Alpinet lists - alpinet2k

Zile divine in Catedrala Alba a Parangului

Motto:. MUNTII sunt MARILE CATEDRALE ale pamantului: ziduri de
stanci, mozaic de flori, coruri de izvoare, ALTAR DE ZAPADA, bolta de stele.

John Ruskin

Am petrecut patru zile divine in Catedrala Alba a Parangului. Zile
de Pasti, zile de munte, zile de lungi urcari pe schiuri, dar si de
superbe alunecari pe schiuri, trei nopti in cortul montat sub bolta
instelata. Doua zile- vineri si sambata- au fost dedicate crestei
Parangului Salbatic (23 km dupa gps), cu plecare vineri la ora 12.30 de
la IEFS. Apoi doua le-am petrecut in Parangul Domol, dintre care una
fara bagaje: dus-intors in Duminica de Paste din zona Pasului Urdele
pana la (inainte de) Curmatura Oltetului (22, 7 km!.) Si ultima zi,
coborarea spre Obarsia Lotrului a fost fantastica, pe o zapada
fantastica! Avem inca impresia ca am visat!

Modificarile climatice din ultimul deceniu ne-au convins ca muntii
se scutura mai devreme ca alta data de cornise si de zapada prea multa
si grea de pe pante. Ca atare, cu prudenta adecvata conditiilor
meteo si locului, se pot parcurge in relativa siguranta anumite creste
montane si in in periada Sarbatorilor de Pasti, perioada in care in
decenii anterioare ne era teama sa-i abordam. De Pasti 2006, in patru
zile am parcurs pe schiuri creasta Calimanilor. De Florii 2007 am
parcurs pe bocanci - in doua zile- cam 4/5 din creasta Rodnei in grup
de 16 oameni.

Pentru mini-vacanta de Pasti din acest an am ales Parangul, pe care
desigur il in parcursesem de mai multe ori vara "cu ochi de iarna".
Vineri 6 aprilie la ora 10 il parcam pe Tom in curtea cabanei Groapa
Seaca. Punctual la intalnire, soseste dupa cateva minute si Bujor
Bogdan, "managerul" acestei oaze de liniste si frumusete, cel care e
deja vestit pentru ospitalitate si simt gospodaresc. Insistase sa ne
stabilim aici "tabara de baza". Relatiile lui in zona, ne-au scutit de
emotiile "oare va functiona sau nu telescaunul? ". La ora 11.30 ii
multumeam calduros pentru "taximetrie" si apoi faceam din telescaun
primele fotografii spre Retezat si Valcan. Am urat "Paste Fericit " la
vreo 10-12 clienti ai telescaunului din sensul de coborare. Zapada
incepea de pe la fosta Casuta din Povesti in sus. Unul din oamenii ce
ne-au ajutat la debarcat rucsacii (unul de 26 kg, altul de 19 kg) ne-a
zambit si vorbit cam ironic afland ce plan avem. Nu-i dam multa atentie
si ne deplasam putin mai sus ca sa ne montam focile pe schiuri si
sa demaram (la 12.30) cu ritm de serpasi. Ne simtim totusi in forma,
se simte efectul sistematicelor "antrenamente" anterioare. Varful
Carja "ne face cu ochiul"; vremea e minunata. Suntem siguri ca vom dormi
prima noapte undeva intre el si top-ul masivului. Pana unde incepe
urcusul pe Carja, exista urme vechi si de schiuri si de bocanci.
Pentru o scurta zona cu panta mai abrupta ne montam schiurile pe
rucsaci si ne promitem sa ne cumparam pentru viitor si coltari de schi
. Avem insa cu noi coltarii pentru bocanci, pentru orice eventualitate.
Dar nu-i vom folosi! Nu vom mai cobori de pe schiuri dacat in inca vreo
3 zone scurte.
Peisajul e minunat. Creasta decorata cu mici cornise, stancile
glazurate, pe suprafata zapezii vantul si inghetul-dezghetul au creat
mici "opere de arta" ce ne incanta ochii si ne indeamna sa le
imortalizam si pe carteluta aparatului foto. Ne gandim deja la unelte
foto mai adecvate unui astfel de peisaj pe care deja le-am comandat...
Vizibilitatea nu e extraordinara, spre orizont e cam pacla, dar putem
admira marea de munti din toate directiile; recunoastem culmi,
varfuri, sei; ne amintim din alte multe ture de iarna si de vara. Ar
mai fi o ora de lumina solara, cand ajungem la locul in care ne
gandisem in vara trecuta ca va exista aici si iarna o "dolina". Un
excelent loc de bivuac dorit de orice montaniard la apropierea serii,
ne indeamna sa ne oprim la ora 19. Suntem cu vreo 15 minute inainte de
Vf. Gemanarea. In fundul "gropii" e deja umbra, montam cortul rapid si
apoi, bine imbracati, iesim " pe buza" sa admiram si fotografiem
culorile amurgului si apusului- aceleasi si mereu altele. Oare a cata
oara? Noaptea linistita; temperatura afara -7gr. C, in cort, seara +9,
dimineatza -1gr. C. Dar ca de obicei in saci ne-a fost cald si bine.

