Ultima noastra aventura in muntii Romaniei a fost sa
fie si cea mai ploioasa. Cam juma' din timpul zilei a
plouat intr-o forma mai discreta sau mai bolovanoasa
(la coborirea pe custura Pietrosului am avut si
piatra).
Sa o iau de la inceput. Am ajuns la V. Dornei pe 30 mai
cu accel. Galati-Cluj, am coborit la V. Dornei
Bai-halta cu intentia de a urca pe piciorul care
ajunge la 12 apostoli direct din statiune. Am urcat pe
un semn promitator ce pleca chiar din statiune, apoi
ghidati mai mult de stilpii de telescaun am ajuns
intr-o pasune relativ departe de V. Dornei unde am pus
cortul. Era seara si dupa 10 ore de tren esti cam
daramat.
Ziua II. Am iesit la statia terminus telescaun, linga
releul TV (atentie, in zona exista si un releu de
Conex, cred) unde am baut o bere, evident. Apoi am
pornit in cautarea unui marcaj destul de sters. Cei de
la statia telescaun ne-au mai lamurit un pic, am avut
destul indicatii. Asta pina am ajuns la o rariste
amestecata cu padure cazuta si unde semnul a disparut
cale de citiva kilometri. Aveam noi, nu-i vorba GPS-ul
(multam fain dom' Barna) si cu o harta DiMap din 2002
cu carioaj pentru GPS la zecime de grad ne faceam
punctul pe harta cu precizie de 100 de metri, insa
lipsa oricarei poteci practicabile prin padurea tinara
ne-au facut sa coborim spre stinga, spre valea Haitei.
Acolo, am luat un autobuz, pe la ora 16, 00 care ne-a
dus in Gura Haitei, pret 30, 000.
Am mers putin din punctul de intoarcere al autobuzului
(la capatul satului) pe cruce albastra sa nu innoptam
in sat (oamenii te primesc sa pui cortul dar nu sunt
de acord sa faci focul, le strici pasunea) si am
gasim, la vreo 2 kilometri de sat un tapsan super OK
cu apa, chiar si cu un loc mai izolat, in 'domeniul
public' unde am putut face o vatra de foc. Apa se
poate lua din sat, e o carciuma chiar linga curtea
omului cu megalitii, niste bolovani tombali, carati de
insul in cauza cu masina, pot fi admirati in curte
Ziua III. Am lasat pe cineva mai chinuit de bocanci la
cort si am urcat pe punct albastru la 12 apostoli,
marcaj rar dar vizibil, trece pe linga 3..4 stini, e
musai sa ai biscutii pentru caini la tine. Sus, la 12
apostoli, poze, masa, apoi mers pe creasta pina la
Piatra Rosie, coborire pe cruce albastra, drum
practicabil, mai putin partea de jos, tot asa, duce
de-a dreptul prin stine, lucru nerecomandabil, daca
stina e populata, mai bine se ocoleste.
Ziua IV. Am evitat sa urcam direct pe punct albastru
din Gura Haitei, sus la creasta, in stinga, desi
marcajul era bun, citisem ca sus in creasta, pina la
Bradul Ciont marcajul n-ar fi bun si e bine sa evitam
ceata. Cum era putina ceata, am decis sa urcam mai
bine pe o alta poteca turistica, la vreo 6..7
kilometri pe drumul trans-Calimani. Aici surpiza.
Nimic! Nici cea mai mica urma de poteca! Noroc ca
GPS-ul a indentificat-o ca fiind un drum de tractor
desfundat. Am urcat putin pe ea, dar lipsind orice
marcaj, am zis sa urcam creasta pe la Cariera. Asa ca
am ajuns la Cariera... Aici totul pustiu... o
atmosfera dezolanta si apasatoare, cladiri
fantomatice, geamuri sparte, ce mai, un feeling de
scenariu de film post-apocaliptic...
Apar in cele din urma niste javre, cu citiva baieti
care faceau de paza. Ne zic ca poteca nostra pleaca de
linga vila lui Ceausescu, o cladire mica si cocheta
mai sus de santier. Urcam acolo, ne miram de
distrugerile casutei, apoi intram pe un marcaj bun
(cruce rosie) care ne scoate pe sub Retitis la saua
intre acesta si Bradul Ciont, de unde coborim la
Refugiu. Inchis, lacate peste lacate, tragem cam 300
metri in dreapta, pe serpentine, gasim izvor si un
gazon de Wembley unde punem corturile. Mancam pe
ploaie si cadem la somn.
