Frumoase imagini, frumoase amintiri. Precum probabil le avem toti din Piatra Craiului. Sti cumva cat mai costa cazarea la Curmatura? Ca am de gand sa ma duc curand si vreau sa ma pregatesc macar sufleteste

Pentru ca Iuliana vorbea de amintiri din Piatra Craiului, apropo de fotografiile minunate facute pe creasta de Anca, cu niste ani in urma am fost surprins de o furtuna de vara, imediat ce am trecut de Turnuri, si asa cum se poate vedea si din poze, nu exista cale de refugiu de pe "acoperisul" crestei Pietrei Craiului. Timp de patru ore si jumatate am fost supus unui baraj de fulgere, grindina, ploaie, iar fulgere si multa, multa grindina. A fost o experienta foarte, foarte... interesanta. Cand am ajuns pe Varful La Om, stalpul de metal sfaraia super-incarcat de electricitate, lovit fiind de nenumarate ori de fulgere. Aici poteca incepea, in sfarsit, sa coboare si astfel nu mai eram expus pe creasta la descarcarile electrice. Imediat ce am inceput sa cobor s-a pornit insa din nou sa toarne cu galeata, astfel ca lanturile erau practic acoperite de un torentul care se formase instantaneu pe jghiabul hornului. Trebuia sa le caut prin apa ca sa ma pot prinde de ele. Cand am ajuns la brana de la baza jghiabului eram convins ca acum sunt la adapost. Dupa cativa pasi insa, timp in care ma relaxasem pentru prima data dupa mai bine de patru ore, am fost intampinat de cel mai puternic fulger al acelei dupamieze, fulger care s-a descarcat cam la o suta de metri in fata mea. Explozia lui mi-a furat pur si simplu pamantul de sub picioare si intr-o fractiune de secunde m-am prabusit in noroiul potecii. In cele din urma am ajuns cu bine in Plaiul Foii unde mi-am pus cortul si am jurat ca nu ma voi intoarce niciodata pe munte. A fost unul dintre putinele juraminte pe care l-am calcat aproape instantaneu. Dupa doua zile de meditatie si odihna, intr-o seara am iesit pe Brana de Mijloc unde m-am intalnit cu un grup de salvamontisti aflati in cautarea unui tanar care disparuse de o saptamana. Mi-au spus ca se intorceau la baza abandonand cautarea, considerandu-l mort si irecuperabil. Am stat de vorba cu ei o buna bucata de vreme despre munte si viata in general. La sfasitul conversatiei mi-au spus ca, daca tot se opriserea in locul ala vor incerca sa coboare in saritoarea care se deschidea la picioarele noastre si pe care nu o cercetasera pana atunci. Eu m-am intors in Plai, era seara tarziu, cerul era luminat acum doar de lumina crepusculului si cand am ajuns acolo cei din Braul de Mijloc tocmai comunicasera prin telefon ca... il gasisera pe tanarul disparut... VIU!. In noaptea aia am participat la recuperarea si la transportul lui la lumina lanternelor prin stancaraia Pietrei Craiului. Daca nu ma intalneam cu bravii salvamontisti in exact locul in care se afla de o saptamana, ei ar fi continuat drumul spre baza fara sa se opreasca. Daca nu am fi avut acea conversatie cu ei, probabil ca nu s-ar fi hotarat sa mai faca o incercare. De ce ne-am intlnit acolo, de ce noi, de ce atunci? Nimic din ceea ce se petrece in viata noastra nu se petrece intamplator. Toate "furtunile" si "nefericirile" prin care trecem au un rost, un scop anume, care e intotdeauna unul cat se poate de benefic pentru evolutia noastra spirituala. Atata timp cat nu abandonam calatoria, ne aflam intotdeauna pe directia cea buna.
Imi cer scuze pentru acest lung comentariu dar poate el inseamna ceva pentru cineva... acolo. Nu indemn pe nimeni sa calatoreasca singur prin munti, dar, daca nu se poate altfel, e o alternativa preferabila inertiei. Si inca un amanunt. Tanarul care a petrecut sapte zile si sapte nopti intre stancile Pietrei Craiului cu un picior sfaramat in cadere, salvat in noaptea aia noaptea unei solidaritati umane cum rar am intalnit in viata mea, isi serbase de fapt acolo ziua de nastere, traind plin de speranta intre viata si moarte. M-am intrebat intotdeauna, care e destinul unui astfel de om caruia i s-a oferit o noua sansa de trai? Viata unui atfel de om e importanta insa nu doar pentru el, ci pentru noi toti cei care am fost implicati in acea experienta de neuitat.

Paul, o povestire plina de traire si...cat de mult adevar. Va doresc sa aveti parte de linsite sufleteasca iar sarbatorile de Pasti sa va aduca lumina in casa.