Comentarii înscrise de Daniela Ursu
<< [61-80] [81-100] [101-120]<  121-140 din 1657
  > [141-160] [161-180] [181-200] >>
FotografieComentariuData
de sezon
Ioan Panaite
Mi se pare - dar doar mi se pare - că este ușor înclinată spre stânga.
Pe de altă parte, obiectivul tău nu a ratat nici Grințieșul Mare, nici M-ții Bistriței... Până și Grozăvești-ul se vede...
5 Iun
Doina haiducului
Fotogeografica 2011
Sau Doina Maicilor... sau Pietrele lui Baciu într-o lumină cum nu prea ne este dat să le vedem...
4 Iun
Pietrele Mariei
Paul Airinei
Da, au și trecut.
Prin "balaur" te referi la micul nevinovat din fotografia pe care tocmai am înscris-o? :-?
2 Iun
Pietrele Mariei
Paul Airinei
Sunt pozele de anul trecut? Că-n acest we to Măcinul a fost al meu...
2 Iun
cele doua varfuri peste 2500
Cătălina Bocan
Unul mai zdrențăros, de 2509 metri și două Păpuși:
Vârful Păpușii - 2508 m., respectiv Vârful La Piscu Păpușii - 2502 m.
31 Mai
Pâine frântă
Virgil Iordache
Bună, Virgil!
Am revenit în zori din Constanța, dar mi-am gestionat timpul și planificat itinerariul astfel încât să am la dispoziție măcar două zile în care să mă bucur de acești munți... I-am urcat cu gândul la fotografiile tale, aveam în minte aceste imagini și iată, și acum, după trei ani le revizualizez cu aceeași plăcere... :-)
30 Mai
A Paște Fericit
Daniela Ursu
O precizare în plus: Am folosit în descriere numele/cuvântul "Panghia" și nu Panaghia - nu este o eroare de tastare din partea-mi, ci am preluat identic și la fel după cum era scris și în citatul la care am făcut referirea.
11 Mai
A Paște Fericit
Daniela Ursu
Ar rămâne de stabilit originea, oarecum neclară până acum, a toponimelor Lacuri/Lacurilor.

Profilul din schița inserată de mine este, conform punctelor cardinale, unul estic, deci cu vedere dinspre malul Bistriței, zonă centrală, a satelor, de ex. Buhalnița- Ruginești. Dar nu putem ști cu certitudine dacă din aceleași locuri se vedeau lacurile și acum 500 de ani. În partea opusă, extrema dreaptă și dincolo de sigla Alpinet și de Poienile Stânele/Stănile, întâlnim Obcina Lacurilor și numit de unii "Lacu" sau cum începe să fie trecut pe hărți, "pârâul Lacului". Numele acestuia este pârâul Cintelnic, afluent al Bistrei Mari, de la obârșie până la confluență el fiind limita vestică a P. N. Ceahlău.

Cum au ajuns aceste denumiri acolo e greu de precizat. Nu speculăm, ci căutăm adevăruri care ne îndreptățesc să ducem mai departe aceste toponime ori să le păstrăm intangibile.

Zona Lacurilor, bătută în lung și-n lat de mine, este împădurită, probabil așa a fost și la începutul sec. XX ținând cont de exploatările forestiere existente, ușor decopertată în partea NV a ei din pricina unor doborâturi cauzate de o zăpadă udă din februarie acum 4 ani, actualmente în refacere neasteptat de bună. Nici urmă de lacuri ori bălți! Terenul este pietros, nicidecum apos, pe care să mustească apă, iar toate pâraiele/apele curg și se scurg spre valea Bistrei (Mari).
"Opcina" desemna acea "culme, coamă a munților, care continua lanțul de munți de la un pisc la altul și pe care se putea umbla cu carul". Obcina noastră este învecinată și cu altele, dar imposibil de străbătut astăzi cu carul, ci numai cu TAF-ul - dar să nu dăm idei!

Tot de la Porucic, pag. 25 citire, "obcinǎ și obscinǎ" defineau "cumpena [sic!] apelor în munți și în regiunea dealurilor" - am citat.
Mă întreb dacă (nu așa încărcată de vegetație precum e azi) Obcina Lacurilor nu era cumva singurul punct, printre singurele zone cu deschidere, vedere sau belvedere spre cele două lacuri existente pe terasa superioară sau cu alte cuvinte spus, 'locul de unde se zăresc/văd/vedeau/luceau lacurile'.
2 Mai
Poienile stanelor, stânelor și stănilelor
Daniela Ursu
Revizualizând panorama și recitind comentariile ar mai fi de scris câte ceva despre originea toponimul, așa că voi încerca un răspuns ca și părere personală.

