@RT Retezat in alb
Miezul zilei de 10 ianuarie ne-a gasit in oras la o pizza. Totul era incantator: aerul cald adia usor, pizza era delicioasa, ospatarita si mai "delicioasa" si mai presus de toate un cer albastru fara pic de nor. Ba cu una ba cu alta, din senin a aparut si id ea unui Retezat in alb. Nici nu s-a profilat bine idea, ca imediat am si cerut nota de plata, fiecare si-a rezolvat nesperat de repede treburile de serviciu, astfel ca dupa o scurta convorbire cu Gentiana, aflam ca cerul cuprins intre Stanisoara si Pietrele era la fel de albastru ca in Brasov.
Aceasta ultima scanteie a aprins dorul muntelui in noi, astfel ca pe la 10 seara urmam linistiti drumul DN 1-Brasov-Sibiu cu oprire in satul Cincsor pentru cateva ultime ajustari si pentru a schimba masina intr-una Diesel cu 5 % consum.
Vremea a trecut si incet si sigur si s-a apropiat si ora plecarii, asa ca la 2 noaptea eram in drum spre munti De mers, am mers, ce stiu este ca m-am trezit buimacit, dincolo de Hateg, cu o imagine de vis in fata ochilor: Luna si bolta cereasca impreuna cu zapada stralucinda de pe varfuri si vai, alcatuiau cea mai frumoasa panorama a Retezatului pe care am intalnit-o vreodata
Incurajati de acesta perspectiva, ne-am grabit inspre Carnic, unde am fost primiti cu cafea fierbinte si multa bunavointa de cei de la Centrul de Prim- Ajutor Pro Vita. De aici am aflat ca poteca era buna, zapada stabila, ceea ce nu facea decat sa creasca in noi acel dor, dor de creste si-naltimi
In padure liniste Un vant usor, adiind a primavara, purta soarele intr-un continuu joc de-a "vate-ascunselea" printre crengile brazilor, facandu-ne sa constientizam cu grija fiecare farmec cu care muntele isi vrajeste "intrusii" sai dragi, turistii. Tot cu una tot cu alta, am intampinat si raristea in care salajluieste de ani buni cabana Gentiana. Aici ne-au intampinat seful formatiei Salvamont Hunedoara, d-l Constantin Radoi, si noua mascota a Gentianei, un dulau in varsta de doar 2 luni si ceva, foarte jucaus si mititel de doa ori cat maica-sa
Soarele stalucind, si meterezele culmii Stanisoara nu ne-au lasat prea mult sa ne odihnim, astfel ca dupa o masa scurta inaintam spre Bordul Tomii. Poteca serpuinda printre jnepeni, ne-a condus in ascensiune usoara spre privelistea ce ne-o doream atat de mult: Curmatura si Custura Bucurei pe fond albastru Din lacul Pietrele, peste care vantul viscolise ceva mai multa zapada, am putut repera niste urme mai vechi ce se orientau spre stanga. Le-am urmat si dupa o ora si ceva se lupta cu zapada in care ne cam afundam, am iesit in creasta ce leaga Saua Bucurei de vf. Peleaga. Aici ne-am acordat cateva momente de respiro,, admirand in spate Retezatul, cu prelunga-i cornisa, dar mai ales ultima fata insorita ce ne despartea de tinta noastra.
Ultima jumatate de ora, am inaintat in ritm de melc, datorita zapezii ce se lipea necontenit de coltari, si care trebuia scuturata la fiecare 2-3 pasi. Cu tot cu coltari si pioleti, tot pot spune ca am incercat putina adrenalina, mai ales cand urmele din fata cedau datorita zapezii moi.
Ei dar si cand ne-am vazut langa tablita de pe varf, ce indica 2509 metrii, pot sa spun ca nu regretam nici pe putin faptul ca veneam dupa o noapte nedormita. Chiar stau si ma gandesc, ce face omul pentru un sfert de ora in care se simte cu adevarat invingator Si aici gandul zboara la cei ce cu adevarat se lupta pentru marile-inaltimi ale Himalayei, care, poate dupa saptamani intregi de truda si lupta cu natura aspra, petrec doar cateva minute pe varf
Ei si cum tot ce-i frumos trece parca prea repede, iata ca soarele dadea semne de "oboseala" si-si incepea siesta rosieatica, fapt ce ne facea a nu stiu cata oara in acea zi sa ne grabim din nou Slava Domnului, a trecut si partea de "calvar" dintre Peleaga si Custura Bucurei, si in sfarsit asistam la "granita" dintre zi si noapte, pandind soarele ce pleca departe spre alte taramuri, dupa Muchia Judele Au trecut si acestea, a venit si noaptea, frontalele s-au aprins si nimic si nimeni nu ne mai grabeau. Semnele de oboseala nu s-au lasat asteptate prea mult, asa ca nu pot sa nu zambesc cand imi amintesc cum m-am speriat de o piatra mai ciudata ce-mi semana a nu stiu ce animal fioros, si cum Marius a atacat cu manie un palc de jnepeni, confundandu-l cu o vulpe J
Au trecut toate cu bine si dupa o masa in care se bateau turcii la gura noastra pot sa spun ca am avut parte de un somn cu adevarat odihnitor de 14 ore neintrerupt.
A doua zi, mai inspre pranz cu greu ne-am luat "la revedere" de la crestele dragi, si-am urmat linistiti poteca inspre cabana Pietrele. In drumul spre Hateg, ca o un ultim cadou din partea Mariei Sale, Muntele, am mai avut parte de inca un apus, de data asta nu conturat pe creste inalte ci pe mici dealuri din partea locului A fost o tura frumoasa de care imi voi aduce cu drag aminte si ce-as vrea sa remarc ar fi ca de mai multe ori am patit ca turele organizate de mult timp, bine structurate daca pot sa spun asa, sa nu iasa asa de bine precum a iesit Retezatul nostru alb Si astfel inca o amintire s-a asternut pe cartea mintii, o amintire ce capata culoare de fiecare data cand rostim cuvantul RETEZAT
Zile insorite pe cararile de sub cer, tuturor.
Al vostru, cu bune si rele, EdY D J
