Alpinet lists - alpinet2k

Drajilor,

Acu fo doua duminici ne-am dus pe Mara pe care tocmai o vazusem cu o zi inainte cad trecusem cu trebi spre Barsana cu manastirea ei cea 9 ridicata in cel mai autentic stil morosenesc cu ambitia constructorilor si finantatorilor de a arata lumii ca si in veacul nostru mai sunt mesteri priceputi lemnari capabili sa ridice o asemenea mandrete de constructie de lemn, zvelta, faina, cu proportiile care trebuie. O vazusem destul de umflata, apriga, spumanta, frizanta, involburata, nervoasa, nestapanita....si ce puteam face noi acolo cu Mara noastra dintotdeauna daca nu rafting.... Raaaaftiiing....
Numa ca nu ne-a prea iesit. In ciuda echipamentului dibaci ce-l avem in dotare prin bunavointa firmei cu pricina(Gotech) ne-au scapat neste amanunte cum ar fi: prima tura din an, emotii majore, apa rece, lipsa containerelor cu corzi de salvare, teren necunoscut. Dupa primii trei Km ne-am trezit cu unii rasturnati, cu altii dusi de ape si ingoziti(Patricia) si cu Tibi antrenat un an intreg la cross pus in situatia de a-si arata dibacia la alergat 6 km pe malul raului intr-o cursa cu obstacole majore, sa prinda barca scapata de hatzuri in valtoarea inspumata a Marei...de abia a reusit s-o prinda departe departe, cu cea mai ramas din 50% din echipajul lui adica Ionel din Tg Mures cotonog, lovit la tzurloaie de niste bolovani ce tocmai treceau pe acolo....si cerut afara si plecat cu masina de recuperare dupa ceilalti... Si io m-am cerut afara pentru ca gasca era dispersata nu am mai stiut unii de ceilalti si am crezut ca s-a cam terminat tura.... Pana la urma ne-am adunat cu chiu cu vai dupa amiaza dupe ce pe mine ma catau prin Vadu Izei...

Usor dezamagiti am luat-o catre casa...

Asta pana duminica de 9 apr.... Super vreme faina, cer albastru, soarele caldutz, gasca vesela si in sfarsit punctuala prevesteau toate o zi adevarata... Zis si facut, acasa la mine dupa echipamente, incarcarea, si catre fatza locului de dincolo de Pasul Pintea pe care mai era inca zapada proaspata, la primul pod peste Mara de dupa confluenta ei cu o vale anonima ce vine desub Gutai, in primul sat din Maramuresul Istoric, tara veche, cu oameni fara pareche ca noi, gata de o noua runda de platit politele scadente saptamana trecuta...



