc de agrement. "Limbajul" naturii si al regnului mineral e posibil sa ne dezvaluie misterul unui Spirit a carui forta iradiaza si inunda intreg Pamantul...

Horatiu... pentru mine muntele inseamna ceva greu de descris in cuvinte. E ca si cum as face parte din munte iar atunci cand incep sa urc ma simt ca un copil ratacit care s-a reintors acasa. E ceva pentru care traiesc. Sufletul meu se afla acolo sus si imi place sa urc cu toata puterea trupului si a mintii dar nu orbeste. Absorbtia mea catre munte se face prin spirit iar sentimentul de implinire pe care il am atunci cand ma aflu acolo este incomparabil cu orice altceva ce simt. Este pentru mine ca o forma de meditatie care ma absoarbe intr-un mod deosebit si complet diferit. Cat despre crucile care stau marturie celor ce au platit cu viata pe munte... tind sa cred ca lucrurile sunt menite sa se intample exact asa cum ar trebui ele sa se intample... iar uneori desi probabil din prostia lor, muntele, le fura viata tocmai celor care il iubesc. Suntem mici in fata lui si uneori muntele din prea multa dragoste ne imbratiseaza atat de puternic incat ne striveste. Eu personal am fotografiat toate crucile de pe Valea Jepilor Mici si intotdeauna am ramas un pic intristat sa le vad pe acolo desi sunt ca niste semne ce avertizeaza... faptul ca ar trebui sa fim mai constienti. A fost o vreme cand fiind mai necopt, la inceputuri, urcam putin inconstient. Dar in timp am realizat ca lucrurile stau altfel...ca muntele necesita cunoastere. Cred ca in marea majoritate a cazurilor cand am urcat am impins un pic limita... dar intotdeauna cumpatat. Dat fiind ca mai mult am urcat in grup am invatat sa ma ponderez pentru integritatea acelui grup. Riscul mi s-a parut normal sa il asum pe propria piele, atunci cand e cazul. Dar cred ca pentru a "cunoaste" mai bine muntele si de asemenea si pe tine insuti in permanenta trebuie sa incerci putin mai mult decat ultima oara.
Personal ma regasesc cu totul in munte si desi nimanui nu ii place gandul de a ajunge vreodata o cruce pe marginea unui traseu, pentru mine este un gand constientizat de mult, un lucru care ma face sa imi dau seama ca trebuie sa invat mai mult din greselile altora si nu din propria greseala... una care poate deveni ultima.

maestre Gabriel, nu vreau sa judec omul dupa port, insa in poza de membru pe zapada aia esti cumva in adidasi?:D no comment..

Cat despre credinta montana si simbolurile ei, hai sa o lasam mai moale.. pentru multi iubitori de munte, ea presupune cu totul altceva decat monstri de fier plasati megalomanic si inestetic, aiurea pe varfurile muntilor

Cred ca titlul era mai bun daca-l formulai ca pe o intrebare:"Simbolul credintei montane?" Astfel ai fi generat o dezbatere pe aceasta tema. Si asa ai reusit sa generezi o dezbatere care mie mi se pare interesanta."Credinta montana" exista dupa parerea mea, dar nu este neaparat ceva mare care poate fi vazut si din avion. Aceasta credinta exista in noi si ne mobilizeaza pentru a fi aproape de natura si pentru a o cunoaste. Din alt punct de vedere cred ca este de apreciat si efortul celor care au construit Crucea Caraiman. Ar fi interesant sa aflam cum s-a facut aceasta constructie, a cui a fost ideea, ce a vrut sa exprime cel care a avut aceasta idee, in cat timp s-a construit.

Cei care se pot interesa despre constructia acestui monument vor observa ca ideea s-a nascut dintr-un ideal... pentru jertfa celor ce au platit cu viata intr-un razboi crunt si efortul a fost unul colosal si demn de respect. Ana... ma bucur ca ai pus bine problema semnului de intrebare... poate ca tu ai gandit acolo unde trebuie. Nu intentionez sa creez o dezbatere ci mai degraba sa induc un sentiment. Fiecare dintre cei care urca pe munte au acest sentiment si fiecare il traieste intr-un mod unic...la fel de unic ca si el insusi. Numai bine si ture insorite!

Si ne mai mira ca popii vor sa inalte o cruce enorma si dezgustatoare in Ceahlau... si ghiciti ce? Opinia publica va fi incantata! Felicitari scump popor roman, mic.. da' patriot si cu frica Celui de sus!

Domnule Tanase, mai multa ignoranta si dispret la acest capitol ar pastra muntii intr-o forma cat mai aproape de cea initiala

"Succesuri" va doresc!

Dom'le Tanase, din fericire aceasta este doar a doua intersectie a noastra in superbul' spatiu virtual. O evolutie exista insa, ati inceput sa jigniti.

Cum ziceam, la succesuri' cat mai mari. Discutia este inchisa din punctul meu de vedere.

Facuta recent? Zapada mare in zona de creasta? Ma intereseaza o tura pe Moldoveanu in acest weekend....

25 Nov

superbe fotografii....zau ca mi-ar placea sa o am la rezolutia ei nativa sa observ toate detaliile..si din aceasta si din acea cu Fagarasul... ai fost un norocos sa ai parte de asa vreme la zbor...

