
| Galeria Foto Alpinet |
Nu este deloc surprinzătoare prezenţa acestui fenomen pe Drumul Şerpilor. Este o zonă foarte expusă din acest punct de vedere, atât pe vâlcelele din segmentul superior (unde de fiecare dată am găsit urme de avalanşă) căt şi în unele porţiuni împădurite din partea inferioară a traseului. Acum 2 ani am declanşat, în mod involuntar, o avalanşă într-o porţiune complet împădurită a respectivului traseu (pe o traversare) şi care s-a oprit după circa 50m, antrenând însă o masă considerabilă de zăpadă. Versantul are expunere sud-estică, fapt ce explică riscul crescut al producerii avalanşelor (atenţie la zilele călduroase ce succed ninsorilor semnificative). |
Servus Andreea. Complet de acord cu tine. De cate ori mi-a cerut cineva sfatul in privinta fenomenului de avalansa i-am explicat clar ca acestea se pot produce pe orice panta suficient de inclinata si fara obstacole, ca sunt munti inalti, medii sau josi. Doar ca asa montaniardu` teribilist... Nu crede! Ceea ce am postat, cu bunavointa lui Gabi, este dovada pentru cei care nu luau in serios aceste riscuri. Din punct de vedere al reliefului, acest valcel este unul tipic pentru avalanse... dar cand ii zici omului de Postavaru, rade de tine. Bagatelizeaza riscurile. |
| Galeria Foto Alpinet |