Comentarii înscrise de Paul Airinei
[21-40] [41-60] [61-80]<  81-100 din 358
  > [101-120] [121-140] [141-160] >>
FotografieComentariuData
Dragon în ceață
Paul Airinei
Satul Larga… da, mi-aduc aminte parcă era ieri.
Am plecat din Onești peste dealul Perchiu cu gîndul să ajung la munții
ce se vedeau în zare. Mă gândeam să ajung măcar în dreptul
orașului Tg. Ocna și apoi din gară să iau un tren înapoi acasă.
Am trecut printr-un sat, apoi încă unul agățat pe coastele abrupte
ale muntelui. Cineva spunea că pe aici se priponesc dovlecii.
Abia aici am înțeles de ce. Muntele era din ce în ce mai aproape
Și pantele mai mari. În sfârșit am atins creasta împădurită
Apoi am mers pe ea un timp. Era primăvară, abia dăduse frunza
Și era plăcut de mers prin pădure chiar dacă eram singur.
Fără nici o orientare de undeva din creastă am luat-o pe firul unui vâlcel.
Credeam că voi ieși undeva în apropiere de gară dar m-am înșelat.
Am dat de un drum și au apărut apoi niște case era satul Larga.
Pe atunci nu știam mare lucru despre munții Berzunți.
Până într-o zi când ne-am întâlnit în Stănile (Ceahlău) cu un geolog
Care ne-a spus niște povești interesante legate de un canion în nisip.
Apoi au venit alte povești legate de grote, de tâlharii care au ascuns comori.
O surpriză mare a fost cascada de pe pârâul lui Nicoliță, foarte frumoasă.
Am uitat... locuiesc în orașul violet.
:-P
3 Mar
Dragon în ceață
Paul Airinei
Satul Bogata îți spune ceva?
Probabil am trecut de multe ori pe la poarta ta
Dacă-mi spui unde stai am să te fluier
Eu când vreau să merg la munte fluier.:-P
2 Mar
Pionieri
Paul Airinei
Au în schimb temperament
De lumină aseamănător cu zadele
Invadează repede terenuri dezgolite
Crește ușor pe orice tip de sol
Nisipuri uscate, coaste pietroase, smârcuri
Chiar turbării.
În emisfera nordică se întind până spre tundră
Unele specii sunt relicte glaciare
Cum este mesteacănul pitic de la Reci
La munte trece uneori de altitudinea de 1500 m.
Am gasit și pe Ceahlău sub Polițele cu Crini.
Foarte fotogenic mesteacănul mai ales toamna.
2 Mar
Hop și io cu târnăcoapilii...
Teo Paraschiveanu
Cele mai noi arme îți convin
Sunt ale luptătorului shaolin?
Pe treapt-a-doua de ești novice
Aruncă târnăcopul și dă-i bice
Sau mai bine ia o cană cu vin.
La mulți ani!:-D
27 Feb
Pașaport spre cer
Paul Airinei
Luați-ne amprentele c-un clește
Și cardul ascuns scânteia din ochi
Dincolo de creste și de umbra nor
Doar cenușa unui gând se mai ițește
Și-un fior.
26 Feb
Ziduri de apărare
Paul Airinei
Ziduri de piatră, ziduri de lemn,
Linguri de lemn sună-nfundat
Prin așchii de lemn timp sfâșiat
Ca neaua sub săniile de lemn.
18 Feb
Purgatoriu - Cercul 7
Dia Somogyi
De al șaptelea ocol cu raze treci,
Pierdute sunt ca cercurile-n ape
Nu-ți trebuie aripi și nici poteci.
„Apoi: În foc să v-azvârliți pe dată
căci drum pe culme fără el nu-ncape
și nu fiți surzi la ruga-n vers cântată.”:-P
16 Feb
Lago Pehoe
Septimiu Bizo
Cui?
De-ai scos pe uscat abia un scrum
Și-au tunat o mie de păstăi cam seci
Lasă-n seamă gol, ferește drum
Într-o teacă înflorită ai să te îneci.:-P
10 Feb
Pe Semenic
Sorin Rob
O clipă de liniște într-o mare de război
Să fie Napoleon înainte de Berezina?
Deși nu văd pe Kutuzov trecând năboi
E urmărit de ger și salvat de-Ondina.
9 Feb
Fără teamă m-avânt! / Zbor cu pieptul în vânt / Și iubesc să cuvânt, / Chiar de stau pe pământ...
Teo Paraschiveanu
Zâmbești a râde, poți să te veselești
Dar nu e glumă, cărarea de deasupra ta
Nu te duce într-un pod plin de poezie.
Desigur, Daniela a fost jefuită fără să știe
Fiindcă urma versurilor ei am găsit-o
În mare nostrum internet.
Totuși de ce nu reclamă furtul?:-P
29 Ian
Aleea nebună
Paul Airinei
Cred că-i vorba despre orchis militaris
Rodica, am o poză chiar în galerie
Dar mai bine vezi linkul de mai jos
http://www.orchidclub.ro/
Sau întreabă pe Claudia Irina Deleanu
Care e cea mai bună în domeniu.
http://alpinet.org/main/foto/showfoto_ro_item_84046_position__display_comm.html
27 Ian
Fără teamă m-avânt! / Zbor cu pieptul în vânt / Și iubesc să cuvânt, / Chiar de stau pe pământ...
Teo Paraschiveanu
Cutia Pandorei