22 Ian

Sa ne gandim cu ce echipament au urcat Mallory si Irvine pe Everest si cat respect merita acei oameni care cu un echipament rudimentar au reusit sa urce atat de sus chiar daca nu au atins varful. Deci poate ca ar trebui sa apreciem mai mult dorinta celor care vor sa urce si nu neaparat dotarea lor. Este adevarat ca pentru performanta este necesar un echipament adecvat. Dar aici cred ca nu este cazul. Indemnati pe cei din jur sa urce si treptat cred ca vor intelege si ei necesitatea unui echipament mai adecvat. Dar sa nu judecam...

8 Nov

Deja visez.....

8 Aug

Arsh.... abia astept sa ajung acolo! Cred ca la anu!

8 Aug

Eh...uite tocmai de aceea astept iarna! Sa vezi atunci...

8 Aug

Cei care se pot interesa despre constructia acestui monument vor observa ca ideea s-a nascut dintr-un ideal... pentru jertfa celor ce au platit cu viata intr-un razboi crunt si efortul a fost unul colosal si demn de respect. Ana... ma bucur ca ai pus bine problema semnului de intrebare... poate ca tu ai gandit acolo unde trebuie. Nu intentionez sa creez o dezbatere ci mai degraba sa induc un sentiment. Fiecare dintre cei care urca pe munte au acest sentiment si fiecare il traieste intr-un mod unic...la fel de unic ca si el insusi. Numai bine si ture insorite!

14 Iul

Horatiu... pentru mine muntele inseamna ceva greu de descris in cuvinte. E ca si cum as face parte din munte iar atunci cand incep sa urc ma simt ca un copil ratacit care s-a reintors acasa. E ceva pentru care traiesc. Sufletul meu se afla acolo sus si imi place sa urc cu toata puterea trupului si a mintii dar nu orbeste. Absorbtia mea catre munte se face prin spirit iar sentimentul de implinire pe care il am atunci cand ma aflu acolo este incomparabil cu orice altceva ce simt. Este pentru mine ca o forma de meditatie care ma absoarbe intr-un mod deosebit si complet diferit. Cat despre crucile care stau marturie celor ce au platit cu viata pe munte... tind sa cred ca lucrurile sunt menite sa se intample exact asa cum ar trebui ele sa se intample... iar uneori desi probabil din prostia lor, muntele, le fura viata tocmai celor care il iubesc. Suntem mici in fata lui si uneori muntele din prea multa dragoste ne imbratiseaza atat de puternic incat ne striveste. Eu personal am fotografiat toate crucile de pe Valea Jepilor Mici si intotdeauna am ramas un pic intristat sa le vad pe acolo desi sunt ca niste semne ce avertizeaza... faptul ca ar trebui sa fim mai constienti. A fost o vreme cand fiind mai necopt, la inceputuri, urcam putin inconstient. Dar in timp am realizat ca lucrurile stau altfel...ca muntele necesita cunoastere. Cred ca in marea majoritate a cazurilor cand am urcat am impins un pic limita... dar intotdeauna cumpatat. Dat fiind ca mai mult am urcat in grup am invatat sa ma ponderez pentru integritatea acelui grup. Riscul mi s-a parut normal sa il asum pe propria piele, atunci cand e cazul. Dar cred ca pentru a "cunoaste" mai bine muntele si de asemenea si pe tine insuti in permanenta trebuie sa incerci putin mai mult decat ultima oara.
Personal ma regasesc cu totul in munte si desi nimanui nu ii place gandul de a ajunge vreodata o cruce pe marginea unui traseu, pentru mine este un gand constientizat de mult, un lucru care ma face sa imi dau seama ca trebuie sa invat mai mult din greselile altora si nu din propria greseala... una care poate deveni ultima.

14 Iul

Catelul l-ai gasit cumva pe traseu? ca imi pare tare cunoscut. Cred ca m-a insotit si pe mine intr-o tura. Poate ai vreo poza cu el mai de aproape.

26 Iun

Iti multumesc pentru aceasta perspectiva extraordinara!

31 Mai

Da....clar ai o pata pe lentila chiar pe centru sus.... felicitari pentru poze si o astfel de incursiune montana!

9 Mai

Ai o pata pe lentila!.... Oricum superba fotografie!

9 Mai

Superb... sunt alaturi de tine pentru promovarea acestei forme de activitate recreationala! Pentru mine e un stil de viata de care deja nu ma pot desprinde pentru ca ma absoarbe din interiorul sufletului... muntele meu de vis!

7 Mai

Incredibili munti

7 Mai

Atunci iti multumesc frumos Aurel!

4 Mai

Poza este facuta la ora 14:32 si am avut noroc de o deschidere in nori cu raze direct spre Cruce iar in vale erau nori si multa umbra si de acea a rezultat un fundal foarte intunecat. La o ulterioara procesare fundalul a iesit complet negru. Numai bine tuturor si ture cat mai multe si lipsite de accidente!

4 Mai

Cum ar fi sa petreci o noapte alaturi de el?

2 Mai

Iti multumesc de comentariu... intradevar am avut noroc la intoarcere de o vreme superba. Pacat ca a trebuit sa ne intoarcem

22 Ian

Imi aduce aminte de o tura in care ne-a prins viscolul si copacii aratau atunci exact la fel. Superb.

17 Dec