Excelenta idee! Da - este periculos de frumoasa. Si inca nu stiu pe cineva sa-i fi facut creasta.

Frumoase paralele.

Aşa cum am făcut-o cu ”Vârfurile”, din start trebuie să definim ceea ce numim ”creastă”, în ce măsură ea există, dacă poate fi parcursă şi mai important, cum arată ea acolo, sus.
Într-o zi un prieten drag m-a întrebat dac-am urcat vreodată Piatra Sură. Am răspuns scurt ”nu”, comentând în gând mai lung ”ce să caut eu acolo, să mă mănânce lupii, mai degrabă merg pe Ceahlău!” Apoi a continuat insistând dacă am întâlnit pe cineva care s-o fi făcut. Am răspuns la fel, negativ, dar l-am asigurat că voi căuta. Am început a întreba şi eu, în stg-n dreapta printre cunoştinţe, dar nu chiar pe oricine. Răspunsurile primite de mine n-au fost numai negaţii, ci hotărâte exclamaţii "Aia e imposibil - Nimeni n-o poate urca!!!”
Astăzi suntem trei colegi pe alpinet care-am parcurs-o. Sau atât ştiu eu. Credeţi că acum cunoaştem Piatra Sură? Nu! Nici 10 ture n-ar fi îndeajuns! În cele 5 făcute de mine (primele două de două zile, următoarele de patru) am urcat cât am putut de sus (alt. max. atins 1430 m conf. unui aparat care nu-mi aparţine, ştiut fiind că punctul somital al ei este de 1525 m, situat spre N, uşor orientat V) şi am coborât până pe fundurile hăurilor ei - numai în aven nu am intrat, că l-am văzut înainte de-a mă vedea el pe mine, altfel nu mai ieşeam), din zori până aproape-n seară, dar niciodată prin acelaşi loc! Abia aici apare cuvântul ”imposibil”. E imposibil să urci sau să cobori prin acelaşi loc! Ori de curiozitate de abaţi, ori nu mai nimereşti ’poteca’.
După cum am mai spus, Piatra Sură nu e ceea ce pare, de jos artă într-un fel, sus e total diferită. Vedem aici stânci, dar ele sunt de fapt ca nişte panouri, pereţi, paraleli între ei, unii de 20 de metri, alţii de 40, 60, tocmai ei fiind cei care-i dau aspectul delicat spus dantelat şi mai dramatic spus zimţat, distanţa dintre ei variind de la câţiva metri la câţiva zeci. Între ei râpe, prăpăstii, firesc - hornuri! Străbătută de la sud la nord, varianta optimă aleasă, parcurgerea crestei nu însemnă numai a merge pe o linie (imaginară) de la alt. de 1200 m spre 1300 şi după Şaua Ciungilor spre 1400 până spre Spinarea ei, pe-alocuri trecând printre aceşti pereţi. Dincolo de Şaua Florilor nici eu nu am trecut.
În imaginea de faţă, în centru este Spinarea, iar de o parte şi de alta a ei, par două turnuleţe. Privite cu atenţie, vă puteţi da seama că sunt două perechi de pereţi paraleli despărţiţi de hornuri înguste. ’Drumul’ din creastă merge pe la baza lor. Ei parcă răsar din pământ şi se opresc la câţi metri înălţime v-am zis. Unii au aspect de ziduri, dar despre ele vom vorbi la altă poză.
De neignorat în cazul de faţă nu este numai creasta şi cum o definim, ci şi ceea ce vedem a fi poiană şi cum o vom numi.

Creasta nu poate fi parcursa matematic de turisti si probabil nici macar de alpinisti, datorita nemeroaselor obstacole stancoase (multe lipsite de prize si friabile). Poti atinge creasta in destule locuri, o poti parcurge pe mici portiuni dar in general incerci sa te tii cat mai aproape de ea. Ceea ce de jos pare o creasta clara cu ceva turnulete, se dovedeste a fi la fata locului ceva mult mai complicat: schimbari de directie, valcele care te "fura" pe un versant sau pe altul, ramificatii (de ex spre Bistra Mica se desparte in patru! - fara micile creste secundare: creasta cascadei, creastele canionului si inca una spre Poiana Pietrei Sure).
Piatra Sura este un munte in miniatura si poti sa-ti petreci zile bune colindandu-i ascunzisurile fara a spune ca o stii foarte bine.

Aşa e, Titus. Şi asta am mai spus-o şi vă voi ruga să mă iertaţi pentru link-ul către care trimit:
http://www.fotolia.com/id/6492975
dar, de multe ori, personal, am asemănat Piatra Sură cu 'scheletul' unui...peşte. Poate cum capul mai mult în jos decât coada din trimitere. Între fiecare 'arc/coastă' este câte un horn, o prăpastie, cu căzături sau mai curate şi din adâncurile cărora se mai înalţă pini răzleţi.

Foarte frumos... Piatra Sura, admiratie si provocare!

Piatra Sura - mit si mister, chemare si reticenta, solitudine si grandoare, iata cateva atribute ale acestei cetati milenare.
Felicitari pentru prezentare si detalii, Daniela.

O desfătare, Hume, felicitări!

P. S. O întrebare. Pet-uri nu fură deloc p-acolo?

31 Oct

Se vede și Piatra Sură... Mă bucur că ai revenit!

30 Sep

Mi-aţi făcut un dor nebun de Ciucaş, cu pozele voastre... Şi tu şi tătăitza Teo...:-) Până ajung pe creste, nu-mi rămâne decât să mă mai urc pe nush ce bloc din Braşov să-l văz şi să-l salut...

26 Aug

Oliver, Buddha & Bonsai! Şi ce se potriveşte!

