Salutare lista
We asta, printre ploi, am facut o tura de toata frumusetea in muntii Harghita, mai putin umblati (de noi, romanii).
Plecati din Bucuresti (si Campina eu) cu personalul de 15.30, am schimbat in brasov cu un alt personal, care ne-a lasat in Baile Tusnad la 21.30 seara. Acolo am si pus corturile, la iesirea din statiune, undeva pe stanga. 7 oameni in 3 corturi. Dis-de-dimineata scularea la 4.30 (dupa ce noaptea plouase), ura si la gara. Eram singurii romani ce ne-am urcat in tren (ceasul arata ora 6 AM). Cate 10.000 la nas pana-n statia Racu (a doua dupa Miercurea Ciuc) si treaba era ca si rezolvata. Numai ca vremea era din ce in ce mai proasta, a inceput sa ploua si nu s-a oprit pana la 7 cand am coborat din tren - perfect!
Mergem spre nord prin satul Racu si din centru (de la un monument de lemn sculptat) o luam la stanga pe o ulita, iesim din sat, traversam calea ferata si Oltul si trecem pe langa niste foste bai, unde un izvor intermitent cu apa minerala ne atrage atentia prin debitul puternic. Dar atat, caci gustul...
Drumul ocoleste dealul de pe care Capela Sf. Jacob, veche de cateva secole, strajuie asezarea si ingustarea vaii Oltului dintre Depresiunea Ciucului de Mijloc si depresiunea Ciucului Inferior. Apoi ne-asternem la drum prin depresiunea valurita, avand in fata versantii impaduriti ai Harghitei, cu crestetele-n nori negri. Dupa 1, 5 ore de mers pe jos, avem noroc de o ocazie pt. toti 7: un Aro cu remorca
Traseul nostru, care porneste din satul Racu, are 8 ore (conform ghidului din MN), iar marcajul lipseste pe prima portiune. Noi, din goana masinii, am ratat intrarea pe traseul cu cruce albastra (se face pe un drum forestier la dreapta), si am coborat in dreapta in valea Cetatii, pana la un canon silvic, aflat aproape de drumul forestier "Varpatak" (indicator la dreapta, 2, 5 km). Pe acesta din urma ne-am angajat apoi, parasindu-l la scurt timp, pt. a urca versantul din dreapta, sparand sa putem iesi in apropierea ruinelor Cetatii Racului, "cetate veche, de pe vremea hunilor"- dupa spusele demne de ras ale unui localnic secui (noi stiind prea bine ca este o cetate din sistemul defensiv al dacilor). Ratand insa intalnirea cu cetatea (despre care am inteles ulterior de la un muncitor forestier ca nu se mai vede mare lucru, locul fiind impadurit), am gasit in sfarsit marcajul, cu putin noroc, incepand sa urcam din greu pe pantele estice impadurite ale muntelui Harghita Racu. Traversand 2 zone de exploatare forestiera (cam irationala...) in care marcajul se pierdea, am iesit apoi la golul alpin, iar langa o cladire din lemn, intr-o zona cu busteni depozitati, am intalnit si marcajul de creasta, banda albastra, precum si un indicator. In jumatate de ora eram la cabana (de fapt in zona cabanei, unde am si pus corturile); care cabana nu e una ci sunt vreo 4-5, toate particulare, pe langa Salvamont si Ocolul silvic.
Cabana principala are numele scris mare, numai in maghiara, si deasupra arborat drapelul... Ungariei!!! Este un lucru revoltator sa gasesti asa ceva in muntii Romaniei; trecand insa peste asta, oamenii sunt amabili si te servesc (noi stand la corturi nu am avut nevoie decat de apa, de vreo 3 ori - preturi si conditii nu stim, dar e o zona intens circulata, poate si iarna). La cabana se ajunge usor cu masini cu garda joasa, pe drumul pietruit care pleaca din comuna Subcetate de pe soseaua Odorhei - Gheorghieni, si cu masini cu garda inalta (nu neaparat 4x4), pe drumul forestier de pe valea superioara a Varghisului, ce pleaca din orasul Vlahita de pe soseaua Odorhei - Miercurea. In ambele cazuri sunt de parcurs in jur de 10 km. In jurul cabanelor se afla si partii de schi (de exemplu pe Varful Ascutit, unde exista si instalatii de transport pe cablu - nu stiu daca mai functioneaza).
Dupa ce ne-am instalat corturile si am arborat tricolorul intr-un bradut, am pornit spre varful cel mai inalt al muntilor Harghita, aflat la 3/4 h de mers - poteca cea mai circulata din zona. Vremea era superba, si se puteau admira Tara Ciucului, muntii Ciucului si Hasmas spre est, iar spre vest platoul vulcanic de la poale, si Subcarpatii Transilvaniei, cu depresiunile submontane si dealurile destul de impunatore care ajung la 1000 m altitudine. In zare, spre sud, V-ul cheilor Varghisului (limita cu muntii Persani, in care tocmai fusesem cu o saptamana inainte la trofeul clubului Floare de Colt din Brasov...)
Pe varf (Harghita-Madaras, 1800 m), ne asteapta insa o alta surpriza: mai multi stalpi, cruci de lemn si momai din lespezi, pe care fluturau zeci de panglici tricolore, dar culorile erau... rosu-alb-verde! Nu-i nimic, ne-am zis, scriem "Romania" cu markerul permanent pe culoarea alba
zis si facut. apoi, pt. ca turistii romani sa stie si ei unde au ajuns, am scris pe o lespede numele si altitudinea varfului. Dupa fotografiile de rigoare cu steagul (il luam cu noi pe fiecare varf oriunde mergem), ne retragem la focul de... veghe (nu de tabara!) pana ploaia ne garbeste la culcare, pe la ora 21.