Sambata 7 apr. Pentru mine e zi aniversara. In urma cu 39 de ani ma
legam prima data in coarda in Cheile Turzii si efectuam primul meu
rapel. O lacrima pentru timisoreanul Valeriu Enasel (Rica)- studentul
meu de atunci - care imi devenise in acea zi el profesor- si care a
plecat nedrept de devreme pe taramuri mai inalte.....
Plecam la 8.30. Pe cer s-au strans cam multi nori, dar speram ca peste
cateva ore soarele si vantul ii va dispersa. Ceea ce se va si intampla,
dar varful Parang il urcam si fotografiem pe ceatza. E ora 9.40.
Montam schiurile pe rucsaci si coboram pe bocanci pana in Saua Gruiu,
unde deja iesim din ceatza. De aici nu vom mai da jos schiurile pentru
deplasare, dar azi nu vom da jos focile nici la coborari. Mai toate
varfurile ce ce urmeaza le urcam si coboram. Cu exceptia varfurilor
Iesul, Coasta lui Rus ce raman in stanga, a Plescoaiei si a cupolei
finale a Mohorului pe care le lasam in dreapta. In travesarea pantei
cam inghetate a Iesului, folosim ca masura de siguranta tehnica un bat
spre aval, piolet spre amonte. Dar inaintand cu atentie nu e nevoie de
a folosi frana de piolet. La ora 14 suntem in saua Piatra Taiata., la
ora 15 pe Setea Mare de pe care facem o lunga si faina coborare mai ales
"schuss", caci ne-a fost lene sa sa dezlipim si iarasi sa lipim
focile. La 17 suntem pe Mohorul. Vedem traseul de maine, pana la granita
Parangului cu Capatanii, dar vedem si mai departe... Vedem si Fagarasii,
Cindrelul cu al sau inconfundabil vecin Platoul Diavolului, Muntii
Lotrului, Sureanu... Lunga si faina coborare pe o zapada excelenta. In
viraje largi ca si pana acum, cu respectul cuvenit "dulapurilor" din
spinarile noastre. La propunerea Marlenei, de pe culmea muntelui
Iezerul, nu coboram pe traseul de vara spre izvoarele vaii Urdele, ci
continuam pe culme spre nord, pe muntele Carbunele si la ora 19 gasim
iarasi un loc fain de cort (adapostit natural pe doua laturi) cam in
zona de unde vara izvoraste Paraul cu Hotar. Pregatim gospodareste locul
de cort, caci vom ramane aici doua nopti. Seara faina, fara vant;
luminile apusului, apus ce va fi dupa muchia Mija, le vedem din cort.