Într-o clasificare făcută și publicată mai demult de mine am inclus denumirea Stănile în categoria toponimiei daco-românească, pornind de la faptul că suflixul -ilă are o origine străveche, "provenind din limba traco-dacă, unde -ilă și -ală erau sufixe foarte des întrebuințate în nume proprii".

(Lingvistul Sextil Pușcariu a propus ipoteza trecerii acestui sufix din tracă în limbile slave.)

Într-un document din sec. al XIV-lea, Hrisovul regelui sârb Ștefan Milutin, prin care acesta donează Mănăstirii din Bańska opt cătune de valahi, după obiceiul de atunci, toți oamenii dăruiți mănăstirii sunt înșirați cu numele, în cazul de față fiind peste trei sute de numiri personale, două sute șaptezeci de nume, printre care și Stănilă.

(De altfel, un vornic cu același nume era și la curtea lui Mircea cel Bătrân, iar printre Culmea
Pricopanului și dealul Greci este și Dealul lui Stănilă.)

Înrudite cel puțin semantic dacă nu etimologic, rădăcina sta- (stană, stan, stancă, stau, stei) înseamnă "mal de piatră, înțepenit în pământ, adică având rădăcini în pământ." Intervin acum aspectele caracterizate prin modificările fonetice:
- specific moldovenești, cum e trecerea lui ă accentuat în î neaccentuat sau fenomenul opus trecerea lui ă neaccentuat în î accentuat;
- prezența sufixelor care au condus la formarea diminutivelor, stînă - Stînișoară; stâncă/stană - Stănișoară. (De menționat că pe hărțile foarte vechi și printre rândurile scrise de preotul-arheolog C-tin Matasă munții pe care-i numim noi azi Stânișoarei erau descriși de domnia sa în primul ghid turistic românesc sun numele de "Munții Stânișoarei"!)
- mutarea accentului de pe prima silabă, cum e în lb. maghiară, odată cu împrumutarea cuvîntului, etc.
Ca să complicăm puțin treaba și să nu acuzăm numai diacriticele că "au încurcat" ițele limbii române, ne putem orienta și către transformarea consoanelor:

Astfel, din slavul strǔmină care însemna "loc abrupt" au fost preluate în limba română, modificate, transformate, dar cam cu același înțeles, mai multe apelative/adj.: stărmină = "coborâș prăpăstios", regiune cu pante prăpăstioase, împădurite; stârmină = "coastă prăpăstioasă", stărminos = înclinat, lunecos; "torent repede și vijelios, care produce mari stricăciuni în calea sa" și cuvintele - păstrate și azi în graiul hațegan - strămină și/sau strâmini, adică loc prăpăstios, râpă, văgăună.
Dar pentru că acest "r" - indiferent de ordinea lui în cuvintele de mai sus - ne poate "incomoda", ne întoarcem iar la graiul amuzant-moldovenesc și în speță zona Ceahlăului unde avem din start două exemple elocvente: Anezătoare Oilor, cuvântul de bază fiind amiază, pronunțat de localnici anează și - în vest - Poiana Nițătoare, locul spre care își mânau ciobanii oile printre două stânci despărțite de un spațiu îngust să le tundă "nițele", adică mițele (http://dexonline.ro/definitie/miță).

Oare "n" din StăNile n-ar fi fost vreodată-n "m"...?
2 Mai
A Paște Fericit
Daniela Ursu
Da, mi-aduc aminte că mi-ai pomenit cândva de o (povestire despre o) întâlnire cu un solomonar. Nu prea am adăugat-o atunci pe lista convicțiunilor și posibil ca mine, au ignorat-o și alții.
Am dat crezare legendelor, am acceptat toponimele, am strâns mărturii despre sihaștri, pustnici, am adunat nume și am comemorat păstorii.
M-am întrebat de ce despre aceste lacuri nu s-a vorbit și nu s-a amintit nimic. Oare pentru că nu erau suficiente dovezi sau numărul celor care știau despre ele era infinitezimal iar aceste persoane nu puteau fi considerate credibile și mărturiile lor verosimile?
S-a acceptat și s-a mers numai pe linia că Ceahlăul este un munte sacru și că vrăjitorii / solomonarii / șamanii n-au ce căuta printre cei sfinți? Despre Ceahlău s-a tot pomenit că a fost muntele vechilor daci, eu însămi am prezentat toponime de acest fel, iar cercetările arheologice din unele zone subalpine au confirmat complexe de locuire daco-gete și fragmente de ceramică lucrată manual.
Eugen Agrigoroaiei, definind casta lor ca fiind moștenire dacică, spune că solomonarii din tradiția folclorică sunt rezultatul unui "proces de zeificare a sacerdotului", el considerându-i pe aceștia niște „preoți initiați”. La fel, Traian Herseni crede că tagma solomonarilor ar proveni din ordinul monastic al dacilor, ktistai, deoarece locuiau "în locuri solitare, în păduri sau aproape de lacurile montane".
Dar cum lacurile au dispărut iar Wikipedia e pentru unii îndoielnică…
2 Mai
A Paște Fericit
Daniela Ursu
Dacă Ion Dandu știa legenda și a transmis-o mai departe, la tine a ajuns? La mine nu!
Mulțumesc.:-)
29 Apr
A Paște Fericit
Daniela Ursu
Cu-Adevărat a Înviat!
Încă o dată mulțumiri pentru aducerile aminte.
O precizare deosebit de importantă: schița suprapusă peste fotografie nu aparține și nu a fost întocmită de dr. Iacomi.