Echiparea si la vale...in haulituri si chiote cu aceiasi sateni ce ne priveau curiosi de pe podul pe care trecea vechea mocanitza pe calea ferata construita pe vremea imperiului austroungar si care strabatea Maramuresul intr-o retea destul de vasta si pe care am circulat si eu cand eram junior in zona Cabanei Plesca, mocanitza ce transporta in general lemn si care se termina si in curtea defunctului SIL Sighet, pod in constructie nituita, asa erau vremurile, grinda in consola marturie a unei bucati frumoase de istorie si a startului nostru de duminica...
Am luat-o la vale un pic infricosati, apa era o idee mai scazuta decat cu o duminica inainte, era albastru verzuie, cu debit sanatos din topirea zapezilor din bazinul hidrografic al Marei, de sub Ignis, Izvoare, etc... Ne-au trebuit cateva zeci de minute bune sa realizam ca situatia este sub control mai ales dupa rasturnarea spectaculoasa a lui Oleg si Eliza care s-au trezit in valuri si cu barca pliata dupa un bolovan cu o buna parte din debitul raului pravalindu-se in concavitatea ei, pas sa o mai poata ridica prin eforturile si icnelile proprii. Vazand incidentul am tras rapid la mal cu coechipierul meu Tibi si au venit si ceilalti doi debarcati mai jos si dupa ce Oleg ne-a arucat containerul cu coarda de salvare totul a devenit simplu. Am tras de coarda legata de barca si toate au revenit pe fagasul lor normal...sub Gutinul ce stralucea caciulat cu zapada in soare, cu raul sclipind, luncile si padurile inca brun cenusii neinmugurite, cu apa albastra si noi veselindu-ne de patanie si baitza celor doi...
Am traversat mai apoi sate maramuresene pe care le vedeam dintr-un punct absolut inedit si anume din spate, dinspre fundul gradinilor spre strada principala, dinspre livezi, dinspre in jos in sus, intuind traiul patriarhal cu partea lui de tihna mai ales, dar si cea plina de efort in imblanzirea unei naturi cu forte proprii, venind dintr-o istorie nu prea indepartata, tocmai trecuta, cu gospodarii taranesti sanatoase, cu case vechi de lemn construite in traditia locului cu cele trei camere si mester grinda in tavane, cu tinda ce cuprinde casa din trei parti in care isi tine omul stiubeiele din nuiele impletite si lipite cu pamant cu balegar, cu care prinde albinele salbaticite trasformandu-le in stupi de-o vara. Casele cu acoperisuri tuguiate sa nu tina zapada si cu fumul slobozit in poduri, afumatori ad hoc unde slanina este la adapost, imbinare de scopuri excelent deslusita intre constructie si alimentatie, la adapost de nevoi, rod al unei experiente de veacuri de vieti si de lungi generatiii, erau imprastiate pe haturi taiate de razoare prin livezi. Industrie taraneasca mai jos cu piue de cergi masini de spalat naturale, unde apa curata a Marei face treaba mai bine decat orice ariel nespumant, cu urme de mori, vai nu cred ca o sa mai vad una actionata de ape altundeva decat la muzeu, cu lunci pline de copii jucand fotbal nepasatori la minunatia aia de natura din care se adapau firesc si cu nonsalanta fara sa se bucure ca noi orasenii evadati din prizonieratul zidurilor si a asfaltului...
Si noi pluteam la vale, raul parca se mai linistea strabatand paduri si lunci, zavoaie cu pitigoi care pitzigaiau pe limba lor, presarate cu galbenii podbali, cu movul branduselor si punctate cu pastite albe, flori de pasti, pe sub muguri de salcii, rape geologice din argile consolidate si alunecoase, spectaculoase cu culoarea lor mov pamantie, cu pescari ici si colo cu moace nebarberite si juvelnice cu pesti mititei, cartze ce ar fi trebuit sa le dea drumul, cu repezisuri inspumate alternand cu zone mai line unde ne mai trageam sufletul intre doua adrenaline asezonate cu racnete si strigaturi....
Mai erau unii la fiptane cu masini parcate aproape de apa si pe care-i vedeam cu galeti in mana, sa profite de moment sa-si spele masina in timp ce se frig chestiile alea fumigene si cu copii cu mingea si badmintoane uitandu-se curios la noi si la echipamentul nostru colorat fosforescent si ciudat...
Din pacate pe intreg parcursul raului peturile ne-u insotit este tot, spalate de ape, asezonate cu fasii de pungi ce spanzurau din copac si zdrente de haine smotocite de valtori si inodate de inmuguritele crengi.... Se si vedeau rampele de gunoi rural ici si colo, sursa poluarii, marturia mutatiei petrecute in consumul localnicilor care au trecut de la ambalajele traditionale, adica ulciorul de lut ce se spargea in cioburi nepoluante si degradabile de eroziunea apei, stergarul refolosibil in care inveleau slanina si ceapa si halda ancestrala de gunoi care era gramada din spatele grajdului ce dizolva totul, la Coca Cola in pet, ciocolata in polipropilena, hainele de poliester, painea in pungi de nylon, galetile de plastic si toata plasticaraia care de fapt cu nonsalanta, pe baza unui obicei de veacuri si a credintei ca raul spala tot, se arunca de catre toti, oricand, oricat, oriunde si invariabil in apele curgatoare. Acesta cutuma greu de dezradacinat din mintile oamenilor este sustinuta si de o lipsa acuta de intelegere a situatiei si mai ales de bugete de salubritate inexistente la tara si imposibil de construit in viitorul apropiat. Si curatenia raurilor, venele unui popor nu am auzit inca sa fie inclusa in vreun program al vreunui partid politic avid de popularitate si putere... Cata vreme inca nu intereseaza pe nimeni... Degeaba protesteaza ungurii ca peturile din Tisa nu-s a lor... O sa ramana cu ele si cu gura racita.... Cel putin o vreme inca de acum incolo...
Prin urmare am incercat sa ma fac ca nu vad frumusetea aia de rau uratita de gunoaie si sa ma bucur macar ca nu put a hoit si cu putina imaginatie am putut simti Mara copilariei mele cand era un rau cu adevarat neintinat de moderna civilizatie care ne macina pe toti, ca ma duce dragostos la vale si-mi starneste simturile, amintirile si memoria locurilor acestea minunate.
Ma gandeam la istoria grea a acestor locuri, a maramuresenilor, la ausonii sositi la Brebi din lunca Dunarii pe la 1000 cand venisera hunii cu trebi in Panonia, populatie latina urmasi ai legiunii a 13-a romane, la Giulea voevodul de la care i se trage numele satului Giulesti., de pe aci se trage Dragos, cel ce a ajuns in Moldova dupa cum spune legenda fugarind un zimbru si urmasu lui, Bogdan din Cuhea, "cazut la Moldova sub nota de infidelitate" dupa cum o spune o diploma maramureseana vazuta de mine din sec 14, in Saliste, scrisa pe piele de caine cu sigiliul imparatesc a lui Rakoczi al nu stiu catelea si care era in proprietatea familiei Iusco, se pare stinsa deja si pe care ultim descendent l-am cunoscut oersonal, act care si astazi atesta proprietatea familiei asupra unor terenuri... Pe aici a haladuit mai tarziu Pintea razvratitul si care se spune ca ar fi avut o scula zburatoare cu care ar fi"alunecat" sub Gutai fugarit de potere si au trecut si ultimele cete tatare in 1717 cand au incasat-o si de la cavnicari si de la borseni la Preluca Tatarilor si care se retrageau spre locurille lor de bastina din lunca Nistrului...
Treceam mereu pe sub poduri, de fiecare data ne ziceam ca iesim la urmatorul, pana la urma am iesit la podul de la Berbesti, era destul, trecusera patru ore de veselie, minunatie, de istorie si frumusete...
O Mara care curgi duios la vale, ce rau minunat poti fi...
Am iesit la mal, strans echipament, ultimele poze, imbarcarea si catre casa.... Pe seara am fript neste slanini, carnati si gratare pe terasa mea, cu beri, cu ultimele povesti cu toata banda....
Am adormit intr-un tarziu cu muschii durerosi de la vaslit, impacat cu lumea si cu mine insumi si spunandu-mi in sinea mea.....:" Bai Gheo ce dreacu mai vrei altceva de la viata asta...""


ca si pupati ramanetzi si va sfatuiesc prieteneste sa va apucati de rafting numaidecat ca tot nu aveti ce face in casa cand ploua


Gh

Login or register to comment