Seara dinaintea Noptii de Inviere. Pentru gatit, ca de fiecare
data, am adus in absida -"bucatarie" un calup de zapada inghetata, din
care voi decupa bucati cu cutitul, pentru a adauga mereu in cratita ce
topeste zapada. Tot doar noi doi eram si in urma cu un an "la doi pasi"
de Vf. Pietrosu Calimani si ningea peste cort ca in seara de Craciun!.
Dar in anii anteriori eram undeva intr-o bisericuta dintr-un sat de
munte sau la un schit de pe munte, intre doua ascensiuni prin zona. Si
ni le amintim pe rand: Lunca Ampoitei- din muntii Trascau (1999),
Manastirea Rohia (2000)- cu o ascensiune prealabila pe Tiblesul " in
blana de leopard" si cu milioane de branduse si ghiocei, schitul Recele
din muntii Suhard (2001), satul Stoiceni din Tara Lapusului (2002),
Costesti de langa Arada lui Horea (2003), Tebea lui Avram Iancu (2004)
, Scarisoara-Inelet din Muntii Cernei (2005). In mai toate cu prieteni
dragi, in atmosfera stiuta din copilarie. In locuri de neuitat, unde am
cunoscut oameni de mare omenie, care se simteau onorati sa participam la
Sfanta Slujba de Inviere alaturi de ei. In unele din acele locuri
indragite am revenit de Craciun (la schitul Recele in 2004, la
Costesti in 2006).
In noaptea asta cantecele de "Cristos a Inviat " le auzim doar in
gand. Doar lumanarile care incalzesc atmosfera din cort si ouale rosii
sunt martori obiectivi ai momentului sarbatoresc. Suntem departe de
orice bisericuta, dar suntem in Catedrala Alba a Parangului, mai aproape
de Cer. Cer spre care inaltam rugi si cantece murmurate si multumirile
noastre pentru sansa de a fi aici.

Duminica 8 Aprilie. Prima zi de Pasti! Ne salutam crestineste. Ne
bucuram ca se anunta o zi superba, desi afara, in zori, e mai rece ca
in noaptea anterioara (-10 gr. C.). Zi de Sarbatoare. Varfurile
Parangului Salbatic (unii va amintiti de similarele doua Albote!)
sclipesc in soare; Carja e cel mai semetz. Oare pe acolo eram
alaltaseara noi- doua furnici neastamparate? Va fi o zi lejera ca bagaj
(doar eu voi purta rucsac), dar lunga ca si kilometri. Plecam tot la
8.30. Zapada e "bocna". Asa ca trebuie sa coboram pe schiuri pana in
fundul caldarii de obarsie a vaii Urdele si apoi sa urcam in pasul
omonim. Doar la intoarcere vom "taia" panta mai pe sus, pe sub stanci.
La ora 10 suntem in punctul cel mai inalt al Transparangianului- 2145 m,
totodata cel mai inalt punct din Ro al unei sosele: DN 67 C. O fi DN,
dar nu va aventurati (vara desigur!) pe el fara informatii recente si
mai ales daca va e mila de autoturism.... Statiunea Ranca ce se vede
clar acum ne ofera semnal pe mobil. Ne intra SMS-uri si trimitem
SMS-uri. Am dori sa-i teleportam aici pe multi prieteni dragi care ar
sti sa aprecieze acest fantastic spectacol ce ne inconjoara. Vremea e
superba, zapada idem. Traseul ce urmeaza este o imensa si excelenta
partie pentru nepretentiosi. Ne asteapta varfurile Papusa, Cioara,
Galbenu, Musetoaia, Micaia. Cupola unora o ocolim, a altora o urcam pana
sus (Galbenu si Micaia). Lungile urcusuri le facem cu gandul la lungile
coborari de la intoarcere. La ora 14.15 suntem pe Micaia- 2170 m de unde
creasta Parangului coboara spre Curmatura Oltetului (1620m) - granita
sa estica, de unde incepe creasta Muntilor Capatanii cu Negovanu,
Nedeia, Funicelu, Ursu.... Ne amintim ca in vara 1999, in zilele
eclipsei totale de soare, venind tot de la Petrosani ca si acum, am
continuat spre est pana la.... Rm. Valcea. Ne amintim de acele incursiuni
de neuitat in Piatra Tarnovului si in Buila-Vanturarita, perle ale
muntilor Capatanii. Si desigur ne gandim la tizul meu- Dinu Boghez
-montaniard veteran din Valcea, care a scris in reviste de munte zeci de
articole despre cotloane fermecate ale zonei lui dragi, careia i-a
dedicat aproape tot timpul sau liber.

