Când Ceahlăul te îmbie să revii la matca sorgintei

Înscrisă de: Daniela Ursu
Când Ceahlăul te îmbie să revii la matca sorgintei
Data publicării: : 11 Mai 2011, vizualizări:: 1672
Localizare geografica: România, Muntii CEAHLAU, Varful Toaca
Album (slideshow): Monografii
Echipament folosit: Nikon
Descriere: După marea aventură geologică, răbdând zile în şir cu ceaţă dar şi zâmbind la mângâierea caldă a razelor de soare, îmbrăcată în haină de primăvară dar şi învăluită în tăcere şi mister, Piatra cu Cerdac îşi aşteaptă clipa în care va fi din nou fotografiată. Rânduită între Piatra Ciobanului şi Vf. Toaca, a rămas mereu eclipsată de frumuseţea celor doi vecini şi de magnetismul cu care aceştia îşi atrăgeau turiştii. Cu împăcare, ne-ar spune astăzi că "vina" aparţine celor două crestături adânci care-o despart de vecini sau că este mult prea periculoasă coborârea pe râpă şi prin prăpăstioasele jgheaburi până să ajungi să o fotografiezi. Îi cunoaştem vag denumirea, după cum am întâlnit-o pe schiţe vechi, iar azi nici nu mai ştim de ce se numeşte aşa sau ce-o fi reprezentând acel "cerdac". Despre fotografia document putem spune că este printre singurele imagini numai cu peisaje şi fără personaje făcute la acea vreme - singura pe care o am şi eu - ea fiind realizată în jurul datei de 8 august 1931, cel mai probabil cu ocazia Hramului muntelui - sărbătorit în fiecare an pe 6 august - la care a participat şi autorul ei.
Daniela Ursu - Galeria personală
Bookmark and Share
Galeria Foto Alpinet
Viorel Borteş Viorel Borteş, Miercuri, 11 Mai 2011, 20:40

Măi, măi, ce-mi plac mie pozele astea de arhivă=D>

Daniela Ursu Daniela Ursu, Joi, 30 Iun 2011, 10:12

Aşa e, Viorele, numai ţie...:-)

Daniela Ursu Daniela Ursu, Joi, 30 Iun 2011, 10:12

Mulţumesc!

Galeria Foto Alpinet
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii
Alte fotografii legate de Varful Toaca
[1-20] [21-40] [41-60]<  61-80 din 243
  > [81-100] [101-120] [121-140] >>
Revarsare...
Marţi, 16 Dec 2008 Vizualizări: 1280
Orizonturi
Marţi, 16 Dec 2008 Vizualizări: 1288
Statia Meteo Ceahlau-Toaca
Duminică, 23 Nov 2008 Vizualizări: 1489
mist
Miercuri, 5 Nov 2008 Vizualizări: 1368
După-amiază de octombrie (ii)
Miercuri, 15 Oct 2008 Vizualizări: 1277
Paznic de piatră
Marţi, 14 Oct 2008 Vizualizări: 1248
Toaca si Panaghia
Marţi, 14 Oct 2008 Vizualizări: 1103
De veghe
Luni, 13 Oct 2008 Vizualizări: 1085
dimineţile pasionaţilor de piramide (i)
Joi, 14 Aug 2008 Vizualizări: 1843
vedere dinspre Toaca, după apus
Sâmbătă, 9 Aug 2008 Vizualizări: 1377
Detaliu
Marţi, 22 Iul 2008 Vizualizări: 1453
toaca la uscat
Duminică, 20 Iul 2008 Vizualizări: 1285
Uite Toaca nu e Toaca
Duminică, 20 Iul 2008 Vizualizări: 1187
la staţia meteo, vreme frumoasă
Miercuri, 16 Iul 2008 Vizualizări: 1316
raze
Miercuri, 16 Iul 2008 Vizualizări: 1405
Let's talk about the weather
Luni, 14 Iul 2008 Vizualizări: 1359
am pornit cu roua-n picioare
Luni, 14 Iul 2008 Vizualizări: 1867
Toaca instelata
Luni, 14 Iul 2008 Vizualizări: 1084
Toaca la apus
Miercuri, 9 Iul 2008 Vizualizări: 1357
Lumină
Luni, 23 Iun 2008 Vizualizări: 1506
Alte fotografii legate de Varful Toaca
[1-20] [21-40] [41-60]<  61-80 din 243
  > [81-100] [101-120] [121-140] >>
©Proiectul Alpinet 1999 - 2024