A doua zi am pornit la drum pe creasta, pe marcaj banda albastra, spre sud. Atentie la coborarea dintre varfurile Harghita Siculeni si Harghita Ciceu: urmariti mereu marcajul, caci la un moment dat urca spre dreapta dupa un grup de pietre mai mari, poteca principala coborand in continuare pe valea Seghes. Urcati deci in dreapta, si dupa o panta destul de solicitanta, se iese intr-o poiana de unde se vad in dreapta releele de pe muntele Harghita Ciceu. La intrarea in padure se afla un izvor amenajat, apoi incepe coborarea puternica spre statiunea Harghita-Bai, care ne scoate la hotelul Ozon; de sub linia telefericului se vede fundul intins si nisipos al fostului lac din statiune. Pana aici se fac 4 ore de la cabana Harghita-Madaras.
Ne oprim pt. masa sub streasina hotelului, intimp ce norii se mai scutura odata, trecator si de data asta. Coboram apoi in statiune, care pare cam parasita, desi sunt destui oameni; curand ne dam seama de ce: peste tot numai partii de schi - este o statiune a sporturilor de iarna. In continuare am ales sa ne retragem spre Miercurea Ciuc pe traseul marcat cu cruce rosie. Atentie! indicatorul specifica 3 ore, insa e bine sa va rezervati 4-5 ore, mai ales daca sunteti multi si nu va bazati pe ocazii pe ultima portiune, la sosea. Parasind statiunea si trecand de ultima partie, ne atrage atentia silueta Stancii lui Kossuth (in stanga), dupa care incepem coborarea printr-o poiana unde se afla o stana (ciobanii secui - care nu te prea inteleg daca-i intrebi ceva - au strunit bine cainii si am trecut in siguranta, nu fara emotii insa). Reincepe si ploaia, care insa nu tine mult; intram in padure si curand intalnim linii electrice de joasa tensiune, apoi iesim pe o culme de unde se vede orasul. Orientarea devine dificila, pierdem marcajul, apoi il regasim aproape de un drum forestier si niste case de vacanta. Localnicii de indruma pe drum, ca sa iesim la soseaua Miercurea - Odorhei, insa ocolul ar fi prea mare. Continuam coborarea prin poieni, ghidati de marcaj, din ce in ce mai rar, de instinct si de harta Muntilor Harghita aparuta in ultimii ani la Dimap Budapesta (de departe cel mai bun prieten, care ne-a ajutat mult in aceste 2 zile). Fara aceasta harta nu va sfatuiesc sa urmati acest traseu, daca nu sunteti maestri in ale orientarii. Intr-un final ajungem fara mari rataciri in apropierea localitatii Ciba, unde intram pe soseaua spre Miercurea-Ciuc. Mai sunt de aici 6 km, pe asfalt, prin soarele torid al verii, in plin camp al depresiunii Ciucului, Nu gasim nici o ocazie (oricum trec doar masini mici, si - o alta curiozitate, explicabila dealtfel - dintre ele o treime sunt cu numar de Ungaria...) Dupa ce trecem Oltul si intram in oras, mai mergem un km pe soseaua in linie dreapta, pana la podul peste calea ferata; de acolo se vede gara, la cateva sute de metri spre dreapta (sud). Ajungem exact la timp pentru acceleratul de Brasov (18.05), si inainte ca furtuna sa se dezlantuie
O tura superba, avand in vedere ca desi se anuntau ploi, ele ne-au ocolit, lasandu-ne sa gustam putin din salbaticia si linistea acestor munti, in care pt. prima oara am vazut o padure de rasinoase compacta, de la poale pana la golul alpin. Interesant de revenit si iarna!
Traseul nostru, care porneste din satul Racu, are 8 ore (conform ghidului din MN), iar marcajul lipseste pe prima portiune. Noi, din goana masinii, am ratat intrarea pe traseul cu cruce albastra (se face pe un drum forestier la dreapta), si am coborat in dreapta in valea Cetatii, pana la un canon silvic, aflat aproape de drumul forestier "Varpatak" (indicator la dreapta, 2, 5 km). Pe acesta din urma ne-am angajat apoi, parasindu-l la scurt timp, pt. a urca versantul din dreapta, sparand sa putem iesi in apropierea ruinelor Cetatii Racului, "cetate veche, de pe vremea hunilor"- dupa spusele demne de ras ale unui localnic secui (noi stiind prea bine ca este o cetate din sistemul defensiv al dacilor). Ratand insa intalnirea cu cetatea (despre care am inteles ulterior de la un muncitor forestier ca nu se mai vede mare lucru, locul fiind impadurit), am gasit in sfarsit marcajul, cu putin noroc, incepand sa urcam din greu pe pantele estice impadurite ale muntelui Harghita Racu. Traversand 2 zone de exploatare forestiera (cam irationala...) in care marcajul se pierdea, am iesit apoi la golul alpin, iar langa o cladire din lemn, intr-o zona cu busteni depozitati, am intalnit si marcajul de creasta, banda albastra, precum si un indicator. In jumatate de ora eram la cabana (de fapt in zona cabanei, unde am si pus corturile); care cabana nu e una ci sunt vreo 4-5, toate particulare, pe langa Salvamont si Ocolul silvic. 