De Dandu Ion nu știu prea multe. Zici că a bătut mult P. S.?
Hmm... Am avut și am trăit impresia că Piatra Sură este/a fost guvernată nu de un haiduc, ci de un șaman.
29 Apr
Citadelă, adăpost al meu...
Daniela Ursu
Mai mult decât atât, Claudiu...
Ceea ce se "traduce literal prin 'loc întunecos, pantă (deal) nordică, mal (râu) sudic; noros, sumbru', trist, pasiv, sobru, feminin, introvertit, intim și care corespunde nopții" și locul insorit, luminos, nordic, exuberant și plin de încă alte trăsături.
Yin și Yang-ul meu...
28 Apr
A Paște Fericit
Daniela Ursu
Așa e, dinspre Dochia până la Toaca nu erau jnepeni. Prin anii ’80 au circulat câteva cărți poștale cu aceste locații, cărarea era lată și bine conturată, dar nici urmă de jnepeni.
Domnul Panaite spunea că exista ceva între Ocolaș și Bâtca Ghedeon, "aproape de izvorul de pe lângă bâtcă", dar tot cam la dimensiunile unei bălți, unde se opreau ciobanii și se adăpau oile, dar care, tot din explicațiile domniei sale, ori a secat ori din care rădăcinile jnepenișului pe-atunci în expansiune s-au alimentat însetate. Eu până la izvorul acestui izvor nu am ajuns, în sensul că nu l-am identificat și localizat cu precizie, dar plimbându-mă prin acele părți, am traversat / parcurs o zonă în care terenul era foarte moale, mustea de apă cam ca în Poiana Vesuri, deși nu era sezonul ploios.

Mulțumesc pentru comentariu. Este una din cele mai dragi mie imagini mai vechi. Poate pentru că nu am amintiri legate de întâlniri cu atâtea mioare… Pășteau fericite! - cel puțin așa văd și simt eu privind fotografia.
Domnul să le dea poieni de Lumină și lor - merită să-i amintim: Moș Cerbu "primul care a încropit un fel de bordei cu pereți din piatră pe la 1880"; ciobanul V. Chirilă, "om la 88 de ani în 1958"; baciul Udrea întâlnit de Vasile Alecsandri "la o stâncă", ciobanul Dumitru Savu din satul Izvorul Alb, "cunoscătorul versantului estic al Ceahlăului", ciobanul Dragomir Găină din satul Ceahlău, "cel mai bun cunoscător al versantului nord-vestic și sudic, umblând cu oile de la 14 ani până la 83 de ani, Dumitru Butunoi, I. Chirilă, D. Paleu, Gh. Budacă, N. Ciubotaru și nu în ultimul rând, ciobanii care au dat numele celor trei (din șase) Polițe Cu Crini, Pârhan, Cozma și Prună.
28 Apr
Citadelă, adăpost al meu...
Daniela Ursu
Nu au fost defrisări barbare, ci doborâturi în urma furtunilor. Acțiunea omului a vizat numai pentru curățarea locurilor și pentru plantarea puieților.