22 Aug

Mulțumesc. Mă bucur că place ochiului domniei tale.
Brâna dintre Cetățuie și Călugări, inaccesibilă și lipsită de interes până mai ieri, are acum o potecă bine conturată și bătută adesea de cei care poposesc la Camera Pătrată.

21 Aug

Ating. Sunt singură în această atingere.

21 Aug

Și într-o altă ordine de idei, pentru domnii admini: pe când ne vom desfăta privirea în Galeria Fotogeografica 2013?

28 Iun

Vă mulțumesc pentru comentarii!
De precizat că acea poiană nu este vizibilă de jos, nici de pe cărăruile spre creastă, ci probabil numai cățărat fiind pe stâncile cele mai înalte și cele mai periculoase - deopotrivă. Personal, nu am văzut-o. Voi încerca o "suprapunere" a unor aerofotografii cu hărțile de la începutul secolului XX.
Pe de altă parte, am solicitat d-lui Zaharia astfel de fotografii în speranța că voi vedea în ele, de sus, și înșiruirea de cascade ce delimitează la Nord și Sud Masivul Piatra Sură - cascade pe care le-am traversat în totalitate anul trecut, despre care sper că într-o bună zi voi scrie un articol, dar despre existența cărora nu au auzit nici nea Puiu nici cei ce promovează turismul montan în Neamț.

28 Iun

Foarte frumos, Viorel!

29 Mai

Din păcate, toate fotografiile primite au fost procesate înainte, astfel că unele au contrastul prea accentuat. Eu am intervenit asupra lor în anumite limite.

20 Mai

Da, Emi. Sunt realizate de dl. Puiu Zaharia dintr-un motodeltaplan şi postate cu acordul domniei sale. Ideea mea era să pun denumirile tuturor stâncilor văzute din această perspectivă. De altfel, dintre câte aerofotografii cu Ceahlăul am văzut, fie din parapantă sau deltaplan, numai în galeria d-lui Zaharia am regăsit Piatra Sură, ceea ce mă interesa şi cel mai mult.

20 Mai

Hristos a înviat, mulțumesc pentru comentarii!
Încerc să am răbdare câteva zeci de ani, dar parcă nici degeaba nu pot să stau până atunci...
Ai dreptate. Și fără să-mi fi dat seama, realizez acum că mi-am schimbat involundar, dar la propriu, perspectiva: în multe ture în doream să ajung cât mai sus și tot mai sus, să aflu altitudinea (cât de cât) exactă, dacă e într-adevăr 1525 m cu trecută pe toate hărțile turistice sau dacă 1534 m după cum figura pe o altă categorie de hărți, pentru că-mi spuneam că 9 metri pot face diferența. Și uite că de ceva vreme mă tot atrag adâncurile ei...
Voi posta pentru tine câteva aerofotografii realizate de dl. Puiu Zaharia, ptr. care am primit acordul de a le publica pe Alpinet.

Referitor la această postare, fotografia de sus este realizată pe 1 mai 2012, iar cea de jos, în sept. 2011.

19 Mai

Minunat moment!

17 Mai

Eu mă gândeam la vestale în loc de scufițe...:-)
VESTÁLĂ, vestale, s. f. Preoteasă care întreținea focul sacru în templul zeiței Vesta; femeie virtuoasă.
Vestalele în număr de șase întrețineau focul sacru care se înnoia la 1 Martie în fiecare an. Dacă focul se stingea, pontificele biciuiau vestala vinovată...

29 Mar

Teribil Vestale!:) Ori e cocoțat mai sus ori e cocoțat mai jos...
http://alpinet.org/main/foto/showfoto_ro_item_109104.html

Felicitări pentru tură!

28 Mar

Ai dreptate. Iar brâna aia e grozavă!

28 Mar

Mulțumesc pentru interesul manifestat față de fotografii și continuarea conversațiilor.
E clar că excursioniștii au plecat/urcat din Durău spre Toaca via Cabana Fântânele. Au traversat platoul, au coborât spre Fântâna Mitropolitului, apoi (Bănui eu!) spre (fostul/primul) Jgheabul lui Vodă (”În fața noastră se deschide în coasta muntelui o adâncă spintecătură, care se aseamănă foarte mult cu Valea Cerbului din Bucegi. De-aici încolo nu mai e cărare”) Și pentru că ”ne lăsăm pe vale în codrul brăcuit de sub Piciorul șchiopului. Printre copaci trântiți, printre hârtoape și bolovani, scoborâm mereu, ca-n adâncul unei prăpăstii.” înclin să cred totuși că au trecut din Vodă-n Drumul Prințului, potecă străbătută la acea vreme (anul 1900) deși traseul Dochia-Piciorul Șchiop-Duruitoarea-Viezuri-Durău despre care se știe că a fost descris de Vlahuță, e omologat abia în 1936 și marcat cruce roșie pe fond alb, socotit fiind traseu istoric.

Desigur, Gardul Stânelor NU e sub nicio formă Gardul Stănilelor. Conform descrierii, pare mai degrabă Gardul Panaghiei, așa cum spune și Titus.

28 Mar

Mulțumiri! Ar mai fi fost multe de adăugat, dar se încărca fotografia: în partea de sus - Piatra cu Cerdac, Piatra Ciobanului, spre dreapta - Polițele cu Crini, jos - Bâtca Neagră.
Denumirile suferă modificări și ele. Pe Google Maps, Stănilele Mari pe care le știam noi de-i viață sunt ”Tronurile Zeilor”...

28 Mar

Bun unghiul... Știi că era menționat prin toponime și Turnul Stancăi. Acum se vede de ce.

28 Mar

Faină pespectiva!
Vestale?

28 Mar