Alpinet | Hărţi Montane | Ghid Turistic | Cluburi Montane | Invitaţie în Carpaţi | Salvamont |
Comunitate
Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra CraiuluiMarathon 7500 Bike marathon 4 Mountains Cazare Predeal Cazare, Pensiuni, Hoteluri Parteneri
|
Liste Alpinet - alpinet2k
De la: partheniu cezar <c...@yahoo.com> Data: Joi, 22 Mai 2008, 1:38 Subiect: [a] RT Postavaru 17-18.05.2008 RT Postavaru 17-18.05.2008 Colegi de tura: Ileana (Molia), Iulia (Tantzica), Terry, Claudiu (Doctoru'), Diana (Dia), Cezar (Cornel), Cristi Ziua 0 - 16.05.08 Ileana ne-a propus in intalnirile anterioare ale clubului sa mergem la etapa FRTS organizata de CPNT in Postavaru. Asa ca am stabilit sa ne intalnim vineri seara la ora 20.00 in Piata Presei Libere si sa pornim spre munte. Doctoru a venit cu motoru, Ileana cu Iulia si cu dragutul ei Bichon, Terry, cu masina Iuliei (Peugeot 107) si eu cu Cristi cu masina lui (VW Bora). Am reusit sa ne intalnim dupa rezolvarea a catorva probleme la masini abia la 21.15 si peste 10 minute (21.25) am pornit pe ruta Targoviste-Fieni-Pietrosita- Moroeni-Sinaia-Predeal-Paraul Rece-cabana Cheia-Cheile Rasnoavei-Poiana Inului. De cateva ori am oprit pt plinul de benzina la motorul lui Dr. Am mers in tandem si mi-a placut mult zona Pietrosita-Sinaia (chiar si pe intuneric). Drumul este destul de stricat (in multe locuri o parte din drum a cam luat-o la vale). In Busteni am oprit langa gara sa mai alimentam cu mancare (ce bun e nonstopul de langa gara) si de aici spre Paraul Rece (am condus eu in locul lui Cristi) (cca 23.45). Fara probleme am ajuns la Cheia unde era inchis (Cristi ar fi vrut sa doarma in camera) si mai departe am ajuns pe la ora 2.00 la tabara (TR de la Cheia). Am gasit voie buna si cantece la foc, ne-am intins corturile, am anuntat sosirea noastra si apoi pe la 3.00 ne-am bagat la somn fiindca trebuia sa ne trezim de dimineata (cel putin eu la 7.00 sa inscriu clubul in concurs). Ziua 1 - 17.05.08 sambata Am inscris clubul completand fisele de rigoare (7.00-8.00), am mancat de dimineata si la 9.45 am intrat in concurs (conform deciziei organizatorilor CPNT). Am intrat la probele teoretice (parca 6 probe a 5 minute fiecare) si apoi in traseul de regularitate (10.20). Din motive de corectitudine fata de organizatori, nu voi prezenta foarte detaliat traseul. Asadar din Poiana Inului am plecat pe valcelul marcat de CPNT in sus spre Muchia Cheii. Valcelul este pamantos si se desprind multe pietre prin iarba destul de mare pe unele locuri. Cu poze si cateva pauze (in care a obosit si Terry si l-a luat Iulia in brate), am ajuns intr-o ora si 20 de minute in creasta. Aici ne-am intalnit cu alte echipe si am pornit mai departe pe traseu spre primul punct de control (pe care l-am gasit dupa primul varf trecut). Pana la varf organizatorii au asigurat o balustrada dintr-o cordelina. In primul punct a fost o proba surpriza de alpinism (am reusit sa identificam intr-un timp bun toate elementele de alpinism de acolo) si cateva felii de portocale, mere si glucoza puse la dispozitie participantilor. Mai departe m-am oferit sa-l iau pe Terry in rucsac fiindca era o zona de catarat folosindu-ne de o cordelina de asigurare. Am ajuns pana in buza abruptului unde am facut ceva poze. De aici pana la al doilea post am tot mers pe sub brazi si pe marginea stancilor urmarind marcajul de concurs. Pe un loc mai plat Iulia l-a scos pe Terry din rucsac si l-a lasat sa mearga singur. Cam cu 20 de minute inainte de post, ne-am pus ceva pelerine de ploaie fiindca incepuse o rapaiala. S-a terminat repede, dar am preferat sa pastram hainele pe noi. Al doilea post este in poiana "3 fetite". Aici proba surpriza de zona si apoi plecare mai departe spre postul 3 (varf). Cred ca am facut 30 de minute pana la postul 3 mai intai pe BG pana inainte de cabana Cristianul Mare si apoi direct la telecabina apropiata de varf. In zona ne-am intalnit cu Cornel de la echipa Monom (AGTR sau Mont-Delt-Mar sau cum s-or mai numi acum - imi cer scuze pentru confuzii, dar nu-mi incarc memoria cu amanunte d-astea). Dupa marcarea la punctul de control 3 si penalizarea pentru lipsa dezinfectantului in trusa