Ever and ever, forever and ever P. S.: x: x: x

Înscrisă de: Daniela Ursu
Deplasare: clic şi tras | Zoom: click în centrul imaginii si tras
Data publicării: : 21 Iul 2011, vizualizări:: 1218
Localizare geografica: România, Muntii CEAHLAU, Piatra Sura
Album (slideshow): Minunata lume a Crăiesei Sure
Descriere: ”Dela un cârd de vreme ajunseserăm printre nişte munţi pe unde focul pârjolise păduri întregi. Cercetând, aflai că în urmă cu vreo cinci-şase ani, un foc năprasnic doborâse copacii uriaşi. Focul, se spune că luase naştere din Transilvania şi că pătrunsese şi la noi fără să ţină seama de somaţiile grănicerilor. Se vede că fusese pârjol mare, căci ni-se urîse de când mergeam cu trenul prin zonă, iar când ne-am dat jos în valea Poienei Sure, încă nu se sfârşise cu stârvurile pârlite ale brazilor rămaşi în picioare, fără viaţă. Privit de jos, din vale, vârful Piatra-Sură, ce ţine de masivul Ceahlău, se înălţa în toată măreţia sa. În stânga: un munte aproape sterp, al cărui nume nu l-am putut afla, la dreapta: panta domoală a muntelui Butca Neagră, acoperită până’n creştet cu veşnicul verde al bradului, iar între ele: prelungirea văiei Poiana Sură.” Din Jurnalul excursiei ofiţerilor Regimentului Mihai Viteazu Nr. 6, 20-26 iunie 1912, p. 68.
Daniela Ursu - Galeria personală
Bookmark and Share
Galeria Foto Alpinet
Viorel Borteş Viorel Borteş, Vineri, 22 Iul 2011, 20:31

Excelentă "panorama"=D>

Andreea B Andreea B, Marţi, 10 Apr 2012, 8:01

excelent

Galeria Foto Alpinet
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii
Alte fotografii înscrise de Daniela Ursu
<< [61-80] [81-100] [101-120]<  121-140 din 248
  > [141-160] [161-180] [181-200] >>
Bride..
Miercuri, 9 Iun 2010 Vizualizări: 1200
Bride...
Miercuri, 9 Iun 2010 Vizualizări: 1320
Junele
Miercuri, 9 Iun 2010 Vizualizări: 1408
Micul explorator
Miercuri, 9 Iun 2010 Vizualizări: 1179
Atitudini
Miercuri, 9 Iun 2010 Vizualizări: 1282
Impozant
Miercuri, 9 Iun 2010 Vizualizări: 1285
La cireşe
Luni, 7 Iun 2010 Vizualizări: 1486
Strigăt
Luni, 7 Iun 2010 Vizualizări: 1338
Aşteptând...
Luni, 7 Iun 2010 Vizualizări: 1566
Puiul
Luni, 7 Iun 2010 Vizualizări: 1225
Cântec
Luni, 7 Iun 2010 Vizualizări: 1263
Netedu - neted şi azi ca oricând...
Marţi, 23 Feb 2010 Vizualizări: 1977
Netedu - mai frumos ca oricând...
Luni, 22 Feb 2010 Vizualizări: 1534
Prezentul ca trecut
Joi, 5 Nov 2009 Vizualizări: 1598
Dimineţi cu ferestre deschise... spre est
Joi, 5 Nov 2009 Vizualizări: 1783
Decent Changes
Vineri, 16 Oct 2009 Vizualizări: 2025
Furculiţa vs. Cuşma Dorobanţului
Luni, 31 Aug 2009 Vizualizări: 2123
Candela inimii e şi astăzi aprinsă
Vineri, 21 Aug 2009 Vizualizări: 1319
Vara la Buhalniţa
Vineri, 21 Aug 2009 Vizualizări: 1845
Alte fotografii înscrise de Daniela Ursu
<< [61-80] [81-100] [101-120]<  121-140 din 248
  > [141-160] [161-180] [181-200] >>
©Proiectul Alpinet 1999 - 2024