Cu durere mare in suflet si printre lacrimi voi incerca sa va povestesc firul evenimentelor din acea zi fatala. Viorel Negoita pe langa faptul ca a fost partenerul meu in multe in multe ture, a fost si un foarte bun prieten pe care il cunosteam inca din copilarie... Soarta a fost prea cruda cu el, nu a facut nimic in viata sa merite acest lucru.
In dimineta zilei de 20.12.2004 am plecat de la Cabana Paltinul in intentia de a ajunge la Caltun, apoi mai departe prin Strunga Dracului si Custura Saratii la Cabana Negoiu. Am ajuns repede in saua de pe Muchia Balei fiind lasate urme cu o zi in urma de doua persoane care s-au dat cu snowboardul. Efortul fizic s-a marit substantial incepand de acolo, zapada fiind foarte mare, urme nu mai erau, aproape la fiecare pas ne afundam pana de genunchi in zapada. Am hotarat de comun acord ca nu este bine sa o luam pe traseul turistic intrucat travesta cateva portiuni expuse si am optat pentru un urcus mai la est de traseu, aproape de varful Paltinul, pe o panta inclinata la 60-70 de grade dar care prezenta mai multa siguranta. La nici 10 metri de iesirea in creasta, in zona in care zapada este viscolita de vant si urcusul era deja domol, s-a desprins o placa de sub picoarele noastre, reusind sa o evitam totusi. Avalansa a fost de proportii reduse oprindu-se dupa circa 15 metri. O alta portiune alaturata se fisurase orizontal pe o lungime de circa 10 metri. Apoi am coborat in Saua Paltinul, ocolind spre sud Turnul Paltinului, l-am depasit si am ajuns aproape de poartinea cu cabluri. Vremea s-a schimbat brusc in acest timp, ceata ridicandu-se din vale rapid, vantul incepuse sa bata si fulguia. Vizibilitatea se redusese la 10 metri, deci am hotarat ca cel mai buna decizie este sa ne intoarcem pe urmele noastre. Timp aveam sa ajungem pe lumina la Balea Lac.
Am ajuns din nou in acel loc pe creasta unde se declansase mica avalansa. Aici a fost punctul crucial... Ideea mea a fost sa coboram pe urmele pe care le lasasem pentru ca erau relativ sigure, si portiunea expusa de circa 15 metri sa o strabat eu primul. Aveam o coarda de 50 de petri la noi, si i-am propus sa ma lase usor in coarda eventual daca reusec se declansez voluntar placa fisurata la vale si daca se intampla sa fuga zapada de sub picioare eram asigurat de el de sus. Apoi cautam un loc ferit si sigur si cobora si el pe urmele mele. El a optat pe ideea sa gasim alt traseu decat cel pe care urcasem si anume pe traseul turistic direct, desi stiam amandoi ca este o portiune de circa 250 de metri expusa. Ne-am fortat norocul..., dupa aproximativ 100 de metri de mers pe portiunea expusa zapada a cedat sub amandoi (eu eram in fata) si a urmat o cadere necontrolata de circa 300 de metri spre Valea Doamnei. Avalansa nu a avut proportii foarte mari si am fost purtati la suprafata ei, astfel incat atuci cand ne-am oprit eu aveam ingropate si rucsacul si picioarele. Eram nevatamat. In aproximativ 5 minute am reusit sa me eliberez si m-am dus imediat la prietenul meu care era ingropat mai mult in zapada dar avea capul iesit si putea respira. I-am inlaturat zapada de pe torace si din jurul fetei astfel incat sa poata respira la capaciatea maxima pulmonara. Stiind ca salvamontul nu este sus, am sunat la Cabana Paltinul sa le cer ajutor pentru ca ei erau cei care puteau sa vina cel mai repede. Intre timp m-am apucat sa sap cu mainile goale, constatand ca sangereaza la nivelul coapsei, capul pioletului fiind in apropiere. Am dat telefon din nou si le-am spus sa sa grabeasca pentru ca pierde sange. Intre pauzele de sapat, i-am dat sa bea ceai cald din termos. Era inca constient dar nu mai avea forta sa ma ajute sa il scot. Asa ca a trebuit sa sap pana la varful bocancului care era ingropat la 2 metri sub zapada si cu mari eforturi am reusit sa-l scot de acolo. Am hotarat sa urc pana in sa aprind frontala astfel incat sa ne gaseasca mai usor. A fost singurul moment in care l-am lasat singur pentru cateva minute. Nu a fost nevoie sa ajung pana sus pentru ca au aparut destul de repede si m-au reperat. Ne-am intors toti la el (eram vreo 6 persoane) si abia atuci am constat ca pioletul nu se afla pe langa coapsa ci de fapt strapunsese coapsa. Din pacate plaga era prea sus pentru un garou (aproape e nivelul bazinului) si singura sansa era sa-l transportam cat mai repede jos pentru ajutor. L-am transportat in sacul de dormit, am stat in permanenta langa el, din pacate undeva pe drumul de coborare cu telecabina a incetat sa mai respire. Pana la aparitia echipei SMURD i-am facut resusucitare, apoi au incercat si echipa de salvare dar degeaba...
Daca pioletul nu ii stapungea coapsa acum era teafar, fara nici macar o fractura, se alegea probabil doar cu o sperietura. Eu personal doar auzisem povesti despre caderi, sau oameni surprinsi de avalansa care au avut ghinionul sa se loveasca cu pioletul in cap sau in alte zone provocatoare de moarte. In majoritatea cazurilor este vorba de plagi mai mult sau mai putin superficiale care nu duc la deces. Viorel a fost cred, unul dintre putinele persoane care sa aibe o asemenea nesansa. Poate ca cineva acolo sus l-a dorit foarte mult...
Viorel era un om vesel, cu un umor fantastic si plin de viata. Daca erai suparat el era persoana cea mai in masura sa te inveseleasca. Ii placea sa traiasaca, ii placea sa se distreze, iubea muntele. A urcat pe munte din pasiune si stiam sigur ca aceasta pasine este garantata pe viata. Nu se astepta la soarta asta, cu atat mai mult prietenii, rudele si cunostintele lui.
Am facut tot ce mi-a stat in puteri sa il ajut, am stat cu el pana si-a dat ultima suflare. Odata cu moartea lui, a murit si o parte din mine, dar simt acum ca el traieste si va trai prin mine si prin cei care l-au cunoscut indeaproape.
Dumnezeu sa-l odihneasca!
Stefan Matache
<b>o pagina in memoria lui Viorel Negoita <a href="http://www.viorelnegoita.ro"> - www.viorelnegoita.ro</a></b