medicala, am pornit inapoi spre postul 2 = postul 4 si aproape fara pauza pe BG spre Spinarea Calului. Iulia l-a luat pe Terry in brate la coborarile mai abrupte. La un moment dat Dia, Dr, Iulia si Terry au deviat din poteca si vor iesi inapoi in poteca putin mai sus de intersectia cu TR. Eu cu Ileana am urmat traseul cu alte echipe si cand am iesit la o zona de desisuri (comunicand tot timpul cu coechipierii prin voce sau mobil), i-am asteptat pana au ajuns prin tufisuri. Am pornit mai departe (Terry era terminat si l-au luat Doctoru si Dia in brate) si in 10 minute am ajuns la postul 5 unde am avut proba surpriza de flora. De aici am plecat iarasi fara pauza pe TR spre est, apoi urmarind steguletele de marcare a traseului de concurs printr-un valcel pamantos si apoi pe drumul forestier pana la tabara de corturi. Cu 10 minute inainte de tabara s-a terminat traseul si am predat fisa de concurs (18.30). In tabara am renuntat la probele de alpinism (Iulia) si orientare (eu si Ileana) din cauza oboselii. Cristi a plecat sa-si caute cazare si a gasit abia in Rasnov (80 ron). Noi ne-am spalat la izvor (cam mare inghesuiala acolo), am mancat de seara si ne-am bagat in cortul meu imens de 4 persoane la un joc de Uno (un fel de Macao). Pe la 21.30-21.45 ne-am retras la somn. La 22.00 a inceput proba de cultural si pana sa adorm am mai ascultat din reprezentatiile echipelor. Ziua 2 - 19.05.2008 duminica Ne-am trezit pe la 8.30, am mancat de dimineata si cu o oarecare lipsa de chef am strans corturile si am dus rucsacii la masini. In timpul asta a venit si Cristi (cred ca pe la 9.30). La 10 si ceva a inceput premierea (felicitari echipelor care au luat premii). Noi fara un prea mare efort am reusit sa luam locul 3 la ecologie teoretic (din niste greseli prostesti de-ale mele) si locul 2 la alpinism surpriza (proba din postul 1) fiindca am avut timp mai slab decat prima clasata. Dupa ce ne-am luat diplomele si am participat partial la festivitatea de premiere, pe la 11.30-11.45 am plecat spre Cheile Rasnoavei. Aici l-am rugat sa faca o mica pauza pt poze (ca sa-mi aduc aminte de via feratta facuta partial acum vreo 2-3 ani fara echipament - ce copil eram atunci). Dupa chei am auzit la radio de ceva festivitati medievale in Bv. Ne-am indreptat in consecinta spre Bv si am gasit locul festivitatilor. Ceva poze si fuga la Taverna Sarbului ca se simtea foamea in noi. Dupa masa ne-au prins ceva nori de ploaie in Bv si am plecat spre Bucuresti. Ruta aleasa a plecat prin Poiana Bv. De aici am luat-o spre Rasnov, localitate in care pentru vreo 5 minute ne-am pierdut de Iulia si Doctoru. Ne-am intalnit la iesirea din localitate si mai departe pe Rucar-Bran cu o oprire la o benzinarie pana in Bran pentru alimentare a motorului si ceva panorame la Bucegi. Traseul Bran-Rucar-Voinesti-Targoviste-Bucuresti l-am facut practic cu o singura oprire la Mateias la mausoleu (pentru a stabili ruta: R. Valcea sau Targoviste - era ora 19.00) si pe la ora 22.00 am intrat in mareata noastra capitala poluata, gri si agitata. Ne-am reorganizat bagajele pentru a merge fiecare masina pe rute cat mai convenabile si in jurul orei 23.00 Cristi m-a lasat in fata blocului. Multumesc Muntelui pentru toate momentele placute pe care ni le-a dat in aceste zile, organizatorilor concursului pentru intreaga munca depusa in vederea activitatii competitionale si echipei pentru colaborare. In special mutumiri soferilor pentru efortul suplimentar pe drum. In final va las sa va delectati cu cateva poze: www.cezarpart.evonet.ro/albume/Postavaru17180508/index.html. Vreme buna si "succesuri" in competitii! Cezar Partheniu - Alpine Project Mesajele sunt preluate ca atare de la sursele menţionate. Nu ne asumăm nici o responsabilitate pentru forma şi conţinutul lor. Legături cu Ghidul Montan:
Autentifica-te sau
inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii
|
Membri: 29725
Autentificaţi: 0 Vizitatori: 389 |
© 1999-2024, Proiectul Alpinet Utilizarea site-ului şi a materialelor prezentate presupune acceptarea notiţei de copyright şi a regulilor de utilizare Copyright şi reguli de utilizare Despre noi | Publicitate | Întrebări frecvente | Contact |