Descrierile, ca multe altele pe lumea asta, sunt şi ele de mai multe feluri. Unele concrete şi la obiect, cu detalii tehnice clare şi precise – gen: "mers 200 m de la, ocolire stânga prin/pe după, urcat curba de nivel de…" din care serveşti informaţii utile şi pe care le identifici cu uşurinţă, să zicem, în teren, la faţa locului exclamând "Grozavă treabă! Bune repere mi-a dat" şi altele mai stufoase, chinuitoare compuneri literare, citeşti de te plictiseşti şi ele tot nu se mai termină, pui etichetă şi spui simplu "Fantezistă, complet visătoare". Indiferent de ce variantă ai alege, tot trebuie să-ţi asumI cele spuse sau scrise, publicate şi citite. Că şi cel căruia îi descrii traseul la precizie de minut şi la dimensiune de piatră de pe cărare îţi poate scoate ochii că şi-a rupt piciorul după ce-a călcat pe unde i-ai spus tu să meargă…
În Cheile astea nu ai timp de visare şi întreg nu te întorci dacă pleci c-un rucsac plic de versuri şi romantism. Munceşti strecurându-te ca apele lor, munceşti până AI putere mai mare ca pietrele lor. Într-un grup bine pregătit, presupun eu sau voi, că străbaterea lor poate fi şi o plăcere. Te mai iei cu vorba, mai spui o glumă, îţi aminteşti bancurile pe care niciodată nu le ţii minte, faci şi poze, timpu’ zboară, într-atâta ai ajuns, "Ce frumos a fost!"
Dar când o cauţi cu lumânarea, cum s-ar zice, simţi atmosfera nu de-nceput, ci de sfârşit de lume. Şi constaţi că în loc de 3 km cât au ele, ai făcut 7! Cum aşa? Păi, mergi 300 de metri, te-opreşti blocat, te-ntorci făcând un ocol de 150, apoi mai bâjbâi 150 de metri după poteca de animale şi tot aşa.
Sau poţi spera că apelezi la serviciile unui ’ghid’, călugăr, de exemplu, dar cred că cel care te-a însoţit pe tine, Paul, este plecat demult cine ştie pe la ce alt schit, pentru că dintre cei care vieţuiesc acum la Stănile, unul singur a fost în Chei, o singură dată şi asta acum 2 ani, a traversat cascadele şi nu i-a mai trebuit. Sau, mă rog, asta mi-a spus el mie.
Cascadele, însă, nu se pot traversa cu una cu două. Diferenţa de nivel este considerabilă, apa (care nu se vede-n poza asta) curge cu mare viteză peste praguri şi în fiecare prag a săpat culbine de 2-4 m adâncime. Cum am măsurat? Cu un vârf subţire de brad, cufundat, înmuiat şi văzut cât s-a udat. Voi înscrie şi câteva imagini cu cascadele, săptămâna viitoare, probabil. Din cauza unor ’pierderi de echilibru’, în această zonă a Cheilor nu am făcut decât două poze, cu expuneri diferite. Apoi a trebuit să-mi asigur aparatul. Mulţumesc mult lui Minnie şi din tot sufletul tuturor celor care-au suportat această fotografie!
Nu mi-a fost dat să rămân peste noapte în Chei sau efectiv în Piatră, ar fi fost un episod complet ca cele făcute de Les Stroud în Survivorman sau Bear Grylls în Ultimate Survival, dar poate fi văzut şi ca un loc potrivit de practicat Tehnici esenţiale de supravieţuire.