Tăieri masive în zonă au existat, pe la începutul sec. XX, undeva deasupra siglei Alpinet, pe când funcționau pe Bistra Mare o fabrică mare și mai multe gatere, dar nu sunt poze de atunci.
21 Apr
Citadelă, adăpost al meu...
Daniela Ursu
Mulțumesc, Cristi! Voi fi la fel de sinceră: singurul meu mini-proiect - și care sper să-mi reușească într-o zi este să renunț la Alpinet (pentru a nu mai supăra pe nimeni), dar nu înainte de a înscrie imaginile promise mai demult.
Nu știu dacă-aș mai avea putere să o iau de la capăt pe un alt site, în fond am și eu o vârstă (120 de ani, după cum spunea dl. Roșca, rușinică! Vârsta unei d-ne nu se spune niciodată!:-) ), mi-am pierdut și antrenamentul dac-am ajuns – din cauza gheții și a partenerului de tură – să urc Ceahlăul în șapte ore!...

Revenind la colajul de față, numai titlul este a lui Antoine, descrierea îmi aparține.
Fotografia din anul 1976, a fost foarte deteriorată, realizată pe o hârtie lucioasă. Eu am reparat-o în PhotoShop dar nu mai avea nimic autentic în ea așa că am lăsat-o după cum am primit-o. Autorul ei este aceeași persoană care a întocmit schița (din 1973) cu posibila localizarea a celor două lacuri pe platoul Ocolașului, apărută în imaginea vecină, cât și cele două fotografii documentare de aici:
http://alpinet.org/main/foto/showfoto_ro_item_101735.html
După cum am scris în descrierea Istoriilor, fotografiile au fost făcute în anii ’50. (Părea și tânăr personajul, în funcție de indiciile oferite de vestimentația sa, poate un coleg reușește să ne ofere informații mai exacte despre anul fotografierii).
Din punctul meu de vedere cred că autorul a revenit în zonă sau mai bine spus nu a încetat nicio vară, toamnă, primăvară să nu cerceteze zona...
19 Apr
Văratica – povești cu prinți, prințese și poieni
Daniela Ursu
D-na Margo, ceva nu e în regulă, pare o confuzie stupidă. Comentariu e lipsit de logică. Cred că ați greșit fotografia.
Oricum, vă mulțumesc pentru trecere.
19 Apr
Văratica – povești cu prinți, prințese și poieni
Daniela Ursu
Vă mulțumesc!
Din start pot spune că este o prezență feminină. De altfel, reîntregindu-mi arhiva foto, am remarcat că pe la jumătatea secolului trecut doamnele urcau pe munte îmbrăcate în fuste.
Căutând indicii și folosind Picasa Viewer am mărit prima fotografie până la 405%. Este o tânără doamnă, până în 30 de ani, maxim 52 de kg, tunsă scurt, cu părul ușor ondulat, îmbrăcată cu o fustă deschisă la culoare, plisată, dar cu pliseuri mari, cam 3-4 pe față, deci largă și cu o bluză lejeră și nu prea mulată pe talia de invidiat. Pare să fie încălțată cu o pereche de pantofi tip "balerina". (Mai am o fotografie de prin anii '60, cu o doamnă admirând Ocolașul Mare, dar nu cred să fie vorba de una și aceeași persoană întrucât pare să aibă și câțiva ani și câteva kg. în plus și altă garderobă - o fustă mai lungă, acoperind genunchiul și doar ușor evazată.)
Cred că bluza tineri doamne ne poate oferi cele mai multe informații. Practică și cu mânecuța scurtă, nu pare a fi deloc din PNA. (Fibra de carbon a fost creată în '58 și după '61 a apărut produsul de polimelizare care imită lâna numit poliacrylonitril și prescurtat PNA). Dar în '53 au fost create fibrele de poliester și au rămas până în ziua de azi printre cele mai utilizate. Bănui că au fost la mare modă și căutare articolele de îmbrăcăminte din aceste materiale…
15 Apr
Nuvela Zarandeana-capitol nou
Romeo Cretu
Cine-a pus carciuma-n vârf?
14 Apr
Departe de stog
Paul Airinei
Paul, te rog frumos,
Ai cumva un cadru fără florile din prim-plan? (Mă interesează mai mult ce ține de Văratec, de poiană, cam ce se vede în partea stângă, sub pădure.)
Te întreb asta pentru că am în față două fotografii, una din anul 1964, cealaltă dinainte de '64, făcute din 98% același unghi ca și al tău, iar locul arăta demențial de diferit! (Fapt ce-mi confirmă ipotezele despre localizările celor două poieni.)
Aștept răspuns, eventual, și de la Titus, Claudiu Bîrliba sau orice alt coleg care a trecut recent prin zonă. Eu nu am nimerit unghiul și nici fotografiile document nu le aveam în tură.
Mulțumesc anticipat.
12 Apr
Comentarii înscrise de Daniela Ursu
<< [61-80] [81-100] [101-120]<  121-140 din 1657
  > [141-160] [161-180] [181-200] >>