Liste Alpinet - alpinet2k

Salutare!
Am facut la sfirsitul lui august o tura de zile mari in Bucegi, 3 zile. Vreme excelenta, peisaje de vis. Ne-am reintors dupa o absenta de citiva ani, insa Bucegii, spre bucuria noastra, au acelasi farmec, nu s-au schimbat(cel putin pe unde am umblat noi). De urcat am urcat pe un traseu binecunoscut: Busteni-Poiana Costilei-Pichetu Rosu-Prepeleac-Valea Malaiesti. Cam lung, 5 ore jumate, dar frumos. Am remarcat la Caminul Alpin, linga padure, tablele cu Atentie! Zona frecventata de ursi.(Ce- drept, dupa Prepeleac, ne-am intilnit cu doi turisti, care ne-au spus ca au vazut un urs intr-o poiana.) Ne-a cam obosit prima zi, cu urcusurile dese de pe traseu, insa am ajuns cu bine la cabana Malaiesti. Am vrut initial sa ridicam aici cortul, insa salvamontistul de serviciu ne spune ca obisnuieste sa viziteze locul, aproape noapte de noapte, un urs, care o data a si scos mincarea din rucsacul unui turist, aflat in afara cortului. Asa ca decidem sa dormim inauntru, pentru 20 lei
de persoana. A doua zi urcam spre Omu, prin inegalabila vale glaciara Malaiesti. Ceva probleme cu ciinii ciobanesti, caci turma e chiar dincolo de pragul glaciar. Ne apropiem insa de cioban, dam mina si incepem sa vorbim cu el, asa ca ciinii se linistesc. Foarte suparat ciobanul, injurind un grup de turisti aflat cal la 70 de metri mai sus, care, atacati fiind si ei de ciini, au dat in cap cu piatra unui ciine.(Apropo: niciodata sa nu faceti asta. Cel mai bine e sa incerci sa ajungi linga cioban si sa incepi sa vorbesti cu el, caci asa ciinii se vor linisti). Ajunsi la baza Hornului Mare, o apucam pe poteca de vara (pe care personal n-am mai urcat pina acum, dar pe care o recomand cu caldura datorita privelistilor superbe spre Vale si spre culmea Padina Crucii). Ajunsi la Omu, gasim aici atmosfera si caldura binecunoscuta. Raminem aici pina a treia zi. In cabana, ca de obicei, se vorbesc mai multe limbi: romina, maghiara, engleza, germana. Discutam si ne imprietenim cu 5 tineri
din Ungaria, aflati afara cu cortul. Sunt incintati de Bucegi, dar au si o grija: ursii. Le spunem sa stea linistiti, caci oamenii exagereaza. In cabana, un cuplu francez ma roaga sa le fac o poza. Intre timp, sosesc si doi baieti germani, foarte bine echipati. Afara insa se face tot mai cetos si incepe ploaia, dar tot mai vin turisti: un domn din Bucuresti, singur, cu care ne imprietenim imediat, si despre care aflam ca e profesor de sport, si doi tineri din Botosani. Raminem, peste seara, cam 11-12 persoane, si, cum se intuneca, cabaniera, foarte amabila si zimbitoare, ne aprinde luminari la fiecare masa. Stau si privesc in jur: este acea atmosfera, acele momente pe care noi, montaniarzii, le cautam mereu, de care ne amintim apoi toata viata. Suntem din atitea locuri, din atitea colturi ale Europei in aceasta cabanuta. De ce? Pentru ca avem cu totii ceva in comun, care ne uneste: iubirea pentru munte. E clar, suntem cu totii genul de oameni pentru care viata fara munte, fara natura, e de
neconceput.
A treia zi ne despartim de domnul din Bucuresti, cu care, desi am petrecut doar citeva ore, parca ne cunosteam de o viata. Impreuna cu tinerii din Moldova, coborim de dimineata in directia Bran, dar nu inainte de a privi spre Valea Cerbului-Busteni: mare de nori, priveliste unica. Vremea e din nou frumoasa, si, in coborire, nu ne mai saturam sa facem fotografii. In jur, totul e de vis: Valea Gaura, impreuna cu virfurile din jurul ei, Valea Malaiesti. Ajunsi in saua Hornului Mare(de unde vedem si o capra neagra, pe Padina Crucii), ne despartim de cei doi tineri, care coboara in Valea Gaura. Noi continuam pe culme, urmind sa coborim pe un traseu inedit: Culmea Tiganesti-Culmea Clincea-Bran. Foarte lung, dar salbatic si frumos. Culmea Tiganesti e mai pietroasa in prima parte, dar lina apoi, si avem vedere permanenta spre frumoasa Vale Tiganesti, cu lacul specific, spre Padina Crucii si culmea Bucsoiu Mare. Din saua Tiganesti coborim sustinut pe la baza unui grup de virfuri. Dupa ce
trecem de Muntele Clincea, pe o pajiste, avem din nou parte de o aventura cu ciini. I-am vazut de departe, sunt patru, dar e bine ca se vad si doi ciobani linga ei, urcati pe o stinca. Decidem ce vom face: nu aruncam in ei, nu fugim, nu dam cu batul, ci ne oprim pe loc si nu ne miscam, pina vin ciobanii. Zis si facut. Cum ajungem aproape, ciinii se reped agresivi la noi, insa noi ne oprim si se opresc si ei, latrind linga noi. Unul din ciobani ne face semn cu mina de pe stinca: Hai, ca nu te musca!. Insa cum facem un pas, ciinii sa ne rupa. Vazind asta, ii fac semn ciobanului sa coboare el la noi. Se hotaraste, in sfirsit, sa coboare de pe stinca. Vine la noi, dam mina cu el, schimbam citeva vorbe, iar ciinii, cum era de asteptat, se linistesc. Si uite asa trecem cu bine, si continuam coborirea, prin locuri minunate, fara gunoaie, printr-o padure imensa de molid. Ajungem cu bine la Bran, mai precis in satul Poarta, si ne uitam la ceas: am facut de la Omu 6 ore, insa fara graba, cu opriri
dese.
Cu alte cuvinte, mi-a placut mult traseul de coborire. Il recomand celor dornici sa vada si o alta fata a Bucegilor, poate nu atit de bogata in stinci ca abruptul prahovean sau cel nordic, insa cu nimic mai prejos ca frumusete. Bucegii sunt declarati Parc Natural, insa sunt administrati, din cite stiu, de Romsilva, ceea ce nu e o veste tocmai buna. Oricum, in speranta ca va avea, in viitor, parte de masuri mai eficiente de protectie, ne revine noua, turistilor, datoria de a respecta si conserva acest masiv de exceptie, Bucegii. Numai bine si ture frumoase!

Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii