Budu, Butu - într-adevăr este rătăcit printre toponime şi cel mai adesea atribuit unui voinic de pe vremea lui Alexandru cel Bun, "tânăr muntean ce dovedise îndemânare la aruncarea buzduganului spre capetele jivinelor sălbatice".

Topicul Bud(u, a) a desemnat "o cocioabă de lemn în pădure în care locuiesc lemnarii". Geologul, geograful şi profesorul Teodor Porucic (24 febr. 1878 - 1 iun. 1954) ne spune în Lexiconul termenilor entopici din limba română, Chişinău, 1931, la pagina 64 că "înţelesul apelativului Bud(u) este pădure; loc împădurit".
În nomeclatura noastră geografică acest nume apare însoţit şi de derivatele sale Budu-roiul, Budu-roaia, Bud-eşti, Budu-rana, Budu-reşti, Budu-rosul, Budu-rlăul - deci aria de răspândire este sau a fost destul de mare.

pagina 94 tot din dr. Iacomi
“Spre sud, platoul Ocolaşului Mic este străjuit de Turnul lui Butu şi Ana (denumiri vechi, modificate de localnici, care spun când Budu când Budei), la care se poate trece însă printre colţurile de stâncă din Trecătoarea Urşilor.“

Mulţumesc pentru răspuns. Nu am pagina cu pricina, dar de Budei am auzit. Rămân la înţelesul de "pădure - loc împădurit".

imi plac floricelele albastre din stanga! frumos