Ziua V. Strangem corturile pe ploaie, urcam inapoi in
sa, mergem la statia meteo de la Retitis (am evitat sa
dormim aici, ne spusera aia din vale ca ar fi cam
100, 000 persoana) am dat binete, am facut poze, am
plecat. Am trecut de Nicovala, tinut cresta, coborit
in saua Negoiu, urcat apoi in nestire inapoi pe
platoul unde se ridica piramida micuta a Pietrosului.
Ajungem la virf, incepe iar ploaia, coborim la custura
(cea mai alpina si faina portiune de creasta din
Calimani) apoi luam masa, cam printre picaturile de
ploaie. Incepe apoi grindina, dam binetze singurului
alt turist intalnit pe munte, Dan Buric (sau Puric)
din Suceava, care informat aiurea de cei de la meteo
nu nimerise intrarea pe piciorul spre 12 apostoli, din
Pietrosul.
Noi tragem tare pe ploaie, si inainte de saua Tihului,
ochim un plai ferit de vint (care te dadea jos din
picioare) unde punem corturile. Chiar inainte de saua
Tihului, la vreo 300 metri e un izvoras.
Seara sarbatorim ziua unuia dintre noi, sampanie la
1700 metri, yammy....
Ziua VI. Ajungem apoi la cea mai imputita, nenorocita
si chinuita etapa la pasajul intre curmatura
Tihului-piciorului Bistricioarei, unde o portiune de
jnepi, de vreo 1, 5-2 kilometri ne silesc sa ne
contorsionam corpurile in cele mai hilare pozitii sa
putem trece. Distanta intre primul si ultimul din grup
creste cand sora-mea isi scranteste piciorul si
trebuie sa ramana in urma. Folosim radio-urile, ne dam
indicatii, pina la urma cu chiu, cu vai, cu injuraturi
la adresa celor care ar trebui sa-i mai 'tunda' de
domnii jnepi reusim sa iesim la pietrisul care
marcheaza ascensiunea pe Piciorul Bistriciorului,
urcus sustinut de la 1600 la 1950 metri.
Sus vint puternic, gasim cu greu o pozitie mai ferita
unde sa putem face consiliu
. Cautam poteca de
coborire pe triunghi albastru de care citisem ca
fusese refacuta in 2001, o gasim greu pe vf.
Bistricioru, dispare in prima sa. Iar facem punctul la
GPS, deducem ca singura posibilitate logica ar fi o
vale plina de zapada care ne scoate linga o cabana
forestiera mentionata pe harta, care se vede in josul
abruptului. Intr-adevar, dupa ceva vreme apare anemic
si triunghiul albastru care ducea la lacul Colibita.
Scurtam serpentinele, apoi iesim la Panu si de aici la
lac. Bine sfatuiti, evitam vanzoleaza pescarilor
(manelisti) si parcam pe partea stanga a lacului, pe
un plai frumos, intre copaci, la vreo 400 metri de
coada lacului.
Ziua VII. Fara istoric, burta in sus, bere si prajit
aripioare la gratar, gratar luat pe buletin de la
bufetul comunal, aflat chiar la coada lacului. Cautam
sa arvunim o caruta sa ne duca pina la Muresenii
Bargaului insa ni se cere 700, 000 lei, eventual dupa
ce alergam tot satul, gasim cel mai ieftin 500, 000.
Pentru 7 kilometri. Decidem ca, desi una dintre noi
avea piciorul usor beteag, sa mergem pe jos.
Ziua VIII. Ocazie pina la Muresenii Birgaului, apoi
autobuz, la ora 9, 45 spre Vatra Dornei si apoi trenul
spre Galati, la 12, 30.
CONCLUZII
1. Luna iunie e luna ploioasa insa nu cu furtuni
electrice, ceea ce face ca o echipa bine pregatita, cu
pelerine de ploaie, rucsaci etansi si haine/saci de
dormit la nailon sa aiba o tura agreabila, fara
riscuri in zona inalta.
2. Ursi n-am vazut desi pe citeva drumuri mai
desfundate de ploaie se puteau vedea usor impresiunile
palmare ale mosului.
3. N-a fost frig, temperatura la inceputul lui iunie
n-a coborit sub +5..8oC, dupa aprecierea mea.
4. Marcajele sunt fie foarte noi, fie foarte vechi si
degradate. Nu exista stari intermediare. Traseul de
creasta se poate urmari usor.
Gabi Rosioru
