Vine noaptea şi mai trece un mărfar
Spargând bezna cu sălbaticul său far.
Geme traversa de gorun, se-nchină,
Sub bolovani mă scald într-o lumină.

Mai trece-o zi, mai trece un marfar
Ziua mai des, noaptea... mai rar...
Pe scara lui incerc sa sar,
Sa fug de-aici, o zi macar,
Dar... in zadar...

Frumoase versuri... broscuta le merita!

Cu ochii-n larg

Răsărit-am din oghealul alb de nea,
La mal de baltă portretul să-mi schiţez.
Fără încălţări pe muşchi eu m-antrenez,
Sărind câte-un pârleaz. Da, se cuvenea.

Gândirea asta era să mă piarză
Când într-o seară, iaca pozna! lată
Şi apoi vrând să colind lumea toată
M-am trezit c-un musafir, o barză.

Pe ne-pusă masă mi-a lăsat un dar,
Făcut-am ochii mari uitând de calendar.
Cum să mai fug din lunca minunată,

Cum să-mi las căsuţa abandonată.
Nu, nu pot să intru-n tagma celor laşi
Când m-adoră zece mii de copilaşi.

Am fost foarte invidioasă pe broscuţa ta că a avut parte de-atâtea versuri, în timp ce a mea stătea cerşind, în coadă, un pupic...

Ii plac versurile... devoreaza poeziile cu gura ei mare... cred ca de asta primeste asa multe...

Atenţie, însă, la o indigestie...

Eh! acu-i acu: Ce dar i-a lasat barza broscutei? Pen'ca in mod normal i-ar fi facut cunostiinta cu propriul suc gastric!

Broscuta ta insa, Daniela, nu este obiectul/subiectul adoratiei a fix 10.000 de copilasi. Deci fara sanse la versificare.