Trecut-au vremile când Pan cânta
Nimic nu e la fel, e mult de-atunci
S-a pierdut și Dora printre stânci
O dau cotită cu-o minte nou clătită?

Ține dar cutia ce-i demult deschisă
Să intre-n ea cine-omoară poezia
Aruncă de-a valma și ura și prostia
Invidia să-nchizi de-ți face silă

Să nu te mire că se zbat, n-ai milă
Toate răutățile chircite sub obroc
Să nu mai aibă loc deloc, deloc.

Cine-i de gură rău, să i se-ntoarcă rău
Încuie-i la sfârșit, ia-le-orice speranță
Și-aruncă cutiuța-n hău cu tot cu clanță.
27 Ian
Fără teamă m-avânt! / Zbor cu pieptul în vânt / Și iubesc să cuvânt, / Chiar de stau pe pământ...
Teo Paraschiveanu
Vibrând pe strune de lumină
Am murit și-am înviat culori
Orbit, scăpat din închisori,
Cu-aripi albastre de ghețar
Arată-mi calea spre Pandora!
Voi fi-n oglinda ta un avatar.
Mulțumesc Teo de așa dar.
25 Ian
Omul albastru
Teo Paraschiveanu
Pe unde cade-un fulg de nea
Să te ridici sprințar pe-amurg
Taie suferință, doruri, fii chirurg
Să rămână gol în urma ta
Scapă de obsesii, zbori codalb
Când ți-e sufletul mai dalb
Și tinde-ntruna spre un astru
Atunci devine omul mai frumos
Și mai albastru.
19 Ian
Sub Coltii Bratocei pe 29.12.09
Caterina Mreneș
Bătuți de vânt cu promoroacă
Stați stingheri sub negre bolți
A-nghețat și clipa, așa…în joacă.
Ai trecut ușor prin Colți…
Și-un zâmbet ți-a scăpat
Spune drept…
Doar gerul te-a mușcat?:-P
13 Ian
De tranquillitate animi
Paul Airinei
Dor frunzele în liniștea pădurii
Uscate-ntr-al toamnei rug sihastru.
Ce departe ard furtuni sub astru!
Toate-ntr-un pahar cam mic, trecute
Ajung iarna suflete necunoscute.
Nu-i nici teatru, nici actor să știe
Doar iedera etern explorator e vie.
13 Ian
Te așteaptă vârful
Teo Paraschiveanu
Ce zărește primul, ce observă al doilea, ce vede ultimul

Te-am lăsat să fii tu primul
Tu și infinitul, totul sau nimic.
Și-al doilea iute a trecut
A crezut că m-a întrecut
Cu capu-n jos e mulțumit
La mijloc e cel mai bine, negreșit.
Fericit e ultimul că a văzut
Nu că primii calea au greșit
Ci fiindcă s-au întors ’napoi
Și-acum cel din urmă
E cel dintâi.:-P
13 Ian
Survol
Annelise Floroian
De-i avion sau libelulă-n frac
Mi-e totuna calea cum desfac.
Dacă nu poți să razi doi munți
Atunci îi apleci că-i tot un drac.:-P
6 Ian
Primiți cu capra?
Paul Airinei
Daniela te superi degeaba
N-am putut să duc capra
În casă
Așa că am adus laptopul
La gard
Și i-am arătat caprei
Câteva poze din Ceahlău
Ți se pare c-am făcut rău?
Și să știi că suntem fericiți
Da’ nu ne dăm seama.:-P
4 Ian
Primiți cu capra?
Paul Airinei
Dacă tu ai reușit să razi
Polițele cu Crini de brazi
N-am cea mai mică-ndoială.
Dup-o tărie-s mare strateg
Și nu-i nicio scofală
Să rad un munte-ntreg.:-P
4 Ian
Comentarii înscrise de Paul Airinei
[21-40] [41-60] [61-80]<  81-100 din 358
  > [101-120] [121-140] [141-160] >>