Dupa o pauza ceva mai lunga, facem cale intoarsa. Imensa e bucuria
alunecarii pe schiuri pe aceste excelente partii, avand in toate
directiile un decor de care ne e mereu dor. Acesta e adevaratul schi
alpin spunea candva Toma Boerescu, nu cel de pe partiile amenajate,
preparate, balizate, electrificate, sonorizate, pavoazate... Nu auzim
decat suieratul vantului si fosnetul cristalelor de zapada dislocate de
kanturile schiurilor. Suntem "in grafic", nu ne grabim, dar nici nu
lenevim. Vantul se inteteste brusc atunci cand ajungem inapoi la
"sosea". In Pasul Urdele bate cu furie, mai-mai sa ne rastoarne de pe
schiuri. Bate si in Caldarea Urdele, pe care o traversam mai pe sus, o
vreme pe bocanci. Am ajuns la cort chiar cand soarele se pregatea si el
de "bivuac". Cerul de deasupra Parangului Salbatic e mult mai curat ca
in seara precedenta. Eu stau inca afara si "ma imbat" cu minunile din
jur pana ce apare Luceafarul si scad flacarile apusului.....

Luni 9 apr. E si azi o zi excelenta. E prea frumos totul ca sa ne
grabim.. Desi e excelenta si zapada si ne gandim la bucuriile ce ne
asteapta. Plecam doar la 10.30, caci "Partir, c'est mourir un peu".
Dupa doar 10 minute: -"Jos focile!" Caci urmeaza "premiul cel mare":
o luuuunga... luuunga coborare. Ore, kilometri...pe "partia" blanda si
foarte lata. Ne prelungim placerea alunecarii "crosetand" -o,
deplasandu-ne alternativ spre est- obarsii ale Latoritei, spre vest-
obarsii ale Lotrului. Din saua Stefanu, unde un drum, invizibil acum,
continua pe creasta muntilor Latoritei, noi cotim la stanga. Suntem in
zona in care DN 67 C face dese serpentine spre valea Lotrului. Vedem
ici si colo "borne" ale drumului, aici simple momai de pietre.
Vedem/pozam si o avalansa "cumintica". E cea mai fantastica coborare pe
schiuri pe care am facut-o vreodata! Nu mai simtim ca avem in spinare
rucsaci mari si grei (de fapt s-au mai usurat!). Suntem ca-n transa!
Ne oprim din cand in cand, dorind sa ne prelungim placerea. Privim
panta ce am coborat-o, privim pe cea care urmeaza. Dar vrand- nevrand
ne apropiem de liziera padurii. Langa o cabana paraginita, drumul intra
in padure. De acum nu vom mai face viraje, doar vom sta pe schiuri.
Caci nu trebuie nici sa dam din bete, nici sa franam. Trebuie doar ca
sa trecem peste brazii pravaliti de vant peste drum. Nici multi, dar
nici putini...

Ajunsi pe malul Lotrului....dam ce urme de "civilizatie". Si pe aici
padurea are aceeasi soarta ca in restul tarii. Mai coboram o vreme pe
schiuri, dar apoi le remorcam. Marlene se bucura ca si-a luat adidasi
pentru zona asta. Eu continui in claparii de tura. E soare, e vreme
faina, regretam ca plecam din munte pe o asa vreme. La un moment dat
auzim voci si zgomot de motoare. Cateva autoturisme, avand in fata un
microbuz, tocmai demarau spre Groapa Seaca. O luam la goana facand
semne disperate. Ne-au vazut si ne asteapta. Doamne, ce bucurie! Pana
in culme, drumul nu e deloc usor. Maluri de peste 1 m de zapada suflata
candva de "freza", santuri adanci de la cauciucuri si apa ce curge,
depasiri dificile cu masini din sens invers, soferi speriati si mirati
ca pe aici mai e iarna asa de grea. Mai asteptand, mai impingand,
ajungem in pasul Groapa Seaca, de unde parca intram in alta lume: sosea
uscata si asfaltata. La cabana suntem coplesiti cu intrebari si de
gazde si de unii dintre cei veniti la odihna. Pana maine la pranz ne vom
odihni aici si noi. Cu gandul la turele din iarna ce se duce incet si
sigur, cu gandul la turele cu flori si miei de care ne e dor...

Dinu si Marlene Mititeanu

Login or register to comment