La Sihla

Înscrisă de: Adrian Herghelegiu
La Sihla
Data publicării: : 7 Dec 2007, vizualizări:: 2923
Localizare geografica: România, Muntii STANISOAREI, Manastirea Sihla
Album (slideshow): Poze fara album
Echipament folosit: Nikon
Bookmark and Share
Galeria Foto Alpinet
Fără foto Varlan ., Sâmbătă, 8 Dec 2007, 3:19

Parca simti frigul si mirosi rumegusul proaspat. Frumos.

Fără foto GHEORGHIU PAUL, Sâmbătă, 8 Dec 2007, 7:09

Ai dreptate. Si mie imi miroase a rumegus de la o posta. Viermele minciunii roade putregaiul acoperit cu vopseaua credintei. Parafrazandu-l pe Shakespeare, ceva e putred si la Sihla.... Si e un frig de crapa betonul din jurul rasadurilor de flori uscate....

Daniela Ursu Daniela Ursu, Sâmbătă, 8 Dec 2007, 22:30

Mda…
Am ajuns prima oară la Sihla curând după ’89 şi cu mult înainte de la fi canonizată Cuv. Teodora, într-o vreme când puţini erau cei care auziseră de acest schit şi mai puţini cei care merseseră până la el. Am ales să plec cu o vecină de a mea - cunoscătoare a locurilor, o tânără cu serioase probleme neurologice, încât şi cele mai candide întrebări de genul "Mai avem mult de mers?" / "Oare nu ne-am rătăcit?" ar fi panicat-o şi i-ar fi declanşat o criză comiţială – dar era singura din cunoştinţele mele care mai fusese acolo.
Am plecat de la Agapia 2 km spre Deal până la Agapia Veche, apoi, prin pădure, singure, pe cărări abia ştiute, urcând culmile M-ţilor Stânişoarei, am traversat creasta şi am coborât pe celălalt versant, la Mănăstirea Secu. Un cuvios părinte ne-a întâmpinat mirat, întrebându-ne de unde venim, ne-a poftit la masă; am zăbovit doar puţin şi am plecat pe drumul forestier (pe atunci!) încă 3 km, spre M-rea Sihăstria. Se făcuse ora 6 după-amiaza - era luna august - când am pornit prin pădure, pe o cărare ştiută şi văzută doar de amica mea - căci eu, în afară de copaci, nimic altceva nu vedeam - spre Sihla… Şi ce bucurie mi-a umplut sufletul atunci când am văzut schitul! - la fel cum găsisem şi Draga - în Muntele Cozla şi Poiana Maicii Domnului – în inima Rarăului, fără electricitate, cu Vecernia, Litia şi Liturghia de la miezul nopţii făcute la lumina lumânărilor, în mireasmă de busuioc şi tămâie, nicidecum de parfumuri rafinate şi aftershave-uri ultra fresh…
Astăzi, am înţeles că drumul de acces este amenajat până sus - eu nu am mai fost…
Şi tot ce-mi doresc acum este, măcar până Dochia să nu văd asfalt, dar cine ştie… E greu, recunoaştem, să urci din Durău cu butelia-n spate, dar mie – una, mi-e dor să mai fac foc în sobă… Şi-mi răsfoiesc însemnările preotului-arheolog C-tin Mătasă (1878-1971) şi ale dr.-montaniard Ghe. Iacomi (1914-1991), cei mai mari iubitori şi cei mai buni cunoscători ai Ceahlăului şi ai Munţilor Stânişoarei, deopotrivă, despre locurile de vieţuire ale sihaştrilor, cercetându-le grotele, resturile de cenuşă din vatră, patul din lespezi de gresie, întrebându-se "Cum rezistau aceşti pustnici în mijlocul naturii atât de vitrege în anotimpurile reci şi umede?" Scria dr. Iacomi "Am încercat, la rândul nostru, să trăim iarna în astfel de adăposturi, cu echipament corespunzător şi hrană calorigenă, dar n-am rezistat la -18 grade sau la -20 de grade decât câteva zile". Şi tot domniile lor au găsit răspunsul, "Cu siguranţă, rezistenţa psihică şi fizică deosebită izvora din credinţa ei… " Da, se referea la o cuvioasă maică.
De la Sihla îmi amintesc clar şi acum covoarele ţesute din strămătură intens colorată şi împletite din cordele şi o hârtie pe care era scrisă cu o mâna tremurândă rugămintea de a ne descălţa la uşă…
Cu câteva zile înainte de a face acest pelerinaj, Adrian, mai jos de Sihla, la Sihăstria, Părintele Ioanichie Bălan a plecat pe cărări drepte, către Cer, să-şi afle odihna, asemeni altor mari duhovnici ai neamului românesc, Pr. Arsenie Boca, Pr. Ilie Cleopa, pr. Nicolae Steinhardt, care ne-au părăsit. Au mai rămas în viaţă Pr. Iustin - la Petru-Vodă, Pr. Arsenie Papacioc - la Techirghiol, pr. Pârâian la Sâmbăta de Sus şi puţini alţii. Ce vom face, oare, când vom rămâne singuri, Dumnezeu ştie…
Până atunci, munţii noştri încă mai au în ei Lumină, dar nouă, celor de la poalele lor, din pricina secetei ori a încălzirii globale - oare ce cauză o fi având ea, întreba un cuvios părinte – sau în urma procesului tehnologic de fabricaţie, de prelucrare ori de presare, nici uleiul în candelă nu ne mai arde…

Fără foto GHEORGHIU PAUL, Duminică, 9 Dec 2007, 21:24

Mi-e foarte greu sa gasesc ceva util in a trai izolat in munti, intr-un schit. Daca cineva simte imboldul de a face "lucrarea domnului", probabil ca el sau ea ar trebui sa convietuiasca cu saracii si cu bolnavii lumii, asa cum a facut Mama Tereza si altii ca ea. Izolarea e sinonima cu abandonul, cu refuzul de a ajuta sau de a impartasi cu altii ceea ce stii. Si calugarii budisti practica izolarea, dar ei se retrag in general sa mediteze, dupa care in mod obisnuit se reintorc intre oameni sa impartaseasca cu ei ceea ce au descoperit prin meditatie. Ideea e de a descoperi adevaruri, explicatii in legatura cu secretele vietii prin racordarea la planuri extrasenzoriale pe care sa le impartaseasca apoi cu altii. A trai intr-o pestera sau intr-un schit fara ca acest gest sa produca ceva folositor omenirii e o pierdere de viata irecuperabila.

Toti indivizii pe care ii mentionezi sunt convins ca in felul lor erau si sunt, cei care sunt in viata, oameni de treaba, plini de bune intentii. Simplul fapt ca au scris carti cu teme religioase nu-i face insa "duhovnici ai neamului romanesc", lasand la o parte faptul ca din punct de vedere semantic expresia in sine nu inseamna nici pe departe ceea ce se doreste sa insemne. Uneori, bunele intentii ne poarta pe carari care ne duc departe de adevar. Am citit de exemplu afirmatii facute de Cleopa care sunt eronate pentru ca sunt fundamentate pe premize false, premize despre care el "crede" (credea) cu sfiintenie ca sunt autentice. Si inca un lucru, cand cineva ne paraseste, nu se duce sa se "odihneasca" nicaieri. Suna frumos dar e o alta expresie care nu inseamna nimic. Moartea e doar o trecere a spiritului intr-o alta lume, intr-un alt univers. Dupa ce parasim aceasta dimensiune, calatoria continua.

Parintele care nu ma indoiesc ca era "cuvios", dinou, o expresie care nu are nici o semnificatie reala, si care intreba "ce cauza o fi avand" incalzirea globala poate afla raspunsul la nedumeririle lui de pe Internet, mai ales acum cand indivizi care au facut cercetari stiintifice in acest domeniu au primit Premiul Nobel anul acesta. Cat despre candela cu flacara ei vejnica, e un obicei pagan preluat si de crestini, dupa evrei insa care au o intrega traditiei cu uleiul pentru candera menorei, traditie care dateaza, se spune, de pe timpul lui Alexandru Cel Mare si pe care evreii o serbeaza la Chanukkah, sau Hanukah.

Gelu T Gelu T, Luni, 10 Dec 2007, 12:33

Oa, comentarii fluviu:-P

Mihai Dumitrescu Mihai Dumitrescu, Marţi, 11 Dec 2007, 10:56

Draga Paul! Tu de unde stii ca "Moartea e doar o trecere a spiritului intr-o alta lume, intr-un alt univers. Dupa ce parasim aceasta dimensiune, calatoria continua"? Pari foarte sigur de asta! Ai consultat ceva studii in acest sens?! S-a dat vreun Nobel pentru cercetari stiintifice in acest domeniu?! Nu crezi ca aceste convingeri ale tale ar putea fi "eronate pentru ca sunt fundamentate pe premize false, premize despre care tu (el) "crezi" cu sfiintenie ca sunt autentice"? Si de ce esti atata de pornit impotriva celor care-si cauta linistea intr-o manastire? Cu ce te supara pe tine?!

Galeria Foto Alpinet
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii
Alte fotografii legate de Manastirea Sihla
De tranquillitate animi
Miercuri, 13 Ian 2010 Vizualizări: 1519
Tinereţe fără bătrâneţe
Sâmbătă, 26 Ian 2008 Vizualizări: 1992
Alte fotografii legate de Manastirea Sihla
©Proiectul Alpinet 1999 - 2022