Patruns de 'efluviile' crestine care au invadat astazi lista
tin sa incep acest mesaj cu o declaratie de cainta.
Ieri am lansat un ghimpe la adresa administratiei Parcului
National Piatra Craiului pe care astazi il regret. Le cer
scuze public acum. Nu acea mina de oameni poarta povara
agresiunii de pe Piatra Mica (ramin la parerea ca este o
agresiune: la adresa unei estetici elementare, la adresa
zonei unice si _protejate_, la adresa unor sentimente religioase
adevarate si nu declarate cu emfaza in sedinte). Singura lor
vina, de inteles, este ca nu au gasit calea si forta de a
se opune curentului majoritar nascut prin pervertirea valorilor
crestine originale.
Revenind la oile noastre...
> From: "Teodorescu Gabriel" <gabi@imsar.bu.edu.ro>
> Am facut o vizita la adresa:
> http://cantalcroix.free.fr/pages%20html/autbis.htm
> si iata ce am gasit:
> Situl contine si un mare numar de fotografii frumoase reprezentand
> diferite cruci de pe varfurile franceze, precum si povestea fiecareia.
Am dat fuga la adresa indicata cu gindul sa vad si eu varianta
franceza a crucii de pe Piatra Mica. N-a fost sa fie.
Nici stilul, nici materialele, nici virsta, nici macar locurile
de amplasare. Ramin cu (inca) o nedumerire.
Cu oarecare legatura cu monumentele prezentate pe acel site: il
sfatuiesc pe domnul Teodorescu sa faca drumul spre Piatra Craiului
nu prin Brasov ci prin Tirgoviste-Cimpulung-Rucar-Bran. De dincolo
de Tirgoviste si pina in apropierea Branului o sa poata vedea (si)
pe marginea drumului o serie de cruci de piatra (nu beton!) purtind
inscrisuri cu caractere chirilice. Unele sint restaurate, altele sint
cele vechi. Nu sint megalitice dar sint vizibile. Multe din ele au
fost chiar mutate de pe amplasamentele originale pentru a fi aduse la
vedere. Nu insist cu povestea lor acum. Exista astfel de cruci si
_in_ _apropierea_ Muntelui de care zicem ca ne doare. Poate nu in zona
Zarnestiului dar in partea sudica da. De una din ele a tras cu niste
ani in urma si subsemnatul. Nu ca sa o doboare ci ca sa o readuca la
pozitia initiala. Sparta fiind de vremuri, partile ramase sint
sprijinite astazi de un suport metalic.
Din pacate nu cunosc nici un site romanesc care sa le prezinte si care
sa poata servi drept 'inlocuitor' celui francez amintit mai sus.
Ma intreb insa de ce o astfel de cruce nu a fost potrivita pentru
inlocuirea celei vechi de pe virf. Nu corespundea materialul?
Dimensiunea era prea modesta (umana)? Inscriptiile cereau excesiv
de multe cunostinte pentru a fi intelese? Virsta ei nu s-ar fi
potrivit timpurilor revolute?
Caci nu prezenta crucii a generat protestele. Contrar unei remarci
malitioase vechea cruce de lemn era cunoscuta si deja acceptata.
Reamintesc evolutia celei inlocuitoare: de la 'se va vadea de la 20
de kilometri' pina la 'va avea 15 metri inaltime'. Ca a iesit doar
de 8 metri... nici marile spirite nu sint scutite de esecuri.
Nu vreau sa mai lungesc acest subiect, faptele sint consumate. Peste
citeva zeci de ani poate cei care vor schimba actuala cruce vor avea
mai multa minte si mai mult suflet. Daca va mai interesa pe cineva.
Observatii conexe:
- pe drumul prin Rucar-Bran mai poate fi zarita si o alta
'bomba crestina' de factura recenta. In partea inalta a drumului,
acolo unde privirea bate pina la Piatra Craiului sau, in partea
opusa, pina la abruptul vestic al Bucegiului, intre noile constructii
verzi, albastre sau portocalii, a aparut si nelipsita biserica
de lemn in stil maramuresean. Traditie si... incultura?
- (poate v-am mai povestit, nu-mi mai amintesc...) pe Valea Dimbovitei,
aproximativ cam in dreptul locului din creasta numit 'La arsura' dar,
bineinteles, jos, pe ambele maluri ale riului se intinde o impresionanta
proprietate. In interior are un pod propriu peste riu, cu nelipsitii
popici de ciment, si (cred ca) doua casoaie termopan-beton enorme.
Totul inconjurat cu gard, de beton, desigur, peste care este intinsa
sirma conectata la o sursa de tensiune (are si placute de avertizare:
"nu sariti gardul ca va curentati"
. La porti, camere video.
Si? Am mai vazut asa ceva (macar prin filmele cu mafioti, daca nu
si pe viu). Mai neobisnuit este ca proprietarul, bun crestin fiind el,
si-a construit alaturi si propria biserica. Nu foarte mare, din lemn.
Din cind in cind acolo se oficiaza si slujbe. Vecinii (localnici din
Saticul de sus) sint si ei acceptati. Curios fiind, am intrebat prin sat
al cui e locul. Prima data mi s-a raspuns sagalnic: "Al unui
credincios,
al cui sa fie? Nu-i bine sa le stii pe toate!". Data urmatoare cind
am incercat sa aflu, cel intrebat nici macar atit nu mi-a raspuns. Si-a
facut o cruce mare si a intors privirea. De unde am dedus ca oamenii
locului se cam feresc sa intre in conflict cu marii posesori de
'Duh sfint'. Stiu eu? Poate ca bine fac!
--
Grig
. La porti, camere video.